Copilul mării (7): Întoarcerea omului scoică

Fusese o zi teribil de caldă, iar adierile nopții erau așteptate ca un trofeu menit să răsplătească trupul pentru chinurile prin care trecuse. Ferestrele stăteau parcă înfometate după aer, cu brațele larg deschise și cu urechile ciulite la orice zgomot nocturn. Arareori, câte un lătrat răzleț mai sfârteca liniștea dedicată odihnei, urmat de tropăitul unor pași grăbiți ce se pierdeau de-a lungul străzilor. Această atmosferă benefică o resimțea și Ghiță, în așteptarea somnului revigorant și a odihnei binemeritate. Oare visa deja sau chiar se auzea un zgomot surd dinspre ușă? Cine ar fi putut să-l deranjeze pe el la o oră atât de sacră? Putea fi un animal rătăcit sau un tâlhar care spera zadarnic să aibă ce fura din biata lui garsonieră. Amână pe cât putu să se ridice de pe perna aranjată cu grijă, dar sunetele înfundate nu dădeau semne că vor înceta.

– Cine e?, puse el întrebarea standard, în timp ce aprinse lumina și se apropie de vizor.

Bodogăni ceva, supărat că iar nu era lumină pe hol, după care repetă:

– Cine e la ora asta? Voi nu aveți casă? E trecut de miezul nopții…

O voce înfundată rosti ceva de genul:

– Domnul Costeniuc… scuze… Doina… Baia Mare…

Suficiente cuvinte pentru a-i trezi interesul și a-i fugări somnul. Deschise ușa cu încredere, dar imaginea ce-i fu dat s-o vadă îl înmărmuri, cât era el de tare în spirit. În fața lui se găsea o arătare masivă și înfricoșătoare, oricât ar fi încercat să se ascundă între niște haine deloc potrivite. Fața, pe care încerca să și-o mascheze cu niște mâini la fel de oribile, îi era alcătuită din bucăți sidefii, dintre care scăpărau două puncte albastre, ce te făceau să-ți înghețe sângele în vine. Prin cămașa prea scurtă se vedea că tot corpul avea același înveliș, de robot ce ar trebui să fie mereu lubrifiat, pentru a nu scârțâi la orice mișcare. Dar nu se auzeau decât pașii apăsați, pe care arătarea îi făcu în timp ce intra în locuință.

 

Imagine similară

– Mulțumesc! Poți să închizi ușa.

Acum se auzea mai clar ce spunea namila, doar că Ghiță nu-și revenise din spaimă și uimire. A avut nevoie de câteva zeci de secunde pentru ca mintea lui să se reseteze și să înceapă a rejudeca logic. Doar nu era într-un film fantastic și nici într-unul de groază, deci apariția aceasta avea o explicație. Nici nu visa, fiindcă simțea cum îl doare mâna de la puterea cu care strângea clanța ușii. Deja avea o firavă bănuială, dar, ținând cont de faptul că oaspetele avea darul vorbirii, cel mai bine era să-l întrebe pe el:

– Nu am reținut, cu cine am onoarea?, bâigui el, fără a urma însă sfatul intrusului.

– Nu ne cunoaștem personal, dar am auzit numai lucruri bune despre dumneavoastră. De la Doina… din Baia Mare. Numele meu este Paul…

– Tu ești Paul?!, exclamă Ghiță, de data asta cu putere.

Acum se grăbi să închidă ușa, după care cercetă mai îndeaproape creatura.

– Extraordinar! Și eu am auzit multe despre tine, dar nici nu-mi închipuiam cum arăți. De fapt, nici nu mai speram că trăiești! Sfinte Sisoe! Ești o adevărată…

– Monstruozitate?

– Legendă! Eeeei… poate că la început inspiri teamă, dar pentru cine te cunoaște… iar eu știu despre cine-i vorba. Adică… sper că ai rămas același om. Cum ai supraviețuit atâția ani în sălbăticie? Dar ia loc la mine, însă nu pe scaunul ăla… nu cred că rezistă. Pe fotoliu… O să mă așez și eu, că mi-s oasele bătrâne. Spune-mi, ce val te aduce în civilizație? Cum m-ai găsit? Ai luat legătura cu Doina?

Ar fi vrut să vadă un surâs pe chipul rigid al oaspetelui, dar probabil că era imposibil. Nici vocea nu-i lăsa să se întrevadă vreo emoție.

– Eu zic că nu am trăit în sălbăticie, ci în liniște. I-am urmărit pe oameni de la distanță, făcând tot posibilul să nu intervin și să nu fiu văzut. Doina mi-a explicat pe vremuri cam pe unde stai, iar adresa am găsit-o ușor, doar ești încă un reporter cunoscut. Cu hainele astea a fost ceva mai greu, dar să știi că le-am plătit. Să lăsăm, însă, amănuntele și să trec la motivul pentru care te deranjez: înclin să cred că prietenul meu a fost răpit și e în mare pericol. E vorba de un copil de circa zece ani.

– Poftim? Acum sunteți doi?

– O, nu! Nu e ce crezi. Băiatul acesta a rămas orfan de mic, de când l-am crescut în mijlocul mării. E isteț și frumos, deci nu seamănă cu mine decât la modul de viață. Nu poate să supraviețuiască decât în apă sărată, care e, pentru el, ca aerul pentru oameni.

– Sfinte Sisoe! Am văzut, zilele trecute, un articol cu poza unui băiat cu părul lung căruia i se căutau părinții. Mi se pare că știu unde e internat. Se spune că-i un caz deosebit și-l vor transfera la București. Precis că despre el e vorba!

– Mi-ai dat o veste foarte bună. Știam eu că mă vei ajuta! Mai dă-mi și adresa, după care plec să-l scot de acolo.

va urma

Advertisements

20 thoughts on “Copilul mării (7): Întoarcerea omului scoică

  1. Omu’ lu’ Dumnezeu…nu s e poate 😡 😕 !!! Pai eu , daca-l vedeam p-ala crapa inima in mine instantaneu , iar ala { la fel d e batran ca si mine } , Costeniuc ala …al invita sa ia loc pe fotoliu ??? Murea d e grija la scaun ??? Pai cat de nebun sa fie individul ? Nu putea suna la….112 😉 😀 😀 ? Astept cu nerabdare urmatorul episod , mai ceva decat asteptam pe vremuri Dallas-ul si ” intalnirea ” cu Sue Ellein , Pamela , Bobby si JR 😀 😀 😀 ! Pe aici prin satu’ cu ministrii , ” arde pamantul ” onorabile , arde aerul stimate prieten ….arde totul iar pamantul , zici ca-i o masa de beton . Fix ca-n versurile lui Labis , alea cu…caprioara 😉 . Sper ca matale esti mai ferit de astfel de ” bucurie ” caci… totusi , iti duci traiul mai spre Nord 😉 . Zile placute si racoroase { chiar si cu niscai ploi } iti doresc in continuare , pentru acest final incendiar de saptamana !

    1. Într-adevăr, e mai greu de înțeles pentru cei care nu au parcurs prima parte a povestirii (Metamorfoza), în care Paul se infectează și se transformă într-o scoică umană. Costeniuc îi știa povestea și a contribuit la desfășurarea acțiunii, chiar dacă nu-l întâlnise pe Paul în persoană. Auzise multe despre felul cum arată de la prietena acestuia, Doina.
      Nici pe la mine nu-i mai bine, nea Marian. Nu pot să adorm decât spre dimineață, fiindcă mercurul din termometru se ridică seara până la 32°C, în dormitor. 😦
      Aștept ploaia ca pe o izbăvire și sper să ajungă la noi toți! 🙂

  2. Da a sosit salvarea cred pentru Marinel, bravo,devine povestitrea palpitanta! Astept cu nerabdare continuarea! o seara cu adiere de vant si racoara iti doresc!

    1. S-ar părea că e simplu, dar să nu uităm că autoritățile nu or să stea cu mâna în sân. 😉 De azi se zice că începe să se mai reducă arșița. Să ai parte de o duminică benefică, dragă Gabi! 🙂

    1. Bună dimineața și mare recunoștință pentru cafea, Anușka! E singurul lucru cald pe care-l mai consum cu plăcere, în aceste zile extreme! Toate cele bune și… răcoroase! 🙂

  3. Da, incepe sa se complice firul ….. Daca vor sa-l transfere la Bucuresti si cum stim cand ajungi intr-un spital in conditiile in care nu ti se desluseste diagnosticul, nimic nu te elibereaza pana nu treci prin toate furcile doctoricesti…. Sper ca Paul sa reuseasca sa-i pacaleasca si sa salveze pe micutul si istetul Marin ❤

    Sa ai racoare cat de curand draga Petru, si la mine-i tare cald dar cum ti-am spus eu fiind nascuta in luna lui cuptor, ma simt destul de bine dar ma misc mai putin altfel ma trec toate apele si concurez cu Dambovita noastra batrana care ne trece prin oras.

    1. Și eu cred că trebuie evitat cu orice preț transferul lui Marin în Capitală, nu numai pentru binele micuțului, dar și al meu, precum și al cititorilor, care preferăm Constanța, cu marea ei răcoroasă. 😉
      Deci de aceea sunt ei atât de refractar la căldură, că sunt născut în aprilie! 😀
      Să auzim de ploi și în sud, Anda! 🙂

  4. Ce frumos inceput al acestui capitol, draga Petru !!! Cu ochiul mintii mi-am inchipuit, linistea apasatoare dupa o zi torida, vizita nocturna de la Baia Mare, frumos narat, unde Paul cere ajutor pentru Copilul Marii, Marinel, care va fi internat la Bucuresti !!! Interesant si complicat !!! 🙂

    1. Vizita de la Baia Mare? Actiunea e in Constanta, acolo locuieste fostul politist, Ghita. Paul e originar din Baia Mare, dar locuinta sa devenise de cativa ani Marea Neagra.

    2. Mi-am închipuit că liniștea nopții trebuie să fie la fel în Constanța, ca în Seini sau alte orașe ale țării. Atâta vreme cât avem câini și vecini de bloc. 😉 Pentru Paul nu pare prea complicată continuarea, după ce a aflat locația băiatului. Să vedem cum se complică de acum, dragă Mica! 🙂

  5. Deci in timp ce Marin isi soarbe apa de mare, datatoare de viata pentru el, Paul s-a intors, de nevoie, printre oameni si se straduieste sa isi ajute… confratele! Furtuni de vara se prevad si in povestirea ta, Petru! 😉

    1. Furtuna a devenit un fenomen pozitiv, mai ales după seriile de caniculă prin care am trecut în această vară. 😉 Să sperăm, însă, că nu se vor înregistra cu victime în rândul oamenilor de bine. 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s