Copilul mării (18): Epilog

O după-amiază senină de noiembrie, pe plaja din Mamaia, cu câțiva turiști întârziați și curioși în a testa temperaturile ultimei luni din toamnă. Perechi, în familie sau solitari, se plimbau în apropierea vârfurilor de val și inspirau cu nesaț aerul proaspăt adus de adierile marine. Unii, mai îndrăzneți, se descotoroseau de o parte din îmbrăcăminte și înaintau până la genunchi în apa răcoroasă. Erau acte de vitejie apreciate de spectatorii de pe mal. Privirile acelor spectatori le-au fost atrase, la un moment dat, de o imagine desprinsă parcă dintr-o lume ireală.

Din larg se apropiau de țărm trei personaje, cel puțin ciudate după felul în care arătau și modul de deplasare. Era vorba de o plută, pe care se remarca în primul rând o femeie îmbrăcată în alb ce stătea în picioare, în timp ce briza îi răsfira în spate părul lung și rochia albă, vaporoasă. O mână de-a ei îl ținea strâns pe după umăr pe un băiețaș despuiat, cu un păr la fel de negru și ridicat așijderea de adierea constantă a vântului. La picioarele lor era întinsă o altă persoană, un bărbat masiv ce părea să sufere. Platforma din lemn se apropia rapid de plajă, fără să fie mânată de valuri sau vreun alt mijloc de locomoție vizibil, iar când a ajuns pe nisip, toată lumea s-a strâns în jurul celor trei.

Atunci au văzut mai bine cât de frumoasă era femeia, cât de interesant era băiețașul și cât de rănit era bărbatul la șoldul unui picior. Cineva a sunat la Salvare, în timp ce alții au sărit să-i ajute sau să-i bombardeze cu întrebări. Câțiva bărbați se învârteau pe lângă pluta abandonată, încercând zadarnic să-și dea seama de modul în care a fost propulsată. Ambulanța din Constanța a sosit în câteva minute, preluându-i pe toți cei trei naufragiați și lăsându-i pe turiști să facă tot felul de presupuneri.

Comisarul Bud a fost internat pentru o intervenție chirurgicală, în timp ce Doina și Marin au fost abordați de poliție pentru declarații. Amândoi au susținut că erau pasageri pe vasul „Temerarul”, când au fost prinși de furtună și nava s-a scufundat, ceilalți înecându-se. Ei au avut norocul să se agațe de o platformă, care i-a adus cu bine la țărm. Comisarul a fost împușcat de doctorul Tibor, într-o ceartă privind traseul de navigare. Târziu în noapte, femeia și băiatul au ieșit din secția de poliție și s-au întâlnit cu prietenul lor Ghiță.

A urmat o perioadă agitată, în care Doina și-a găsit o locuință la marginea mării, l-a înfiat cu acte în regulă pe Marin și l-a înscris la școală. Nu a uitat-o nici pe soacra ei, Veronica, pe care a convins-o ușor să se mute cu ea, ținând cont că visul de a fi bunică devenea realitate. Nu numai pentru Marin, ci și pentru copilul pe care Doina îl aștepta cu ardoare. Lumea era suspicioasă pe această venetică și se întreba de unde are atâția bani, fiind doar o biată jurnalistă. Mai ales când s-a auzit că băimăreanca a schimbat în bani mai multe perle de cea mai bună calitate. Mai erau contrariați de faptul că frumoasa femeie nu voia să înceapă o relație cu niciun bărbat, cât ar fi el de promițător. Unii șoptesc că au văzut, totuși, o persoană solidă care se furișează noaptea în casa ei, iar alții susțin că l-au văzut înaintea zorilor, când părăsea locuința. Cu toate acestea, cu timpul, au acceptat-o în grupul lor, datorită generozității și căldurii cu care-i trata pe toți.

Despre Paul nu s-a mai auzit nimic concret și niciun om nu putea spune că l-a văzut. Doar zvonuri și întâmplări inexplicabile care circulă neoficial și îi fac pe mulți să creadă că omul-scoică e de fapt printre ei, doar că nu se arată. Astfel, un cuplu de bătrâni cărora le-a luat foc casa, într-o noapte, jură că au fost scoși dintre flăcări de o ființă neagră și uriașă, cu o forță ieșită din comun. Un alt cuplu, de tineri îndrăgostiți, insistă că au fost descarcerați din mașina accidentată de o namilă cu corp de piatră, ce a desfăcut caroseria mașinii cu mâinile goale, înainte ca incendiul să izbucnească.

Însă cele mai numeroase relatări vin din partea turiștilor care spun că au fost salvați de la înec de o mână nevăzută ce-i ridica la suprafață și îi împingea către mal. Cazurile sunt multe și provin din mai multe stațiuni, dar încă nimeni nu a văzut cui aparține acea mână, cine e salvamarul sau salvamarii misterioși din adâncuri. Doina zâmbea înțelegătoare de câte ori auzea astfel de întâmplări, iar Marin râdea cu bucurie, de parcă ar fi primit un dar minunat. În schimb, Veronica lăcrima din ochi zâmbitori, iar bătrânul jurnalist Ghiță își scotea un carnețel pentru a nota toate datele.

Imagine similară

Sfârșit

 

34 thoughts on “Copilul mării (18): Epilog

  1. Iată-te (şi iată-ne) şi la sfârşitul aventurii. Frumoasă scriere, cu desfăşurare când lină , când agitată, cu momente bine punctate. O lectură mai mult decât plăcută. Felicitări!

    1. Orice sfârșit precede un nou început. Sper să găsesc un nou subiect atractiv și să te am alături în desfășurarea lui. La fel ca pe toți prietenii care care m-au susținut și până acum. Mulțumiri și numai gânduri bune!

      1. Mulţumesc pentru gânduri şi inspiraţie cât mai multă. Un sfârşit de săptămână cât mai bun!

  2. Am ajuns și la sfârșitul călătoriei, ce e bun se termină repede… Am stat cu inima strânsă în urma multor capitole de la o săptămână la alta…a meritat suspansul…totul s-a terminat cu bine. Felicitări, Petru, pentru abilitatea de a ne purta pe firul povestirii curioși și nerăbdători! Ne așteaptă oare o nouă surpriză? Soare, inspirație și numai gânduri bune din partea mea!

    1. Îți mulțumesc din suflet pentru cuvintele frumoase și gândurile bune pe care mi le-ai transmis de fiecare dată. Mult spor și inspirație din belșug îți doresc, la rândul meu!

    1. Trebuia să se termine liniștit, așa cum am promis de la început.
      Mă bucur că ți-a plăcut și sper să mai călătorim astfel împreună. 🙂
      Duminică benefică și binecuvântată îți doresc, Ileana!

  3. Îmi pare rău că s-a terminat, însă văd şi un final deschis care ne provoacă imaginația. Poate că Paul va avea parte de alte aventuri… Nu se ştie niciodată, mai ales că – în ceea ce îl priveşte – nimic nu e sigur… Inspirația să fie cu tine şi pe mai departe, Petru! Seară frumoasă! 😊

    1. Ai sesizat bine, Cristian. Atâta vreme cât personajele trăiesc, ba chiar se sporesc cu o nouă ființă aparte, orice continuare este posibilă în viitor. Depinde de reacția cititorilor și de ideile care se vor ivi. Mii de mulțumiri și aleasă recunoștință pentru susținere! Aștept cu mare interes continuarea la „Călătoria” ta atât de atractivă! 🙂

  4. Ce frumos sfarsit draga Petru. Imi pare rau ca s-a terminat aceasta povestire care m-a trecut prin multe stari si m-a facut sa-mi ia imaginatia la plimbare facand tot felul de scenarii. Desigur ca vei gasi tu, cu talentul tau inconfundabil, un nou subiect sa te asezi la povestit . Seara frumoasa si o duminica placuta cu odihna , sa-ti incarci bateriile pentru ca asteptam noutatea sa apara , ha, ha , ha. ❤

    1. Ce-i prea mult strică, chiar și în cazul povestirilor. Eroii trebuie să se odihnească, povestitorul să-și adune gândurile, iar cititorii să guste și alte întâmplări, pentru diversitate. 🙂
      Era timpul să-ți mulțumesc pentru lectură și să te invit la alte provocări literare, pe care le-aș dori tot mai plăcute. Alese urări pentru o zi apropiată de perfecțiune, dragă Anda! ❤

  5. Frumoasa poveste plina cu emotii si aventuri,sper sa citim cat de curand noi creatii scrise de tine! Te felicit!Un weekend minunat iti doresc!:)

  6. Buna dimineata ! Tuturor
    Draga Petru in speranta ca azi e duminica si va veni acea muza care o astepti iti urez sa se implineasca si o cafeluta pe masa 🙂

    1. Săru-mâna cu mare bucurie pentru cafeaua și urările frumoase venite din partea ta, Anușka! Orice gând are muza, cred că va fi o duminică plăcută, ceea ce îți doresc și ție, din toată inima! 🙂

  7. Frumos scris si descris ultimul capitol al povestii expusa de tine draga Petru, m-am vazut pe malul marii, mai ales ca nu demult am fost !!! Recunosc ca esti foarte talentat, si ne captezi cu scrierile tale !!!

    1. Mă bucur pentru tine și îți doresc să admiri marea în fiecare an, dragă Mica! Eu nu am mai văzut-o de trei decenii și tare mi-e dor de ea. Mulțumiri intense pentru frumoasele tale aprecieri! 🙂

  8. Si gata… intram in post… 😦 Observ ca a mai remarcat cineva ca e un final deschis! E minunat tot ce s-a intamplat de cativa ani, de cand tu, Petru, iti dai intalnire cu muza in mod constant! 🙂

    1. Cred că mai frumos e faptul că povestirile sunt urmărite de oameni minunați, datorită cărora am motivația de a căuta subiecte interesante. Voi sunteți adevărata muză, iar eu vă sunt recunoscător! 🙂

  9. Mă așteptam să regret că am ajuns la finalul poveștii, dar cu așa o încheiere n-am putut decât să mă bucur. 🙂 Felicitări, Petru! Ce alte nuvele de pe blog îmi mai recomanzi?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.