Tangențial (13)

– Ce s-a întâmplat cu ei?, întrebă femeia, bulversată de întorsătura pe care au luat-o lucrurile. Ce le-ai făcut?

– Am presupus că cipurile interacționează între ele, dar nu eram sigur, răspunse Georgică, uimit și el de efectul spectaculos. Mai ales că fiecare din ele are și o componentă organică, ce realizează o simbioză cu creierul primitorului și contribuie la transformarea acestuia. Nu speram, însă, la o reacție atât de puternică.

– S-ar putea să moară amândoi, iar noi să rămânem închiși aici.

Constatarea suna ca un reproș din partea lui Săndel, după ce examină mai atent victimele.

– Cel puțin ăsta, parcă nu mai are puls, arătă el către Albert. La fel se poate întâmpla și cu frate-său. Oare cipurile lor mai funcționează?

– Trebuie să încercăm, până nu e prea târziu, se precipită Georgică. Goliți căruciorul cu mâncare și așezați-l pe Călin în loc.

Sibel se conformă primul, dar nu înainte de a-și satisface curiozitatea în ce privește conținutul bolului. Făcu o grimasă de dezgust și scuipă instinctiv substanța pe care o băgase în gură.

– Asta-i otravă, nu-i mâncare!, strigă el, debarasând dintr-un singur gest tot ce era pe suprafața plană a căruciorului, pentru ca imediat să ajute la așezarea cu grijă a lui Călin.

Acesta era tot inconștient, dar încă mai respira, iar asta le dădea speranțe prietenilor lui, mai ales când micuțul IT-ist i-a încurajat spunându-le că durata mică ce s-a scurs de la implantarea cipului nu i-a oferit posibilitatea de a prelua controlul total asupra persoanei. Presupunerea s-a dovedit corectă, iar semnalul cipului din creierul victimei a fost perceput de senzorul ușii, care le-a deschis calea mult așteptată. Dar, chiar și cu ajutorul hărții, le-a trebuit ceva timp până să găsească o încăpere în care să-și facă nevoile, mai ales pentru că toaletele erau atât de sofisticate, încât cu greu și-au dat seama când au nimerit în vreuna. În acest timp, Călin părea că se stinge încet, iar Sabina își exprimă preocuparea în ce privește salvarea lui.

– Trebuie să se poată face ceva!, zise ea pe drumul către „cabinetul medical” unde se tratase Georgică.

– Îmi pare rău, dar nu putem face nimic, îi răspunse acesta. E nevoie de o operație pe creier foarte complicată, pentru a-i îndepărta cipul, iar asta nu e ceva de nivelul nostru. Singura noastră șansă e să mai găsim un component identic, ca un pașaport cu care să avem acces în toate cotloanele acestui labirint.

– Dar nu-l poți opera tu, ghidat de un program?, se interesă Titus. Doar sunt calculatoare peste tot, cu programe de tot felul.

– Nu-i suficient să știi cum se face, e nevoie și de o mână sigură, de curajul de a lucra pe creierul unui om. Eu leșin numai când văd sânge, dar dacă se oferă cineva, promit să găsesc îndrumările potrivite.

Tăcerea s-a lăsat printre ei, nimeni neasumându-și răspunderea de a contribui cu mâna lui la moartea lui Călin. Din păcate, speranța de a mai găsi un component identic nu s-a împlinit, deși au căutat în mai multe încăperi. În această situație, erau nevoiți să care peste tot după ei trupul muribund al prietenului lor, o treabă deloc plăcută și tot mai depresivă.

– Du-ne într-un cabinet dotat cu tot ce-i nevoie pentru incizie, se hotărî, deodată, Săndel. Am să fac operația și o să scot cipul înainte de a se degrada. Măcar îl scutesc de suferință pe bietul om.

Vestea părea să le mai aducă inima la loc, deși aducea cu un mic măcel, nicidecum cu o intervenție chirurgicală.

– Dar, înainte de asta, cred că ne-ar prinde bine ceva comestibil de mâncare, completă Săndel. Dacă poți să rezolvi asta, te pup de nu te vezi, măi Georgică! Și ceva de băut, firește.

– Putem încerca, dar nu știu ce o să găsim, se învioră micuțul IT-ist.

Intrară exact în încăperea unde a avut loc ultima discuție dintre cei doi frați gemeni, iar Georgică începu imediat să navigheze printre programe. A durat un timp până a găsit ceva promițător, însă tot nu era mulțumit.

– Se pare că gazdele consumă aproape mereu același tip de amestec neplăcut la gust pentru noi, dar foarte hrănitor și ușor de digerat. Mai ales dacă ei se află, ca acum, într-o stare de anestezie îndelungată, timp în care sunt asistați de un computer central, la care nu am acces. Dar și această pastă are la bază câteva ingrediente cunoscute și apreciate de noi, oamenii, cum ar fi peștii.

Imagine similară

– Excelent! Vrem pește, se auziră mai multe strigăte.

– Peștii ăștia provin din lacul nostru și se pot servi doar fierți, îi lămuri Georgică.

– Buni și fierți, ba chiar și cruzi, dacă găsești și ceva băuturică înainte, îl provocă iar Săndel.

Pentru această misiune nu trebui multă așteptare. Pe banda din fața lor își făcură apariția un pahar cu o băutură incoloră, pe care comandantul o gustă primul.

– Nu știu ce este, dar are un efect al dracului de bun!, decretă Săndel cu zâmbetul pe buze. De băut și de mâncat la toată lumea, apoi vedem noi ce-o să mai fie.

Advertisements

22 thoughts on “Tangențial (13)

  1. Ma bucuri ca totusi au inceput sa dezlege misterul locului si poate sa manance! O seara faina iti doresc!: )Duminica Floriilor sa ti aduca numai Bucurii!: )

    1. Pas cu pas, ajungem să aflăm toate misterele planetei și ale viețuitoarelor de pe ea. Îți doresc un Paște Fericit, cu iubire și multe bucurii, dragă Gabi! 🙂

    1. Mulțumesc tare frumos pentru urări și cafea, dragă prietenă de departe, și totuși atât de aproape sufletește! Îți doresc, la rândul meu, să te bucuri de o sărbătoare benefică și binecuvântată, Anușka! 🙂

  2. Palpitant text! Iar finalul vesel mi-a stârnit un zâmbet mare: „buni și fierți, ba chiar și cruzi, dacă găsești ceva băuturică înainte”! Chiar așa. Îmi place cum arată „macroii” din poză. Deunăzi am auzit o doamnă la magazinul din cartier întrebând: „aveți macroi”? Toată lumea a râs cu poftă în magazin, inclusiv doamna, care ne-a întrebat zâmbind pe toți: „știți cumva un plural mai bun la macrou?” 😀 Și… n-am știut niciunul. Așa că… „macroi”!
    O zi frumoasă și plină de veselie, dragă Petru! 🙂

    1. Băutura bună nu lipsește nici de la o specie, doar mâncarea poate diferi, în funcție de evoluția gustului și schimbările organismului. Aș fi preferat să găsesc o poză cu crapi sau alte specii de apă dulce, dar acestea veneau la pachet cu pescarii care i-au prins. 😀
      Bucurii de tot felul și plăceri culinare în această zi de sărbătoare, dragă Alex! 🙂

  3. Bine te-am regăsit, Petru, n-am putut trece ieri, însă iată-mă-s azi, în Duminica Floriilor, parcurgând încă un episod. Mă alătur şi eu celor care au transmis, prin comentariile lor, plăcerea lecturii. Spor pe mai departe! Şi LA MULŢI ANI tuturor celor care poartă nume de floare! Să fie sănătoşi şi fericiţi alături de cei dragi! 🙂

    1. Bună dimineața de după Duminica Floriilor, într-o zi de luni ce se anunță mai comodă, influențată fiind de Paștele vecinilor și prietenilor noștri catolici. Cu atât mai plăcute sunt urările și aprecierea ta, pentru care îți mulțumesc efervescent, Cristian! Gânduri bune și salutări călduroase! 🙂

  4. Salutare fratioare ! 🙂
    ” Gand la gand cu bucurie ” 🙂
    daca sunt FLORIILE 🙂 🙂
    e ” dezlegare la PESTE ” 🙂
    iar pe masa, musai PESTE tre’sa fie !!! 🙂 🙂 🙂
    O Duminica de FLORII cu toate ce-ti doresti 🙂
    iar de ai ceva timp, poti sa zabovesti
    si pe meleaguri braziliene

    unde vei gasi , toate ce-ti poftesti ! 🙂
    Aliosa !!! 🙂 🙂 🙂

    1. Bună să-ți fie inima, frate Alioșa! 🙂
      Bănuiesc că și tu ai beneficiat de dezlegarea la pește, gustând ieri din delicioasa și sănătoasa ofertă. Spre deosebire de mine, care depind de meniul pregătit de menajeră, iar ea sărbătorește ambele Paște, fiind măritată cu un român. Așadar, fără pește, dar cu șuncă și ouă roșii. 😉
      Foarte interesant videoclipul postat de tine, pentru care îți sunt recunoscător. Plânge infrastructura țării noastre după banii investiți în Brazilia de marii corupți!
      O zi de luni ca o nouă sărbătoare îți doresc, Sandule! 🙂

  5. Felicitari Petru, ce de peripetii mai au de intampinat bietii de ei, ca sa intre si in panica nestiind ce sa-i faca lui Calin, in starea care se afla !!! Ma gandesc ca, sigur o sa le gasesti tu o rezolvare in viitor!!! La foamea care ii mistuia, discuta ca buni ar fi niste pesti, asa cum au fost pentru noi azi !!!😊

    1. Săru-mâna și bine te-am regăsit într-o frumoasă zi de luni! ”Nicio masă fără pește”, era sloganul din vremea comunismului, slogan pe care l-aș urma cu drag toată viața, dacă ar fi condiții. Sunt popoare care îl consumă cotidian și, datorită lui, trăiesc mai mult și sunt mai sănătoși.
      Sănătate pe care ți-o doresc și ție, dragă Mica! 🙂

  6. No, încă-i bine şi în episodul ăsta. Nu prea am citit SF in viaţa mea, pentru că mereu m-am temut de neprevăzutul acela cu spaime. Să nu iasă de nuştiuunde ceva nemaiîntânit. Aşa si cu poveştile tale. Nu ştiu ce-ţi mai poate mintea. Bună dimineaţa, Petrică!

    1. Promit să nu scot balauri din pălărie și nici alte dihănii care să te sperie. Doar niscaiva ființe cu înfățișări și aptitudini mai deosebite, ce ar putea să existe și pe Terra. 😉
      Bună să-ți fie inima, Crinuță!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s