Haiku păsăresc

Rândunici zglobii,

Mereu gălăgioase,

Dotate cu cip.

Epigrama care mușcă (CCL)

CU ȘI FĂRĂ NEVASTĂ

Vecinu-i tare supărat

Că-și socotește singur banii,

Dar, dacă era însurat,

Avea de numărat… doar anii.

Înseriate

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Noaptea târziu. Soțul beat vine acasă, cu fața plină de ruj și fond de ten…În prag, soția furioasă.
– Dragă, n-o să mă crezi! M-am bătut cu un clovn.

* Mama către bonă:
– Vezi că am plecat la muncă în Spania, dacă ajung târziu, dă copilul la Facultatea de Medicină.

* Am dat indicații stradale unor turiști… mândru de engleza mea fluentă. Pe doi dintre ei încă îi mai caută familia.

* Combinații periculoase: armele și drogurile, prostia și puterea, îngâmfarea și banii, tusea și diareea…

 

* Am și eu o nelămurire. Să-mi răspundeți dacă știți: lupul din „Scufița roșie” este același lup din „Capra cu trei iezi”?

* Creierul bărbătesc este format din două emisfere: testiculul drept și testiculul stâng.

* Vești bune din Turcia: au început să se facă roșiile românești!

* Sexul după o anumită vârstă ar trebui scos din lista de păcate și pus în cea de miracole.

* – La ce vârstă bărbatul poate fi major și poate face ce vrea?
– Nimeni nu a apucat această vârstă.

* Încălzirea globală e un mizilic, adevărata catastrofă e tâmpirea globală!

* Bunicul avea radio și a făcut 9 copii, tatăl meu a avut televizor și a avut 3 copii. Eu am internet și cred că aici s-a terminat familia.

* A venit primăvara! Femeile cu fluturi în stomac se vor întâlni în sfârșit cu bărbații ce au păsărici în cap.

 

* Am văzut dimineață un tip cu un tatuaj ciudat pe frunte: „Tefal”.

* Pe plajă:
– Un hot-dog, vă rog!
– Poftim!
– Știți, nevastă-mea a luat ieri unul și era fără pâine…
– O fi fost la plaja de nudiști!

* Scoția. Război între două cetăți. Din prima cetate zboară o ghiulea, de la a doua cade o bucată de zid. De la a doua cetate zboară o ghiulea, de la prima cade un zid. Și tot așa o săptămână întreagă. La un moment dat, liniște totală. De la prima cetate se aude:
– Băăăă, de ce nu mai trageți?
De la a doua cetate se răspunde:
– Nu putem, ghiuleaua e la voi!

* Trei bărbați vorbeau despre viața lor amoroasă.
Italianul:
– Săptămâna trecută m-am culcat cu Lucia și a fost grozav. Am uns-o toată cu ulei de măsline, am făcut dragoste pătimașă și, la final, ea a gemut 5 minute.
Francezul:
– Am făcut dragoste cu iubita mea, Amelie, și a fost grozav. Am întins frișca peste tot trupul ei, am făcut dragoste ca nebunii și, la final, ea a țipat 15 minute.
Ion:
– Ei bine, săptămâna trecută, am făcut și eu dragoste cu Maria mea. Am dat-o prin untură, am făcut sex, apoi ea a urlat 6 ceasuri.
Uimiți, italianul și francezul îl întreabă:
– Ce naiba ai putut tu să faci muierii de a țipat 6 ore?!
– Mi-am șters mâinile de perdele.

* Marți, temă la educație civică: Când ai fost pedepsit ultima dată?
Răspunsul lui Tudor, după câteva momente de gândire:
– Pedepsește-mă repede, că n-am ce să scriu!

* Profesoara, la ora de botanică:
– Copii, vă rog acum să-mi dați exemple de plante dăunătoare.
Costel: – Volbura.
Profesoara: – Bravo Costel, altcineva.
Dorel: -Pirul.
Profesoara: – Bravo Dorel, altcineva.
Se scoală Bulă: – Viorica.
Profesoara mirată: – Cum așa, Bulă? De unde ți-a venit asta?
Bulă: – A zis tata că a apărut de curând Viorica și ne-a stricat cultura.

* – Veronica, tu știi cine a fost Ioana d’Arc?
– O drogată.
– Cum??? De unde ai scos asta?
– Așa am citit, că a murit de eroină.

* Un maniac intră într-un magazin și strigă:
– Imediat voi viola pe cineva…
Privește spre vânzătoare și întreabă:
– Cum te cheamă, femeie?
– Maria.
– Și pe maică-mea o cheamă Maria. Deci nu te violez. Pe tine, frumosule, cum te cheamă?
– Marius… dar prietenii îmi spun Maria!

* Un oligarh rus intră într-o reprezentanță auto și cere ultimul model de Mercedes. Vânzătorul, confuz, îl întreabă:
– Scuzați-mă, domnule Ivanov, dar nu ați cumpărat exact aceeași mașină acum trei zile?
– Sigur că da, spune rusul, dar aceea are deja scrumiera plină.

Tangențial (19)

De la click-ul eliberator și până la apariția viitorului aliat nu a durat mult. Doar cât să-și exprime Săndel îndoiala cu privire la această decizie:

– Cine știe ce ființă periculoasă ai ales să ne stea alături. Bănuiesc că nu degeaba a fost izolată într-un spațiu închis, dar nu a fost eliminată.

– Și noi am fost izolați un timp, răspunse Georgică. Situațiile disperate cer decizii pe măsură.

– Iar tu ai ales cea mai bună soluție!, se auzi o voce pițigăiată din spatele lor.

Personajul, o făptură mică și subțire în talie, intrase în încăpere pe nesimțite. Semăna la statură cu Gică, dar se mișca mai vioi și avea un zâmbet permanent în colțul buzelor subțiri și lungi, aproape de la o ureche la alta, astfel că puteai să-i admiri dinții mari și îngălbeniți. Ochii mici și insistenți îi observai doar când erai aproape, dar apoi nu mai scăpai de vraja lor. Trupul lui emana o energie debordantă, în ciuda faptului că ieșea dintr-un loc impropriu pentru exerciții fizice. Era desculț și avea câte patru degete lungi la picioare, precum și la mâini. Se opri detașat în fața benzii de comandă și execută o cerere elaborată. Imediat, în fața lui ajunseră mai multe pahare cu o băutură misterioasă.

– Luați și beți ceva deosebit, cea mai bună licoare care se poate comanda aici!, îi pofti el cu un gest mărinimos. Sunt sigur că gazdele nu au fost atât de politicoase.

Și după ce goli pe nerăsuflate un pahar, plescăind de plăcere, luă un altul și îi făcu semn lui Sibel să elibereze fotoliul. Se așeză apoi tacticos în poziție semi-culcată și își încrucișă satisfăcut picioarele ridicate, sprijinite parcă de un suport invizibil. Timizi și curioși, totodată, oamenii pășiră pentru a-și lua în primire doza de băutură, cu excepția sirianului, gustară cu precauție, constatând că merita toate laudele. Un gust răcoros, o aromă nemaiîntâlnită și un efect călduros asupra stomacului și apoi a creierului.

– Excelentă, nu-i așa?, îi sondă personajul. Se cheamă „Focul Infernului” și e după o rețetă proprie.

Încurajați de efectul licorii și intrigați de comportamentul impertinent al ființei oaspete, pământenii își dezlegară limbile.

– Cine ești, de fapt, dumneata? De unde vii și cum crezi că ne poți ajuta? Suntem amenințați de niște creaturi puternice și nu prea avem timp de petrecere, au comentat pe rând Săndel, Titus și Sabina.

– Relaxați-vă, că sunteți pe mâini bune, dădu din mâna a lehamite personajul. Îi trebuie ceva vreme „creaturii” până inhalează un suflet și ceva mizerie de hrană la regim. Până atunci, ați face bine să-i tăiați din aripi.

– Cum adică?, se interesă Georgică.

– Simplu, Gicule! Schimbă parola de intrare în sistemul central. Am văzut că te pricepi.

– Ahaaa… Zamolxis… Și ce parolă ar fi impenetrabilă pentru ei?

– Bună întrebare! Numele meu nu le place deloc, de aceea îl vor ocoli mereu. Parola va fi: „ELSATANEL689”. Garantez pentru ea.

Georgică se supuse imediat, de parcă era mânat de o putere nevăzută.

– Bun băiat, îl lăudă necunoscutul. Doar noi vom fi la comandă, iar eu am încredere în voi, așa cum vă cer să aveți și voi în mine. E timpul să vă întreb ce planuri aveți?

Întrebarea îi era adresată de data asta lui Săndel, răspunsul venind automat, fără timp de respiro:

– Vrem să ne înapoiem pe Pământ.

– Excelent! Am avut și mai am mulți prieteni pe planeta voastră minunată. Oamenii de acolo sunt calzi și primitori cu noi. Mențineți cursul și mă chemați când suntem aproape. Între timp, eu o să-i dau de furcă acestui zeu încrezut.

Ființa se ridică în picioare, își goli complet paharul, după care i-l puse în mână Sabinei, făcându-i cu ochiul. Apoi ieși vioi și bine dispus, de parcă îl aștepta un joc de divertisment. Oamenii se frecau la ochi, de parcă s-au trezit dintr-un vis.

– Ce-a fost asta?, se întrebă iritat sirianul. Încă un necredincios băutor și îngâmfat?

– E ceva foarte ciudat cu el, murmură Georgică. Parcă mă hipnotiza și-mi anihila orice urmă de voință.

– Ne-a ignorat complet și nici nu s-a prezentat măcar, răbufni și Sabina, trântind paharul pe bandă.

– Nici nu era nevoie, interveni Titus. Uitați-vă la parolă: Elsatanel! Adică Satanel, îngerul care s-a răzvrătit și a pierdut la nume ultimele două litere, devenind Satan. Probabil că, în mândria lui, nu recunoaște ciuntarea numelui, ba și-a mai adăugat în față încă un „el”.

– Oooo, Doamne! O fi chiar Satana?!, exclamă Sabina.

– Sau cel puțin unul ca el, din moment ce susține că-s mai mulți și pe Pământ. Nu numai oamenii s-au înmulțit de la Adam și Eva, completă bărbatul.

– Chiar că ai făcut o alegere inspirată, Georgică!, îl certă Săndel. Am căzut din lac în puț, și oricine ar câștiga din confruntarea ăstora, tot victime vom ajunge.

– Ne facem frate cu dracul, până trecem puntea, găsi micuțul o expresie pentru justificare.

– Doar că dracul ăsta ne citește și gândurile, micuțule. Nu cred că mai putem scăpa de el, se plânse comandantul.

Haltă în zbor

Din doruri secătuite

Ce-mi aleargă spre apus,

Rămân unele dosite

Printre norii cumulus.

 

Cum am ratat o moștenire

Nu cred că am întâlnit un copil căruia să nu-i placă dulciurile. Firește că și eu am fost tare dornic de ele, mai ales când era vorba de prăjituri. Pe această temă, îmi revine mereu în minte o întâmplare din vremea când eram elev, mai precis pe la zece ani.

Internat fiind la un spital din București, pentru o intervenție chirurgicală, profitam din plin de zilele necesare analizelor postoperatorii, hoinărind pe holuri și intrând pe toate ușile deschise. Mâncarea era bună și îndestulătoare, dar întotdeauna, la desert, se putea și mai bine. Mircea, un tânăr de optsprezece ani, cu un picior în ghips, îmi povestea că dacă trec de ușa de la capătul holului principal, pot ajunge într-o aripă unde sunt internați adulți, în principal oameni în vârstă, pentru refacerea și recuperarea capacității de muncă. Acolo, zicea el, o să primesc prăjituri câte pot eu să mănânc. Îl ascultam cu gura căscată, ca pe un prezicător cu har, și îmi saliva gura numai gândindu-mă la acele bunătăți.

Două zile am tot încercat ușa spre paradisul de dincolo, însă o găseam mereu închisă. Dar se întâmpla uneori ca infirmierele sau alte cadre medicale să uite sau să amâne pentru câteva minute zăvorârea intrării, iar norocul mi-a surâs în cea de-a treia zi. Mare emoție pentru mine când am trecut granița, cu inima temătoare și grăbindu-mă să nu fiu întors din drum. Am împins cu putere de roțile scaunului cu rotile, până am ajuns la o bifurcație neprevăzută a culoarului. Mircea nu mi-a pomenit de ea, iar eu nu știam dacă e bine s-o iau pe drumul din stânga sau pe cel din dreapta. Presat de timp și bazându-mă pe noroc, am ales holul din stânga, continuând să rulez cu spor.

Nu a trebuit să merg prea mult și am oprit în dreptul unei uși de salon deschisă larg. Înăuntru, doi bătrâni jucau table, în timp ce al treilea comenta și umplea niște pahare. Când m-au observat, am fost poftit cu amabilitate înăuntru, intrând în centrul lor de atenție. Cel mai în vârstă dintre ei, care era și cel mai respectat, părea să fie tare bucuros că m-a întâlnit, mai ales când a auzit că avem același nume de familie. Mă întreba dacă nu știu să am rude în București, pentru că familia lui provine din părțile mele, iar acum nu mai are pe nimeni. În schimb, deține o avere impresionantă, dar nu știe cui să o lase. Eu inspectam din priviri salonul, dar în afară de băutura din care tot gustau, nu am văzut nimic dulce. Astfel că am acceptat să gust și eu din ea, neștiind cât de ușor se urcă vermutul la cap. Am aflat a doua zi, când mahmureala de după m-a ținut la pat, neștiind infirmierele de ce sunt atât de cuminte. Iar Mircea mă certa că nu am ales calea cea bună, spre saloanele femeilor.

Trebuia să mă reabilitez în fața lui și să-mi îndeplinesc visul, ceea ce am reușit foarte curând. De data asta părea că am ajuns cu adevărat în rai, când două femei, trecute bine de a doua tinerețe, m-au invitat în camera lor. Era foarte frumos acolo, cu flori proaspete pe masă și, mai ales, un tort mare și o tavă cu prăjituri alături. Zânele bune zâmbeau mereu la mine și, printre întrebările puse cu blândețe, îmi strecurau în brațe câte o farfurioară cu bunătăți cremoase, cum nu mai mâncasem în viața mea. Eram îndemnat să gust din fiecare, ba fiindcă-i făcută de nepoata uneia, de fiica celeilalte sau dintr-o rețetă recomandată de ele. Am petrecut câteva ore acolo, chiar dacă nu mai încăpea în mine nicio înghițitură de prăjitură sau suc. La plecare, mi-au pus într-o pungă din toate, să am și pentru cină, m-au pupat pe obraji și m-au rugat să le mai caut.

Mircea m-a primit cu brațele deschise, când a văzut ce delicatese i-am adus. Atunci am aflat că încercase și el o astfel de incursiune, dar era prea mare să înduioșeze inimile bătrânelor ce tânjeau de dorul copiilor și a nepoților. Puțin după aceea am fost operat și imobilizat la pat, plimbările mele devenind doar o amintire. Bătrânul care avea același nume cu mine m-a căutat de câteva ori, tot îndemnându-mă să-i întreb pe părinți dacă știu să aibă rude în Capitală. Un simplu da, ar fi putut să mă transforme într-un moștenitor, dar pe mine nu mă atrăgea ideea unei averi, din moment ce omul nu venea niciodată cu prăjituri.

Suculente

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Trei câini voiau să dea la facultate. Vine un alt câine:
– Unde mergeți?
– Să dăm la facultate!
– Da? Unde anume?
Primul câine spune:
– Eu dau la medicină.
– Păi de ce?, întreabă al patrulea.
– Acolo e un os de ros!
– Eu la drept, spune al doilea.
– De ce?
– Acolo e de lătrat!
– Tu?, îl întreabă pe al treilea.
– Eu la informatică economică.
– Cum așa?
– Acolo e viață de câine!

* Într-o zi, Bulă vine cu papagalul la școală.
– Bulă, ce caută papagalul aici?, întreabă învățătoarea.
– Păi… nu pot risca! Când eram acasă, tata i-a zis mamei: ”Imediat ce pleacă Bulă la școală, îți nenorocesc păsărica!”

* – Ce poate fi mai rău decât o pietricică în bocanc?
– Un firicel de nisip în prezervativ.

* Un bătrân merge la farmacie.
– Vreau și eu un sfert de Viagra.
– Păi, ce să faceți doar cu un sfert?!
– Vreau să nu mai fac pipi pe pantofi…

* O furnică stătea necăjită pe marginea Dunării, fiindcă nu putea să treacă pe malul celălalt. Deodată, îl zărește pe elefant.
– Elefantule, te rog, trece-mă și pe mine pe malul celălalt.
Elefantul o trecu.
– Mulțumesc, zise furnica.
– Lasă vrăjelile și dezbracă-te, spune elefantul.

* Două șoricioaice vorbeau:
– Auzi, dragă, am un nou prieten. Uite, am și o poză cu el.
– Dar ăla e un liliac!
– Da?! Mie mi-a spus că e pilot!

* La telefon:
– Bună iubi, ce ai făcut azi?
– Am citit toată ziua, ceva a dracului de interesant. Abia aștept să-ți arăt și ție!
– Serios, ce ai citit?
– Mesajele tale de pe Facebook!

* O blondă indecent de tânără, foarte înaltă și grăbită foc, intră în tramvai și calcă din greșeală pe picior un pitic bătrân, flegmatic și scandalos de mic.
– Hei, roșcovano, fii mai atentă!
– Sunt blondă, nu roșcată.
– Eu de jos văd mai bine!

* – Buni, trebuie să-ți spun ceva…
– Spune, dragule!
– Eu sunt… altfel!
– Adică homosexual? Care-i problema scumpule?, tu să fii sănătos!
– Nuuu, buni! Sunt vegan!
– Acu’ chiar îți trag una în cap cu cratița asta cu sarmale! Degeneratule!!!

* Cel mai bun electrician din România: Liviu Dragnea. Ține în tensiune 18 milioane de români, fără nicio siguranță!

* Te trezești dintr-un somn adânc, în anul 3000. Care-i primu’ lucru pe care-l cauți pe Google?
„Câți ani de pușcărie mai are de executat Dragnea…”

* – Mămico, mămico, am văzut cocoșul pe găină de zece ori azi-dimineață!
– Du-te și spune-i lu’ tac-tu, el o să înțeleagă.
– Tăticule, mi-a zis mămica să-ți spun că am văzut cocoșul pe găină de zece ori azi-dimineață!
– De zece ori pe aceeași găină, dragul meu?
– Nu!
– Atunci du-te și spune-i mă-tii, ea o să înțeleagă.

* Doi logodnici vizitează un apartament proaspăt finisat, pe care ar dori să-l cumpere.
– Sunt bine gândite dulapurile astea în perete, remarcă bărbatul.
– Da, dragule, și extrem de încăpătoare.
– Scuzați, intervine agentul imobiliar, dar nu-s dulapuri, sunt chiar camerele!

* Vine la consultație o bunicuță de la țară, încurcată că e nevoie să se prezinte în fața doctoriței. Îi spune ce problemă are, doamna doctor o ascultă atentă, dar o informează că, totuși, trebuie să o consulte.
Bunicuța se uită lung la ea și o întreabă timid:
– Cum adică, trebuie să v-o arăt?
– Da, îi răspunde aceasta, nu e suficient să povestești, trebuie să și văd.
Ca urmare, bunicuța noastră se dezbracă și îi spune resemnată, dar cu năduf:
– Nah, doamnă, uite că-ți arăt și spurcăciunea!
Și, pe când doamna doctor își exercita meseria, stăpânindu-și râsul, adaugă:
– Da’ ce meserie urâtă ți-ai ales și matale!
– Ce să fac, bunică, dacă nu mi-a plăcut cartea…
– Vai, maică, apoi eu tot am făcut patru clase…

Tangențial (18)

Satisfăcut de ofertă, Sibel își arătă puterile când reuși să-și ridice prizonierul și să-l arunce pe un umăr, cu toată greutatea de aproape două sute de kilograme și împotrivirea lui prea slabă ca să-l deranjeze. Degeaba striga victima, trecând de la amenințări la blesteme și apoi la cuvinte de reconciliere, cei vizați își întorceau privirea și își astupau urechile, așteptând să scape de priveliștea dezolantă. Au răsuflat ușurați când cei doi au părăsit încăperea, iar ei puteau să-și concentreze atenția asupra lui Georgică.

– Ei? Ai reușit să intri în centrul de comandă?, îl întrebă Săndel.

– Nu mă stresați, dacă vreți să lucrez la capacitate maximă, răspunse omulețul iritat. Fișierul acela are o parolă pe care nu am spart-o încă. Am încercat tot felul de metode, dar am nevoie de un indiciu cât de mic. Un nume sau un șir de cifre pe care să le combin, o punte prin care să ajung la cheie. Dar așa… pare o misiune mai dificilă decât a sparge orice sistem de protecție de pe Pământ.

– Fii calm și caută în continuare, îl liniști comandantul. Am vrut să știu cum stăm, iar tu să afli că nu avem mult timp la dispoziție. O cafea tare ne-ar prinde bine acum, nu credeți?

Ideea părea foarte bună, doar că, ori nu știau ei să comande ce vor, ori nu exista așa ceva pe această planetă. Astfel că s-au mulțumit cu licorile pe care le-au nimerit, gustând pe rând și încercând să facă un clasament al celor mai acceptabile. Toiul disputelor a fost întrerupt de un geamăt puternic și cutremurător, după care lumina se stinse complet. Energia reveni după circa un minut de derută printre membrii echipei, însă lumina era intermitentă și geamătul se transformă într-un cutremur continuu, de mică intensitate. Toți au crezut că Georgică a generat aceste probleme, și s-au adunat imediat în jurul lui.

– Nu am făcut nimic!, îi asigură acesta. Nici nu știu ce se întâmplă.

Atunci își făcu apariția Sibel, plin de sânge pe haine și pe mâini, cu un chip răvășit și mersul greoi. În ochii lui se citea dezamăgirea, neputința și teama.

– A murit!, bolborosea el ca pentru sine. A murit și nu a spus nimic din ce l-am întrebat. Iartă-mă!

A trebuit ca omul să se apropie de ei ca să-i înțeleagă cuvintele. Nu știau, însă, cui îi cerea iertare și de ce.

– Acum a murit?, întrebă Sabina, cutremurată. Oare de aceea se întâmplă astea?

– Chiar n-a mai scos niciun cuvânt de când a ieșit de-aicea?, se interesă Titus.

Sirianul dădea din cap a negație, ca un tic dobândit recent.

– Poate… doar când și-a dat duhul… ca o izbăvire…

– Ce anume?, sări Georgică. Ce cuvinte?

– Ceva cu… Ze… și nu știu ce, bâigui Sibel.

– Zeus? Zemelo? Ze și mai cum?

– Nu, nu, că era și un x…

 

– Să fie Zamolxis?, continuă Gică.

– Ăsta e!!!, se lumină fața sirianului. E important?

– A fost zeul tracilor și s-ar putea să fie important pentru noi, se bucură IT-stul, revenind în forță în fața monitorului.

Sibel se prăbuși epuizat pe fotoliul folosit înainte de victima sa. Avea nevoie de timp ca să uite și să-și revină după o experiență atât de cumplită. Cutremurul se simțea tot mai puțin iar lumina dădea semne să se liniștească.

– Asta era!, exclamă victorios Georgică. ZAMOLXIS plus semnul infinit și cele zece cifre cunoscute de omenire. Am intrat!

– Bravo, micuțule!, îl felicitară cu toții, adunându-se în jurul lui.

– Ia vezi unde ne aflăm și încotro mergem?, veni Săndel cu întrebări concrete.

– Numai puțin…, așaaa…, acum, așaaa… și… să fiu al…

– Ce-i?, se auzi pe mai multe voci.

– Păi, avem o viteză incredibilă, cu mult peste cea a luminii… Destinația este… Pământul.

– Deci nu ne-a mințit, ne întoarcem după sufletele oamenilor, deduse Săndel. Poți să faci ceva?

– Nu știu încă. Ce ați vrea să fac? Deocamdată avem probleme mari aici.

– Ce probleme?, se interesară Titus și Sabina.

– Sunetul acela prelung, urmat de cutremur, a trezit cel puțin unul dintre semenii zeității moarte. Uitați-vă și voi…

Pe monitor se puteau vedea câteva șiruri de sarcofage transparente, din care unuia tocmai i se ridicase capacul. Din el se ridicau aburi, iar după puțin timp se putea distinge un trup identic cu cel de care tocmai s-au dispensat.

– În curând o să vină peste noi, rosti Săndel. Putem să-l oprim cumva?

– Nu știu ce dotări are, dar caut. Poate găsim un sprijin, spuse Georgică în timp ce-i dansau degetele pe tastele invizibile. Uite, aici sunt niște „celule” la care nu am avut vedere până acum. Cred că sunt alte ființe din Univers, ce sunt ținute în captivitate și despre care am auzit de la cei doi frați că au puteri nebănuit de mari. N-ar strica să ne căutăm niște aliați. Ce ziceți?

– Bine, bine… Încearcă tot ce se poate, îl îndemnară coechipierii.

– Ăsta mi se pare interesant, gândea micuțul cu glas tare. Nu-i disting ochii, dar știu sigur că mă vede, are în schimb urechi mari, deci percepe bine sunetele. Nu-și mișcă buzele, dar îl aud în minte cum îmi spune: „Eliberează-mă și te voi scăpa de ei. Te voi servi fără să-ți cer mare lucru în schimb. Sunt cel mai potrivit pentru asta”.

Celor două jumătăți

Am fost provocat de cineva la niște versuri închinate celei mai mari însușiri ale femeii, aceea de reproducere. După ce, persoana care vrea să rămână anonimă, a compus versuri dedicate însușirii de însămânțare pe care o are bărbatul. Iată ce a ieșit din această colaborare:

LUI (autor nedivulgat)

Pilon al omenirii, de viață purtător,
Tu porți sămânța vieții, miracol sau mister
Tu-ncununezi iubirea și-i dai aripi de zbor
Să guverneze sacru între pământ și cer.

Cu forță și tărie iubirii dai avânt
O faci o rugăciune când e curată, pură,
Dar poți să faci cenușă, purtată doar de vânt,
Când faci păcat și-mprăștii în juru-ți numai ură.

Deși tu porți sămânță a omenirii-ntregi,
Un zeu te face omul cu sufletul curat.
Poți zămisli în lume doar împărați și regi
Sau poți să fii un vierme de intri în păcat.

ODĂ FLORII OMULUI (contribuția mea)

Tu, floarea cea mai ascunsă,
Fără martori și lumină,
Doar de dragoste pătrunsă,
Înflorești o dată-n lună.

Iar atunci, când simți fiorul,
Și cronometrul te sună,
Atragi polenizatorul
Cu sămânța cea mai bună.

Și-l provoci la luptă dreaptă
Pe falnicul cu tărie,
Ce-n strânsoarea-ți delicată
Va fi stors ca o lămâie.

Din sămânța cucerită,
Atrasă s-ajungă-n față,
Numai celei ce merită
O să îi oferi tu viață.

Și minunea se produce:
Timp de nouă luni de zile
Tulpina-ți va reproduce
Un urmaș ce-l chemi „copile”.

Epigrama care mușcă (CCXLIX)

DE LA RIDICOL…

Când Dăncilă ne vorbește,

O sorbim din ochi, pe bune,

Simțind cum ne molipsește

De-atâta… „înțelepiune”.

 

… LA COMPASIUNE

Viorica e docilă,

Și n-ar fi un bai, dar iaca,

Parcă ni se face milă

Cum se chinuie, săraca.