Copilul mării (10): Doina

Nu se mai știe cine a remarcat la începuturi că prima dragoste nu se uită, dar bănuim că viața i-a fost presărată apoi mereu de regrete. Observația lui ne-a rămas sădită în minte, încorsetând dureros inima fiecăruia după prima iubire ce nu-și poate găsi continuitatea. Pentru că marile adevăruri se spun la suferință, ca un avertisment pentru cei ce vor urma.

Doina a fost mereu o fată cu capul pe umeri și nu a crezut în mituri sau prejudecăți despre iubire. Era convinsă că fiecare om e altfel, și numai de el depinde să-și stăpânească gândurile și sentimentele. Această abordare a vieții chiar a funcționat o perioadă, făcând-o să se creadă invincibilă, mai ales că a trecut prin încercări grele, care au întărit-o. Pierderea lui Paul și modul înfiorător în care s-a produs ea, ar fi putut să o pună la pământ definitiv. Deși a fost prima ei iubire, a rezistat și a mers mai departe cu fruntea sus. S-a căsătorit mai mult din dorința de a avea o familie, dar n-a avut noroc. Deși ținea la soțul ei, iar acesta i-a arătat numeroase dovezi de iubire, căsnicia s-a destrămat după doi ani. Motivul era unul singur, dar decisiv: ea nu putea să rămână însărcinată, în timp ce el dorea neapărat să aibă copii.

Ginecologii care au consultat-o au avut același verdict: la uterul pe care-l avea, doar printr-o minune ar putea să aducă pe lume un urmaș. Dar de ce nu ar adopta? Nici cu această soluție nu a fost de acord partenerul ei, explicându-i de fiecare dată când venea cu această propunere că natura a înzestrat-o pe femeie cu cel mai mare dar, un „aparat” extraordinar pe care omul nu-l va putea copia niciodată, acela prin care poate da naștere unor ființe asemănătoare părinților lui, sânge din sângele lor. Prin asta, femeia e mai presus decât orice realizare bărbătească, dar numai dacă-și valorifică atu-ul. Iar el își dorea neapărat o femeie completă, fără „defecțiunea” cea mai gravă. Ce putea să-i spună ea? Convingerile importante nu le poți schimba prin discuții în contradictoriu, mai ales când ele sunt bine înrădăcinate.

A rezistat și acestei despărțiri, chiar dacă n-avea un umăr pe care să plângă sau un suflet care s-o îmbărbăteze. Nici nu-i stătea în caracter. Poate de aceea o vizita foarte rar și pe Veronica, mama lui Paul. Voia să uite trecutul, dar în apropierea ei nu era posibil. Doar munca era soluția și se apleca asupra ei scriind numeroase articole, pe care le trimitea apoi mai multor publicații tipărite sau virtuale, sub diferite pseudonime. Până în urmă cu câteva săptămâni, când psihicul ei viguros a fost dat parcă peste cap.

Totul a început cu visele despre Paul, imagini compuse din amintiri sau plăsmuiri ale minții răzvrătite. Nu le-a dat importanță de la început, dar a îngrijorat-o apariția lor din fiecare noapte, tot mai consistente și mai apropiate de coșmar. Uneori revedea chipul din trecut al iubitului, cu ochii lui azurii și tenul fin al pielii. Apoi, figura i se transforma în moduri din cele mai înfricoșătoare, iar vocea blândă îi devenea un urlet de jivină rănită. Atunci se trezea brusc, speriată și udă de transpirație, nemaiîndrăznind să adoarmă până dimineață. Își spunea că o fi de la alimentație, organismul afectat încearcă să-i transmită ceva, drept pentru care încerca să mănânce altceva. Doar că era tot mai rău.

Imagine similară

Ultimul vis a convins-o, însă, că nu e nimic în neregulă cu ea. De data aceasta, totul a fost atât de clar de parcă era aievea, iar vocea lui Paul era asemănătoare cu cea pe care o ținea ea minte, mesajul fiind foarte clar. S-a sculat hotărâtă din pat, știind precis ce are de făcut. Telefonul pe care l-a primit înainte de a ieși din casă, i-a confirmat decizia. Era prietenul ei de departe, Ghiță:

– Doiniță, vino repede. Paul e în pericol.

Atât. Doina mai avea nevoie de cineva, iar acesta era comisarul Bud, omul care a ajutat-o în momentele cele mai dificile și care i-a promis că-i va fi alături dacă va mai avea nevoie. Polițistul era acasă, însă se vedea pe el că nu-i în toanele cele mai bune.

– Spune-mi și tu, în ce țară trăim? Trei decenii am fost mereu pe baricade, adesea mi-am riscat viața pe teren, iar acum sunt obligat să pup în cur un venetic venit cu proptele politice. Ei bine, am și eu mândria mea și o să profit de legea pensionării. Decât să put a rahatul unor parveniți, mai bine miros a gunoi de grădină, măcar e cinstit și cu folos. Pământul mă așteaptă și, slavă Domnului, putere de muncă mai am în brațele astea.

Așa a răbufnit gazda, în timp ce-și aprindea încă o țigară și își vântura mâinile lungi. Femeia îl lăsă să se descarce, aprobându-i concluziile, și doar la întrebarea acestuia îi dezvălui motivul vizitei. Când a auzit noutățile, fața lui mohorâtă s-a luminat deodată:

– Ai picat la țanc! De mâine îmi iau concediul pe care-l mai am și sunt al tău. Să nu ai nicio grijă, că încă nu mi-au ruginit oasele și nici arma. Mergem la mare, dară!

Advertisements

27 thoughts on “Copilul mării (10): Doina

  1. Faina si interesanta povestea, draga Petru…am citit-o cu mare atentie ca Doina o cheama si pe nevasta-mi….buna treaba cu marea daca n-au ruginit inca oasele și nici arma(interesante exprimari)…apropo de asta…la o anumita varsta devenim mai crocant(mai pârîie oasele), dar in rest toate bune….o seara faina ! 🙂

    1. Și pe soră-mea tot Doina o cheamă, iar numele i l-am ales eu. 😉 Mulțumesc frumos pentru aprecieri, dragă prietene! Îți transmit o răcoare plăcută, așa cum ni se oferă astăzi în Seini! 🙂

  2. Cred ca e nevoie de ajutot pentru Paul de a scapa din mana medicului plafonat si neomenos!’ O seara minunata iti doresc’!:)

  3. Mi-a plăcut foarte mult formularea “plăsmuiri ale minții răzvrătite”, ai dat frâu liber imaginației şi ai deschis o uşă prin care am intrat extrem de curios. Frumos croit personajul Doina, Petru, credibil… Îți doresc o zi cât mai bună! 👍☺

    1. Mă bucură mult cuvintele tale și îți mulțumesc pentru lectură, Cristian! Cred că era nevoie și de iubire în această poveste, iar Paul îi promisese Doinei că n-o va uita niciodată. Se pare că nici ea nu poate. Să auzim numai de bine! 🙂

  4. Interesanta plasmuire ai abordat draga Petru si mult credibila pentru ca e din viata cu adevarat. Iubirea adevarata nu se sterge niciodata din inima omului si uite ca face minuni in caz de pericol ❤
    Mult spor in continuare ca tare-i frumoasa aceasta povestire ❗ ❤

    1. Săru-mâna pentru răbdare și frumoasele cuvinte, Anda! E o mare plăcere să știu că plăsmuirile mele sunt citite și apreciate de prieteni ca tine! Asta mă obligă să fiu cât mai inspirat și consecvent. ❤

  5. Interesant, nu m-am lasat si am dat de povestea “Doinei”, despre prima ei iubire, surprinsa de visele ei, se pare ca va da de Paul !!! Un somn linistit cu vise dragute iti doresc draga Petru !!! 🙂

    1. Era nevoie, într-adevăr, de o lectură a începuturilor, pentru a pricepe mai bine ce se întâmplă în prezent. Alese mulțumiri pentru perseverență și comentariu, dragă Mica! O zi pe placul inimii tale! 🙂

  6. Ma’ frate dar ….ce-avea aia la uter , era retrovers cumva ??????? Vezi cum ti-a scapat taman amanuntul cel mai important pe care , pe altii poate ca nu-i intereseaza dar pe mine…ei bine eu crap de curiozitate sa aflu ce-avea aia la uter , ca’sa sunt eu , curios din fire 😡 😡 😡 😎 !!!!!!!!!!!!!!!!!!

    1. Nu mă prea pricep în ginecologie, dar îmi amintesc când medicul i-a pus același diagnostic răposatei mele soții: cică uterul era prea puțin dezvoltat pentru o sarcină . Din această cauză am rămas fără urmași. 😦

      1. Prin scrierile dumitale , amintirea-ti va fi vesnica asa incat…. 😉 poti sa mori linistit nea Petre 😀 😀 😉 !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s