Absență

Unde sunt? De ce-s închisă într-un loc străin și rece? Cine sunt oamenii din preajmă și ce vor de la mine? Ei sunt temnicerii? Îmi vorbesc cu zâmbete pe buze, dar nu-mi vor binele. De unde au apărut?

Mă așteaptă casa mea dragă, cu focul duduind în sobă, cu covorul moale și viu colorat, cu flori parfumate la ferestre și pisica drăgăstoasă care să mi se așeze în brațe. Mă așteaptă grădina, ce ar trebui plivită și udată, iar curtea măturată. Dar, mai presus de orice, mă așteaptă bărbatul în prag, cu brațele întinse și dragoste în priviri. Parcă îl aud cum mă cheamă să-l ascult cum i-a trecut ziua de lucru și apoi să-i pun în farfurie mâncarea preferată. O fi flămând tare, dar oamenii ăștia nu mă înțeleg, ci mă țin prizonieră, îmi urmăresc fiecare mișcare și îmi dau o mâncare fără niciun gust. Nici măcar o cafea nu a mai primit de atâta vreme!

Imagini pentru poze cu bătrâni

Trebuie să fug, numai să prind prilejul. Poate acum, când nu-i nimeni prin preajmă, o să mă pot furișa. Nu e timp să-mi găsesc papucii, am să plec în ciorapi, casa nu-mi e departe. Am ieșit cu bine în curte, ajung repede la poartă și ies în drum. Oare încotro e direcția spre casă? Probabil încolo… da, da… încolo se vede ceva… Se aude un claxon puternic, apoi mai multe voci necunoscute care țipă spre mine. Lumea rea caută să mă înconjoare, dar eu merg înainte, trebuie să ajung la casa mea dragă, la omul iubit, la pisica mea pufoasă…

Oamenii se înmulțesc și întind brațe spinoase, brațe dese care mă ating dureros, iar eu mă feresc cât pot. Dar vai! Apar temnicerii cei răi, cu încrâncenare în priviri și mâinile în formă de cătușe. Nu mai am scăpare, mă duc pe sus în celula întunecată, strigând și gesticulând a răzbunare. Știu că voi fi pedepsită, plâng de ciudă că n-am reușit, dar nu voi renunța niciodată. Aud vocea bărbatului care mă tot cheamă, aud porcii cum guiță de foame în coteț, aud și focul ce stă să se stingă în sobă. Trebuie să scap odată, să fiu din nou stăpână pe casa mea, pe grădina încărcată cu flori și legume, să-mi primesc vecinii la o cafea și să povestim până se face seară. Ce frumos ar fi!

Ce vrea să spună femeia asta, de țipă din nou la mine? Cine sunt acești oameni și ce vor?

– Mamă, ți-am spus că-i periculos să ieși pe drum. Te putea călca o mașină. Noroc că ne-au anunțat vecinii, altfel te căutam iar ore în șir. Bea un ceai cald, cafea nu primești, ca să poți dormi la noapte.

Unde sunt? De ce nu vine bărbatul meu să mă elibereze?

Advertisements

44 thoughts on “Absență

  1. Astazi de 1 aprilie, ne-ai facut-o draga Petru !!! Trista povestioara, dar foarte adevarata, cand vine o varsta, incepi a fi uitat de toti !!!

    1. Eu nu am simțit că-i 1 aprilie, astfel că gândurile mele mi-au adus nostalgia amară a ultimelor zile din viața mamei mele. Când nu-și mai recunoștea casa, grădina, copiii…

    1. E tragică o astfel de bătrânețe, mai ales când cei din jur nu știu cum ar fi mai bine să procedeze. Întotdeauna vor exista mustrări de conștiință, că ceva puteau să facă mai bine.

  2. Și tu, Petre? Cam multe semnale zilele astea. Am văzut azi noapte filmul ”Amour”. Am semnalat pe FB și mi-e chiar greu să mai explic. Ce ți-a venit?

  3. Salut Petru !
    GATA , m-ai PACALIT ! 😦
    In urma cu cateva minute ti-am spus in RASPUNSUL dat ” commentului ” tau pe
    http://aliosapopovici.wordpress.com/2017/04/01/
    ca pana la acea ORA, nu ma PACALISE nimeni ………….
    Am venit cu drag la tine pentru ” PORTIA de RAS” 🙂

    si voi pleca de la tine PACALIT si CATRANIT 😦
    ca mi-ai adus aminte de sutele de mii de BATRANE ramase singure pe lume din cauza BARBATILOR care s-au ambitionat sa PLECE inaintea lor in locuri doar de ei stiute 😦
    lasandu-le SINGURE la ” mana ” escrocilor, pungasilor, talharilor, violatorilor si HOTILOR ……………..
    Dar cum POVESTEA e POVESTE
    si pe deasupra-i si fain scrisa,
    povestitorului ii dau de veste,
    ca sunt cu inima deschisa,
    iar orele ce vin, nu pot fi triste ……
    Seara faina , noapte linistita, duminica binecuvantata si o luna APRILIE minunata ! 🙂
    Sandu 🙂

    1. „Păcăleala” a fost involuntară și sper că n-a făcut rău nimănui. Dar în spatele fiecărei povești stă un fapt real, unul cu care m-am confruntat în urmă cu 9 ani, când nici nu știam în ce constă un blog și ce beneficii aduce internetul. Timpul a zburat, amintirile s-au mai estompat, însă nostalgia acelor trăiri nu dispare niciodată, poate doar prin senilitate sau Alhzeimer.
      Trecând la lucruri mai plăcute, îți doresc o duminică plăcut animată și tihnită, totodată, Sandule! 🙂

    1. Să ne veselim în fiecare zi, mai ales astăzi, fiind duminică! Săru-mâna pentru voia bună transmisă, Anda, și să auzim doar de bine, într-un mod cât mai frumos! 🙂

      1. Corect! Am scris cândva despre bătrânii bolnavi de alzheimer, aici pe blog,Blessed, o piesa pusă în scena de o prietena . Am fost în centrul de zi și i-am văzut. Trist Petru, tare trist…

  4. Da varsta nu ne iarta daca traim insa sa avem sanatate si multi prieteni adevarati,atuncea nu cunostem singuratatea!O seara frumoasa iti doresc!:)

    1. E foarte bine să avem mulți prieteni în jurul nostru, mulți copii și nepoți alături, numai să ne dăm seama de asta. O zi de primăvară veritabilă, cu căldură și multe flori, dragă Gabi! 🙂

  5. Dureros… Eu ma gandesc ca pentru a evita asa ceva, un om trebuie sa fie cu inima deschisa, sa fie multumit cu ce are, sa aiba grija de sanatatea lui, sa fie activ, sa isi cultive prietenii si sa-si faca mereu prieteni.

    1. Firește că așa ar fi indicat, dar pe lângă toate astea e bine să ne antrenăm mereu mintea, să o menținem în formă, pentru ca să nu ne lase înaintea corpului. Nimeni nu-și dorește un trup fără rațiune, fără apărare, lăsat în voia și grija altora, oricine ar fi ei.

      1. Probeaza sa vezi ca si daca nu iti propui sa faci cutare si cutare, tu tot vei face niste lucruri. Omul este indrumat si de dincolo de minte, daca stim sa ascultam, sa ne lasam purtati de Cel ce le stie pe toate. Trebuie sa avem incredere in noi, nu numai in minte. Sa nu ne temem de batranete, sa ne bucuram de viata in orice moment.

  6. Bătrâna din povestire nu pare uitată… Mai degrabă a uitat ea, până şi cine îi sunt copiii. Dureros Alzheimerul, mai ales pentru cei din jur. Tare frumos ai scris, Petru!

    1. Exact asta am vrut să transmit, punându-mă, pe cât posibil, în locul mamei mele, care ne privea pierdută și aștepta mereu cafeaua ce nu mai venea. Firește că acum îmi pare rău. 😦

    1. O lacrimă îmi umezește și mie ochii, de câte ori îmi amintesc acele momente. Recunoștință pentru că mi-ai fost alături și de data asta, dragă prietene! ❤
      Gânduri bune și salutări călduroase! 🙂

  7. Of, Doamne! Tare m-ai emoţionat. Străbunica mea a fost aşa în ultimii ani din viaţă. Aveam 6 ani când a murit dar îmi amintesc perfect cum îţi lua costumul popular şi pleca seara de acasă spunând că merge la biserică la slujba de dimineaţă… Sora bunicii mele a moştenit boala şi de vreun an şi ceva nu mai recunoaşte pe nimeni, biata de ea….

    1. Și surorile mamei mele au avut aceleași probleme în ultimii ani de viață, deci a fost ceva ereditar. Nădăjduiesc să nu se transmită la sora mea și la mine, deși bărbații din familie nu au trecut de 70 de ani.

  8. O astfel de batranete este dureroasa, in special pentru cei dragi. Este foarte greu, am avut si chiar acum am grija de o batranica cu astfel de probleme. Nu am cuvinte, imi pare tare rau pentru mama ta, Dumnezeu sa o, odihneasca in pace !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s