Banii (XI): Controversă

Deși surpriza revederii era la fel de mare pentru toate trei personajele, pe chipul bărbatului nu se regăsea și bucuria. Chiar o trase pe Rodica mai departe de masa lui, întrebând-o neliniștit:

– Ce cauți aici? Mă urmărești cumva?

Tânăra își desprinse brațul din mâna care o ținea ca într-o menghină și îi făcu semn să se liniștească, adresându-i-se la fel de familiar:

– Ca să fim corecți, tu ai dat iar peste mine, cu aceeași stângăcie.

– Daaa?, exclamă el cu o voce sarcastică, ce nu se dorea auzită de altcineva. Îmi pare rău, dar nu mai am patru milioane de euro la mine, să te despăgubesc iar.

– Nu fi răutăcios. Recunosc că relația noastră a început cu stângul, dar nici tu nu ai cooperat deloc.

– Ce relație? Ce cooperare? Nu ne cunoaștem și nu ne datorăm nimic unul altuia.

– Eu nu cred. În momentul când oferi cuiva o sumă atât de mare, se înfiripă o relație, vrei nu vrei. De asemenea, pot apărea niște probleme, așa cum s-a întâmplat și de această dată.

– Iartă-mă că ți-am făcut probleme, zise tânărul la fel de ironic. Dacă tot ai acceptat banii, acceptă și problemele… și rezolvă-le. Eu nu am nevoie de ele, sunt fericit cu ce am. Apropo: cum m-ai găsit? Sper că nu ai povestit tuturor despre această întâmplare, pentru că tocmai situația asta am vrut s-o evit.

– Nicio grijă! M-am gândit eu că vrei să rămâi anonim, și numai întâmplarea a făcut să ne ciocnim din nou. Eu zic să o luăm de la început, ca doi oameni civilizați, chiar dacă arăt groaznic cu rochia pătată, iar lumea se holbează la noi. Numele meu e Militaru Rodica…

Femeia îi întinse mâna, deși erau aproape lipiți unul de altul.

– Liviu… Pop Liviu. Ar trebui să zic că-mi pare bine, dar sărbătorim ziua unui coleg de muncă și mi-ar plăcea să mă întorc la masă. Deja îmi fac semne…

– Te înțeleg, Liviu. Și eu trebuie să mă schimb…, stau la hotelul de alături…, trebuie să vorbim ceva important.

– Important pentru mine este să mă uiți. Lasă-mă să-mi trăiesc viața fără valuri prea mari, că îmi fac rău.

– Doar o discuție îți cer să suporți. După aceea îți promit că te las în pace, dacă asta-ți va fi voia. Promite-mi, te rog!

Liviu se uită în ochii ei imploratori, apoi la colegii nerăbdători, din nou la ea…

– Bine, după masă sunt liber.

– Excelent! Pe la patru, la barul hotelului?

– Mai bine la șase, că avem de jucat un meci de fotbal.

– Atunci, ne vedem la șase. Sper că ești punctual.

Cei doi se despărțiră, iar Rodica îi făcu semn Verei să iasă de la masă. Aveau de făcut un drum până în Seini cu bunica Ana,  după care urma o pregătire amplă pentru a-l convinge pe acest încăpățânat să li se alăture, una dintre arme fiind o ținută cât mai fermecătoare. Niciun bărbat nu putea rezista unei femei tinere, inteligente și frumoase, cu atât mai puțin un simplu provincial. Numai să nu-i tragă clapa! Dar niciuna din ele nu-și exprima această temere, mai ales că Liviu se temea de o eventuală deconspirare.

– Cum de nu m-ai avertizat din timp că tipul e la masa de alături?, întrebă Rodica în timp ce-l așteptau în fața unui coctail. Aș fi putut să-l abordez mai finuț.

– Nu l-am recunoscut decât după ce s-a ridicat și a deschis gura. Acu’ trei luni nu era bărbos și cu ochelari de soare. Se vede că s-a pus la patru ace când a plecat în Capitală.

– Da, e genul de bărbat care nu pune accent pe cum arată în zona lui, că oricum știe lumea ce-i poate capul.

– Lasă că tot e mai drăguț decât Virgil!, chicoti Vera. Are un vino-ncoa de om natural.

– Da? Mie nu-mi plac bărbații cu barbă. Și nici cei împiedicați, încăpățânați, fără ambiții…

– Pssst! Uite-l că vine!, anunță Vera în șoaptă.

– Măcar și-a schimbat hainele, apucă să-i șușotească Rodica.

Liviu le zări mai târziu, chiar dacă nu erau multe persoane la micuțele mese. Se vedea pe el că nu era insensibil la felul în care s-a aranjat femeia cu care se certase câteva ore înainte. Rodica i-o prezentă pe Vera, după care îl îmbie cu ceva de băut. Spre dezamăgirea ei, omul preferă iarăși o bere.

– Așadar, iată-ne din nou față în față, doar că de data asta nimeni nu-i jenat de vreo cafea vărsată, râse Rodica pentru a intra într-o atmosferă destinsă.

– Nu știu cum s-a întâmplat, dar să nu credeți că sunt mereu așa. Îmi cer încă o dată scuze!, spuse politicos tânărul.

– Dar nu e cazul. Cred că vina e împărțită, mai ales că m-ai prins de fiecare dată cu nervii întinși, răspunse femeia, la fel de amabil.

– Acum… dacă tot ne-am reîntâlnit, îmi spui și mie despre ce-i vorba?

Rodica oftă la gândul că iar trebuia să-și repete tragedia.

– Desigur. E o poveste lungă, dar voi căuta varianta cea mai scurtă. Prietena mea, aici de față, îți poate confirma unele aspecte, doar a fost de față când a început totul… sau aproape totul.