Din izvoare nesecate

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* O proaspătă pereche se plimbă seara printr-un parc întunecat. Fac câteva ture prin parc, după care fata începe să-și șicaneze partenerul:
– Mă tot plimbi prin părțile cele mai întunecate ale parcului. Am impresia că vrei să te culci cu mine.
Băiatul, foarte rușinat, îi spune:
– Nu, draga mea, jur că nu asta intenționez.
După încă o tură prin parc, fata îi spune din nou băiatului:
– Să știi, încă am aceeași senzație, că vrei să te culci cu mine.
– Draga mea, ți-am mai spus și mai devreme că nu asta intenționez. Pe onoarea mea!
După încă două ture, fata îi spune din nou:
– Mă tot învârți prin aceste locuri pustii. Dar culcă-te naibii odată cu mine, să scap de senzația asta apăsătoare!

* E trist când ajungi din amantă soție. Știi că locul amantei rămâne liber.

* – Draga mea, ești la fel de frumoasă ca și aceste flori!
– Eu credeam că sunt la fel de frumoasă ca și acest colier cu diamante.
– Nu, ești frumoasă ca și aceste flori!

Imagine similară

* Cât ești băiețel, ți-e frică de „monstrul” de sub pat, fără să bănuiești că, după ce te vei însura, monstrul va fi cu tine în pat…

* Doi scoțieni, aflați într-un restaurant. se adresează ospătarului:
– Vrem să ne așezăm lângă fetele de acolo! Fii bun și fă-le întâi nota de plată.

* Aseară m-am certat cu nevastă-mea pe motivul că eu nu-i acord nicio atenție.
– Îți petreci tot timpul pe Facebook, flirtând cu alte femei…, se plânse ea, însă mie nu mi-ai dat nici măcar o dată un like la statutul meu!
– Dar nu-i adevărat, ți-am dat!, i-am răspuns. Ia adu-ți aminte anul trecut… când a mierlit-o maică-ta…

* Discuție între doi prieteni, la un pahar. Unul zice:
– Apropo, despre liberalism și despre egalitatea dintre sexe. Eu consider că soția are dreptul să facă tot ce vrea. Numai să fie gustos…

* Ieri, după ce m-am îmbătat zdravăn, mi-a venit cheful să plec la curve. Din păcate, paznicul nu m-a lăsat să intru cu niciun chip, spunându-mi politicos că totuși sunt prea beat pentru a putea intra în clădirea Parlamentului.

* M-am hotărât! De ce să fiu trist? Mai bine sunt fericit și-i enervez pe toți cu fericirea mea.

* Unul mangă, la volan, suflă a treia oară în fiolă și-i iese tot zero.
– Dom’le, ești beat?
– Beat, dom’ polițist…
– Păi și la fiolă cum dracu’ de nu iese?
– Am metoda mea… Dimineața, când plec de-acasă, îmi fac clismă cu rachiu… Eu mă fac mangă, da’ la fiolă nu iese…
– Dom’le, te las să pleci, nu-ți fac nimic, da’ nu mai spune cuiva de treaba asta, că dacă aud șefii, or să ne pună să vă mirosim și la fund.

* Ardelenească:
Sfântă-i slana, bună-i ceapa,
Da’ pălinca-i leacul nost’,
Nu știu pentru ce-o fi apa
Că așa beteag n-am fost…!

* Cinci țigani dau o spargere la o bancă, deschid seiful și găsesc numai iaurturi. De nervi și de necaz beau toate iaurturile. La ieșire întreabă paznicul:
– Nene, unde sunt banii acestei bănci?
– Care bani, nenică?! Asta este o bancă de spermă.

* Întrebat de ce în România s-au construit numai 4 autostrăzi, de la A1 la A4, un fost ministru al transporturilor a răspuns:
– Ar fi ieșit prea mici, frate. Știm cu toții că A5 e jumătate din A4, iar A6 e jumătate din A5.

* Cum faci bani cu Facebook-ul? Urmând trei pași simpli:
1. Intri pe setări cont.
2. Dai click pe dezactivare cont.
3. Te duci la muncă…

* Copilul de 4 ani:
– Mami, știi? Când am să fiu mare o să am 5 neveste. Una va găti, una va spăla, una va cânta și una va dansa.
Mama:
– Și una va dormi cu tine?
– Nu!! Tu ai să dormi cu mine și ai să-mi citești povești.
Mama (cu lacrimi în ochi):
– Ce dulce ești. Sunt așa mândră de tine! Dar… cu cine vor dormi nevestele tale?
– Cu tati!!!
Tata (cu lacrimi în ochi):
– Ce dulce ești. Sunt atât de mândru de tine!!

Copilul mării (17): Atac disperat

Ziua plecării a sosit cu emoții pentru fiecare dintre cele cinci personaje. Turcul Hassan era nerăbdător să revină printre oamenii normali, care-i apreciază calitățile de bucătar și îl răsplătesc cu vorbe de duh și veselie. Comisarului Bud i se vindecase rana și era dornic de mișcare pe uscat, unde se simțea în largul lui. Marin se gândea adesea la Lavinia și aștepta cu nerăbdare ocazia să o reîntâlnească, iar Doina știa că urmează o perioadă efervescentă de acomodare ca viitoare mamă și soție, într-un oraș mai mare și prea puțin cunoscut. Doar Paul regreta sfârșitul acestei luni minunate și își rezerva dreptul să fie mai puțin optimist în ceea ce privește viitorul lui printre oameni.

„Temerarul” a pornit la drum deodată cu un imaculat răsărit de soare, când vântul îi îndemna să ridice velele și să le lase în voia lui. Ziua toată a fost ca o festivitate luminoasă, în care vasul lor părea un car alegoric acvatic, continuat de o trenă lungă de vietăți marine ce săltau cu voioșie în urma lor. Nici noaptea nu s-a lăsat mai prejos, încoronându-i cu podoabele ei specifice, parcă mai multe și mai strălucitoare. Doar dimineață, când mai aveau câteva ore până în portul Constanța, Doina a reușit să-l contacteze telefonic pe Ghiță și să-l anunțe de venirea lor. Desigur că prietenul lor a fost în culmea fericirii, mai ales că nu avusese nicio veste de la plecarea lor în căutarea Insulei Nopții. Evenimentele s-au precipitat imediat după această convorbire.

Bud era în cabina de comandă, Hassan trebăluia prin bucătărie, Paul privea orizontul dinspre proră, în timp ce Doina și Marin se înveseleau de acrobațiile făcute de prietenii marini în siajul de la pupa vasului. Omul-scoică a sesizat primul pata întunecată care venea dinspre vest, mărindu-se vertiginos înainte de a-și da seama că e un pericol. Pe când s-a dumirit că-i elicopterul doctorului T, gloanțele au început deja să se împrăștie pe punțile iahtului, printre pânzele fluturânde, prin geamul cabinei de comandă, și pe trupul lui. A reacționat cât a putut de repede, îndreptându-se în fugă spre persoanele cele mai dragi, pentru a le pune la adăpost. Doina și Marin scăpaseră nevătămați după primul raid, dar era de bănuit că acesta fusese doar începutul.

Aeronava s-a întors cu o nouă salvă de mitralieră, de la o înălțime mai mică și cu stricăciuni mai evidente. Bud a ieșit în fugă de la timonă înjurând de mama focului și strigându-l pe Hassan. Turcul și-a scos doar capul afară, îngrozit de vacarmul din jur, după care a dispărut din nou. A treia survolare a venit la pachet cu o rachetă care a aruncat în aer o parte din proră, provocând un incendiu major. Era clar că doctorul voia răzbunare cu orice preț, iar pierderea mândrului său vas nu mai conta pentru el. Turcul a apărut din nou cu teamă și agitând un aruncător de grenade, dar comisarul nu-l putea prelua, fiind înconjurat de flăcări și căutat de gloanțele din elicopter. Doar Paul putea să înfrunte aceste pericole, dar nu înainte de a-i pune la adăpost, pe cât posibil, pe băiat și pe Doina.

Apoi, într-o cursă contra cronometru pentru viață, a alergat să ia aruncătorul și grenadele din mâna turcului ce tremura în spatele ușii. Nu mai trăsese cu o astfel de armă, iar asta făcea ca misiunea lui să se complice. Ferind în palme muniția și ignorând rafalele care-l vizau acum pe el, își luă un elan puternic și sări peste zona cuprinsă de flăcări. Comisarul, rănit la un picior și înfocat cumplit de focul mistuitor, primi cu satisfacție speranța unei replici la iadul care-i fusese destinat. Numai că tot doctorul lovi înainte, cu o altă rachetă, destinată chiar loculului unde se adăpostea Hassan. Bud nu se lăsă intimidat, ci își încărcă meticulos arma, după care ținti cerul, în așteptare.

Temerarul era distrus aproape în întregime, iar cei din elicopter savurau minutele dinaintea scufundării sale. De jos, se putea vedea chipul satisfăcut al doctorului și al asistentului Cazimir, în timp ce făceau ultimele ture în jurul torței ce avea să se scufunde curând. Probabil că acea trecere, mai lentă și la foarte joasă înălțime, trebuia să fie ultima, când s-a ivit marea surpriză. Din spatele perdelei de foc s-a ițit un proiectil fatal, care a lovit partea de sus a navei și a smuls efectiv elicea. Elicopterul s-a smucit dureros, a gemut a neputință și apoi s-a prăbușit greoi în flăcările de pe iaht. În aceste ultime secunde, ura și deznădejdea au fost cele care au luat locul bucuriei de pe figura Doctorului Teroare.

Clipele erau numărate și pentru supraviețuitorii de pe vas. Paul l-a apucat hotărât pe comisar și l-a aruncat cu putere peste bord. După care, din câțiva pași, a ajuns la locul unde-i lăsase pe Doina și Marin. Au sărit deodată în apa mării, cu două secunde înainte de a se auzi cum explodează aeronava. Temerarul se stingea rapid între valurile care-l îmbălsămau.

Imagini pentru imagini cu nave în flăcări

 

Parlamentul rușinii

Statul a ajuns instrumentul cel mai eficient al guvernanților abuzivi pentru a putea fura și a ucide fără să fie pedepsiți. Nimeni nu răspunde pentru românii care mor din lipsă de medicamente sau aparatură, nimeni nu este tras la răspundere pentru erorile judiciare ce duc la pierderi de vieți omenești. Iar dacă o instanță internațională amendează statul pentru erorile lui, constatăm că noi suntem de fapt acest „stat”, pentru că noi vom plăti daunele. Doar când e vorba de realizări mărețe se bagă în față alți reprezentanți ai statului, cu o plăcere imensă de a primi laudele.

Instituțiile cele mai importante ale statului – cum ar fi sănătatea și educația – au ajuns surse de afaceri, tot pentru politicieni și acoliții lor. Sănătatea o plătim de două ori, dar multe din spitale au ajuns ca niște lagăre de exterminare în care ne e frică să intrăm. Școala nu mai e de mult gratuită, iar manualele sunt pe cale de dispariție de când tot avem miniștri semianalfabeți, precum și un sistem făcut să-i sprijine pe afaceriști.

Imagine similară

Parlamentul a ajuns o tumoare cancerigenă ce se luptă cu justiția și cu propriul popor, considerându-se format din oameni superiori și intangibili. Atunci când își permite să scoată niște legi, acestea sunt strâmbe, incomplete sau neconstituționale, astfel că ori nu pot fi puse în aplicare, ori fac mai mult rău decât bine. De aceea, cea mai benefică perioadă a țării e atunci când parlamentul e în vacanță sau chiulește într-o veselie.

Cu astfel de conducători nu e de mirare că aproape jumătate din forța de muncă a României a ales să lucreze printre străini, cu toate traumele sufletești pe care le-au provocat, pentru ei și pentru cei rămași acasă. Și exodul va continua atâta timp cât ne conduc penalii și incompetenții cărora nu le pasă decât de bunăstarea lor. Politruci care plătesc bine celor care știu să vrăjească frumos marea masă a alegătorilor. Care nu au nevoie de oameni integri și competenți în guvernare, ci doar de slugi politice ce votează în unanimitate orice decizie a șefului de partid. Românilor onești le e rușine de această putere legiuitoare, folosită ca scut împotriva brațului legii. Sub pavăza imunității parlamentare se poartă un război împotriva dreptății și a democrației, în care persoane cretine ce au ajuns acolo prin manevre dubioase se răzbună pe cei din mijlocul celor din care provin. E instinctul de a arde totul în urma lor, de parcă le-ar fi rușine de ce au fost vreodată. Acum sunt pe cai mari și se străduiesc să perpetueze cât mai mult această stare de fapt. Acu’ trei decenii nici nu visau că vor ajunge atât de sus, o ascensiune care-i amețește și îi orbește. Atât de mult, încât cretinismul devine o normalitate pentru ei.

Forward

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Doi nemți discută într-un show-room:
– Ce-i asta, Dacia Duster?
– Da, Duster…
– Românească, nu?
– Da, românească…
– Bună, nu? Garda înaltă, cauciucuri groase…
– Mda…
– Măi, ce ți-e și cu românii ăștia, ar face orice numai să nu-și repare drumurile.

 

Imagine similară

* – El ți-a povestit despre aventurile trecute?
– Nu.
– Ce măgar. Dar tu lui?
– Nu.
– Bravo ție!

* La priveghi.
Un tinerel ridică glasul și întreabă:
– Nu știți care e parola la Wi-Fi aici?
Un bătrânel sare repede ca ars:
– Aveți puțin respect!
Tânărul: – Se scrie legat sau separat?

* Un tip și o tipă într-o mașină pe șosea.
Ea îl mângâie pe piept, el îi spune să stea cuminte.
Ea îi pune mâna pe un picior, el se ferește și îi spune să stea liniștită pentru că nu este atent la drum și poate să facă un accident.
Ea continuă, îi pune mâna între picioare și-l mângâie, iar el pierde controlul volanului și intră într-un copac.
Ea trece prin parbriz și rămâne atârnată într-un copac, iar el rămâne cu capul pe volan.
Vine poliția, măsoară și verifică.
– Ai avut mare noroc cu centura de siguranță!, îi spune polițistul șoferului care și-a revenit între timp.
– Norocul ăsta să-l ai dumneata! Nu vezi ce are în mână?

* – Alo, pot vorbi cu domnul doctor Ionescu?
– Nu puteți, zise fetița medicului, tăticul e la spital, efectuează o apendicectomie…
– O apendicectomie? Dar tu știi ce înseamnă asta?
– Sigur că da, cam 200 de euro…

* Îl oprește poliția pe un țigan cu un cocoș sub braț:
– Țigane, de ce ai furat cocoșul?
– Nu l-am furat, mânca-ți-aș!
– Atunci ce faci cu el?
– Vreau să-i fac un spălat cu apă fierbinte, un epilat și la urmă un masaj cu usturoi… apoi îi dau drumul!

* Pe timpul lui Ceaușescu, mijlocul nopții, un bețiv:
– Lume, lumeee, soooro lume…
Apare sectoristul și-i trage un baston pe spinare:
– Asta e pentru tulburarea liniștii publice, și… bă, măcar dacă ai fi răcnit imnul național, că atunci nu mă puteam lua de tine.
– Așa deci!
Și începe bețivul:
– Trei culori cunosc pe lume, lumeee, soro lumeee…

* În toiul nopții, doctorul este chemat la un pacient. După consultație, doctorul întreabă:
– Domnule, ți-ai făcut testamentul?
– Nu, domnule doctor, este chiar atât de grav?
– Chemați imediat un notar și rudele apropiate.
– Asta înseamnă că o să mor curând?
– Nu, asta nu, dar nu vreau să fiu singurul fraier care este scos fără motiv în noaptea asta din pat!

* Hotărăște Tăriceanu să-și facă statuie. După ce aceasta e gata și este expusă în fața parlamentului, trece într-o dimineață un moș prin fața ei. Stă moșu’ și se holbează la statuie.
– Ce-i tataie, îl întreabă unu’, de ce ești nelămurit?
– Păi, zice moșu’, are două baiuri. Unu că nu se scrie ”Tăriceanu pentru pace”, ci ”Odihnească-se în pace”.
– Păi da’ încă nu-i mort!
– No că ăsta-i al doilea bai!

* Un automobil gonește pe un drum de țară. La un moment dat îi iese în cale o găină. Șoferul frânează, dar nu poate evita catastrofa: biata găină nimerește sub roți. Tipul oprește, culege găina și strigă la un țăran care tocmai ieșise din casă:
– Bade, a ta e găina asta?
Țăranul se uită lung la găină, apoi exclamă:
– Nooo! Io n-am găini așa de plate!

* – D-le doctor, cum a murit Ion?
– Nu știm încă. Tot ce știm este că la autopsie s-a zbătut mult.

Copilul mării (16): Minunea

Locul acela rupt de lume avea pentru fiecare oaspete un efect deosebit. Alternanța dintre zi și noapte venea cu un impact mai mare asupra psihicului și organismului, mai ales că era însoțită invariabil de oscilarea insulei între suprafață și adâncimi. Aproape în fiecare seară se ridicau în altă parte a mării, deși nu întotdeauna își dădeau seama de asta. Uneori, însă, aveau plăcuta surpriză să zărească în apropiere vreo stâncă solitară sau o fâșie de uscat pustie, locuri îmbietoare care îi atrăgeau ca un magnet pe cei trei musafiri.

Marin nu pierdea niciun prilej de a petrece timpul în preajma Doinei, mai ales ziua, când femeia era trează și Paul trebuia să se ocupe mai mult de ceilalți doi bărbați de pe insulă. Fiecare și-a însușit câte un costum de scafandru de pe iaht, astfel că puteau să viziteze obiective subacvatice extraordinare, având alături cei mai competenți ghizi. Și nu era vorba doar de Paul și băiat, ci și de o suită impresionantă de viețuitoare care-i însoțea peste tot, împărțindu-se în două dacă oamenii făceau la fel. Iar asta se întâmpla din cauză că Marin venea adesea cu idei prin care o atrăgea pe Doina în locurile lui preferate.

Imagini pentru imagini cu vestigii subacvatice

Unul dintre acestea era sacru pentru el și voia să-l împărtășească numai noii sale prietene. I-au dat numele de „Templul”, fiind de fapt un cimitir subacvatic cu multe sicrie metalice aliniate lângă epava ruginită a unui vas de război. Se vedea că, pe lângă acel vas din care se recuperaseră unele bunuri, mâna omului a contribuit cu unele lucrări și aranjamente, pentru a crea o atmosferă solemnă de cinstire a celor care-și dormeau acolo somnul de veci. Alături, se înălța ceva ce semăna cu un lăcaș de rugăciune, constituit dintr-un altar și o cruce mare din piatră, totul adăpostit într-un spațiu semiînchis, străjuit de coloane și ziduri de piatră masivă. Ceea ce a înțeles mai târziu Doina, e că acele sicrie adăposteau cadavrele culese de Paul și Marin din mare. Poate că două dintre ele aparțineau părinților lui, dar nu știa care. Tocmai de aceea avea un mare respect pentru fiecare și venea uneori să mediteze lângă ele.

În fiecare zi au văzut câte ceva extraordinar, iar timpul era firesc să se scurgă prea repede. Se întorceau flămânzi în bucătărie, unde Hassan a improvizat o mașină de gătit pe placul lui și spre bucuria lui Bud. Peștele prăjit era mai apreciat de oamenii uscatului, ba chiar și Marin a încercat să se deprindă cu el, fără prea mare succes deocamdată. În schimb caracatița, foca și cei doi câini de mare nu puteau să suporte mirosul de prăjit, de aceea dispăreau rapid la ora mesei. Cu toate acestea, Bud și bucătarul simțeau dorul de oamenii obișnuiți, de locurile cunoscute și de soarele strălucitor al zilei. Era evident că nu mai puteau sta în astfel de condiții, iar Paul simțea asta și în ce o privește pe Doina. Dragostea, oricât ar fi de înflăcărată, se stinge dacă nu are atmosfera necesară pentru a-și menține arderea.

– O să ne mutăm în Constanța, iar tu și cu Marin vei avea marea aproape, își liniști Doina iubitul într-o seară. Băiatul are nevoie de școală, de socializare, de experiențe omenești. Altfel va rămâne un singuratic și un neînțeles.

Paul o asculta tăcut, dar femeia simțea câtă tristețe îi provoacă această perspectivă. Doar când liniștea a devenit jenantă, interveni și el:

– N-aș vrea să-ți schimbi total viața pentru noi. Ar trebui să-ți părăsești orașul, prietenii, locul de muncă. Să începi o altă viață în necunoscut, printre necunoscuți. Iar eu aș fi mereu o piedică în calea normalizării, o piatră care te-ar trage în adâncuri.

– Nu privi așa lucrurile, dragul meu. Tu ești cel mai minunat lucru care mi s-a întâmplat, iar pe Marin îl îndrăgesc ca pe băiatul meu. Chiar o să fac formele necesare pentru a-l adopta, mai ales că eu nu pot să am copii. Iar în ce privește munca mea, sunt sigur că prin Ghiță o să găsesc redacții interesate de ceea ce scriu. Mai ales că nu-i nevoie să renunț nici la clienții mei vechi, doar de aceea e Internetul. Vom găsi noi un mod în care să trăim în afara ochilor lumii, dacă va continua să aibă prejudecăți.

Paul o privi mai intens și îi luă mâna între ale lui.

– Ai spus că nu poți să ai copii. Și dacă, în cele din urmă, vei avea unul? Nu o să-ți complice viața și mai mult?

Doina zâmbi amărui și îi răspunse:

– Ar fi nevoie de o minune, după cum mi-a spus doctorul. Iar dacă totuși s-ar întâmpla, aș fi și mai fericită.

– Știi ce mi-a transmis Matu, zilele trecute? După ce v-ați plimbat împreună câteva ore…

– Chiar te rog să-mi spui, pentru că eu nu-i prea înțeleg încă limbajul.

– Matu ține mult la tine și se bucură să-mi fii alături. Pe de altă parte, are o experiență de viață impresionantă și nu se înșală niciodată.

– Mă bucur, dar ce ți-a spus?

– Draga mea… ești însărcinată.