Banii (IX): La pândă

Viața e o înșiruire de evenimente bune și rele, de plusuri și minusuri, ghinioane și noroace care se pot succeda uneori la grămadă. E bine să fii pregătit pentru oricare din feluri și, mai ales, să nădăjduiești că există un final pentru fiecare serie. Astfel se gândea Rodica atunci când a găsit o coincidență fericită, după atâtea dezamăgiri ce au lovit-o consecutiv. Vestea a venit tot de la Vera, căreia i-a povestit gândul de a face o călătorie prin nordul țării. Fata s-a arătat dispusă să o însoțească, mai ales că se născuse în Maramureș, unde îi trăia încă bunica, cea care o crescuse în ultimii ani de școală. Pentru job nu își făcea probleme, mai ales că avea trei săptămâni de concediu, iar apoi fie ce-o fi, că tot era plătită prea puțin pentru câtă treabă făcea.

Potrivirea asta îi ușura mult misiunea Rodicăi de a-și găsi binefăcătorul, doar Vera îl văzuse și l-ar fi putut recunoaște dacă era cazul. În plus, o călătorie de una singură nu părea deloc atractivă, așa că bătură palma în câteva minute. Picolița era bucuroasă că va conduce și ea Loganul noii sale partenere, mai ales că nu prea a avut ocazia să șofeze de când și-a luat permisul. Au pornit dimineața devreme, pentru a ajunge liniștite până spre seară și a găsi o cameră confortabilă. Fata a fost cea care s-a ocupat de cazare, alegând hotelul Minerul, tocmai în buricul centrului vechi al orașului Baia Mare. Era un avantaj important, pentru că în apropiere se afla agenția nr. 24, cea la care se jucase biletul buclucaș. Noaptea a trecut ca un generator de idei pentru Rodica, în timp ce Vera adormi ca un copil obosit după cină.

Funcționara de la ghișeu, o brunetă cu părul tuns băiețește, le-a întâmpinat în primele minute de la deschidere, dar, din păcate, nu au reușit să obțină mare lucru de la ea. Știa de biletul cu pricina, dar câștigătorul nu se prezentase la agenție și nu știa despre cine ar putea fi vorba. Chiar dacă Vera îl descrise în cele mai mici amănunte, care se schimbau ușor de la o relatare la alta. Li s-a propus să încerce la colega din schimbul doi, poate că ea știe mai multe.

Aveau timp să ia micul dejun și să-și bea cafeaua peste care au sărit în acea dimineață. În imediata apropiere era un mic restaurant cu mese aranjate afară, un loc bun pentru a ține sub supraveghere agenția. Cine știe, se gândea Rodica, poate omul ei preferă același loc, cum fac jucătorii împătimiți. De aceea își instrui colega să fie mereu cu ochii pe intrarea în cauză, iar uneori să dea câte o raită printre mesele dinăuntru. Ca să nu pară suspecte pentru cheneri, au alternat mâncarea cu cafelele, sucurile și plimbările prin apropiere, până la ora două după amiază, când a intrat în tură cealaltă funcționară.

De data asta aveau în față o blondă cochetă cu părul lung și priviri ce alunecau adesea spre clienții chipeși. Pe ele le-au tratat însă cu răceală și suspiciune, mai ales după ce au aflat ce doreau.

– În ce calitate cereți aceste informații? Nu cunosc pe nimeni cu această înfățișare. Și chiar dacă aș cunoaște, vă dați seama că nu am voie să-i divulg identitatea. Vreți să-mi pierd postul? Dacă omul a vrut să rămână anonim, asta e. Vă rog să nu mai insistați…

Era clar că nu le rămânea decât să stea la pândă, în speranța că individul o să apară. Dacă nu cumva jucase din întâmplare o singură dată sau se lăsase după ce-și văzuse toate numerele câștigătoare. Se mai putea să fi pățit ceva sau să se fi mutat în altă parte. Erau atâția de dacă încât pe Rodica o lua iar cu dureri de cap. Timp de cinci zile au stat la pândă și au patrulat pe lângă agenție, tresărind uneori când Verei i se părea că-l recunoaște pe omul mult așteptat. În timpul acesta și-au stors creierii, căutând alte idei de abordare, dar toate picau, rând pe rând. Au rezistat eroic privirilor bănuitoare ale localnicilor care nu-și explicau ce hram poartă două tinere drăguțe și fără altă ocupație, refuzând amabil orice bărbat care voia să le invite în altă parte. Răbdarea și speranțele lor aveau, totuși, o limită.

Măcar au avut timp să vorbească tot ce le trecea prin cap și să se cunoască bine. E drept că Vera avea încă unele secrete despre care nu-i plăcea să vorbească. Cum ar fi părinții ei, un subiect dureros, la abordarea căruia fata se închidea în sine. În ceea ce o privește pe bunică, Rodica a înțeles că nu se despărțiseră într-un mod plăcut, având în vedere că Vera abandonase liceul și fugise în București pentru promisiunile unui tânăr cunoscut pe facebook. După ce și-a dat seama că a fost păcălită, nu a mai avut curajul să dea ochii cu cea căreia îi înșelase așteptările. Acum îi lipsea probabil un imbold, iar Rodica i l-a dat, mai ales că nu aveau de făcut decât vreo 30 de kilometri până în Seini, localitatea ei natală. Oricum, agenția era închisă a doua zi.