Banii (V): Un răspuns și mai multe întrebări

Niciunul din medici nu a reușit să-i dea vreo lămurire în ceea ce privește sursa banilor pentru intervenția chirurgicală. Probabil că nu le-a divulgat nici lor mai mult decât era necesar. În schimb, avea un motiv de bucurie aflând că testele și tomografia au ieșit excelent, iar doctorului neurolog nici nu-i venea să creadă că tumoarea a dispărut complet. Și totuși, gândurile o atrăgeau mereu spre zona întunecată, ca un tărâm ce se cerea descoperit, ca o obsesie de care nu putea scăpa.

S-a mutat curând în apartamentul lui Virgil, care îi ceru să se gândească la o cununie grabnică, urmată de o lună de miere pe continentul american, pentru care biletele erau deja luate. Toate aceste dovezi de iubire, atenția cu care nu era obișnuită, o copleșeau, dar era și plăcut să simtă cum iubirea îi era împărtășită cum nu sperase înainte. Poate că era mai bine să reziste tentației de a mai face cercetări, după cum o sfătuia și viitorul ei soț. S-ar putea să afle lucruri neplăcute, ce i-ar fi știrbit fericirea câștigată după atâta suferință.

Cam așa gândea Rodica atunci când un e-mail, primit de la Banca Transilvania, i-a atras atenția. Nu era mare lucru, doar că nu-și explica de unde au adresa ei și de ce îi făceau propuneri pentru pachete de economisire. Să-și fi deschis un cont de care nu știa? Curiozitatea a mânat-o, a doua zi dimineață, în fața unui ghișeu al băncii. Simțea fiorii unei emoții neașteptate când casiera a întrebat-o cu ce o poate ajuta. Care să fie abordarea cea mai bună ca să nu pice de aiurită?

– Aș putea să… primesc un extract de cont?

– Desigur, doar să-mi dați cartea de identitate, îi răspunse zâmbind femeia.

Rodica se conformă, după care se retrase discret deoparte. Își căuta cuvintele de scuză pentru momentul când i se va spune că nu are niciun cont. Privirea angajatei o țintea din când în când cu același zâmbet, în timp ce apăsa pe tastele calculatorului. Încercă să ghicească dacă-i de rău sau de bine, dar nu se hazardă cu vreo supoziție. Faptul că dura atât trebuia să fie un semn bun, nu? Casiera reveni cu actul de identitate și cu o hârtie, pe care i-o înmână cu o voce caldă:

– Ne face o mare plăcere să vă avem client. Să-mi spuneți dacă mai aveți nevoie de ceva.

Rodica îi smulse pur și simplu foaia din mână, căutând nerăbdătoare cifrele mult așteptate. Le sorbi din ochi cu nesaț de mai multe ori, nevenindu-i să creadă: 2.655.000 euro în cont! Peste două milioane și jumătate! Inima îi bătea prea puternic, oricât efort făcea să-și ascundă emoțiile. Trebuia să se calmeze pentru a pune niște întrebări pertinente. Erau multe care-i treceau prin cap, dar trebuiau alese cele mai potrivite.

– Nu vă supărați…, se adresă din nou amabilei femei.

– Da, poftiți!

– Știți… am avut multe pe cap în ultima vreme, plus o problemă de sănătate… Puteți să-mi spuneți cum a fost constituit acest depozit? Adică… de unde a fost virat?

Casierița o privi cu înțelegere și aprobă tacit.

– O să fac tot ce pot pentru dvs. Așteptați puțin.

După câteva noi tastări, reveni cu precizările așteptate:

– Banii au fost virați de Loteria Națională… după care ați retras 160.000 euro. Apropo, vă felicit pentru câștig!

Loterie? Ea a câștigat la loterie, deși nu a jucat niciodată până atunci! Părea incredibil, dar ce nu face un om când nu mai are speranțe. Probabil a încercat orice și norocul a fost de partea ei. Ce bucurie! Ce ușurare! Nu era datoare nimănui, ci dimpotrivă, avea în bancă o avere.

– Vă mulțumesc mult pentru amabilitate!, îi zise cu entuziasm casierei.

Ar fi meritat o ciocolată mare sau niște flori frumoase, dar o să i le aducă de altădată. Acum se grăbea spre casă pentru a-i spune marea veste lui Virgil. Abia aștepta să-i vadă reacția! O astfel de bucurie nu se poate transmite și nici simți prin telefon. Zestrea ei era tocmai potrivită pentru a nu se simți în inferioritate față de aportul material pe care-l aducea iubitul ei în căsnicie. Nu știa cam în ce constă, dar, judecând după bunurile lui, trebuia să fie mare. Chiar era puțin surprinsă că a renunțat la fete de bani gata, pentru ea, o persoană simplă, rămasă acum și fără serviciu. Doar dacă…

Nu, era o prostie. Cum să fi știut el că e milionară, când și ea aflase doar acum?! De unde? Doar dacă… Să-i fi spus atunci și apoi să fi uitat? Nu putea să gândească astfel despre viitorul ei soț. Lipsa încrederii e foarte dăunătoare oricărei relații. Însă prea mulți de „dacă” nu îi dădeau pace, o rodeau la inimă și îi provocau temeri. Trebuia să găsească o modalitate de a scăpa de aceste îndoieli, înainte de a face pasul cel mare. Altfel ar fi trăit mereu cu ele în suflet, ar fi prins rădăcini adânci și s-ar fi extins ca o plagă.