Bibliotecarul

Domnul Popescu este un om realizat din punct de vedere profesional și material. A pornit de jos și în câțiva ani a ajuns să dețină câteva firme, cu mulți angajați și un profit frumos. Dar se pare că totul se plătește în viață, deci nici el n-a fost iertat. Și-a pierdut nevasta în urmă cu patru ani, iar acum se străduia din greu să-și educe fata de 12 ani. Nu era deloc ușor, dat fiind faptul că cea mai mare parte a timpului îi era răpit de serviciu, iar Maia era o copilă tot mai rebelă. A angajat mai multe bone, unele cu școală și experiență, dar toate au dat bir cu fugiții, doar după câteva săptămâni.

Se apropia Crăciunul și domnul Popescu se gândea la cadoul pe care-l aștepta fata din partea lui, de genul celui de anul trecut și de acum doi ani. Adică, ultimul tip de tabletă și cel mai performant mobil. Pentru că Maia pierdea multe ore pe facebook, unde își făcuse sute și chiar mii de prieteni virtuali. Cu unii purta convorbiri nesfârșite la telefon, în timp ce temele rămâneau nefăcute, iar notele de la școală erau tot mai slabe. Firește că pierderea mamei a afectat-o pe copilă, iar lipsa ei se reflecta în educație, dar trebuia găsită o cale prin care să redevină fetița vioaie și veselă, cum era ea înainte de tragedie. Cam așa stăteau lucrurile când un angajat i-a recomandat să angajeze un om priceput în a trata o astfel de boală, tot mai frecventă printre oameni de diferite vârste.

– Alt psihiatru? Am fost la mai mulți, dar degeaba, a fost reacția domnului Popescu.

– Nu e vorba de psihiatru, ci mai mult de atât. Am auzit că e foarte bun, deci nu strică să încerci.

A doua zi, a sunat la ușa domnului Popescu un om la vreo cincizeci de ani, micuț, cu vorbă domoală și un veșnic surâs în colțul gurii. După câteva cuvinte de prezentare, gazda l-a dus în camera fiicei rebele, care nu s-a bucurat deloc de intrusul ce-i întrerupea rutina zilnică. Rămași singuri, omul a scos o carte din servieta veche ce o avea asupra lui. Maia îl privea cu coada ochiului.

216-sigla-rao-241x300

– O carte?!, zise ea batjocoritor. Cu asta vrei să mă plictisești în următoarele ore? Sunt miliarde de cărți în lumea asta…

– Asta nu e orice carte. Trebuie să știi ce carte ți se potrivește, dacă vrei să-ți și placă.

– Și o să-mi citești ca unui copil mic? Ce are cartea asta atât de special?

– Titlul ei este Lacrima și e o ficțiune pentru tineri, scrisă de Lauren Kate. În ea e vorba de o fată care, la fel ca tine, și-a pierdut mama într-un accident. Eureka, pentru că ăsta-i numele ei, avea o carte veche despre o altă fată, care a plâns încontinuu, până a scufundat un continent.

– Chiar că-i ficțiune!, a pufnit Maia.

– Păi să vedem, totuși, cum s-a întâmplat. Vrei să citești tu sau citesc eu?

Maia nu răspunse, ci începu să tasteze ceva pe laptop, în timp ce omul deschise cartea și începu să citească cu o voce plăcută de povestitor. Degetele fetei apăsau tot mai rar clapetele, iar urechile îi erau tot mai acaparate de lectură. Până spre final, chiar și ochii ei s-au dezlipit de pe monitor, urmărind atentă fiecare cuvânt scos de cititor. Încheind, acesta și-a introdus cartea în servietă și s-a ridicat zicând doar atât:

– E timpul să plec. Ne vedem mâine.

A doua zi, omul cu cartea se prezentă punctual în camera Maiei, iar aceasta închise calculatorul atunci când el deschise cartea.

– Azi îți voi citi o carte din colecția Rao clasic, scrisă de Hermann Hesee. Ea se numește Basme.

– Basme?! La vârsta mea?

– Stai așa, că nu-i vorba de basmele cu care te-ai obișnuit tu, ci o modernizare a temei clasice, având ca subiect fericirea și nefericirea în dragoste, egoismul, viața de zi cu zi și dorința de protecție. Ai să vezi…

De data asta, fata a ascultat cu mare atenție de la început și până la capăt, iar la urmă a pus chiar unele întrebări. Povestitorul i-a răspuns cu aceeași răbdare și același zâmbet luminos. S-au despărțit într-un târziu, pentru că se făcuse seară.

Fata era deja nerăbdătoare să afle cu ce carte se va prezenta omul în cea de-a treia zi. Acesta a scos din enigmatica servietă romanul lui Steve Berry, Tezaurul Împăratului, din colecția Rao thriller. Maia a cerut să citească ea, de data aceasta. I-a plăcut și această lectură, iar la final a intrat tatăl său să asculte. Era foarte bucuros să vadă că fata lui a făcut o pasiune pentru lectură, iar fericirea a fost și mai mare când ea a spus:

– Tati, de Crăciun te rog să-mi faci cadou mai multe cărți de la editura Rao!

S-au îmbrățișat cum de mult n-au mai făcut-o, iar omul cu cărțile a dat mâna cu amândoi.

– Eu mi-am făcut treaba, așa că nu mai aveți nevoie de mine, a zis acesta.

– Spune-mi cât îți datorez, oricât!, exclamă entuziast domnul Popescu.

– Nu trebuie să-mi dați nimic. Deja mă simt răsplătit.

– Dar nici nu știu cum te cheamă…

– Mi se spune „Bibliotecarul”, răspunse omul în timp ce ieșea pe ușă.

De atunci, Maia a devenit o cititoare perseverentă, iar notele de la școală au crescut simțitor. Domnul Popescu a mai pasat și altor angajați din răspunderi, pentru a petrece mai mult timp cu fiica lui. Amândoi își amintesc cu nostalgie de Bibliotecarul pe care nu l-au mai văzut vreodată. Se spune că are mult de lucru cu tineri din toată țara.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016

31 thoughts on “Bibliotecarul

  1. Frumoasă poveste. Iubesc bibliotecarii din copilărie. Am motivele mele. Ce m-a șocat, însă, e volumul Basme al lui Hermann Hesse. Eu credeam că am citit tot ce a scris HH. Mulțumesc. Voi comanda cartea.
    Succes.

  2. Bibliotecarii sunt oameni deosebiti. Povestea pe care ai plamadit-o tu este minunata. nici nu putea sa fie altfel fiind scrisa de un om plin de talent.
    O saptamana minunata sa ai Petru❗ ❤

    1. Cuvintele tale m-au bucurat mult, dragă prietenă, și îți mulțumesc pentru apreciere. De asemenea, pentru frumoasele tale popasuri, care dau culoare paginilor de pe acest blog. O seară peste așteptări de frumoasă, Anda!🙂

    1. Aș vrea să mă pot lăuda cu lecturi maraton, precum o făceam în urmă cu peste două decenii în urmă. Acum citesc mai mult articole de pe bloguri, care, ce-i drept, ajung de multe ori să se adune în câte o carte. Atunci mă bucur că am fost printre primii care au citit-o! Mulțămesc apăsat, Cristian!🙂

  3. Bibliotecarul { bloggarul } a plecat dintre noi , in urma cu cativa ani dar ” omul cu cartea ” , acel om ” la vreo cincizeci de ani micut cu vorba domoala si un vesnic suras in coltul gurii ” { precis nu-i vorba despre…dumneata nea Petre ? } , acela ne indeamna zilnic la lectura . N e indeamna s a citim deoarece , in acest fel ne punem creierul la treaba si renuntam la dependenta de ultimul model de tableta , smarthfone sau alte alea . Daca vrei , in acest fel -citind – indeplinim si unul dintre indemnurile lui Hristos si preluat pana si de catre Vladimir Ilici Ulianov…care numai credincias nu era . Onorate nordist , aceasta este printre cele mai bune postari pe care am citit-o pe blogul dumitale de cand te tot bantui . Meriti din plin toata stima mea si-n plus , daca nu vei castiga SuperBlog 2016 inseamna ca …nu exista Dumnezeu caci , dreptate in lume n-a fost niciodata ! Iti urez o saptamana cat mai profitabila in acest sens dar…si asa in general 😀 !

    1. Cuvintele matale valorează foarte mult pentru mine, ținând cont că ești un om exigent și nu te impresionează ușor omul! Iar dacă-i vorba de un advertorial, cu atât mai mult! Recunoștință și mii de mulțumiri, dar să mă ierți dacă nu voi câștiga vreun loc fruntaș la SuperBlog! „Deja mă simt recompensat”, nea Marian.🙂

  4. Bravo!O poveste foarte frumoasa pe care trebuie sa o cunoasca tineretul din ziua de astazi, merita efortul!Iti doresc mult succes in continuare si punctaj maxim! O seara frumoasa iti doresc!:)

    1. Tu ești mereu cu aprecierile și urările la purtător, drept pentru care nu pot decât să mă înclin și să-ți mulțumesc! Iată c-am ajuns să-ți pot ura o seară de vis, draga mea prietenă!🙂
      A fost o zi mai încărcată.😉

  5. Salut Petru !
    Ca sa nu ma iau cu vorba , SUCCES deplin in SuperBlog2016 !🙂
    Citind povestea lui Popescu,
    mi-am amintit de T. Basescu,
    ca si el a avut probleme,
    cu cele doua fete rebele !!! 🙂 😦 🙂
    De unde se vede ca BANII n-aduc FERICIREA ! 😦
    iar LACOMIA strica OMENIA si FAMILIA ……………………….
    Multumesc din toata❤ pentru OPINIA ta sincera si curajoasa versus subiectul tratat pe
    http://aliosapopovici.wordpress.com/2016/11/07/
    opine care, mi-a oferit prilejul de a-mi exprima si eu opinia ……………………
    O zi de MARTI fara CEATA ca la mine ! 🙂

    Aliosa🙂

    1. Cred că domnul Popescu a fost un tată mai bun decât Băsescu, plus că fetele fostului președinte aveau și o mamă. Probabil că Bibliotecarul n-a avut timp sau n-a fost lăsat să treacă pe la ele, în special pe la cea mică.😉
      Îți doresc o seară minunată și o noapte tihnită, Sandule!🙂

  6. O minune de poveste…sa legi promovarea de carte de bibliotecar mi se pare o idee ingenioasa , draga Petru ! Felicitari si succes/inspiratie pe mai departe ! Am cunoscut doi bibliotecari deosebiti, iar mirosul de carte din biblioteca nu se poate uita ! O zi plina de bucurii !🙂

    1. Și în mine persistă mirosul de bibliotecă și anticariat. Pe vremuri, era o adevărată căutare de comori să scormonesc printre rafturile lor, dar de multe ori mă simțeam norocos. Gânduri frumoase și salutări călduroase, dragă prietene!🙂

  7. Ce dragut, numai tu cu talentul tau draga Petru, ai putut face o poveste atat de frumoasa, despre un bibliotecar, felicitari !!! Ar fi frumos sa vedem copii sa citeasca mai mult din carti decat sa stea cu nasul in telefoanele mobile in orice mijloc de transport si acasa !!! Oare se mai poate face ceva ❓ ❓
    O noapte linistita draga prietene !!! 🙂

    1. Eu zic că depinde doar de noi, de felul cum îi motivăm pe copiii din apropierea noastră. Mi-am propus ca eu să mă ocup de nepoțica mea, chiar dacă vine doar de două ori pe an în vizită. O să fac tot posibilul pentru a-i insufla dragostea pentru cărți, pentru lectură.
      Mulțumiri călduroase pentru aprecieri și urări, dragă Mica! Să fii iubită și mereu iubitoare!🙂

  8. Orice text
    E un pretext
    Dacă-ţi iese şi o rimă
    Eu îţi zic nu-i nicio crimă
    Dar atenţie Petrică
    Să nu ieşi din metrică
    Că-n penibil poţi să cazi
    Nu de mâine ci de azi !
    Am aflat că n-am umor
    Milă pentru autor !!!🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s