Când cerul era mai aproape

Bănuiesc că m-am născut cu ochii deschiși și cu față spre cer. Poate așa se explică obsesia cu care priveam, de mic copil, tot ceea ce plutea în aer, indiferent că erau viețuitoare, nori sau obiecte construite de mâna omului. Chipurile oamenilor păreau la fel, și oricum nu le înțelegeam așa cum credeam că înțeleg semnele cerești, indiferent dacă mi se păreau îmbucurătoare sau de rău augur. Stăteam ore întregi cu ochii ațintiți în sus, bucurându-mă de fiecare nor alb, de zborul îndrăzneț al avioanelor și păsărilor, de dansul și zvâcnirile neprevăzute a zmeielor care umpleau adesea cerul senin. În schimb, mă temeam de norii negrii ce se adunau amenințători, iar fulgerele și tunetele mă făceau să fug îngrozit în casă. Noaptea visam furtuni apocaliptice, inundații catastrofale, avioane mari ce se prăbușeau în jurul meu și luau foc, chipuri dumnezeiești furioase pe mine, pe oameni, pe pământ.

Dar a doua zi dimineață mă trezeam cu o vreme frumoasă, ca o invitație spre o nouă contemplare a înălțimilor. Pe atunci se ridicau multe zmeie deasupra Seiniului, și tare mi-ar fi plăcut să fac parte dintre cei care le mânuiau. Din păcate, nici tata și nici fratele mai mare nu m-au ajutat să-mi construiesc unul, astfel că priveam cu jind la realizările unor copii pe care nu-i cunoșteam decât după felul în care le arăta impresionantul lor zburător. Îmi amintesc și astăzi că, printre ele, era unul mare și albastru, de care era atașat un balon lung și galben. Cred că era cel mai frumos și aproape zilnic prezent la înălțime, pentru a fi admirat și invidiat. Invidia o simțeam și eu, ba chiar am încercat să-l „vânez” cu praștia din dotare, doar că piatra mea nu ajungea atât de sus.

Într-o zi, însă, s-a întâmplat o minune: balonul s-a dezumflat brusc și minunea colorată a aterizat chiar în grădina casei părintești! Am alergat cu toată viteza spre locul în care s-a prăbușit vedeta spectacolului, și am găsit-o în iarbă. Doar că zmeul nu mai arăta deloc atât de mândru, era doar o hârtie colorată, trestie și un balon zbârcit. Nici măcar nu mai zvâcnea, de parcă pierduse și cea mai mică scânteie de viață. Am simțit atunci că și în mine parcă murise admirația pe care o avusesem pentru el. Acolo, jos, magia a dispărut și nici nu-mi mai venea să revendic rămășițele ei. Am privit trist la acea aripă frântă, până a venit un băiețel blond și a cules-o. Deci el era Conducătorul!

Imagini pentru poze cu zmeie

După acest incident, am salutat cu bucurie apariția zmeului albastru cu balon galben, fără să mai fiu invidios. Băiețelul, sau cineva din preajma lui, îl revitalizase și făcea din nou spectacol pe cer. Copii și oameni de diferite vârste îl priveau și zâmbeau, uneori fără să-și dea seama.

Multe am văzut în copilărie, privind spre înălțime. Unele or fi fost reale, altele, închipuiri sau vise. Astăzi, privesc mai rar spre cer și mai mult spre chipurile oamenilor. Mi se pare că cerul nu mai are secrete și nici nu mă mai poate impresiona, decât printr-o ploaie sau o furtună, cu care m-am obișnuit. În schimb, oamenii continuă să mă surprindă, oricât de mult aș crede că-i cunosc. Oare de aceea nu am mai văzut zmeie, de foarte mulți ani?

Advertisements

49 thoughts on “Când cerul era mai aproape

  1. Ceea ce ai scris azi mi se potriveste ca o manusa .Si mie mi-a placut si-mi place sa privesc cerul sa urmaresc ce forme iau norisorii albi .Nu-mi plac ploile cu tunete , fulgere si traznete iar visele tale , eu le mai am inca si-mi fac ferfenita putinele ore de somn din timpul noptii . Spre deosebire de tine eu prefer sa privesc totusi cerul si nu omul deoarece consider ca , omul se indeprteaza tot mai mult de felul cum ar trebui a fie.

    1. Știu că privești cerul mult mai mult decât mine, ceea ce îți dă o seninătate în suflet și priviri. Și eu aș vrea să-mi recâștig acest obicei, dar vorba poetului: „Unde ești copilărie, cu pădurea ta cu tot?”. În cazul meu, cu cerul.

  2. Excelent! Copilul din noi este prezent inimile noastre. O lume de vis. EI, “Oamenii sunt precum vitraliile: scânteietori și strălucitori atâta timp cât soarele îi luminează din afară, iar după lăsarea întunericului, le poți admira frumusețea doar dacă au o lumină aparte, în ei înșiși.” O zi cu mult soare!

    1. Și eu vreau să cred că nu s-a pierdut copilul din mine, ci doar mediul și prioritățile s-au schimbat. Că pot să revin oricând la contemplarea îndelungată a cerului, poate chiar mâine… sau poimâine.
      Acum, de pildă, văd cum soarele aruncă săgeți aprinse printre norii destul de insistenți. Tot e bine! 🙂

  3. Ad astra per aspera onorabile ! Continua sa privesti atent cerul si , nu ma-ndoesc ca , vreodata , candva , vei vedea iar zmeiele copilariei plutind in vazduh . Week-end placut onorabile nordist !

    1. O să fiu mai atent, chiar dacă cerul nu se vede în depinătatea lui, din cauza blocurilor. Mă gândesc că dacă nu o să am plăcerea de un zmeu, măcar o dronă tot voi zări, doar acum ele sunt în trend. Zile de sărbătoare după pofta inimii, nea Marian!

  4. Câte tâlcuri găsești în scrierea aceasta…. Unele la care nici tu nu (cred că) te-ai gândit. Le păstrez așa cum mi s-au înfățișat, citind.
    Zile frumoase, Petru!

    1. Ai pus punctul pe I, Oana. Doar după ce scrii ce te frământă, iar apoi citești de vreo două ori, îți dai seama mai bine ce a fost în mintea ta. De aceea e indicat să ne exprimăm astfel, măcar pentru noi.
      Toate cele bune și frumoase!

  5. Ce nostalgie in povestioara ta !! 🙂 Nu stiu de ce nu pot uita, si mi-ai reamintit de o patanie cu norii!!
    Eram la tara la bunici !!! Unchiul ne-a trimis cu vitelul pe mine si un var de-al meu, sus in deal la vie, si sa vezi, dupa deal a aparut un nor urat si negru , iar eu i-am zis varului meu sa mergem acasa, ni se facuse frica !!! Acasa cand am ajuns ne-au intrebat unde e vitelul, ramasese legat sus in deal !!! Dupa o injuratura (f………va strachina matii) nu ne-am mai gandit la nimic si ne-am dus sa luam vitelu, incepuse si vijelia !!! Pana au trait socrii mei cu cata placere priveam cerul la tara, ma minunam in continuu de cate stele puteam sa vad, sigur una era a mea !!! Sa stii draga Petru ca si acum daca privim cerul si avem dispozitie, tot ne minunam !!!
    O dupa amiaza de sambata cat mai placuta, la noi a fost frumos !!!

    1. Strașnică pățanie ai avut, dragă Mica! Povestirea ta mi-a amintit de cel mai frumos cer înstelat pe care l-am văzut vreodată. Era într-un luminiș din Munții Harghitei, când am simțit că sunt înconjurat de Univers. Ore întregi am privit spectacolul de lumini fixe și mobile, încercând să le descopăr misterele. A fost magnific!
      O duminică minunată și o zi de 1 Mai excelentă! 🙂

  6. Postarea ma duce cu gandul la “Vanatorii de zmee” a lui Hosseini, o carte impresionanta pe care am citit-o nu de mult si pe care o recomand cu tot sufletul.

  7. Senzational! Esti atat de talentat in povestiri ca nu pot sa nu citesc dintr-o suflare cea ce ne-ai relatat si sa nu gandesc si eu la fel.Iti multumesc pentru amintirile frumoase ca fiecare parca am trecut prin asa ceva!O seara frumoasa iti doresc!:)

    1. Firește că am trecut foarte mulți prin astfel de experiențe, și tocmai asta ne apropie, făcându-ne să oftăm de fiecare dată când citim sau auzim povestirile altora. E încă un moment când ne simțim copii, ne simțim în afara stresului cotidian. Să fii tânără mereu, dragă Gabi! 🙂

  8. Cristos a Inviat ! Frumoasa povestire draga Petru. Mi-ai rascolit amintirile … Fiind copil ma jucam si eu cu zmeul, era o concurenta printre copiii din cartierul meu care sa-l aiba mai frumos, mai falos si sa se ridice mai sus , aproape de cer . Acum este altfel, copiii se joaca intr-un alt mod, parca copilaria noastra a fost mai autentica si mai frumoasa desi nu erau atatea ca astazi !

    1. Adevărat a înviat!
      Ai fost mai norocoasă ca mine, din moment ce ai avut pe cineva care să-ți construiască zmeie. 🙂
      Am auzit cândva că se fac concursuri în acest domeniu, undeva pe la malul mării. Ar fi fain dacă s-ar extinde inițiativa!
      Să fii iubită și mereu iubitoare, Anda! 🙂

  9. EEEeeeeeeeeeeeeeeeeee! Ce nostalgie a trezit in mine povestioara ta frumoasa ,eu inaltam zmee in copilarie ,am avut o copilarie f. frumoasa si imi amintesc mereu cat de bine era 🙂
    O duminica binecuvantata sa ai Petru ,mi-ai facut ziua frumoasa cu aceste amintiri 🙂
    Numai ganduri bune pentru o zi senina si un weekend minunat de 1 Mai! Distractie placuta oriunde va aflati! Domnul sa va calauzeasca pasii si sa va protejeze!
    “Iubirea, bucuria, pacea lăuntrică, acestea nu îmbătrânesc niciodată.”
    Joseph Murphy

    1. O nostalgie despre care nu putem vorbi cu cei din generația mai tânără, din păcate. Ei sunt preocupați de butoane, roboți și drone. Bune și alea, dar mai puțin romantice.
      Mulțumiri pentru mobilizarea la petrecere, Anușka! Să trecem la generarea de alte amintiri frumoase! 🙂

  10. Nu-mi aduc aminte daca am vazut zmeie pe viu. Nici macar in departare. Dar imi aduc aminte cand eram in gradina, undeva pe la 10 ani si priveam si eu norii, fascinata de ei, de cer… 🙂

      1. Asa ca intamplarea asta, sa constatam ca de fapt zmeele nu sunt chiar asa dese, trebuie sa ne faca sa intelegem ca nu are rost sa ne simtim frustrati pentru absolut nimic. Totul e sa ne vedem de drumul nostru, placerile noastre, sa ne facem viata frumoasa cu ce avem la dispozitie. ❤
        Regretele ne incurca… asa, ca pe zmee firele care nu sunt tinute corespunzator.

      2. Nicio problemă, că am trecut peste asta. Totuși, fiecare om mai are niște regrete cu care se confruntă uneori. Despre unele, nici nu avem habar.

  11. Orice amintire a unui moment desprins din lumea minunată a copilăriei este o poveste în sine. Am avut odată un zmeu-vultur, tare îmi plăcea să îmi imaginez că zbor alături de el până la marginea pământului. Eram atât de nerăbdător să ajung în locul unde putea fi înălţat… 🙂
    Duminică frumoasă, Petru! 🙂

    1. Ferice de tine și binecuvântate să-ți fie amintirile! Copilăria e cea care are cel mai mare impact asupra personalității noastre, iar dacă ea ne-a fost încununată cu momente plăcute, și noi vom fi mai veseli și optimiști. O zi cum ți-ai dori și o seară de toată frumusețea, Cristian! 🙂

  12. Asa este si in viata Petru. Lasam visul sa zboare si il innobilam pana nu se mai poate. Cand ne apropiem de realitate magia dispare lasand loc la ceva diform ce nu merita atentie. Dar, visele sunt vise. Ele ne coloreaza viata in roz sau albastru …. 🙂

    1. Foarte frumos ai spus, prietene! Mă gândeam că și o vedetă apreciată pe scenă devine un om oarecare atunci când coboară printre noi. Fiecare om își are locul în care strălucește, precum un zmeu pe cer.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s