Manichiuri

Selecție de pe Google

 

Epigrama care mușcă (CCXLVI)

SĂ NU FIM MĂMĂLIGARI

Mămăliga-i sănătoasă,

Însă ne-a pătruns în minte

Și, dintr-o haită faimoasă,

Ne-a făcut  turmă cuminte.

 

 

 

După vremuri

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Un ascultător întreabă:
– De ce are Liviu Dragnea gresie în toată casa?
Radio Erevan răspunde:
– Pentru că-i e frică de parchet.

* Soțul către soție:
– Din supa asta trebuia să faci zece porții.
– Așa de mult îți place?
– Nu, atâta sare ai pus…

* Bulă își întâmpină nevasta cu un zâmbet larg pe față, spunându-i:
– Draga mea, uite ce zi bună este astăzi!
– Ce vrei să zici?
– Păi nu ziceai tu că mă vei părăsi într-o bună zi?!

* Un mare industriaș are o secretară nouă, blondă, firește. Auzind din biroul său că telefonul sună de mult timp și nimeni nu ridică receptorul, el dă buzna furios în biroul secretarei:
– De ce nu răspunzi, domnișoară?!
– Oh, lăsați-mă, domnule, eu nu mai răspund. Din zece telefoane, nouă sunt pentru dumneavoastră!

* Oamenii construiesc cel mai mare observator astronomic din lume.
Bucuroși, cei mai tari astronomi se apucă de studiat mai temeinic spațiul.
Într-o bună zi, observă niște litere imense pe Pluto, dar nu reușesc să le descifreze. Se apucă și adună toată cerneala din America și încep să scrie în deșert, chestie care a durat opt luni, cu litere imense:
– Înțelegeți limba noastră?
După alte câteva luni, apare răspunsul:
– Da, înțelegem.
Bucurie imensă pe Terra, se apucă și strâng cerneala de pe două continente, declanșează o criză economică din cauza amplorii acțiunii, și scriu:
– Ce doriți de la noi?
Răspunsul vine după alte opt luni:
– Nimic. Nu ne luați în seamă, vorbim cu Saturn.

* Se întâlnesc la mijlocul traseului două bombe nucleare, una venind dinspre Rusia, iar cealaltă din SUA.
Cea din SUA, o invită pe cealaltă la o băută, înainte de a-și continua drumul.
Beau amândouă până se cherchelesc bine, iar la urmă, cea din SUA, fiind mai politicoasă, îi spune:
– Hai să te conduc acasă!

* O cioară survola o cale ferată. La un moment dat, vede o surată zdrobită pe șine. Se uită indignată cu un ochi și zice:
– Eh, ce pot spune, o fi Anna Karenina!

* Cică salariul mediu în România este de 600 Euro.
Interesant mod de calcul.
Păi, dacă Vasilică mănâncă carne, Gheorghe orez și Ion varză, înseamnă că împreună mâncăm sarmale?

* Contul meu de facebook este pentru râsete și bună-dispoziție!
Pentru plâns și supărare, am contul de la bancă!

* Câteodată aș vrea doar să mă îmbrățișeze cineva și să-mi spună: ”Știu că e greu. O să fie bine. Uite o cafea. Și 5 milioane de euro”.

* Soția: – Dragule, fă-mi un compliment!
Soțul: – Ai un bărbat extraordinar!

* În SUA s-a organizat o competiție pentru cele mai adecvate definiții ale unor termeni contemporani.
Pentru competiția din 2017, termenul de definit a fost ”corectitudinea politică”.
”Corectitudinea politică este doctrina cultivată de o minoritate delirantă, ilogică, promovată de mass-media oficială, care susține că este posibil să apuci o bucată de căcat de partea curată”.

* Doi tipi chercheliți la un zaibăr, într-un local, încep a povesti despre soții.
Întreabă unul:
– Bă, tu când te-ai însurat, nevastă-ta a fost fecioară?
– Nu, vărsător.

* – Azi-dimineață, când am venit acasă, soția mi-a spus că a intrat un hoț în casa noastră.
– Și ce s-a întâmplat cu el?
– Acum e în spital, soția a crezut că eu am venit beat acasă.

* Am râs de grași, m-am îngrășat!
Am râs de chelioși, am chelit!
No, amu, o să încep să fac mișto de ăia bogați!

* La psihiatru:
– Felicitări, domnule, faceți progrese, tratamentul dă rezultate!
– Astea numiți dumneavoastră progrese? Cu șase luni în urmă eram Napoleon, iar acum, un nimeni…

Tangențial (8)

Întuneric complet. Doar liniștea nu era totală, pe fondul unui sunet îndepărtat și nedefinit se auzeau respirații sacadate, câte un oftat sau o tânguire involuntară. Era pentru a doua oară, într-un răstimp scurt, când își pierdea cunoștința, iar asta îi dădea lui Săndel noi dureri de cap. Ce se întâmplase și unde erau acuma? Își amintea vag cum s-au hotărât să descopere neapărat și cât mai repede secretul dispozitivului din fundul lacului. O nouă noapte petrecută pe mal ar fi însemnat condamnarea la moarte prin îngheț, soarele micșorându-se tot mai mult în urma planetei migratoare.

Călin s-a oferit să verifice îndeaproape aparatul cu pricina, exprimându-și bănuiala că ar fi un indiciu spre găsirea fratelui dispărut. A coborât o dată, apoi a doua oară, după care nu a mai apărut la suprafață. Trecând peste fireasca îngrijorare, misiunea nu trebuia să înceteze, iar Sabina era cea care a urmat să se scufunde. De data asta au înotat cu toții până la locul în care se desfășura operațiunea, deși Georgică a trebuit să fie dus mai mult cu forța. Tânăra a zăbovit minute lungi în adânc, dar a revenit la suprafață cu o figură entuziasmată: găsise modalitatea prin care se deschidea o ușă în cutia misterioasă.

Acum se punea întrebarea dacă merita ca toți să-și riște viața intrând într-o gaură necunoscută și plină cu apă. Erau slabe șanse să ajungă într-un loc mai bun, dar alternativa era moarte sigură. S-a supus la vot și, precum era de așteptat, doar Georgică și-a exprimat dorința să fie lăsat pe mal. Prefera să moară de frig, decât înecat pe fundul întunecat al unui lac efemer. Oricum, nu avea nicio șansă, neputând să-și țină respirația mai mult de treizeci de secunde. Doar că nimeni din ceilalți nu voiau să-l lase singur, iar Sibel și Sabina i-au promis că-l vor ajuta. De altfel, după ce tânăra a explicat tuturor felul în care se deschide ușa dispozitivului, ea și cu Georgică au coborât primii.

Restul a fost un coșmar care s-a derulat rapid, în care viața nu avea un preț mai mare decât un pot la un joc de cărți sau zaruri. O decizie riscantă, precedată de un „Doamne ajută!”, după care totul depinde de soartă sau de factori pe care nu îi poți influența și la care poți doar spera că-ți vor fi favorabili. Imersiunea și credința că poarta se va deschide la timp, intrarea în întunericul inundat, alunecarea în abis și expulzarea într-un tobogan ce-i transporta spre necunoscut. Loviturile inevitabile și senzațiile de nedescris au făcut ca psihicul să cedeze și leșinul să devină anestezic. Atât își amintea Săndel, căpitanul neoficial al echipei.

– Ați ajuns cu toții aici?, încercă el să facă un fel de prezență. Sunteți teferi?

– Eu sunt bine, se auzi vocea lui Titus.

– Ați răzbit și voi?, exclamă o voce ce semăna cu a lui Călin. Mă gândeam eu că o să vă descurcați.

– Puteai să ne aștepți, așa cum a făcut Sabina, îi reproșă glasul lui Sibel.

– Eu cred că mi-am rupt un picior, se tângui Georgică.

– Sabina nu-i lângă tine?, întrebă Titus.

– Bănuiesc că ea e, dar nu mișcă.

– Unde sunteți? Mă duc să văd ce i s-a întâmplat, rosti bărbatul Sabinei, îngrijorat.

A durat ceva până s-au găsit și apoi s-au pipăit pentru a se asigura că sunt aproape unul de altul. Tânăra femeie și-a revenit curând după ce a ajuns în brațele lui Titus.

– Oare unde suntem?, întrebă ea după ce se mai liniști. Nu se poate face cumva lumină?

– Probabil am ajuns în adâncul planetei, după cât am coborât, își dădu cu părerea Călin.

– Măcar nu am murit niciunul, găsi Săndel o consolare.

– În schimb, s-ar putea să murim aici de foame și de sete, completă Călin.

– Să nu ne pierdem speranța, îi încurajă tot Săndel. Trebuie să existe cineva care știe de prezența noastră. Cineva care a construit aparatul de afară și tot sistemul de intrare. Bănuiesc că nici zumzetul ăsta nu vine de la natură, l-am sesizat de când eram pe malul lacului.

Au urmat alte frânturi de dialog, mai mult pentru atenuarea tăcerii și colorarea întunericului. Hainele de pe ei începeau să se usuce, iar temperatura din jur era acceptabilă, la aceasta contribuind pardoseala călduță dintr-un material ce părea plastic dur. Așteptarea le-a fost răsplătită după un timp îndelungat, când parcă a început să se lumineze de ziuă. O lumină albă ce creștea în intensitate și a cărei sursă nu putea fi ghicită, oricât se străduiau. După ce intensitatea ei a atins doza normală, în fața lor a apărut un om, ca ieșind din peretele din față. Uimirea grupului lor a atins cota maximă când și-au dat seama că semăna perfect cu Călin, doar că avea o vânătaie în frunte. Însă au dedus că trebuia să fie fratele lui geamăn, Albert, presupus înecat și dispărut. Era un motiv de mare bucurie să știe că au fost salvați de unul de-al lor și nu de niște ființe ciudate, pentru cine știe ce scopuri obscure.

Fericirea artificială – drogul secolului XXI

Când ai mașină scumpă, lucruri frumoase, o casă scumpă și altele legate de statutul social, începi să te simți de parcă prețuiești mai mult și că te ridici cu un nivel mai sus față de cei care nu au toate acestea. Te uiți la vecinul care are o mașină mult mai ieftină și-ți spui: asta e, pentru că sunt mai șmecher și câștig mai bine. El e sărăntoc, dar eu sunt bogat. Te încălzește faptul că vecinul crede despre tine că ești cool, fiindcă ai mașină scumpă. Te simți mai important.

Charles de Montesquieu, filozof și scriitor francez, a spus odată: „Dacă noi, pur și simplu, am vrea să fim fericiți, să atingem fericirea, ar fi ușor, dar noi vrem să fim mai fericiți decât ceilalți oameni, asta e practic imposibil, fiindcă nouă mereu ni se pare că ceilalți sunt mai fericiți decât noi”.

În goana după fericirea artificială, oamenii devin ca și drogați, uitând simțul măsurii. Ei își cumpără telefon nou, își cumpără perechi de pantaloni noi, de dirmă, sau mobilă scumpă în casă, de ochii lumii, ca toți cei din jur să vină în vizită și să vadă în ce lux trăiesc. Dar cum toate acestea costă mult, oamenii împătimiți intră în datorii. Se așază pe „acul” creditului în goana după fericire. Viața lor se transformă în minciună. Îi mint pe cei din jur și pe ei înșiși. Iar când băncile nu mai dau credit, atunci și izvorul de veselie seacă, iar aceștia cad în depresie.

Henry Ford spunea: „Nu am de ce să mă cazez la un hotel scump pentru că nu văd sensul să plătesc suplimentar pentru lucruri inutile. Oriunde aș poposi, eu sunt tot Henry Ford. Și acest palton de pe mine – da, aveți dreptate, l-a purtat tatăl meu, dar asta n-are nicio importanță. Pe mine nu mă preocupă părerea celorlalți oameni, fiindcă îmi cunosc adevărata valoare. Și miliardar am devenit pentru că știu să număr banii și fac diferența dintre valorile adevărate și cele false”.

Sursa: Graiul Maramureșului

Judecata

Sunt judecat din primele zile de viață,
Mi s-a oferit un înger, ca avocat din oficiu;
Am fost condamnat de mai multe ori, cu suspendare,
Dar procurorul a atacat mereu decizia,
Astfel că îngerul mi-a devenit și supraveghetor.
Încă mă bucur de prezumția de nevinovăție,
Dar mi s-a spus că sunt pasibil de pedeapsa cu moartea eternă,
Iar sentința finală se tot amână,
Fiind prea multe cazuri pe rol
Și doar un singur Judecător.

Percepții

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Trecutul, prezentul și viitorul își dau întâlnire în România.
Prezentul și viitorul sunt punctuali, dar trecutul întârzie.
Până la urmă apare cu o sacoșă în mână, iar ceilalți îl întreabă de ce a întârziat.
Trecutul:
– Am stat la coadă, să-mi ridic pensia.
Prezentul:
– Coadă?!? Ce-i aia coadă?
Viitorul:
– Pensie?!? Ce-i aia pensie?

* Confuzie
– Alo, cu domnul director Jan, vă rog!
– Cine-l caută?
– Mimi, am fost colegă de liceu cu dumnealui…
– Ia mai du-te naibii de fufă! Directorul nostru nici nu a făcut liceul…

* Intră un tip într-un sex-shop și, după ce se tot învârte în jurul unei păpuși gonflabile vreo 15 minute, îl întreabă pe vânzător:
– Când e fabricată?
Vânzătorul verifică în calculator și îi răspunde:
– 10 ianuarie 2016.
– Aaaa, nu! Capricorn, nu!

* Nu ascultați muzică în căști în timp ce dați cu aspiratorul! Așa am făcut eu curat în 3 camere înainte să realizez că nici măcar nu-l băgasem în priză.

* Îmi amintesc o dată când tatăl meu mi-a dat bani pentru a plăti factura la electricitate, dar în schimb am cumpărat un bilet de loterie pentru a câștiga o mașină nouă.
Când am ajuns acasă, i-am explicat tatălui meu ce am făcut și acesta m-a bătut de m-am căcat pe mine.
Dar în ziua următoare, când tata s-a trezit și a deschis ușa, în fața casei noastre era o mașină nou-nouță.
Toți au început să plângă de fericire, în afară de mine, pentru că mașina era de la compania de electricitate, care venise să ne taie curentul, iar tata a început să mă bată iarăși.

* Mi-e milă de cei care nu beau alcool. Se trezesc dimineața fără posibilitatea de a se simți muuult mai bine mai târziu…

* Un soldat american, aflat la Paris, stătea în fața unei catedrale și privea o nuntă.
– Cine e mirele?, îl întreabă pe un francez care stătea alături.
– Je ne sais pas, răspunde francezul.
Jumătate de oră mai târziu, americanul intră în catedrală pentru a o vizita și vede câțiva oameni care tocmai puneau un coșciug pe catafalc.
– Cine e mortul, îl întreabă pe preot.
– Je ne sais pas, vine răspunsul acestuia.
– Pe toți sfinții!, exclamă soldatul. Sărmanul, nu a rezistat nici măcar o oră!

* O femeie s-a sinucis la 105 ani! ”Asemenea cazuri nu s-ar întâmpla dacă moartea și-ar face treaba”, a declarat polițistul care anchetează cazul.

* Într-un magazin american, negustorul îndeamnă clientul:
– Dacă tot ați intrat, cumpărați măcar ceva. De pildă, acest frumos revolver.
– Ce să fac cu un revolver?
– Cum ce să faceți?!, se miră negustorul. Doar nu vreți să trăiți o veșnicie!

* Cum e și omul…
Când nu are bani, mănâncă legume sălbatice acasă;
Când are bani, mănâncă aceleași legume sălbatice într-un restaurant pretențios.
Când nu are bani, merge pe bicicletă;
Când are bani, merge pe bicicletă de cameră pentru exerciții.
Când nu are bani, aleargă să-și câștige pâinea;
Când are bani, aleargă ca să ardă grăsimile.
Când nu are bani, își dorește să se căsătorească;
Când are bani, își dorește să divorțeze.
Când nu are bani, soția devine secretară;
Când are bani, secretara devine soție.

* Un cititor îi scrie unui umorist:
– Vă rog să mă iertați, dar glumele pe care le-ați publicat sunt atât de penibile încât n-aș râde nici dacă mi le-ar spune șeful!

* O soacră îi face cadou ginerelui, de ziua lui, două cravate. La petrecere, soacra îl vede că purta una dintre ele și zice doar pentru ea:
– Știam eu că una n-o să-i placă…

* Terapie de cuplu
1. Așterne pe o hârtie toate nemulțumirile, tot ce nu merge între voi, cuvintele cu care te-a rănit. Împăturește hârtia și introdu-o într-o sticlă.
2. Sparge-i sticla în cap.

* În capul meu se nasc uneori așa idei năstrușnice, că piticii de pe creier aplaudă în picioare!

* – Domnule doctor, țineți minte că data trecută, când am fost la dumneavoastră, mi-ați recomandat să îmi fac un iubit din cauză că eram prea nervoasă?
– Da, îmi aduc aminte…
– Păi, vă rog să îi explicați soțului meu că nu sunt curvă, eu doar mă lecuiesc de nervi!

Tangențial (7)

Au avut nevoie de toate acele speranțe și zâmbete de încurajare, pentru că nici dimineața nu s-a grăbit să vină. Nimic nu era previzibil pe această planetă, iar posibilitatea să nu mai prindă vii un nou răsărit, nu era de neglijat. Noroc că au mai găsit lemne și pești, iar Călin a reușit să prindă chiar și o rață de pe lac. Însă frigul se amplifica, în timp ce ei oamenii priveau cu ardoare locul de unde bănuiau că s-ar putea ivi primele raze de soare. Parcă nu le venea să creadă că, până nu demult, astrul ceresc era cel mai mare dușman al lor, parcă i-au uitat fierbințeala cu care îi alungase în apă și îl așteptau acum ca pe un salvator.

În cele din urmă, apariția lui discretă a fost întâmpinată cu chiote și veselie generală, dacă nu ținem cont de apatia permanentă a lui Georgică. Dar parcă nu mai era același soare de care s-au despărțit la asfințit. Mult mai mic și lent în ascensiunea sa, căldura lui era o impresie a ceea ce ar trebui să fie, iar lumina părea că e filtrată de o ceață invizibilă. Semne îngrijorătoare pentru grupul zgribulit, subiect de reflecție și previziuni sumbre, exprimate sau reprimate.

– Ce s-a întâmplat cu soarele ăsta?, izbucni Sabina, masându-și brațele reci.

– Soarele e același, doar planeta s-a îndepărtat, veni Săndel cu o lămurire. La viteza cu care o face, s-ar putea ca data viitoare să ni se arate doar ca o stea.

– Ăsta ar fi și sfârșitul nostru, concluzionă Titus. E clar că fără soare nu există viață, cel puțin nu din aceea pe care o cunoaștem noi.

– Nenorocită planetă!, răbufni Călin. După ce că ne-a răpit, ne aruncă în hăul cosmic, bătându-și joc de legile astronomiei. Nu putea să-și găsească și ea un sistem solar unde să graviteze ca toate celelalte planete?! Numai la un astfel de sfârșit nu m-aș fi gândit și nu pot să-l accept cu mâna în sân. Chiar nu e nimic de făcut?

– Hmmm…, întotdeauna se poate face ceva, replică Săndel, îngândurat. Mai mult pentru a nu sta degeaba și nu că ar fi mari așteptări.

– Spuneți ce aș putea face, că nu mă dau în lături de la nimic. Cu riscul vieții mele, interveni hotărât Sibel.

– E nevoie de un înotător bun, specifică fostul căpitan de ambarcațiune. Apa din lac a scăzut mult și tare mi-ar plăcea să știu cum se prezintă adâncul lui. Cu această ocazie, ai putea să-ți găsești și fratele, se adresă lui Călin.

– E o idee bună, acceptă acesta. Trupul lui nu a fost adus la mal, precum peștii și lemnele…

– Și nici nu pot să-mi închipui că s-o fi prins de ceva pe fund, doar nu există vegetație, completă Sabina. Sunt o bună înotătoare și cred că pot să ajung pe fundul lacului.

– Ești sigură, draga mea?, se îngrijoră Titus. Nu vezi ce frig e? Poate să te prindă un cârcel și să rămâi acolo.

– Nu-ți face probleme, că apa e mai caldă decât aerul dimineții, îl asigură tânăra.

– Foarte bine!, se bucură Săndel. Avem doi voluntari hotărâți pentru o treabă deloc ușoară, dar esențială. Ar fi bine să vă pregătiți trupește și sufletește. Până atunci se va mai încălzi și atmosfera.

Călin și Sabina s-au pus în mișcare în jurul lacului, dezmorțindu-și trupul și încercând periodic temperatura apei.

– Nu am încredere în omul ăsta, îi șopti Titus lui Săndel. Are o privire rece și înjură mult.

– Omul e îndurerat de pierderea fratelui, nu poate fi călduros și calm în aceste momente, îl liniști prietenul. Nici noi nu suntem prea drăguți acum.

– Spune-mi sincer, ce speri să găsească pe fundul lacului. Doar un cadavru nu ne-ar fi de ajutor.

– Nici eu nu știu, sincer. Dar am în mine o bănuială care sper să se adeverească.

După vreo două ore a venit vremea acțiunii, tot grupul mutându-se în imediata apropiere a lacului. Părea un spectacol sportiv binevenit după atâta monotonie, de la care nu aveau alte așteptări. Amândoi înotătorii păreau în formă și bine dispuși când și-au împărțit zonele în care se vor scufunda fiecare. Spectatorii au putut constata că durata de imersiune a amândurora era destul de lungă și sensibil egală. Dar se așteptau ca, pe măsură ce timpul trecea și oboseala își spunea cuvântul, ieșirile la suprafață să fie tot mai dese. Norocul a făcut acel „nu știu ce” să fie descoperit de Sabina la doar a patra scufundare. Suprafața lacului fiind mult redusă, cei de pe mal au putut vedea semnele de surprindere pe care le făcea tânăra, înainte de a porni spre ei. Și Călin și-a dat seama că s-a găsit ceva și a pornit, la rândul lui, spre mal.

– Ce este? Ce s-a întâmplat? Ai găsit ceva?, au fost întrebările curioșilor nerăbdători.

– Este ceva!!!, răspunse Sabina, în timp ce își trăgea sufletul. Este ceva în mijlocul lacului.

– Ce anume? Cum arată?, întrebă Săndel, acoperind vocile celorlalți.

– E ca un aspirator de vreo doi metri care trage apă. Parcă-i din metal și are mai multe orificii. Precis că-i făcut de o ființă inteligentă, dar nu știu cu ce scop. Trebuie să-l mai văd.

Haiku de Valentine’s Day

Din multe inimi

Reînflorește  astăzi

Harul iubirii.

Ilustrate din Seini

Într-un colț de Maramureș,
Străjuit de-o cruce sfântă
Și flancat de râul Someș,
E o urbe ce mă-ncântă.

Se vede din depărtare
Semnul creștinesc din piatră,
Măreață realizare
Pentru strămoșeasca vatră.

Someșul, cum se prelinge,
Pe dată se liniștește
Și atunci când îi atinge
Hotarul, parcă-l sfințește.

Sus pe-un deal, e desfătare
Din arbori ce se-mpreună,
Eminescu viu răsare,
Nume scris într-o cunună.

Dacă Soarele-ncălzește
De la Bucureștiul mare,
Luceafărul strălucește
Din Seini, spre larga zare.

În Seini pădurea-i soră
Cu câmpii ca niște pături,
Pruni și meri se-adună-n în horă
Lângă holda de alături.

Seiniul mi-e părinte drag
Și răbdător când sunt plecat,
M-a așteptat mereu în prag
Cu-același suflet ne-ntinat.

Nașii lui au fost ciobanii,
Invitați: mii de mioare,
Ursitoarele cu danii
I-au prezis multă vigoare

În Seini sunt fete faine,
Flăcăi fără de prihană,
Femeile-s gospodine,
Bărbații de pus pe rană.

Casele se prind de mână
Cu noi blocuri ridicate,
Lângă curtea cu fântână
Cresc clădiri sofisticate.

În Seini văzui lumina
Vieții care mi-a fost dată,
Tot aici voi găsi tihna,
Sub o cruce dedicată.