Încredere prin denim

Am fost atrași de blugi încă de pe băncile școlii, când i-am descoperit prima dată. Doar că profesorii de atunci erau conservatori și nici măcar prin oraș nu suportau să ne vadă îmbrăcați cu pantaloni din denim sau din orice alt material, dacă erau evazați. Pedeapsa era cruntă pentru un adolescent din internat: tunsul la zero și o mustrare severă în fața școlii. Iar dacă aveai și o prietenă pe care voiai să o impresionezi, îți venea să intri în pământ!

Eliberarea de constrângeri s-a simțit imediat după absolvire, prin ținuta nouă pe care o abordam, vrând parcă să recuperăm anii în care ni s-a impus o sobrietate exagerată. Denimul a devenit un trend în care puteam să alternăm diferite piese vestimentare, în funcție de gustul, imaginația și stilul cerut de evenimentele cotidiene: glam, office sau sport. Combinam cu succes perechile de blugi cu jachete și cămăși, iar efectul se simțea în primul rând în senzația de mulțumire pe care o resimțeam, iar apoi în reacția de solidaritate venită din partea băieților și de apreciere a fetelor. Pentru că și ele erau în pas cu moda, îmbrăcând rochii din denim și blugi în franjuri sau personalizați cu foarfeca în cele mai diferite moduri.

Levi's - Jeans

Acum, după atâția ani de experiență personală și mai multe decenii de istorie personală, tot am motive să mă îmbrac în blugi și să mai port cămașa peste tricou, de parcă timpul a trecut pe lângă mine, nu peste mine. Doar că nu mai e nevoie să cutreier magazinele pentru a găsi ceva nou și potrivit unor anumite ocazii. E suficient să consult site-ul answear.ro și să aleg produse de calitate, la cele mai atractive prețuri. Reacțiile celor din jurul meu sunt diferite, așa cum e normal într-un anturaj de diferite vârste și opinii.

Unii – în special cei mai bătrâni – consideră că ar trebui să-mi arăt vârsta printr-o îmbrăcăminte „adecvată”. Lor le spun că arăt ceea ce simt și nu iau în socoteală anii sau firele de păr albite. Cei mai tineri zâmbesc și mă întreabă de unde am făcut ultimele achiziții, iar eu îi îndrum cu același zâmbet jovial. Majoritatea mă înțeleg și chiar îmi admiră alegerea de a avea o ținută lejeră, tinerească și potrivită comportamentului meu popular, vesel și plin de energie. Hainele trebuie să ne placă nouă în primul rând, să ne dea încredere, să ne mobilizeze și să „vorbească” înainte de a deschide noi gura. În acest fel, socializarea devine mai ușoară și mai plăcută.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016

35 thoughts on “Încredere prin denim

  1. Îmi aduc şi acum aminte de prima pereche de blugi. ☺ Levi’s, croială clasică, evident, un albastru “infinit”. Eram tare mândru de mine. Țantoş. Acum zâmbesc… ☺ Amintiri vestimentare, mi le-ai redeşteptat prin acest text, Petru…

    1. @Cristian Lisandru Daca ti-ar fi dat prin mintea capului sa fi pastrat acei ” Levi’s croiala clasica ” la ora asta iti cumparai un BMW ultimul racnet cu banii pe care i-ai fi incasat pe blugii aia !

    2. Se vede că amintirile sunt molipsitoare și sporesc cu fiecare cuvânt, precum un bulgăre de zăpadă ce adună neaua prin care se rostogolește. Astfel, mi-ai amintit cât de puțin mă ținea pe mine o pereche de blugi în tinerețe. O purtam zilnic și în cele mai solicitante activități, până era musai să-mi iau alta, dacă aveam din ce.🙂

  2. Foarte frumos îndemn la tinerețe, prin alegerea… ”tradiționalilor” jeanși. Îmi amintesc de vremurile când o pereche de blugi era ceva deosebit, mai ales că se puteau procura atât de greu și la niște prețuri…. Și totuși, chiar dacă forma și culoarea lor s-a schimbat atât de mult de-a lungul anilor, cei clasici, cu acea superbă culoare albastru-intens și cusătura maro, capse și nasturi metalici, erau cei mai frumoși. În acele vremuri tulburi, acei pantaloni erau un simbol al libertății și al tinereții. ”Jerpeliții” din ziua de azi sau cei cu turul căzut, nu-mi plac deloc. Dar sunt cei foarte tineri care-i adoră, iar altceva nu mai contează.
    Numai bine și o sâmbătă seara frumoasă, dragă Petru!🙂

    1. Nici eu nu mă simt atras de blugii tăiați și destrămați în fel și chip, dar, precum bine spui, gusturile fiecăruia trebuie respectate, așa cum și noi vrem să fie ale noastre. La mine nu era nevoie de foarfecă sau alte tehnici de învechire, că îi frecam atât de mult încât ziceai că-s luați de un deceniu.😉
      Weekend minunat în continuare, dragă Alex!🙂

  3. Nea Petre , nu stiu cum era la matale in Seini insa…prin anii ’70 , in Bucuresti umblau deja niste gasti formate din militieni si ” luptatori ” ai Garzilor Patriotice care daca te vedeau cu pantaloni evazati { doamne ce ” Strauss-i evazati aveam pe-atunci…DE LA ” PACHET ” FIRESTE } indiferent ca erau blue-jeansi sau….tergal 😄 😀 tineau mortis sa -ti taie pantalonii iar daca mai aveai si vreo ” pleata ” …DRACU’ ERA AL TAU : TE RADEAU !!! Si pentru ca si acest articol participa la SuperBlog2016 , reinoiesc urarea de-al castiga la modul detasat precum si de-acum celebrul : TE SALUT GENERATIE -N BLUGI 😄 😄 😄 !!!!! Seara faina sa ai !

    1. Prin Seini nu prea vedeai oameni cu blugi prin anii ’70, decât la câțiva băieți de bani gata, cu părinți în funcții mari de partid, de care nu aveau curajul să se ia milițienii. Dar la școala noastră din București nu era nevoie de găștile milițienilor, că-l aveam pe maistru Hut. O dată m-a prins cu pantaloni evazați și m-a obligat să mă tund la zero. Pe banii lui.😉 De blugi nici nu putea fi vorba.

  4. Sa ne simtim biene in pielea noastra , dar si in hainele pe care le imbracam …faina postarea ta , draga Petru ! Imi amintesc ca prima pereche de blugi am incercat-o intr-o sala de curs🙂🙂 si am purtat-o 5 ani de zile….da’ a fost frumos🙂 Seara plina de frumos !🙂

    1. Nu degeaba se spune că haina face pe om. Dacă te simți bine în ce te îmbraci, ai șanse să scapi de un eventual stres și chiar să devii mai agreabil în comportament. O duminică pe cinste, dragă prietene!🙂

    1. Mii de mulțumiri pentru frumoasa vizită și binevenitele urări!🙂
      Melodia chiar se potrivește acum, când picăturile de ploaie se lovesc cu zgomot de geam.🙂
      Cu soare sau nu, să ai o duminică pe plac, Sandule!🙂

  5. Foarte frumos ai narat, o placere sa citesti, mai ales cand spui ca timpul trece pe langa tine, nu peste tine !!! Bafta !!! 😀

  6. Ce placut ai amintit cum era in anii 70 sa ai o pereche de blugi, imi amintesc cu placere cand am avut primii blugi de marca, dar sigur mereu am o pereche si-i port cu placere! Iti doresc sa ai succes si nota maxima!O seara minunata iti doresc!:)

    1. Sunt convins că tu găseai mai ușor blugi în acele vremuri, dat fiind faptul că ai călătorit mult. Acum nu e nevoie decât să alegi dintre atâtea oferte și să dai un click pe site. O zi cu multe zâmbete, draga mea prietenă!🙂

  7. Mie oamenii care poarta blugi dupa o anumita varsta imi dau senzatia de lejeritate si relaxare. Cunosc prea putini asa.. majoritatea ies cu pantaloni la dunga si cand duc gunoiul

    1. @Mami Am un singur costum prevazut cu niste pantaloni ” la dunga ” insa , nu-l folosesc ca sa fiu imbracat ” La patru ace ” atunci cand ” duc gunoiul ” ci…il pastrez cu sfintenie pentru inmormantare caci …. totusi nu te poti infatiasa in fatza lui Dumnezeu imbracat doar cu blugi , addidasi si tricou 😉 . In restul zilelor pana la ” mare a trecere” port …” blugi ” cumparati de ” La Castani ” asa incat , ma poti adauga pe lista aceea scurta ! 😄

  8. Dumnezeu le-a dat femeilor o frunza sa-si acopere 😉 partea cea mai atractiva , iar Diavolul le-a dat blugii , care scot in evidentza acea parte atat de ….atractiva ! 😉 😄 😄 😄

  9. Anii ’70…
    Eram la scoală Cluj, după ce absolvisem liceul la Seini; Clujul era cam proletar in privinta blugilor: ni se spunea că sunt pantalonii văcarilor americani. Si acum ii compătimesc pe dascalii care au intrat in acel joc ideologic.
    Succes !

    1. Unii dascăli, chiar dacă ar fi vrut, nu puteau ignora ordinele venite de „sus”. Îl țin minte pe dirigintele nostru (tot din Cluj, ca toți dascălii de la Jucu), care ne-a spus că el nu ne poate opri să credem în Dumnezeu, dar măcar să n-o arătăm, ca să nu aibă probleme.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s