Banii (XIII): Idila

Rodica era conștientă că o așteaptă o misiune grea, dacă nu chiar o corvoadă. În primul rând, Liviu avea nevoie de cazare, iar la hotel nici nu putea fi vorba. Garsoniera ei era cea mai potrivită alegere, urmând ca ea să doarmă la părinți. Apoi, omul nu cunoștea pe nimeni în Capitală, deci avea nevoie de un ghid, măcar până se obișnuia cu metropola. Fata alcătui un program cât mai divers, prin care să evite plictiseala sau lehamitea ce ar putea-o resimți oaspetele, departe de casă și de amici. Trebuia să-i țină loc de toate, să-l ajute să se acomodeze cu locurile, cu oamenii din preajma ei.

Ziua începea cu întâlnirea de la cafeneaua Verei, unde, în timp ce-și savurau licoarea neagră, îi propunea tânărului obiectivele pe care ar fi plăcut să le viziteze. Desigur că prima vizită a fost la avocat, unde Liviu a dat o declarație, după care li s-a spus că vor primi în curând o citație de înfățișare în fața judecătorului. Rodica nu acceptă cu niciun chip ca tânărul să se reîntoarcă acasă până la judecată. Se temea să nu-l piardă, după cât s-a căznit să-l găsească și să-l convingă a i se alătura.

A urmat prima vizită și cină la părinții fetei, nerăbdători să-l cunoască pe omul care dormea în locuința odraslei lor. Deși s-a prezentat proaspăt tuns și bărbierit, cu o ținută aleasă cu ajutorul Rodicăi, colonelul avea mari suspiciuni față de un provincial stângaci în comportament și prea reținut în socializare. Curios peste măsură, îl interoga până la exasperarea fiicei sale, dar tânărul își păstra calmul și răspundea scurt. Nici calmul acesta nu-i plăcea domnului Militaru.

În general, zilele treceau cu plimbări în parcuri, vizionări de spectacole, filme, meciuri de fotbal și vizite la câte o cramă cu must proaspăt, târguri țărănești și muzee. Când Rodica nu putea să-l însoțească, Liviu prefera să piardă vremea în colțul șahiștilor din Cișmigiu sau să rătăcească prin oraș, pe jos sau cu mijloacele de transport în comun. Dar asta se întâmpla mai rar, tinerei fiindu-i frică să nu pățească ceva prin jungla urbană. Astfel că petreceau mult timp împreună, povestindu-și viețile și deconspirându-și idealurile, momente care îi apropia pas cu pas.

Rodica nu simțise la început nicio atracție pentru tânărul naiv și diferit de ceea ce aștepta de la un potențial iubit. Primul șoc plăcut a fost după ce acesta i-a urmat sfatul și s-a aranjat la un salon de înfrumusețare. Apoi, timiditatea lui exagerată a început să se transforme în naturalețe și bună dispoziție în preajma ei. Cuvintele lui erau tot mai plăcute, iar subiectele interesante. Așa a aflat că se născuse în Săliștea de Sus, tatăl lui murise într-un accident de tractor, iar mama la puțin timp, probabil de supărare. L-a crescut o mătușă în vârstă, care s-a stins și ea în urmă cu doi ani. Nu-și amintea să mai aibă rude apropiate, de aceea nu a mai fost de mult prin locurile natale, deși îi era dor de frumusețea meleagurilor copilăriei. Seara cinau de obicei la câte un restaurant retras, după care se despărțeau cu o îmbrățișare și un sărut pe obraz, tot mai apropiat de buze.

Trecuseră aproape două săptămâni, când Liviu o invită la o cină preparată de el în garsonieră. Prea se simțea jenat fiindcă Rodica nu accepta nici în ruptul capului să plătească el consumația din localuri. Tânăra a fost plăcut surprinsă când a aflat de abilitatea lui de a găti, dar oferta ei de a-l ajuta măcar la cumpărături fu respinsă tocmai pentru a păstra secret meniul. Curioasă tare, la ora opt fix se prezentă la ușă cu o sticlă de vin. Mâncarea era gata, iar în locuința ei mirosea îmbietor, cum nu-și amintea să fi simțit vreodată. Gătitul nu a făcut niciodată parte din îndeletnicirile ei.

Tânărul bucătar de ocazie fusese inspirat, făcând cumpărături de la o tarabă cu produse aduse dim Maramureș. Astfel a putut pune pe masă castane fierte ca aperitiv, tocmai bune cu un pahar de vin roșu. A urmat un guiaș de oaie (o ciorbă, diferită de renumitul gulaș) aromat din belșug cu zarzavaturi, un pui la cuptor făcut în pungă și bine condimentat, iar finalul a fost spectaculos, cu un tiramisu proaspăt, făcut tot de Liviu. Nu degeaba se spune că dragostea trece prin stomac; Rodica era fascinată de gustul bucatelor, simțind că niciodată nu mâncase atâtea bunătăți deodată. Atmosfera părea desprinsă dintr-un vis frumos, iar gândurile nu mai ascultau de rațiune. Poate și vinul avea o contribuție la privirea galeșă, la vocea ei ușor alintată, la atingerile fugare și tot mai dese.

Cert este că atunci când a gustat desertul, și-a dat seama că simte ingredientul principal pe care Liviu se lăuda că l-a pus. Era vorba de dragoste, din care au gustat cu aceeași linguriță, până când au renunțat la ea și au trecut la degustarea directă a buzelor celuilalt. Erau sătui de mâncare, dar atât de flămânzi amândoi de iubire pură, de mângâieri tandre, de vorbe dulci, de ochi în care să se piardă…

Doar nu era nebună să-și părăsească locuința, acum când era atât de primitoare, mergând apoi pe întuneric la părinți! Alegerea era evidentă, iar noaptea a fost mai mult decât magică, deși au adormit abia către dimineață.