Copilul mării (17): Atac disperat

Ziua plecării a sosit cu emoții pentru fiecare dintre cele cinci personaje. Turcul Hassan era nerăbdător să revină printre oamenii normali, care-i apreciază calitățile de bucătar și îl răsplătesc cu vorbe de duh și veselie. Comisarului Bud i se vindecase rana și era dornic de mișcare pe uscat, unde se simțea în largul lui. Marin se gândea adesea la Lavinia și aștepta cu nerăbdare ocazia să o reîntâlnească, iar Doina știa că urmează o perioadă efervescentă de acomodare ca viitoare mamă și soție, într-un oraș mai mare și prea puțin cunoscut. Doar Paul regreta sfârșitul acestei luni minunate și își rezerva dreptul să fie mai puțin optimist în ceea ce privește viitorul lui printre oameni.

„Temerarul” a pornit la drum deodată cu un imaculat răsărit de soare, când vântul îi îndemna să ridice velele și să le lase în voia lui. Ziua toată a fost ca o festivitate luminoasă, în care vasul lor părea un car alegoric acvatic, continuat de o trenă lungă de vietăți marine ce săltau cu voioșie în urma lor. Nici noaptea nu s-a lăsat mai prejos, încoronându-i cu podoabele ei specifice, parcă mai multe și mai strălucitoare. Doar dimineață, când mai aveau câteva ore până în portul Constanța, Doina a reușit să-l contacteze telefonic pe Ghiță și să-l anunțe de venirea lor. Desigur că prietenul lor a fost în culmea fericirii, mai ales că nu avusese nicio veste de la plecarea lor în căutarea Insulei Nopții. Evenimentele s-au precipitat imediat după această convorbire.

Bud era în cabina de comandă, Hassan trebăluia prin bucătărie, Paul privea orizontul dinspre proră, în timp ce Doina și Marin se înveseleau de acrobațiile făcute de prietenii marini în siajul de la pupa vasului. Omul-scoică a sesizat primul pata întunecată care venea dinspre vest, mărindu-se vertiginos înainte de a-și da seama că e un pericol. Pe când s-a dumirit că-i elicopterul doctorului T, gloanțele au început deja să se împrăștie pe punțile iahtului, printre pânzele fluturânde, prin geamul cabinei de comandă, și pe trupul lui. A reacționat cât a putut de repede, îndreptându-se în fugă spre persoanele cele mai dragi, pentru a le pune la adăpost. Doina și Marin scăpaseră nevătămați după primul raid, dar era de bănuit că acesta fusese doar începutul.

Aeronava s-a întors cu o nouă salvă de mitralieră, de la o înălțime mai mică și cu stricăciuni mai evidente. Bud a ieșit în fugă de la timonă înjurând de mama focului și strigându-l pe Hassan. Turcul și-a scos doar capul afară, îngrozit de vacarmul din jur, după care a dispărut din nou. A treia survolare a venit la pachet cu o rachetă care a aruncat în aer o parte din proră, provocând un incendiu major. Era clar că doctorul voia răzbunare cu orice preț, iar pierderea mândrului său vas nu mai conta pentru el. Turcul a apărut din nou cu teamă și agitând un aruncător de grenade, dar comisarul nu-l putea prelua, fiind înconjurat de flăcări și căutat de gloanțele din elicopter. Doar Paul putea să înfrunte aceste pericole, dar nu înainte de a-i pune la adăpost, pe cât posibil, pe băiat și pe Doina.

Apoi, într-o cursă contra cronometru pentru viață, a alergat să ia aruncătorul și grenadele din mâna turcului ce tremura în spatele ușii. Nu mai trăsese cu o astfel de armă, iar asta făcea ca misiunea lui să se complice. Ferind în palme muniția și ignorând rafalele care-l vizau acum pe el, își luă un elan puternic și sări peste zona cuprinsă de flăcări. Comisarul, rănit la un picior și înfocat cumplit de focul mistuitor, primi cu satisfacție speranța unei replici la iadul care-i fusese destinat. Numai că tot doctorul lovi înainte, cu o altă rachetă, destinată chiar loculului unde se adăpostea Hassan. Bud nu se lăsă intimidat, ci își încărcă meticulos arma, după care ținti cerul, în așteptare.

Temerarul era distrus aproape în întregime, iar cei din elicopter savurau minutele dinaintea scufundării sale. De jos, se putea vedea chipul satisfăcut al doctorului și al asistentului Cazimir, în timp ce făceau ultimele ture în jurul torței ce avea să se scufunde curând. Probabil că acea trecere, mai lentă și la foarte joasă înălțime, trebuia să fie ultima, când s-a ivit marea surpriză. Din spatele perdelei de foc s-a ițit un proiectil fatal, care a lovit partea de sus a navei și a smuls efectiv elicea. Elicopterul s-a smucit dureros, a gemut a neputință și apoi s-a prăbușit greoi în flăcările de pe iaht. În aceste ultime secunde, ura și deznădejdea au fost cele care au luat locul bucuriei de pe figura Doctorului Teroare.

Clipele erau numărate și pentru supraviețuitorii de pe vas. Paul l-a apucat hotărât pe comisar și l-a aruncat cu putere peste bord. După care, din câțiva pași, a ajuns la locul unde-i lăsase pe Doina și Marin. Au sărit deodată în apa mării, cu două secunde înainte de a se auzi cum explodează aeronava. Temerarul se stingea rapid între valurile care-l îmbălsămau.

Imagini pentru imagini cu nave în flăcări

 

Advertisements

24 thoughts on “Copilul mării (17): Atac disperat

  1. Drept sa spun, nu ma asteptam la o asemenea actiune, insa a meritat, deoarece un pic de adrenalina e buna, ne mai trezeste din ale gandurilor zilnice si far de adrenalina. 😉
    Felicitari !
    Astept continuarea.
    O seara frumoasa! 🙂

    1. E drept că nici eu nu am fost sigur cum să-l elimin pe doctorul malefic, dar sper că am găsit o metodă credibilă. Săru-mâna pentru atenție și cuvintele frumoase, Ileana! 🙂
      Gânduri bune și urări așijderea!

  2. Salut Petru !
    Dacă tu ai postat aventurile TURCULUI Hassan,
    eu postez aventurile TURCILOR fotbaliști în meciul cu ROMÂNII lui CONTRA ! 🙂

    Seară faină și vizionare plăcută ! 🙂
    Alioșa ! 🙂

    1. Te salut cu entuziasm, Alioșa! 🙂
      Foarte bine-venit clipul cu secvențe din meciul România – Turcia, pentru care îți mulțumesc din suflet! Astfel văd și eu cam ce s-a întâmplat pe teren. 🙂
      Foarte frumos și antrenant, după părerea mea! 🙂
      Să auzim numai de bine în continuare, Sandule! 🙂

    1. Mă simt flatat de cuvintele tale, Erika, și îți mulțumesc, la rândul meu, pentru răbdarea de a-mi fi alături. Nădăjduiesc să-ți placă și finalul, care e foarte aproape. 🙂

      1. Ce să mai zic acum, Petre? Chiar nu vreau să te flatez. Îmi place scrisul tău! Dacă aș știi de ce, poate că nu ar mai avea niciun farmec! Îmi place mult și punct(ul)!

  3. Am citit intr-o suflare de la inceput pana la final,palpitant nu ma asteptam la o actiune periculoasa dar doctorul trebuia eliminat! Astept cu nerabdare continuarea! O seara faina iti doresc!:)

  4. Fara sa vreau am stat cu sufletul la gura urmarind actiunea in desfasurare, care a luat o turnura neasteptata, prin disparitia celor doua “Temerarul si elicopterul”, cu eforturi sa speram ca se vor salva cei ramasi!!! Frumos scrisa draga Petru, felicitari !!!

    1. Mulțumesc din suflet pentru cuvintele frumoase și emoțiile împărtășite, dragă Mica! Mai sunt câțiva pași și scăpăm de grijile acestor personaje, în speranța că vom găsi altele, la fel de interesante. O săptămână cu multă energie și mult spor! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s