Siguranță și confort

Autoturismele noastre sunt tot mai inteligente, datorită gadgeturilor cool cu care le dotăm și care ne sporesc siguranța în conducere, precum și confortul. Cunosc multe cazuri printre prietenii mei, în care au reușit să evite un accident tocmai fiindcă și-au instalat din timp aplicații Android în mașină, precauție ce le-a salvat uneori chiar viața. Dar mai bine să mă limitez la experiența mea, fiindcă o știu mai bine și pot să redau emoțiile ce m-au încercat.

 

Autoturismul pe care l-am cumpărat anul trecut m-a cam lăsat fără economii în bancă. A fost scump, dar am așteptat până mi-am permis exact ce îmi doream. Eram mândru de achiziție, însă știam că am o mare responsabilitate, la câte incidente se pot întâmpla în trafic. Eram foarte atras de navigații multimedia cu care aș fi vrut să-mi dotez mașina, doar că nu-mi permiteam decât câteva și numai de la Edotec.ro, unde prețurile sunt adaptate bugetului meu redus, iar gama de produse este foarte variată. Am optat deocamdată pentru navigație auto și senzori de parcare.

La puțin timp după intrarea în posesie, s-a nimerit că trebuia să ne mutăm în alt bloc. Eu și cu soția, făceam drumuri multe între cele două apartamente, mai ales că era nevoie să zugrăvim, să decorăm și să transportăm câte ceva între cele două adrese. Distanța nu era mare și nici nu era nevoie să ieșim cu mașina pe drumul public. De aceea nu am crezut că e ceva grav atunci când n-am putut închide portbagajul, din cauza unei mese ce nu permitea. Astfel, vizibilitatea din imediata apropiere a spatelui mașinii mi-a fost obturată, dar eu știam că nu aveam niciun obstacol. Numai că, până am mai aranjat câte ceva în cabină, chiar în spatele meu a oprit un excavator, iar un copil mai năzdrăvan încerca să se cațere în cupă. Am pornit mașina și, bazându-mă pe ce știam dinainte, am început să dau în marșalier. Imediat, aud sunetul senzorilor ce mă averizau de un obstacol. Intrigat de situație, cobor să văd despre cei vorba. Astfel mi-am dat seama că era cât pe ce să strivesc băiețelul între portbagaj și cupă, dacă nu aveam aplicația. A fost momentul când m-am felicitat pentru că mi-am instalat senzori de parcare, altfel se întâmpla o nenorocire.

De atunci mi-am mai luat câteva gadgeturi, cum ar fi: handsfree, și un sistem camere 360. Mi-au fost livrate gratuit în 2 zile, tot de la Edotec. Știu că majoritatea produselor sunt testate și garantate 24 de luni. Mă gândesc ca de Anul Nou să-i fac cadou autoturismului un sistem TV Digital, pentru a urmări emisiunile preferate, dar și posibilitatea de a urmări filme în mașină de pe monitoarele de la tetieră ori plafon. Tehnica evoluează în ritm alert, iar eu nu vreau să rămân în urmă. În curând vom avea mașini care se vor conduce singure, în timp ce noi ne vom delecta cu un joc pe internet sau vom viziona un film.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016

Advertisements

16 thoughts on “Siguranță și confort

  1. Intr-adevar o treaba buna cu senzorii de parcare, la ce probleme avem cu parcarile “napadite” de atatea masini…Multumiri pentru recomandari, draga Petru….o zi minunata in continuare si mult succes in continuare ! 🙂

    1. Prevederea e un mod înțelept de a face economie, la fel ca învățămintele pe care le putem trage din pățaniile altora. Experiențele pe pielea noastră, pot fi foarte costisitoare. Recunoștință pentru urări, dragă prietene! Toate cele bune! 🙂

  2. Felicitari, numai lucruri bune aduci spre stiinta, am invatat si sa-mi dotez masina mai ales cu senzorii de parcare . Am observat ca prea putini conducatori auto se descurca asa ca sper prin faptul ca ai postat ceva util toti sa se adune in gandire si sa-ti doreasca bafta la concurs. Unde se aduna mai multe ganduri pozitive este si succesul deplin, pe care ti-l doresc din suflet ❗ ❤
    Un sfarsit de saptamana minunat si ma bucur ca la tine vremea este mai insorita astazi. Sper ca si prietenei mele de Satu Mare ii va fi mai bine daca nu mai este atata umezeala.

    1. Prietenii îmi sunt mereu alături, iar tu faci parte din cei mai buni, Anda! Sunt sigur că mulți dintre ei și-au dotat mașinile cu gadgeturi utile, iar alții o vor face în viitorul apropiat. Altfel, ne expunem incidentelor și accidentelor care provoacă mari pierderi materiale și chiar umane.
      Un sfârșit de săptămână de toată frumusețea! 🙂

  3. Salut Petru !
    ” Siguranta si Confort ”
    isi doreste fiecare,
    chiar si EU as vrea in port,
    sa am o salupa tare ! 🙂
    Succes in competitia SuprBlog2016 ! 🙂

    Weekend placut ! 🙂
    Aliosa 🙂

    1. Și eu visez la o șalupă frumoasă, dar să aibă gadgeturi care să-mi dea siguranța că nu voi pieri înecat. Având în vedere că încă n-am învățat să înot. 🙂
      Zile minunate și rodnice, Sandule! 🙂
      Cu mulțumiri pentru melodie! 🙂

  4. Chiar mă minunam de o reclamă la o mașină model nou, care se parchează singură! Celelalte… pot beneficia de soluția pe care ne-ai prezentat-o atât de convingător.
    Numai bine și un weekend frumos, dragă Petru! 🙂

    1. Și eu am văzut câteva cazuri în care mașina se parca singură și venea din parcare la comandă. Se pare că Japonia se testează un taxi fără șofer!
      Gânduri bune și salutări efervescente, dragă Alex! 🙂

    1. Grație SuperBlog și companiilor care participă la competiție, aflu și eu noutăți pe care le transmit cu plăcere celor care mă vizitează. Să fii veselă și mereu spirituală, Ileana! 🙂

  5. E o placere sa circuli in siguranta parca si distanta care trebuie sa parcugi e mai aproape,dar e foarte bine sa aiba masina utilitati necesare navigatie auto,senzori de parcare,e bine de stiut de unde sa procuri!Bravo iar ai reusit sa ne prezinti lucruri utile! Un weekend minunat iti doresc!:)

    1. În parcarea hotelului tău e mereu aglomerație, și tocmai de aceea e bine să ai dotări performante pentru a te strecura cu bine printre atâtea autoturisme. Zile pe placul sufletului tău, draga mea prietenă! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s