Tangențial (13)

– Ce s-a întâmplat cu ei?, întrebă femeia, bulversată de întorsătura pe care au luat-o lucrurile. Ce le-ai făcut?

– Am presupus că cipurile interacționează între ele, dar nu eram sigur, răspunse Georgică, uimit și el de efectul spectaculos. Mai ales că fiecare din ele are și o componentă organică, ce realizează o simbioză cu creierul primitorului și contribuie la transformarea acestuia. Nu speram, însă, la o reacție atât de puternică.

– S-ar putea să moară amândoi, iar noi să rămânem închiși aici.

Constatarea suna ca un reproș din partea lui Săndel, după ce examină mai atent victimele.

– Cel puțin ăsta, parcă nu mai are puls, arătă el către Albert. La fel se poate întâmpla și cu frate-său. Oare cipurile lor mai funcționează?

– Trebuie să încercăm, până nu e prea târziu, se precipită Georgică. Goliți căruciorul cu mâncare și așezați-l pe Călin în loc.

Sibel se conformă primul, dar nu înainte de a-și satisface curiozitatea în ce privește conținutul bolului. Făcu o grimasă de dezgust și scuipă instinctiv substanța pe care o băgase în gură.

– Asta-i otravă, nu-i mâncare!, strigă el, debarasând dintr-un singur gest tot ce era pe suprafața plană a căruciorului, pentru ca imediat să ajute la așezarea cu grijă a lui Călin.

Acesta era tot inconștient, dar încă mai respira, iar asta le dădea speranțe prietenilor lui, mai ales când micuțul IT-ist i-a încurajat spunându-le că durata mică ce s-a scurs de la implantarea cipului nu i-a oferit posibilitatea de a prelua controlul total asupra persoanei. Presupunerea s-a dovedit corectă, iar semnalul cipului din creierul victimei a fost perceput de senzorul ușii, care le-a deschis calea mult așteptată. Dar, chiar și cu ajutorul hărții, le-a trebuit ceva timp până să găsească o încăpere în care să-și facă nevoile, mai ales pentru că toaletele erau atât de sofisticate, încât cu greu și-au dat seama când au nimerit în vreuna. În acest timp, Călin părea că se stinge încet, iar Sabina își exprimă preocuparea în ce privește salvarea lui.

– Trebuie să se poată face ceva!, zise ea pe drumul către „cabinetul medical” unde se tratase Georgică.

– Îmi pare rău, dar nu putem face nimic, îi răspunse acesta. E nevoie de o operație pe creier foarte complicată, pentru a-i îndepărta cipul, iar asta nu e ceva de nivelul nostru. Singura noastră șansă e să mai găsim un component identic, ca un pașaport cu care să avem acces în toate cotloanele acestui labirint.

– Dar nu-l poți opera tu, ghidat de un program?, se interesă Titus. Doar sunt calculatoare peste tot, cu programe de tot felul.

– Nu-i suficient să știi cum se face, e nevoie și de o mână sigură, de curajul de a lucra pe creierul unui om. Eu leșin numai când văd sânge, dar dacă se oferă cineva, promit să găsesc îndrumările potrivite.

Tăcerea s-a lăsat printre ei, nimeni neasumându-și răspunderea de a contribui cu mâna lui la moartea lui Călin. Din păcate, speranța de a mai găsi un component identic nu s-a împlinit, deși au căutat în mai multe încăperi. În această situație, erau nevoiți să care peste tot după ei trupul muribund al prietenului lor, o treabă deloc plăcută și tot mai depresivă.

– Du-ne într-un cabinet dotat cu tot ce-i nevoie pentru incizie, se hotărî, deodată, Săndel. Am să fac operația și o să scot cipul înainte de a se degrada. Măcar îl scutesc de suferință pe bietul om.

Vestea părea să le mai aducă inima la loc, deși aducea cu un mic măcel, nicidecum cu o intervenție chirurgicală.

– Dar, înainte de asta, cred că ne-ar prinde bine ceva comestibil de mâncare, completă Săndel. Dacă poți să rezolvi asta, te pup de nu te vezi, măi Georgică! Și ceva de băut, firește.

– Putem încerca, dar nu știu ce o să găsim, se învioră micuțul IT-ist.

Intrară exact în încăperea unde a avut loc ultima discuție dintre cei doi frați gemeni, iar Georgică începu imediat să navigheze printre programe. A durat un timp până a găsit ceva promițător, însă tot nu era mulțumit.

– Se pare că gazdele consumă aproape mereu același tip de amestec neplăcut la gust pentru noi, dar foarte hrănitor și ușor de digerat. Mai ales dacă ei se află, ca acum, într-o stare de anestezie îndelungată, timp în care sunt asistați de un computer central, la care nu am acces. Dar și această pastă are la bază câteva ingrediente cunoscute și apreciate de noi, oamenii, cum ar fi peștii.

Imagine similară

– Excelent! Vrem pește, se auziră mai multe strigăte.

– Peștii ăștia provin din lacul nostru și se pot servi doar fierți, îi lămuri Georgică.

– Buni și fierți, ba chiar și cruzi, dacă găsești și ceva băuturică înainte, îl provocă iar Săndel.

Pentru această misiune nu trebui multă așteptare. Pe banda din fața lor își făcură apariția un pahar cu o băutură incoloră, pe care comandantul o gustă primul.

– Nu știu ce este, dar are un efect al dracului de bun!, decretă Săndel cu zâmbetul pe buze. De băut și de mâncat la toată lumea, apoi vedem noi ce-o să mai fie.

Advertisements

Aluat pentru suflet

Sunetele nu mor niciodată,
Chiar dacă nu le percepem;
Lumina nu se stinge și nu dispare,
Deși închidem ochii;
Miresmele nu se risipesc în neant,
Cât ar fi de imperceptibile.
Toate acestea ne impregnează,
Pătrunzând în corpurile noastre
Și transformându-se într-un aluat
Din care se plămădește sufletul.
Atunci când a dospit destul,
Se ridică într-un abur invizibil,
Pentru a se bucura de libertate.

Imagine similară

Geamătul copacului căzut într-o pădure pustie
Se regăsește în sufletul tău,
Chiar dacă nu l-ai auzit;
Lumina unui fulger firav
E și ea acolo,
Deși nu ai observat descărcarea;
Mirosul naturii după o ploaie de vară
Te-a invadat fără să-ți dai seama,
Cu toate că nu ți-a plăcut niciodată umezeala.

Ricoșeuri

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

Imagini pentru imagini cu pavarotti si domingo

* Pavarotti și Domenico se lăudau care dintre ei cântă mai bine.
Domenico:
– Am cântat la Vatican atât de frumos încât Fecioara Maria a început să plângă!
Pavarotti:
– Eu am cântat la Rio de Janeiro, iar la sfârșit, Iisus a spus: ”Asta da muzică, nu că ăla care a făcut-o pe mama să plângă!”

* Mama: – Ce ai, dragă?
Fiica: – Arăt ca o vrăjitoare rea?
– Nu!
– Am ochii mari ca o broască?
– Nu!
– Am nasul turtit?
– Nu, draga mea, ești o păpușă Barbie!
– Atunci de ce lumea îmi spune că semăn cu tine?

* Vreau să fiu atât de bogat încât, dacă văd un păianjen în casă, să nu-l omor, ci să-mi cumpăr altă locuință!

* Un gentleman e acel bărbat care, înainte de a servi cafeaua în pat unei femei, întotdeauna o va întreba întâi cum o cheamă.

* Relaxați-vă fetelor și mergeți la plajă, chiar dacă n-ați slăbit. Oricum nu se uită lumea la voi. Toți sunt cu ochii în telefon.

* – Domnișoară, de ce v-ați numit câinele ”Boule”?
– Pentru distracție. Când sunt în stradă și-l strig, jumătate din bărbați se întorc!

* Moderatorul de grup și cerșetorul.
Un moderator de grup Facebook mergea pe stradă și trece pe lângă un cerșetor.
Cerșetorul: – Dă și mie-un ban!
Moderatorul: – Imediat, spune-mi ce poreclă ai în grup…

* După ce se iubește cu o gagică, un tip fuge repede la carnețelul lui și începe să noteze ceva.
Tipa, supărată: – Ce nesimțit ești… eu sunt din alea pe care le treci în carnet?
– Nu te trec… te șterg!

* – Doctore, impotența te ia așa, dintr-odată?
– Nu, mai întâi te lasă să te faci de râs de vreo 2-3 ori…

* – Am aflat că mă înșeli!
– Da, și?
– Ce are el și eu nu am?
– Vrei răspunsul în centimetri sau în euro?

* Am și eu o întrebare: la voi, astea cu ”glet” pe față, când plângeți, vă curg lacrimi sau apare igrasie?

* – Soțul meu are 65 de ani și umblă după femei? Ce să fac?
– Lăsați-l în pace! Și eu am un câine care aleargă după mașini, dar nu a prins niciuna.

* – Bade Gligor, știi dumneata ce-i terorismu’?
– Ai de mine, da cum nu, doară îs căsătorit de 30 de ani!!!

* Într-o zi, își aduce unul o tânără acasă și începe să o dezbrace. La un moment dat, prevăzător, o întreabă:
– Auzi, domnișoară, dar dumneata câți ani ai?
– 13.
– Aoleuuu! Strânge repede hainele și fugi!
– Ia te uite!, exclamă individa. Nu credeam că ești atât de superstițios.

* Locotenentul îi întreabă pe soldați:
– Cine vrea să vină azi cu mașina la scos de cartofi?
Înaintează doi, pe care îi duce la mașină. Apoi, către ceilalți:
– Restu’ veniți pe jos!

* O femeie își trezește soțul la ora 2 dimineața, spunând:
– Repede, să-mi spui cine a câștigat Liga Campionilor în 2015!
– Barcelona, răspunde soțul mormăind.
– Ce echipă este pe primul loc în Premier League?
– Manchester City.
– Vine a înscris cel mai mare număr de goluri la Campionatul Mondial?
– Klose.
– Câte?
– 16 goluri.
– Când a fost ultima dată când Liverpool a câștigat titlul în Anglia?
– 1990… Ce se întâmplă, draga mea?
– Ieri a fost ziua mea de naștere, nenorocitule!

* Cum poți face Paștele odată cu Crăciunul?
Simplu! Te dai cu sania în pielea goală până ți se înroșesc ouăle…

* Căsătoria – singurul joc de noroc binecuvântat de biserică!

* Reclamă DNA:
”Vrei un sejur de la 3 la 10 ani, all inclusiv, într-un cadru mirific, cu restricții la programul de dus?… Nimic mai simplu: Dă o mită, revendică o pădure.”

* Evoluție
Când sunt copiii mici, îi vine să îi mănânci. Iar când cresc, îți pare rău că nu i-ai mâncat când erau mici…

* Soțul vine acasă. Soția plânge.
– Iubito, ce s-a întâmplat?
– Pisica a mâncat prăjiturile ce le-am copt…
– Nu-ți face griji, dragă, o îngropăm și am să-ți cumpăr altă pisică.

Tangențial (12)

– Regret că trebuie să vă spun, dar unul dintre voi a încălcat protocolul și a subtilizat ceva din tehnologia noastră, se exprimă Albert, privindu-l insistent pe Georgică. Suntem gata să trecem peste acest incident, dar aștept să-mi înapoiați imediat componentul.

Amândoi frații erau acum îmbrăcați la fel, într-o haină lungă până la podea și neagră, ce părea din piele sau dintr-un material nedefinit. Brațele le țineau încrucișate la piept, iar expresia glacială și rarele grimase li se afișau simultan pe chip. Doar vânătaia mai persista pe fruntea lui Albert, singurul reper care-i dădea personalitate.

– Protocol?, interveni Săndel, făcând un pas în față. Eu credeam că suntem o echipă, iar tu ne-ai promis că ne vei ajuta cu tot ce îți stă în putință. În schimb, ne-ai abandonat aici, închiși ca într-o celulă, fără apă, mâncare și un loc unde să ne facem nevoile. Singurul care ne-a căutat a fost acela pe care îl acuzi de furt. De fapt, ce se întâmplă aici și ce ai făcut cu Călin? Parcă nu mai e același om pe care-l cunoșteam.

De data asta, fu rândul lui Albert să facă doi pași pentru a-l privi de aproape pe cel care cuteza să-l înfrunte.

– Nu suntem o echipă, ființe inferioare și nerecunoscătoare. Doar eu și fratele meu am fost selectați să-i slujim pe Creatori, iar voi trebuie să fiți bucuroși că ați ajuns în apropierea Lor. Habar nu aveți unde sunteți și ce noroc a căzut pe capul vostru. Cred că e momentul să vă lămuresc, pentru a ști ce vă așteaptă și a aprecia rolul pe care-l aveți în continuare. Timp de mii de ani v-ați rugat unor zei, i-ați venerat sub diverse nume și ați tot sperat să revină pe Pământ pentru a vă prelua sufletul. Unii îi spun Dumnezeu, alții i-au dat numele de Alah, înainte îi ziceați Zeus, Zamolxe sau alte nume, în funcție de popoare și culturi. Ei bine, religia are un sâmbure de adevăr, iar Creatorul chiar a existat. A însămânțat Pământul și a plecat mai departe, să dea viață și altor planete. Acum a venit vremea să testeze ce a ieșit din sămânța lui și să analizeze dacă recolta poate fi culeasă. Adică sufletele cu care-i sunteți datori.

– Ești nebun!, explodă emoțional Sibel. Alah nu are alți fii, decât cei de pe Pământ, și numai aceia care-l slăvesc vor fi primiți în apropierea lui. Alah e mare și nu are nevoie de altă planetă pentru a călători.

– Să-l vedem și noi pe acel Creator, dacă tot a avut bunăvoința să ne ia în raiul lui, îl ironiză Săndel pe Albert. Deși pare mai degrabă un iad, având în vedere că e situat în adâncuri și emană atâta căldură.

– Aș putea să jur că asta-i o blasfemie, deși nu am fost un om religios până acum, răspunse Albert apăsat. V-am spus că e doar un sâmbure de adevăr în credința voastră. Mai credeți că raiul e în ceruri?, acum când știți că acesta e doar o iluzie, o poartă largă spre Univers. Dar o să-l vedeți cu siguranță pe Creator, atunci când va fi cazul. Deocamdată, am nevoie de piesa despre care vorbeam, apoi vă las să mâncați. Ba vă voi deschide și ușa potrivită pentru a vă ușura.

– Mă tem că nu putem avea încredere în tine, se auzi vocea lui Georgică. Riscăm să ajungem ca și Călin, care nu a scos un cuvânt de când ați intrat. I-ai implantat cumva un cip ca ăsta?

Ochii lui Albert scăpărară la vederea piesei din mâna micului om. Se mișcă rapid către el, dar între ei se postă sirianul Sibel. Însă masivitatea și hotărârea lui nu fu o piedică pentru omul în negru, care-l ridică fără mare efort și-l aruncă la câțiva metri distanță. Ceilalți se feriră îngroziți, lăsându-l pe Georgică singur.

– Stai pe loc, altfel îl distrug și nu cred că o să-ți placă, îl amenință omulețul, punând cipul sub călcâiul piciorului.

– Crezi că are vreo importanță, atâta vreme cât n-o să-l mai puteți folosi?, întrebă impasibil Albert.

– Cred că are, pentru că l-am ACTIVAT, viteazule! Altfel cum crezi că am intrat pe ușă? Văd că de prostie tot nu te-ai vindecat, chiar dacă ai un calculator în cap.

– Nu face asta!, îl rugă de data asta omul în negru. Îți dai seama că sunteți morți fără ajutorul nostru?

– Suntem morți și cu ajutorul tău, interveni Titus. Nu știu ce se întâmplă, dar dacă poți să-l oprești, fă-o, Georgică!

– Da, oprește-l pe nenorocit!, se auzi și vocea Sabinei

Imagine similară

– Nuuuuu!, strigă Albert când piciorul lui Georgică se ridică și apoi se slobozi cu toată puterea.

Cipul vizat se zdrobi cu un sunet abia perceptibil, dar geamătul celor doi frați fu puternic și de lungă durată. Amândoi căzură la pământ, cu capul prins între mâini și cu chipul schimonosit de o durere inimaginabilă. Albert își pierdu cunoștința primul, în timp ce Sabina căuta să-l aline pe Călin, luându-i capul în poală și adresându-i cuvinte de mângâiere.

În căutarea primăverii

 

Imagini pentru imagini cu iarna

Știți voi unde-i primăvara?
Eu o caut cu fervoare,
De cu zori și până seara,
Mă întreb unde-o fi oare.

Dacă e-n grădina voastră,
Prizonieră într-o seră,
Eu vă rog de la fereastră
Să-i dați drumu-n atmosferă.

Poate e blocată-n vamă
Și-obligată să plătească
Adierile de seamă
Prin care-o să ne-ncălzească.

Ori e undeva la mare,
Pe o plajă tropicală,
Și își tratează la soare
O problemă medicală.

Parcă am o presimțire
Care-mi zice c-o să vină
Primăvara cu o fire
Îmbufnată sau senină.

O încredințez în șoaptă,
Fără nicio lingușeală,
Că o lume îi așteaptă
Resuscitarea vitală.

Raport de avarie

De câteva zile – cred că de joi -, blogul îmi funcționează ciuntit de una dintre cele mai importante aplicații: primirea prin e-mail a articolelor apărute pe blogurile la care sunt abonat. E drept că nici înainte nu puteam să aflu noutățile de pe anumite adrese, fiind nevoit să găsesc linkurile prin diferite metode, dar, de data asta, parcă aș fi fost șters de la toate abonamentele. În primele zile, am crezut că e secetă de publicații, din cauza timpului nefavorabil și a sfârșitului de săptămână mai neprielnic. Doar ieri am sesizat că au apărut noutăți pe bloguri de la care primeam mereu semnalele necesare.

Imagine similară

Astăzi am trecut la o vânătoare de linkuri mai amplă, încercând să citesc cât mai multe din articolele pierdute. Am făcut-o folosind linkurile de la comentariile primite de mine sau de cei pe care i-am vizitat. Desigur că nu am reușit să ajung la toți, de aceea îmi exprim pe această cale regretul. Dar și nedumerirea pentru această situație. Oare am greșit eu undeva sau e doar o perioadă nefastă? Ați avut și voi astfel de probleme, iar dacă da, cum le-ați rezolvat?

Fac acest anunț ca să nu se creadă că am plecat în vacanță sau am luat o pauză de la scris, tocmai în această perioadă, când oricum nu aș avea altceva de făcut. Și vă rog să mă înțelegeți dacă nu am reușit să ajung la unii dintre voi, pe care v-am citit mereu cu plăcere. La fel aș vrea să o fac și în continuare, de aceea sper să-mi dați un sfat sau o speranță că totul va reveni la normal. Dacă și WordPress va binevoi, desigur.

Asezonate

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

Imagine similară

* Un băiețel cânta la o vioară, iar tatăl său citea ziarul. Câinele familiei începe să latre pe acordurile de vioară. După vreo 5 minute, nemaiputând să îndure zgomotul, tatăl îi zice fiului:
– Nu poți să cânți și tu o melodie pe care n-o știe câinele?

* Doctorul către pacient:
– Am o veste bună și una rea, pe care o vreți prima?
– Pe cea bună.
– Mai aveți de trăit 30 de ore!
– Cuuum? Și vestea rea care mai e?
– Vă caut de ieri să vă spun asta!

* Două prietene povestesc între ele:
– Tu, cum e soțul tău?
– E un amestec între Dr. House, Mr. Bean și Brad Pitt.
– Vai, tu, ai un bărbat doctor, inteligent, simpatic și glumeț, frumos și atrăgător?
– Ah, nu, e șchiop și arogant, urât și caraghios, narcisist și drogat.

* Bulă se prezintă la un medic psihiatru.
– Doctore, am venit să-mi faceți un control medical de specialitate. Are lumea ceva cu mine că mă face de râs, mă ia în zeflemea, mă ia peste picior, mă bârfește, mă bagă numai la negative, mă ia la mișto. Vreau să știu dacă nu cumva am ceva patologic.
După consultul amănunțit, medicul se pronunță:
– Dumneata ai creierul murdar. Trebuie dislocat, tratat în laborator timp de trei luni de zile, așa că trebuie să aștepți, să ai răbdare.
Trec cele trei luni de zile, mai trec atâtea și mai trece timp. După trei ani, Bulă vine să-și ridice creierul. Medicul, pe bună dreptate, îl întreabă pe Bulă de ce a întârziat așa de mult timp.
– Am fost foarte ocupat, de atunci am absolvit o facultate de științe politice și mi-am luat permisul de conducere.

* Soția înaintează actele de divorț.
– Și care este motivul divorțului?, o întreabă judecătorul.
– Mă forțează să mănânc tot ce-i gătesc!

* Din nou despre Bulă.
Bulă se urcă pe acoperișul liceului să poată spune că are liceul la bază.
Nașii lui Bulă se numesc bulănași.
Hainele lui Bulă se numesc bulendre.
Actul de identitate a lui Bulă se numește bulletin.
Salutul lui Bulă la despărțirea de nașii lui se cheamă papanași.
Mașina preferată a lui Bulă este Ambulanța.

* Un băiețel se juca în apropierea unei bălți. De el se apropie un polițist și îl întreabă:
– Ce faci tu acolo, micuțule?
– Modelez statui de oameni.
– Interesant! Și ce materiale folosești?
– Păi, apă și mai mult praf.
– Dar pompieri știi să faci?
– Sigur că da, doar că mai trebuie să adaug nisip.
– Dar polițiști? Folosești aceleași materiale?
– Nuuu! Pentru polițiști am nevoie și de bălegar.

* Un tip își găsește BMW-ul cu botul făcut praf în parcare, se uită după autorul dezastrului și nimic, în schimb vede un bilețel pe parbriz: „Regret că tocmai mi-am băgat cârligul de la Dacie în mândrețea ta de mașină. Îți scriu pentru ca fraierii de martori care se uită să creadă că îți las adresa, numărul de telefon și asigurarea. Da’ să știi că eu regret nespus”.

* O blondă stă la marginea drumului și face autostopul. Apare o mașină, iar șoferul observă că blonda ține în mână o canistră. Omul se oprește, o ia în cabină și apoi o întreabă:
– Ce ai în canistră?
– Benzină.
– Pentru ce cari cu tine ditamai greutatea?
– Lasă că vă știu eu pe voi, cum intrăm în pădure, cum se termină benzina.

* O grupă de 20 de blonde, într-o sală de istorie. Profesorul predă și, la un moment dat, începe să pună întrebări.
– Unde este America pe hartă?
Nicoleta se ridică și indică locul corect pe hartă.
– Foarte bine, foarte bine!, spune profesorul.
A doua întrebare:
– Cine a descoperit America?
Celelalte 19 blonde se ridică brusc și spun la unison:
– Nicoleta!

* – Am 84 de ani și mă dor toate, încontinuu.
– Păi, eu am 85 de ani și mă simt ca un nou-născut!
– Serios?
– Da. Fără dinți, fără păr și tocmai m-am pișat pe mine…

Tangențial (11)

Timpul trecea tot mai greu pentru oamenii rămași în așteptarea celor doi frați. S-au scurs câteva ore și începeau să se simtă abandonați într-o cameră fără ieșire. Zadarnic au încercat să depisteze ușa prin care a intrat Albert și apoi a dispărut împreună cu fratele său; peretele, din același material ca podeaua, părea fără nicio fisură în partea dreaptă, pe unde văzuseră ei că ar fi trebuit să fie. În schimb, s-a găsit deschizătura prin care au fost introduși de toboganul lung și abrupt, un alt coșmar din care rețineau frânturi dureroase. Situația devenea tot mai tragică, mai ales că aveau nevoi fiziologice ce nu și le puteau satisface în încăperea imaculată în care respirau.

– Mă tem că s-a întâmplat ceva rău, altfel nu-mi explic lipsa lor atât de îndelungată, se plânse Sabina. Simt că nu mai rezist mult și explodez… sau fac pe mine.

– La fel suntem și noi, dar, în ultimă instanță, lăsăm orice jenă la o parte, se alătură Titus. După cum am mai spus, n-am încredere în Călin, cum nu am nici în frate-său.

– Păcat că nu putem urca pe unde am venit, măcar să căutăm vreo cotitură cu alte opțiuni, își împărtăși Săndel gândurile.

– Nici vorbă, răbufni Sibel. Eu pe canalul ăla n-aș mai intra pentru nimic în lume.

Ceilalți avură puterea să zâmbească la remarca sirianului, după care se așternu un timp tăcerea. Momente întrerupte de o surpriză extraordinară: pe ușa fantomă își făcu apariția Georgică, persoana la care se așteptau mai puțin. Asta nu însemna că bucuria revederii era mai mică, iar asta au dovedit-o sărind spre el și îmbrățișându-l.

– Ia te uite ce bine arăți, Gicule!, îl lăudă Săndel, cu chipul numai zâmbet. Nici nu se mai vede că ai fost accidentat.

– Ce s-a întâmplat? Unde sunt Călin și Albert? Cum ne-ai regăsit de unul singur?, se auziră întrebările celorlalți.

– Am să vă spun ce-i mai important, dar nu avem prea mult timp, se precipită micuțul. Cred că sunt urmărit și ar trebui să plecăm de aici.

– Urmărit? De cine?, întrebă Săndel

– Nu știu precis, dar s-ar putea să fie chiar Albert.

– Ei, uite c-am avut dreptate, rosti Titus triumfător. La fel o fi și Călin, doar sunt gemeni identici și gândesc la fel.

– Dar tu de unde știi toate astea?, reveni Săndel cu întrebările. Și cum te-ai despărțit de ei?

– Ooo, e o poveste lungă, însă trebuie să v-o spun, măcar pe scurt, răspunse Georgică, încercând să reziste unui discurs prea lung pentru felul lui de a fi. Pe mine m-au lăsat într-o cameră separată și mi s-a arătat cum să folosesc aparatul cu raze, pentru tratament. Nu știu dacă v-am spus, dar eu sunt pasionat de calculatoare și mă pricep bine în IT. Am fost hacker un timp, până m-au prins și mi-au cerut să fac programe antivirus, în schimbul libertății. De aceea am fost foarte curios să văd ce fel de programe au ființele de pe această planetă, dacă pot să intru în ele și să aflu cât mai multe informații. În timp ce piciorul își primea porția de tămăduire, mâinile îmi dansau peste niște taste misterioase la început. Am reușit, relativ repede, să transform semnele lor în litere de-ale noastre și să intru apoi în baza de date. E uluitor ce am descoperit!

– E de rău?, se auzi vocea tremurătoare a Sabinei.

Imagini pentru imagini cu planete misterioase

– Mă tem că da, răspunse Georgică, cu o figură ce exprima tristețea și entuziasmul deodată. Dar e și nemaipomenit de interesant. De exemplu, planeta asta nu e ceea ce pare. E mai degrabă o uriașă navă de transport, proiectată în spațiu de niște motoare puternice, care pot dezvolta o viteză mult mai mare decât a luminii. De la ele se simte căldura asta și se aude zgomotul misterios.

– Navă de transport? Ce transportă și care-i e destinația?, întrebă Titus.

– Nu știu sigur. E nevoie să intru și în alte fișiere, dar m-am grăbit să vă avertizez. Trebuie să plecăm de aici, să ne adăpostim într-un loc mai sigur și să găsim ceva alimente.

– Noi am încercat, dar nu am găsit ușa. Tu cum ai reușit?, se interesă Săndel.

– E nevoie de cipul acesta și ușa se deschide când ajungi în dreptul ei, îi arătă micuțul. Mă tem că Albert nu-l poartă în buzunar, ca mine.

– Vrei să spui că…, se îngrozi Sabina, arătând spre cap.

– Bănuiesc, cel puțin, aprobă Georgică.

– Precis știi unde să ne duci?, întrebă iarăși Săndel.

– Am luat cu mine o hartă, le arătă micuțul o foaie dintr-un material transparent, marcat cu niște puncte și linii. Dacă v-am găsit cu ajutorul ei, sigur vom ajunge măcar de unde am venit eu. Vă rog doar…

Cuvintele i-au rămas pe buze când în încăpere și-au făcut apariția cei doi frați, trăgând după ei un cărucior cu vase de bucătărie. Venise mâncarea mult așteptată, doar că de pe chipurile ofertanților nu răzbătea bucuria și generozitatea unui astfel de gest. Dimpotrivă, regăsirea lui Georgică în mijlocul prietenilor săi le-a produs o încruntare severă și niște priviri tăioase identice, de parcă erau copiate la indigo.