Tangențial (17)

– Eu nu pot să suport violența, interveni Sabina. Oricine sau orice ar fi, trebuie să-i arătăm că suntem civilizați și umani, nu niște răzbunători fără judecată și milă.

– Judecată vrei, judecată o să-i facem!, se irită Sibel. Îl acuz de blasfemie și îi cer condamnarea la moarte prin tortură. Vrea cineva să-l apere și să-l scape, n-are decât, dar cu mine nu-i merge. Trebuie să scăpăm de ființa asta oribilă și de ceilalți asemeni lui, chiar dacă ar fi să ne dăm viața pentru asta. Uitați-vă cât de despuiat ni s-a arătat. Spre asta tinde și civilizația așa-zis creștină de pe planeta noastră. Femeile umblă tot mai goale, în loc să poarte burka sau măcar un văl islamic, ispitindu-i pe bărbați și comițând astfel păcate de neiertat. Dacă nu luăm măsuri, vom ajunge toți un butoi de grăsime fără pic de rușine sau credință. Alah ne-a avertizat și numai ascultându-i poruncile putem evita un viitor atât de jalnic.

Femeia, Titus și Georgică veniră cu obiecții, fapt care generă o polemică gălăgioasă. Săndel a fost cel care s-a impus cu un ton mai ridicat.

– Hoooo! Hoooo!… De acord cu Sibel, într-o anumită măsură. Dacă planeta aceasta și cei care o conduc vor să ne stârpească de pe Pământ, e de datoria noastră să-i împiedicăm prin orice mijloace. Însă, înainte de toate, avem nevoie de informații precise. Poate reușim să ne întoarcem acasă, eliminând și amenințarea despre care ni s-a vorbit. Sperăm ca Georgică să intre în fișierele secrete și astfel să găsim o cale prin care să ducem la îndeplinire ambele misiuni. Treci la treabă, micuțule, și arată-ne ce poți!

Apoi, comandantul îl luă la o parte pe Sibel, apropiindu-se amândoi de ființa generatoare de conflict. Aceasta încetase să-i mai amenințe și îi asculta cu ceva interes.

– Și cum zici că ai să-l faci să vorbească?, îl întrebă Săndel pe sirian, având grijă să fie auzit și de cel vizat.

– Războiul m-a învățat multe, iar tortura e una dintre aceste învățături. Pot să-l fac să sufere cum nici nu gândește, să-și dorească cu ardoare să moară, dar să nu poată nici măcar a urla așa cum vrea. Nu am nevoie de instrumente anume, brațele și dinții îmi sunt de cel mai mare ajutor. Îi voi suci picioarele și mâinile, îi voi smulge organele genitale și îi voi scoate ochii din orbite, cu răbdare și plăcere.

Gazda obeză nu părea prea intimidată de amenințările lui Sibel și continua să-i sfideze din priviri. Săndel se aplecă spre urechea lui și îi spuse cu voce tare:

– Vrei să ne demonstrezi că ești nemuritor? Acum ai ocazia: tipul acesta n-are milă și credință în tine, te poate chinui mai rău decât a fost chinuit Iisus pe cruce. Dacă îți tranșează corpul în zeci de părți, iar inima ta continuă să mai bată și călcată în picioare, poate că pe mine mă vei convinge, dar nu și pe el. Te sfătuiesc să te gândești mai bine și să ne spui câteva lucruri, scutindu-ne pe toți de o experiență neplăcută și salvându-te pe tine.

„Creatorul” îi fulgeră pe rând cu privirea, la început în tăcere, după care cu aceeași voce amenințătoare:

– Credeți că mi-e frică de moarte, oameni slabi și fără minte? Eu am murit și am înviat de mii de ori, precum voi dormiți și vă treziți în fiecare dimineață. Vreți să mă răstigniți și să-mi batjocoriți trupul? Acesta nu-i decât o carcasă pe care o voi schimba la fel de ușor cum vă schimbați voi de haine. Eu sunt mai presus de înțelegerea voastră, iar dacă-mi provocați mie chinuri, în chinuri o să sfârșiți, în timp ce eu mă voi înălța din nou.

– Cine ești tu, cu adevărat?, întrebă Săndel.

– Tocmai ți-am spus, dar nu ai priceput. Încă nu-i târziu să reparați ce ați stricat, încă mai pot ierta ce mi-ați făcut. Dați-mi scaunul înapoi și vă voi păstra în slujba de administratori ai planetei, pe termen nelimitat.

– Așa cum ai făcut cu cei doi frați? Să devenim roboți care te hrănesc și curăță după tine? Să ne pierdem conștiința, iar tu să ne elimini rudele și prietenii de acasă? Nu cred că-i o situație mai bună decât moartea.

 

Imagine similară

– Pot să anulez recoltarea sufletelor de pe planeta voastră, rosti gazda cu o voce mai împăciuitoare. Sunt multe alte planete care așteaptă să fie valorificate.

– Nu cred nimic din ce spui, păcătosule!, răcni sirianul. Te-ai dat drept Alah, iar asta nu se iartă. Alah cel Mare îmi cere să-l răzbun, iar eu o voi face.

Privirea celui căzut deveni din nou sfidătoare, iar gura nu-i mai scoase niciun sunet. Săndel se ridică și îi șopti lui Sibel:

– Faci ce vrei, dar nu de față cu noi. Nu suportăm să vedem torturi, mai ales că avem și o femeie printre noi. Îi găsești o încăpere și încerci să scoți cât mai multe de la el. Eu mă spăl pe mâini și nu mai știu nimic despre asta.

18 thoughts on “Tangențial (17)

  1. -Pot să anulez recoltarea sufletelor de pe planeta voastră, rosti gazda cu o voce mai împăciuitoare. Sunt multe alte planete care așteaptă să fie valorificate.
    Parcă așa se întâmplă real zi de zi cu sufletele noastre. Impresionant. Ai o imaginaţie rară să duci de mână cititorii prin fiecare episod ca-ntr-o veritabilă poveste. Lumea este obișnuită cu lucrurile simple, ori ce se întâmplă în Tangenţial, este sofisticat de frumos. Te îmbrăţișez și salut cu deosebit respect, dragă Petru!

    1. Uneori căutăm lucrurile simple, tocmai pentru că viața ne pare prea complicată. Alteori, ne lăsăm imaginația să găsească cele mai extravagante posibilități, poate fiindcă ne e dor să ieșim din monotonia traiului de zi cu zi. E o cură pentru mine și o provocare pentru cititor, la care sunt bucuros că ești mereu prezent, dragă George. Aleasă prețuire și cele mai bune gânduri!

    1. Bună să-ți fie inima și mereu imaculat sufletul, Crinuță!
      Și eu sunt deja nerăbdător să văd cum mă îndrumă muza să duc la capăt această povestire. Sper să nu mă dezamăgească.

  2. Salutare frățioare ! 🙂
    La MINE balta PEȘTE are 🙂
    Dar nu-mi place PESCUITUL
    așa că, cu pasiune mare,
    accesez zi de zi INTERNETUL ! 🙂
    De data asta îți postez un LINK care,
    te va CONVINGE că ” raportul GRECO”
    pe care UNII îl iau de BUN ca atare 😦
    NU-I întocmit ” ECO ” 🙂
    ci cu OTRĂVURI înfricoșătoare !!! 😦 😦 😦
    http://www.napocanews.ro/2018/05/capitalism-si-justitie-dar-nu-pentru-romani.html
    Mai multe în RĂSPUNSUL pe care ți l-am dat
    la COMENTARIUL tău postat
    pe
    http://aliosapopovici.wordpress.com/2018/05/10/
    O DUMINICĂ cât mai plăcută ! 🙂
    Alioșa ! 🙂

  3. Bună dimineața, frate român! 🙂
    Cred că ai vrut să pui comentariul acesta la povestirea anterioară, unde era vorba despre pescuit, dar nu-i nicio problemă, că se poate răspunde la fel de bine. 🙂
    Mulțumesc pentru linkul articolului, pe care îl iau ca o părere personală a lui Ionuț Țene, probabil plătit de PSD să le facă lobby. Realitatea o vedem toți acei care vor cu adevărat, iar viitorul nostru e Europa, nu „tagma jefuitorilor” care vor să ne convingă că e bine să fim pe ultimul loc în toate cele bune și pe primele locuri la rele. Dacă s-ar vrea a combate corupția ce o vedem la tot pasul, nu s-ar schimba legile în favoarea hoților, ci s-ar înăspri pedepsele. După cum am văzut cu ochii noștri, sunt localități care au înflorit cu bani europeni, dacă primarul s-a implicat în asta, în timp ce altele se căciulesc la guvern să primească bani mulți pentru salarii. Europa ne dă, dar nu ne bagă și în traistă. 😉
    O zi pe placul inimii și cugetului tău, Sandule! 🙂

  4. “Creatorul” pare a conduce discuţia şi este cel care “face jocurile”, cum se spune… Însă, după cum ne-ai obişnuit, nimic nu este ce pare a fi.
    Aştept cu interes viitorul episod, Petru, dorindu-ţi o zi cât mai bună, din toate punctele de vedere! 🙂

    1. Într-o povestire de ficțiune e bine să fim pregătiți pentru orice, iar eu sper în soluții cât mai spectaculoase. Mii de mulțumiri pentru interes și răbdare, Cristian, alături de tot atâtea gânduri și urări benefice! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.