Ambulatorii

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Doi unguri sunt prinși de un trib de canibali. După ce ajung în sat, canibalii îi bagă în cazan să-i fiarbă și să-i mănânce. În timp ce canibalii dansau în jurul lor, ungurii se rugau să scape de un asemenea sfârșit și numa’odată apare un călăreț mascat care îi omoară pe toți canibalii și îi salvează pe unguri, după care taie cu sabia Z mare lângă foc. Cu mirare în ochi și cu gura căscată unul dintre unguri se apropie nedumerit de el și-l întreabă:
– Zoli?!

* E atât de cald, încât am băgat 2 beri în frigider și una a băut-o pe cealaltă.

* – Tată, mi-ai făcut tema la matematică? – întreabă fiul.
– Da! Sigur.
– Dă-mi caietul să verific dacă e bine.

* O tânără prinde buchetul cu flori la nunta colegei. Se îndreaptă bucuroasă spre prietenul ei:
– Știi ce înseamnă asta?
– Da. Câteva zile nu-ți mai cumpăr flori.

* După noaptea nunții, mirele spune puțin ofticat:
– Din câte văd, dragă, eu nu sunt primul…
Soția, în timp ce fuma o țigară, răspunde:
– Iar din câte văd eu, nu vei fi nici ultimul…

* Noaptea nupțială, el:
– Iubito, acum o să te doară un pic, dar nu te teme, e și normal să fie așa prima dată, o să fie și un pic de sânge, dar nu trebuie să-ți faci griji, asta e fiziologia, n-ai ce face.
Trece un timp, el întins pe podea, fumează. Ea:
– Dragule, dar când o să mă doară, când o să fie sânge?
– Acuș, termin de fumat și să vezi ce pumni în nas îți iei.

* Iar s-a scumpit Euro!!!
A depășit 4 ouă jumate!

* Apelul de la ora 4 dimineața.
– Alo? Bună dimineața! Îmi cer scuze, am nimerit unde trebuie?
– Nu, nu ați nimerit unde trebuie! Să vă trimit eu?

Imagini pentru poze cu drumuri cu gropi

* De ce a crescut numărul de accidente în România?
Pentru că șoferii de azi circulă cu viteza de mâine pe șoselele de ieri.

* Ambasadorul irakian la Națiunile Unite tocmai a terminat un discurs și iese pe hol, unde se întâlnește cu președintele SUA. Își strâng mâinile și irakianul zice:
– Știți, am și eu o întrebare, apropo de cultura Americii.
– Excelență, dacă pot să vă ajut o fac cu mare plăcere, răspunde președintele.
– Fiul meu se uită la filmul ăsta, Star Trek, și acolo sunt ruși, și negri, și asiatici, dar niciodată arabi.
La care președintele râde, se apleacă la urechea irakianului și-i șoptește:
– Păi asta e din cauză că acțiunea se petrece în viitor…

* În Africa de sud, un negru a fost găsit înarmat. Avea un cuțit în spate.

* Un hoț de buzunare a fost lovit în plină stradă de un motociclist care a fugit de la locul accidentului. Se apropie poliția:
– Ați reușit să memorați numărul?
– Nu, dar iată portofelul lui!

* 1 Decembrie – Adevăratul Halloween al românilor: toți se deghizează în patrioți!

* Un tip se plânge prietenului său despre faptul că viața sa intimă cu soția a devenit extrem de plictisitoare și îi cere sfatul în acest sens.
– Prietene, trebuie să fii creativ!, îi răspunde acesta. De ce nu te joci de-a doctorul cam vreo oră așa?
– Sună bine, ce să zic… dar cum reușesc să fac ca treaba asta să țină o oră întreagă?
– Nimic mai simplu, îi răspunde prietenul. O ții în sala de așteptare 45 de minute!

* Nu este atât de grav dacă vorbești singur…
Mai nasol este dacă vorbești singur și afli noutăți!!!

* La o coadă, doi bărbați discutau despre problemele curente. Unul din ei spunea:
– A mea este uite-așa de mică… Nu mai pot să fac nimic cu ea.
– Nu vă e rușine, oameni în toată firea să vorbiți așa?!, îi apostrofează o cucoană indignată.
– Nu te ambala femeie!, zice al doilea bărbat. Vorbeam de flacăra de la aragaz.

* Dumnezeu îi acordă unui bărbat împlinirea a două dorințe. El îi cere cea mai bună băutură și cea mai bună femeie.
Cu ce s-a ales?
Cu apă minerală și Maica Tereza.

47 thoughts on “Ambulatorii

  1. Bună dimineaţa. Din păcate, cea cu ouăle şi cu şoselele sunt deja un fel de haz de necaz. Chiar şi cea cu 1 Decembrie. Noroc că le compensează celelalte. Mulţumiri pentru efort şi consecvenţă.

  2. Bancurile minunate, cele cu noaptea nunţii, ba chiar sângeroase. Fotografia cu drumul, pare desprinsă după trecerea tancurilor și terminarea bombardamentelor. Juri că fotografia este făcută la Kabul.

  3. Primul , sec pana la Dumnezeu dar…buuuuuun , cel putin inceputul 😎 . Al cincelea …nu-i rau nici ala dar al seaselea , ala-i bomboana de pe tort nea Petre ! Nr. 13 , din pacate este prea trist si-n concluzie , prea adevarat pentru a putea fi luat in consideratie ca banc . Mai degraba una dintre tristele realitati romanesti postrevolutionare ce cuprinde si PATRIOTI dar si PATRIHOTI intr-o ” tara de papusi ” dupa cum bine spunea Vasile Alecsandri mai nu stiu cand . Ultimul in schimb este de exceptie si ne arata ca , decat sa-i cerem ceva lui Dumnezeu …mai bine cerem acelasi lucru dar Dracului , caci ala stie precis de ce avem nevoie cu adevarat . 😡 😡 Iti doresc sa ai , dumneata si cine mai vrei dumneata , un final de saptamana de mare exceptie nea Petre : RESPECT !

    1. Mă bucură evaluarea dumitale, mai ales că o aștept de fiecare dată cu mare interes! Să vedem ce polemici ne mai aduce Halloweenul românesc săptămâna aceasta și ce bancuri or să se mai ivească după aceea. Până atunci, să fim sănătoși și să auzim numai de bine, nea Marian!

  4. „E atât de cald, încât am băgat 2 beri în frigider și una a băut-o pe cealaltă.” Bun rău bancul acesta.

  5. Seara buna draga Petru !!! 🙂 Dupa o zi mai tristuta, intru in noapte mai vesela dupa ce am citit bancurile aduse de tine !!! Ultimile patru sugubete, dar per total faine, pline de umor, multumesc !!! Sa incepem o saptamana vesela cu totii !!! 🙂

    1. Bună dimineața dintr-o nouă săptămână, dragă Mica! Mă bucur că ți-a plăcut șarja aceasta și îți doresc să nu mai ai parte de zile tristuțe, până ți-a fi dor de ele! 🙂

    1. Și eu râd de multe ori singur, deci te înțeleg perfect. Ba chiar îți doresc să o faci atât de sănătos, încât să te audă vecinii. Pe mine sunt sigur că mă aud.

  6. Faine toate, bine alese,iti multumesc ca ai adus o raza de soare cu zambete in ziua asta inchisa de toamna!O seara minunata iti doresc si o noua saptamana cu realizari si bucurii!:)

  7. Ziua bună, dragă Petru! Mulțumesc din suflet pentru porția consistentă de râs și voie bună. Am râs cu lacrimi la glumele pe care ni le-ai servit. Faza cu ungurii și Zoli, i-ar face și pe unguri să râdă. Iar euro de 4 ouă și jumătate, numai în România poate fi evaluat așa…. Dar cel mai „criminal” e ultimul: apă minerală și Maica Tereza… iată visul oricărui bărbat! 😀
    Numai bine și o săptămână plină de bucurii!

    1. Bună să-ți fie inima și mereu consistente zâmbetele, dragă Alex! Pentru că, în aceste vremuri vitrege și pe această vreme mohorâtă, influența glumelor nu trebuie neglijată deloc. Nici în ceea ce privește starea de spirit, dar nici în aportul termic. 😉
      Zile peste așteptări de bune îți urez!

  8. Seara bună, Petru ! 🙂
    La asemenea bancuri frumoase,
    merită o postare și mai frumoasă ! 🙂
    Dar nu orice fel de postare de stres,
    cu una cu ……….” Mis Univers ” !!! 🙂 🙂 🙂

    Gânduri frumoase ca și frumoasa din Africa de Sud ! 🙂
    Alioșa ! 🙂

    1. Salutare de dimineață bună, Alioșa! 🙂
      Când e vorba de fete frumoase, e firesc să-mi tresalte inima, iar ochii să-mi fie desfătați. Cu atât mai mult cu cât e vorba de cele mai faine dintre fiicele lumii! 😉
      Recunoștință pentru minunatul cadou, precum și călduroase urări pentru 24 de ceasuri excelente din această zi de marți! 🙂

    1. Bună dimineața de marți, Anușka!
      Săru-mâna pentru licoarea antrenantă și versurile generoase, din ale căror binefaceri sper să se împlinească întru-totul, atât pentru mine, cât și pentru tine și prietenii noștri! 🙂

  9. Seara frumoasa prieten drag ❗ ❤ Desi am sosit mai tarziu, tot vesela-am sa fiu , ha, ha, ha, cu asa bancuri nici nu se putea altfel ❤
    Sa ai maine o zi de sarbatoare la fel de vesela cum ne-ai facut-o tu cu aceste minunate bancuri, sa-ti traiasca sarbatoritii daca ai si toate cele bune la tine sa se adune ❗ ❤ Si pentru ca maine este ultima zi de toamna, sa ne despartim de ea in pasi de dans :

    1. Săru-mâna cu mii de mulțumiri pentru zâmbetele molipsitoare, Anda! Mai ales că le-am preluat în sfânta zi se sărbătoare a lui Andrei, ocrotitorul României și minunata alegere a sutelor de milioane de concetățeni! Să-ți fie ziua și mai frumoasă decât se vede că-i a mea, dragă prietenă! ❤

  10. Excelente pentru a încheia seara cu o portie de râs şi-a începe săptămâna cu bună dispoziţie. Mulţumesc , Petru!
    O seară veselă şi-o nouă săptămână aşijderea îţi doresc. ❤ ~~~~

    1. Bună dimineața de luni și o săptămână cu voie bună îți doresc, Ștefania! De altfel, nici nu s-ar putea altfel, din moment ce ești predispusă mereu la zâmbete. ❤

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.