Golanul

Aproape fiecare oraș din România are măcar câte un cartier în care țiganii fac legea, fiind majoritari. Ceilalți oameni se feresc pe cât pot să circule prin acele zone, darămite să se mute acolo. În Baia Mare, cartierul Vasile Alecsandri avea acest renume, iar eu știam acest lucru. Totuși, în anii 80′, tentația unui apartament cu două camere, confort unu, a fost pentru mine mai mare decât frica de locatarii tuciurii care mișunau printre blocurile noi, multe din ele construite cu ajutorul deținuților. M-am mutat din garsonieră, visând la un dormitor separat, o bucătărie mare și dotată cu de toate, precum și o cameră de zi spațioasă, tocmai bună pentru a primi musafiri.

Apartamentul era situat la parter și nu cunoșteam încă niciun vecin de pe scară. De aceea m-am mirat când, încă din dimineața celei de-a doua zi după mutare, cineva a sunat la ușă. Îmi propusesem să fiu mai suspicios în relațiile cu persoanele pe care le primesc în casă, de aceea nu am deschis din reflex. Mă uit întâi pe vizor și văd un bărbat bronzat, la vreo treizeci de ani, de statură potrivită și cu o figură jovială. Era firesc să întreb:

– Cine e?

– Eu, răspunse el, ca o glumă.

– Care eu?

– Golanul…, vecinul de vizavi

La auzul acestui apelativ, mi-a pierit de tot cheful de a deschide ușa, așa că am găsit o scuză:

– Îmi pare rău, dar nu mă simt bine și am nevoie de odihnă. Veniți altădată.

– Bineee…, cum vrei, am mai auzit eu înaintea sunetului de pași care se îndepărtau.

A doua zi dimineață, când cobor să pornesc Trabantul, îl găsesc întors de-a curmezișul bulevardului. Noroc că nu era zgâriat și nici miliția nu trecuse pe acolo. În gândul meu, am dat vina pe vreo ceată de bețivi care și-au încordat mușchii peste noapte. Mă amăgeam că o fi un gest izolat, ca un botez la venirea într-un nou cartier. După-amiază, ”vecinul de vizavi” a revenit la ușă, iar eu am refuzat din nou să-l primesc. O fi o coincidență, dar în dimineața următoare, am găsit ștergătoarele de parbriz îndoite în mai multe locuri, fiind necesar să le înlocuiesc. Asta m-a făcut să-l primesc pe vizitator la a treia solicitare.

– Salut, vecine!, mi s-a adresat el, întinzându-mi mâna. Eu sunt Golanul, cel mai bun vecin pe care ai putea să-l ai. Poți să-mi ceri orice și îți dau, iar dacă nu am, fac rost. La mine nu există imposibil. Mă cunoaște tot cartierul și toți milițienii îmi sunt prieteni.

Îi strâng mâna și mă prezint, la rândul meu. Ochii lui nu aveau pic de stare, evaluându-mă rapid și trecând apoi la cercetarea fiecărui lucru din locuință.

– Văd că ești boier mare, ai mașină la scară și magnetofon, zise el cu o invidie nedisimulată.

Mi-am dat seama că țiganul ăsta o să-mi facă multe probleme. Singura soluție era să fiu prietenos, ca o taxă de protecție pentru liniștea atât de prețioasă. Nu am aflat niciodată dacă Golanul era numele lui adevărat sau o poreclă primită pe merit, fiindcă îi plăcea să vagabondeze și își schimba locul de muncă de câteva ori pe an. Locuia la etajul patru al blocului de vizavi, unde avea o nevastă frumoasă, pe care avea grijă să o țină mereu ocupată, cu câte un copil de mână, unul în brațe și altul în pântec. În timp ce el își găsea câte o amantă în fiecare zi. Știu doar că, de la acea discuție, Trabantul meu nu a mai avut de suferit. Nu puteam să spun același lucru și despre mine, pentru că aproape nu era zi în care Golanul să nu mă viziteze.

Dacă voiam să dorm și lăsam ușa închisă, îmi intra pe geam și mă trezeam cu el la căpătâiul patului. Astfel l-am găsit odată, când m-a trezit, întrebându-mă:

– Poți să-mi dai o sută de lei împrumut?

Buimac de somn și iritat de tupeul lui, i-am răspuns că nu am. Dar el insistă:

– Gândește-te bine, că nu-mi place să fiu mințit. Să știu eu mai bine câți bani ai!?

Atunci m-am uitat spre locul în care pusesem portmoneul cu actele și patru sute de lei, dar nu mai era acolo. Parcă mi-a înghețat inima, în timp ce el se distra pe socoteala mea.

– Dacă mă împrumuți, te ajut să-l găsești, mi-a propus el târgul.

Am promis, iar el a scos portmoneul din buzunar. Altă dată, aveam de mers pe o stradă periculoasă, controlată de un clan țigănesc periculos. De aceea m-am gândit că mi-ar prinde bine să-l am pe Golan alături. Ajunși la destinație, vedem cum se apropie de noi un grup de patru țigănuși adolescenți, înarmați cu cuțite și bâte. Unul dintre ei, care părea conducătorul, avea o bentiță pe frunte de ziceai că-i Winnetou înfuriat. Nu am apucat să-mi motivez prezența, că s-au dezlănțuit cu o ploaie de amenințări, înjurături și lovituri de cuțite în caroseria de carton presat a Trabantului. Doar fuga m-a salvat și a mai diminuat numărul de zgârieturi. Ajunși la o distanță sigură, îl văd pe Golanul cum scoate un lanț, dosit alături:

– Au avut noroc că ai demarat, altfel uite cu ce îi linișteam!

Imagini pentru imagini cu romi cu cuțite

Golanul știa să-i atragă pe puradei de partea lui, oferindu-le ponturi de câștiguri necinstite. Păgubiții nici nu știau, de cele mai multe ori, ce i-a lovit. Așa s-a întâmplat și cu mine, când vecinul de vizavi m-a ținut de vorbă până târziu în noapte. Mi s-a părut curios faptul că și-a instalat scaunul în fața ușii de la baie, împiedicându-mi accesul. Doar după ce a plecat și am intrat la toaletă, am văzut că lipsea de acolo tot ce s-a putut scoate pe geamul de aerisire: detergentul, săpunul, prosoapele, parfumul, oglinda mică, hârtia igienică…

Nu puteam să-mi arăt supărarea, fără a risca să-mi pierd sprijinul, atâta cât era. Ba dimpotrivă, am fost prietenos în continuare, iar când Golanul mă solicita să-l duc undeva cu mașina, mă conformam. A fost și o excepție, când l-am refuzat, dar era să se termine tragic, pentru că Golanul mi-a subtilizat cumva cheile și a făcut câteva raiduri prin cartier. Noroc că l-a oprit miliția, înainte să facă vreun accident, și mi l-a adus plocon acasă. Golanul susținea că eu i-am dat cheia, dar agentul m-a crezut pe mine și am scăpat amândoi cu o mustrare.

Multe necazuri am avut eu cu Golanul, în cei trei ani și jumătate, cât am locuit în cartierul Hotvon – asta fiind denumirea lui populară -, dar tare ușurat am răsuflat când m-am mutat înapoi, în alt bloc de garsoniere. O singură dată m-a vizitat după aceea, însă, de data asta, nu l-am mai tratat cu aceeași generozitate. Mă bazam pe faptul că nu mai sunt pe terenul lui, iar asta mi-a dat curaj. Doar că, dimineață, am văzut că cineva mi-a forțat rezervorul și mi-a furat toată benzina. A fost surpriza de rămas bun a Golanului.

36 thoughts on “Golanul

  1. Am citit pe nerãsuflate, Petru, tare frumos povestesti! Mã mir cã ai rezistat atât de mult acolo… Nu credeam cã sunt asa tiganii de prin nord, pãreau mai la locul lor, fatã de cei de aici.
    P.S. : Subscriu si eu la ce zice Potecuta. 🙂

  2. ”Țiganii din Baia Mare/ Să vii să-i vezi/ Și-au luat televizoare/ Să vii să-i vezi…” (Asta se cânta pe la chefuri în anii 80. )

    Când m-am mutat de-acasă, primul criteriu al alegerii locuinței au fost vecinii.

  3. Din pacate asa este daca-ti pica un Golan pe capul tau greu mai scapi,tot ce ai povestit mi se pare foarte real!Un weekend minunat iti doresc!:)

  4. Nu-mi vine să dau like…
    E o intâmplare neplăcută povestită foarte convingător.
    E necesar să avem disponibilitate pentru schimbarea locului. A cincea mutare, de când am familie, am făcut-o in urmă cu un an: din municipiu intr-o comună.
    Sper că nu e ultima…

    1. Și totuși, am întâlnit sate și chiar comune în care nu exista nici măcar un țigan. În unele, localnicii au avut grijă să nu-i primească între ei, iar în altele, i-au ajutat să-și construiască case la câțiva kilometri de localitate.
      Eu m-am mutat de șapte ori, de-a lungul vieții. Sper să fie ultima…

  5. Vai, nu pot sa cred, ca ai putut pati atatea in cartierul acela, draga Petru !!! Dar ce frumos povestesti tu, uite cat de tarziu este, mi-a pierit si somnul !!! Poate pui titlul unei scrieri in continuare , “Golanul” ce zici ??? Noapte buna !!! 🙂

    1. Și totuși, era un cartier frumos, cu blocuri noi și apartamente spațioase, cu străzi largi și bine asfaltate. Păcat că multe din clădiri au fost devastate, pe vremea aceea. Nu mai știu care e starea lor astăzi.
      Mulțumesc pentru aprecieri și recomandare, dragă Mica! O zi minunată îți doresc! 🙂

  6. De actualitate povestirea ,sunt curioasa prin cate incercari vei mai trece ,depinde muza ta 🙂

    O cafeluta si o duminica binecuvantata sa ai Petru alaturi de prieteni virtuali !

    1. Nu cred că aș mai rezista unei astfel de vieți, la vârsta mea. Acum trăiesc mai mult din amintiri și imaginație.
      Săru-mâna pentru vizita matinală și cafeluța ideală, Anușka! 🙂

    1. Păi dacă nu-l citești, nici nu-l scriu. Caut eu un subiect care să fie și pe placul tău.
      Nu m-am putut muta din oraș până n-am ieșit la pensie.
      Duminică așa cu îți place ție, Crinuță!

      1. Hai, ca-l citesc de dragul celor ce te indeamna sa-l scrii. Ce daca intr-un an intreg voi dormi cu lumina aprinsa si cu televizorul dat tare. Hai scrie-l, ma sacrific de dragul artei. 😀 😀 😀

  7. Salut, Petru. După cum ştii probabil, la noi Ferentarii sunt fieful lor, mai ales zona Zăbrăuţi, dar n-am treabă pe acolo. În Drumul Taberei, unde stau eu, nu sunt ţigani. Dar asta nu înseamnă că nu sunt români “binevoitori”. La Cielo mi-au furat ştergătoarele şi mi-au tras un picior la ditamai oglinda exterioară de au lăsa-o atârnând în nişte sârme. La Polo am scăpat “numai” cu ştergătoarele şi antena furate (nu toate o dată).

    1. Am întâlnit și eu țigani din Ferentari, prin anii ’70. O dată mi-a fost destul, că nu am mai căutat cinematograful de acolo (”Melodia” parcă). Au ei o boală pe străini și pe mașinile lor.
      Gânduri bune și urări în consecință, Viorel.

    1. Îți mulțumesc pentru participare, Cristian! Amintirea Golanului m-a urmărit multă vreme și tare voiam să-i redau viață printr-un text. Te salut și plec să aflu cum mai decurge Călătoria ta! 🙂

  8. Ha, ha! Pitoresc personajul. Dacă stau să mă gândesc bine, la mine în cartier sunt mulți „indieni” asemenea Golanului din povestire. Îi pot vedea la tot pasul, căci la vremurile astea, numărul lor s-a înmulțit foarte tare. Recunosc că n-am interacționat cu niciunul la modul ăsta. Am scăpat, nu? 😀 Sper ca și de-acum încolo! În schimb, cea care a avut de-a face mai mult cu ei, a fost…mașina. Ea a avut parte de multă „atenție”, așa că o parchez acum la o scară cu mulți… polițiști! 😀
    Foarte faină povestirea. Numai bine, dragă Petru!

    1. Interesant este că țiganii noștri se înmulțesc, în ciuda faptului că o mare parte dintre ei au plecat și mai pleacă să „lucreze” în țările occidentale. În timp ce numărul românilor se micșorează văzând cu ochii. Mă tem că vom ajunge minoritari în propria noastră țară.
      Mulțumesc pentru apreciere, dragă Alex! O zi plăcută! 🙂

  9. E plină lumea de astfel de “discriminați” cum acuză ei că sunt, când de fapt nu-i de fel așa și ei au cele mai multe drepturi fără nicio obligație sau îndatorire.
    E trist ce ți s-a întâmplat dar e bine totuși că sfârșitul a fost happy și te-ai scăpat de Golan.

    O zi binecuvântată îți doresc Petru❤~~~~~

    1. Mare dreptate ai, Ștefania, și cu atât mai dureroasă e concluzia. Mai rău e că și unii români s-au molipsit de năravurile lor, preferând să trăiască din ajutorul social și alte învârteli dubioase.
      Toate gândurile mele bune și urări pentru o săptămână binecuvântată! ❤

  10. Golanul tau tare mi te-a mai suparat. Bine ca ai iesit la pensie si te-ai mutat de acolo. Oameni ca astia tin ranchiuna si mereu gasesc ceva cu care sa te necajeasca. Eu am trait in curte cu astfel de specimene. Nu ma intreba cum mi-au mancat sufletul si linistea. Acum Dumnezeu s-a indurat si le-a indreptat pasii in Germania care fara sa fiu neincreztoare , prin legile ce le are a reusit sa-i scimbe-n bine si slava Domnului nu mai au gand de intoarcere. Vin doar o data pe an doua saptamani in concediu dar nici aici nu vor mai putea sa deranjeze cu muzica si petrecerile lor, bine ca au dat legea si ai nostri. Seara buna si saptamana sa-ti fie prilej de bucurie pentru sarbatoarea ce o asteptam. ❤

    1. Se vede că mulți am pătimit de pe urma țiganilor, dar tot noi suntem acuzați de discriminare de unii oameni superficiali, cum ar fi Madonna. Plus că s-au găsit niște „deștepți” care să-i boteze romi, ca să-i confunde și mai ușor lumea cu românii. Zile frumoase și împlinite, Anda! ❤

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s