Zestrea mea

Imagine similară

Nu am aripi de zburat,
Nici picioare de-alergat,
Însă pășesc apăsat
Pe destinul ce mi-e dat.

N-am decât o inimă,
Nici aceea intimă,
Ce m-a trădat deseori,
Stimulându-mi falși fiori.

Nu-ți promit că-ți dau o stea,
Nici pulberea de pe ea,
Doar zilnic câte-un boboc
Dintr-o floare cu noroc.

Nu am puteri uimitoare,
Nici minte strălucitoare,
Însă am multă răbdare
Să fac lucruri de valoare.

N-am gânduri de-navuțire,
Nici speranțe de mărire,
Doar de-o viață împlinită,
Slobodă și ostoită.

Tranzitorii

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

Imagini pentru imagini cu potcoave

* Unui om de știință renumit îi vin niște oaspeți în vizită. Când intră în cameră, aceștia observă că, deasupra patului, omul nostru avea o potcoavă.
– Cum se poate așa ceva? Doar nu sunteți superstițios?
– Nicidecum, dar mi-a zis cineva că îi ajută pe cei care nu cred în superstiții.

* Au apărut primele claxoane 2 în 1: claxonează și înjură în același timp!

* O blondă ajunge la serviciu plângând în hohote. Șeful o întreabă îngrijorat ce a pățit, la care ea răspunde:
– Azi dimineață am primit telefon și am aflat că mama a murit.
Șeful o consolează:
– De ce nu te duci tu acasă azi, să te odihnești? Și-așa nu avem de lucru prea mult.
Blonda refuză spunând că mai bine lucrează ca să mai uite de necaz. După două ore, șeful trece pe lângă biroul ei și o aude plângând și mai tare.
– Ce s-a întâmplat?, o întreabă.
La care ea răspunde:
– Tocmai a sunat sora mea și mi-a zis că și mama ei a murit.

* Un director își cheamă șoferul.
– Tu cunoști poezia ”Cățeluș cu părul creț”?
– Sigur, șefu.
– Te duci la serbarea fiului meu, atunci. De se-ncurcă în poezie, îi șoptești.
– ‘Trăiți, șefu! Am înțeles.
Îl duce șoferul pe puști la serbare și se așează în primul rând, să-i poată șopti. Vine rândul copilului și începe:
– Cățeluș cu pălul cleț.
Cățeluș cu pălul cleț,
Fulă lața din coteț,
El se julă că nu fulă,
Da’ l-am plins… l-am plins
Șoferul disperat își împreunează degetele de la o mână și le îndreaptă de mai multe ori spre gura făcută pungă.
Copilul reacționează pe loc, fericit:
– Da’ l-am plins ”tu-l în gulă…

* Ceartă în cuplu. El:
– Tu nu ai cum să faci atac de cord, că nu ai inimă!
Ea:
– Lasă că nici tu nu ai cum să faci meningită.

* Doi vampiri reparau o motocicletă.
– Dă-mi o șurubelniță, bro!
– Poftim!
– Aaaah, nu aia în cruce, cretinule!

* – Doctore, pentru două rânduri scrise pe o rețetă îmi iei 50 de euro?
– Da, dar pentru astea două rânduri, eu am învățat 30 de ani!
– Și eu tre’ să plătesc acu’ pentru că ești tu greu de cap?

* Discută două schelete din cimitir:
– Bă, io m-am cam plictisit, dăm o tură cu bicicleta?
– De-acord, da’ luăm și crucile cu noi!
– De ce, mă?
– Arătăm ca dracu, măcar actele să le avem cu noi!

* La interviu:
– Numele dvs.?
– John.
– Domnule, nu contează unde ați mai lucrat și cât de familiar vă comportați acolo, eu doar țin să vă atrag atenția că, în firma noastră, angajații nu se strigă pe numele mic. Deci, numele dvs., vă rog.
– Darling. John Darling.
– … Ok, John. Să trecem la punctul următor…

* Un neamț a venit în România la niște cunoștințe și au mers împreună la un restaurant. Ca să testeze bucătăria, au mâncat ciorbă de burtă, iar neamțul a fost extaziat de gustul ei. A cerut rețeta, iar ospătarul i-a dat-o.
A plecat neamțul acasă, și-a făcut ciorba după rețetă, a mâncat și a dat telefon în România.
Conversația a decurs astfel:
– Bună ziua. Eu am făcut ciorbă de burtă după rețeta dată de dumneavoastră, dar nu a ieșit la fel de bună ca cea pe care am mâncat-o prima dată la voi!
– Ați pus toate ingredientele?
– Da!
– Păi de-aia…

* Un biolog, un geolog și un geograf sunt exilați pe un tărâm îndepărtat.
Biologul ia cu el hrană și semințe pentru a le cultiva. Hrana i se termină în două zile, păsările îi mănâncă semințele, iar el moare de foame în două săptămâni.
Geologul ia cu el hrană și silexuri pentru unelte de vânătoare. Hrana i se termină în două zile, vânat nu există, iar el moare de foame în două săptămâni.
Geograful ia cu el o hartă și un GPS. În două zile este acasă cu ditamai friptura în farfurie.

* – Mamă, de ce te tot cerți cu tata?
– Mă cert cu soțul meu, nu cu tac-tu!

Statul paralel a marcat

Cu puține realizări ne putem lăuda în perioada postdecembristă, dar cred că cea mai mare a fost, până mai ieri, justiția independentă. Aprecierea nu vine doar din partea mea și a altor români sătui de corupție, ci mai ales din partea forurilor internaționale, care i-au lăudat de multe ori rezultatele obținute în acești ani, sub conducerea Laurei Condruța Koveși. De obicei, noi suntem receptivi în ceea ce privește opiniile occidentale, ca dovadă artiștii cărora le recunoaștem valoarea de abia după de se afirmă peste hotare, frumusețile mioritice pe care le punem în valoare doar după ce primim sugestiile străinilor, autoturisme pe care le cumpărăm mai mult dacă sunt cumpărate peste hotare. Doar justiției nu-i acceptăm galoanele oferite de țările mai dezvoltate. Pentru că, în privința ei, suntem asaltați de o campanie de denigrare pusă bine la punct de politicieni puternici și direct interesați să o discrediteze cât mai mult. Iar unele greșeli judecătorești, inevitabile de altfel într-un sistem tânăr, sunt amplificate, popularizate și generalizate, tot pentru decredibilizarea justiției și, în special, a DNA.

Imagine similară

Povara tot mai mare de pe umerii instanțelor de judecată, nu ar potrivit să fie eliminată nici prin trecerea la judecarea de către un grup de jurați proveniți din rândul oamenilor obișnuiți. Tocmai pentru că, la noi, oamenii au idei preconcepute și prejudecăți atât de puternice încât orice dovezi s-ar aduce de către apărare sau procurori, aleșii ar rezona doar la părerea lor, formată de educația deformată sau precară. Un exemplu elocvent ar fi cazul scriitoarei ce dormea într-o ambulanță și care era să fie linșată pentru că a îndrăznit să le ofere dulciuri unor copii. Oamenii au ieșit la vânătoarea de vrăjitoare, fără vreo logică, dar plini de furie necontrolabilă. Cea mai mare construcție pe care ar trebui să o facem în următorii ani, nu e infrastructura, spitalele sau sistemul de învățământ, ci schimbarea mentalității noastre. Atunci când vom avea mentalitatea japonezilor sau a occidentalilor, vom putea muta munții din loc în câteva zile. Iar asta e prima condiție pentru rezolvarea celorlalte probleme. Plus o justiție independentă, în care niciun politician să nu poată interveni, indiferent că-i șeful celui mai mare partid sau Ministru al Justiției.

Ieri, statul paralel înființat de Liviu Dragnea a marcat un gol important în Justiție. Statul paralel din care șeful PSD arăta cu degetul spre statul legitim, ce s-a dovedit atât de periculos pentru unii miniștri și parlamentari oportuniști. Drept pentru care, unii au fost închiși, iar miliarde de lei confiscate. Dar Dragnea striga ”Hoții!”, așa cum fac hoții prinși cu mâța-n sac, pentru a crea confuzie și a scăpa cu bine. Pentru a face din statul paralel un regat al lui, eliminând orice pericol care l-ar putea detrona. Președintele țării e singur în lupta lui, deși a fost ales de cei mai mulți români. Opoziția e prea slabă și dezorganizată pentru a conta, în parlament făcând doar o figurație lamentabilă. Se mai aud doar vocile miilor de români conștienți de situație ce ies mereu în stradă, singura modalitate de a se mai face auziți.

Dacă regresul democrației va continua în același ritm, sancțiunile Uniunii Europene nu vor întârzia. Dragnea, pentru a-și păstra privilegiile, nu va ezita să ne scoată din Uniune, ba chiar și din NATO, când va fi cazul. Apoi va închide granițele și va desființa mass-media care-l deranjează. De aici și până la a umple pușcăriile cu deținuți politici nu mai e decât un pas. Poate doar atunci o să construiască închisori mai multe, știind că el n-o să aibă parte de ele.

După cum sunt vremurile

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Iubitule, la anul avem 25 de ani de căsnicie… Sărbătorim ”Nunta de argint”!
– Dragă, mai așteptăm 5 ani și putem sărbători ”Războiul de treizeci de ani”.

* – Am rămas blocat în lift cu iubita ta, ușa asta nenorocită nu vrea să se deschidă!
– Aoleu, ea ce face, e bine? Oricum, eu zic s-o spargi!
– Am spart-o deja, da’ cu ușa cum fac?

* Femeile sunt în avantaj pe plaja nudiștilor!
Ele pot vedea ce părere au bărbații despre ele!

* Soția:
– Mi-a zis mama că nu ar fi trebuit să mă căsătoresc cu tine!
Soțul:
– Ei, a fost singura dată când soacră-mea mi-a dorit binele!

* – Vai, doamnă, ce bine arătați, sunteți așa de frumoasă și zveltă de-mi vine să divorțez!
– Vecine, ești beat?
– Nu, doamnă, mi-a promis soțul 4 beri, că-i după colț, cu mașina lovită și vrea să vă găsească bine dispusă.

* Un boschetar se oprește lângă o mașină decapotabilă.
– Dă și mie o țigară!, zice el. Măcar noi, ăștia fără acoperiș, să fim solidari.

* – Iubito, zodia ta, ”Fecioară”, nu ți se potrivește deloc!
– Lasă, iubitule, că și a ta, ”Taur”, e doar numele de ea!

Imagine similară

* – Ești prea tristă, plângi, gândește-te la lucruri pozitive, la dragoste spre exemplu…, privește la bărbatul acela de pe băncuță, ce pasional o sărută pe iubita lui! Tu ai un soț?
– Daaa, e ăla de pe băncuță!

* S-a votat noul Cod Penal.
Toți ăia de urlă noaptea ”Mă violează!”, ”Hoțuuul!” sau ”Săriți că mă taie!”, riscă amenzi pentru tulburarea liniștii publice.

* 58% au picat la BAC în Teleorman!
Avem de unde să mai facem 2 guverne și un parlament! Eram un pic îngrijorat! 🙂

* Un prieten îl vede pe Gigel:
– De ce ești supărat?
– Din cauza soției, mă.
– Ți-a făcut ceva?
– Fii atent! Un vecin mi-a dat o vază scumpă s-o păstrez.
– Și ce treabă are soția ta cu asta?
– A intrat în cameră țipând și mi-a căzut vaza din mână.

* O studentă la teatru către tatăl ei:
– M-a invitat un regizor la el acasă.
– Grozav. Vin și eu cu tine.
– Bine, tată.
Ajung acasă la regizor, fac cunoștință și acesta zice:
– Aveți o fată talentată.
– Mulțumesc, domnule.
– Ea mi-a spus că vă place mult teatrul.
– Așa e.
– Ați văzut cea mai recentă piesă montată de mine?
– Da, domnule.
– Și cum vi se pare piesa?
– Interesantă, dar îi mai trebuie vreo două piulițe.

* O vecină de la balcon îi zice lui Ion.
– Azi, băiatul meu participă la un maraton.
– Știu, doamnă. I-am promis că-l ajut.
– Mă bucur că vă ajutați ca frații. Dar cum o să-l ajuți?
– Îi pun pioneze în adidași.

* Badea Gheorghe ajunge în ultimul moment pe peronul gării, atât cât să vadă cum îi pleacă trenul de sub nas. Necăjit, exclamă:
– No, vezi ce-nsamnă să n-ai lucru tău!?

* Urăsc violența, dar îmi place să mă bată norocul.

* Doamne, mulți nebuni mai sunt pe lumea asta!
Tocmai am văzut un tip care vorbea cu pisica, bietul om era convins că îl înțelege.
I-am povestit totul câinelui meu, ne-am tăvălit pe jos de râs. 😀

* Oare dacă mănânc un magnet… devin mai atrăgător?

* Soțul se trezește neașteptat din comă.
Nevastă-sa își dă jos hainele de doliu și-i zice:
– Pe tine nu m-am putut baza niciodată!

* – Viorico, uită-te pe geam, e vreun cal în curte?
– He, he! E o vacă!
– Ți-am zis să te uiți pe geam, nu în oglindă!

* Ce înseamnă preinfarct?
– Să bagi mâna în buzunar și să nu dai de telefon.
Ce înseamnă infarct?
– Să vezi că e în mână la iubita ta… și nu e blocat!

* – Doctore, soțul meu are grave tulburări psihice. Uneori, ore întregi, îi povestesc câte ceva, ca să constat apoi că el n-a auzit niciun cuvânt.
– Aceasta nu e o boală, doamnă, e un dar de la Dumnezeu!

Tangențial (23)

”Georgicăăă, oprește-te! Georgicăăă… nu-ți trimite la moarte prietenii”, răsuna în mintea micuțului o voce de care nu putea să scape, oricât își scutura capul și încerca să o neglijeze. Era sigur că ambele forțe, ce se războiau acum, încercau să-i controleze voința, deci oricare dintre ele îi erau ostile. Oare se putea, totuși, ca soluția găsită de el să fie letală? Îi scăpa ceva?

”Georgicăăă, cheamă-ți prietenii înapoi. Nu-ți dai seama că vor sfârși înecați?” Înecați? Prin minte îi trecu episodul în care au fost capturați de planeta migratoare, amintindu-și cum au pierdut un om și era cât pe ce să se înece al doilea. Jetul de apă care-i ejecta sub mare presiune ar putea să ducă la pierderea cunoștinței și apoi la înec? Era un șoc prea mare pentru ei? O simulare rapidă îl făcu să-și dea seama că nu putea să meargă pe această cale. Iar acum era în criză de timp, cu oamenii care-l așteptau acolo sus.

”Georgicăăă, du-te după ei. Mai ai timp să-i salvezi și să-i aduci aici, unde le e locul”. Da, trebuia să meargă după ei și să le spună că planul nu e bun. Să-și ia adio de la Pământ și de la viață. Sibel îl pândea cu atenție, mormăind tot mai nerăbdător, în timp ce el se simțea strivit de timpul nemilos. Degetele îi fugeau iraționale pe tastele invizibile, în timp ce mintea prindea crâmpeie de fișiere, date, aplicații misterioase… Gravitație?! La ce o fi bun programul ăsta? Așaaa… interesant, foarte interesant! Chipul i se lumină, iar mâinile trepidau din nou cu voioșie, sub impulsul unei noi speranțe.

”Georgică, nu pierde vremea făcând o prostie. Mergi repede să-ți salvezi prietenii!” ”Mă duc acum!” răspunse în gând Gicu, apăsând pe Enter. ”Am zburat ca vântul”, continuă el, mai mult pentru a-și ascunde astfel gândul întemnițat adânc în mintea lui. Repetă la nesfârșit această propoziție, în timp ce-și lua un ultim rămas bun de la sirian și apoi pe tot parcursul traseului. Nicidecum nu erau vorbe în vânt, pentru că trupu-i zbura efectiv pe holuri, iar ascensorul prinse o viteză ce era cât pe ce să-l ducă la leșin. Își găsi echipa îngrijorată, iar cuvintele lui îi derută complet:

– Coborâți imediat de acolo! Se schimbă planul. Trebuie să ieșim afară și să fugim cât putem de repede spre cea mai înaltă colină.

Întrebările erau inevitabile, dar nu aveau timp de explicații, ci doar de îndemnuri și de încrederea în el. Cuvintele curgeau, totuși, doar că acompaniau efortul făcut de fiecare pentru a ieși în aerul rarefiat de afară. Corpurile le deveniseră ușoare ca fulgul, iar asta îi făcea să se miște hilar, după un impuls cât de mic.

– Am găsit o modalitate de a reduce gravitația planetei aproape de zero, îi lămurea Georgică pe parcurs. Efectul se manifestă doar în această zonă și ne va ajuta să ne desprindem ușor de planetă, fiind atrași cu ușurință de planeta-mamă.

Imagini pentru imagini cu pamantul din spatiu

Atenția celor patru oameni erau captivată de imaginea albastră a Pământului, ce creștea văzând cu ochii. Parcă nu le venea să creadă că revin acasă, după ce-și pierduseră de atâtea ori speranța să mai vadă această planetă minunată, cum nu mai exista alta în Univers. Respirau greu, dar priveliștea îi făcea ca inima să bată cu putere și plămânii să nu simtă efortul depus pentru inspirare. Săndel le întrerupse visarea, îmboldindu-i la fugă:

– Nu stați ca hipnotizați, dacă nu vreți să pierdeți ocazia de a păși pe ea. Hai la fugă spre dealul acela.

Întinse mâna înainte, după care făcu salturi acrobatice ce stârniră uimirea coechipierilor. Îi urmară exemplul și nu dură mult până au ajuns la locul dorit. O adiere nepotrivită le dădu de furcă, iar în cele din urmă deveni un vânt prea puternic pentru a li se opune. I-a luat pe sus, așa îmbrățișați cum erau, și i-a ridicat în slăvi, ca pe o frunză în mijlocul unei tornade. Cu ochii închiși și cu inima cât un purice și-au zis în sinea loc că pot să moară, numai să le ajungă corpul pe planeta în care s-a născut. Doar așa mai pot nădăjdui într-o reîncarnare a sufletului sau o nouă combinație de ADN la care să fie părtași. Dansul acesta în zbor a durat parcă o veșnicie, schimbându-se mereu din coșmar într-un vis liniștitor și apoi invers.

Impactul cu apa rece i-a trezit la realitate, obligându-i să-și deschidă ochii. Valuri uriașe îi aruncau de colo-colo, încercând să-i separe și să-i împartă între ele. Dar mâinile le erau înțepenite ca într-un lanț fără nicio slăbiciune. Când o za părea că obosește, celelalte trei îi transmiteau putere și o întăreau la loc. Altă încercare peste care au trecut cu dârzenie și răbdare, până când apa a început să se liniștească. Erau pe Pământ, iar asta îi făcea extrem de fericiți, de încrezători, de puternici. Privirile lor erau îndreptate acum către Soare, din mijlocul căruia se extindea o pată închisă.

– Cred că tocmai asistăm la atentatul lui Sibel asupra planetei cu zei, se auzi, printre valuri, vocea lui Săndel.

– Să fie impactul atât de mare?, răspunse Titus. Nu cred că e normal.

– Uitați-vă!, strigă Sabină. Se întunecă tot Soarele, iar Pământul se scufundă în noapte. Devine frig și… mi-e frică.

– Ce s-a întâmplat, nea Săndel?, întrebă Georgică cu vocea gâtuită.

– Mă tem că tocmai l-am ucis pe Dumnezeu!

SFÂRȘIT

Depinde de tine

Ți-am oferit un buchet din cuvinte,
Figuri de stil alese din gânduri admirative,
Metafore, comparații și epitete generoase,
Asortate cu sentimente ținute în frâu.

Te rog să le încălzești cu privirea,
Să le luminezi cu zâmbete,
Să le mângâi cu spiritul
Și să le vorbești cu inima.

Se pot transforma în orhidee gingașe,
În crini cu parfum amețitor,
În gladiole semețe
Sau în cactuși vătămători.

Imagini pentru poze cu cactusi

 

Incursiune în copilărie

Deunăzi, m-am gândit să-mi colorez puțin viața printr-o partidă de pescuit, că tot nu am mai dat la pește de câțiva ani. Balta privată din Seini era cea mai la îndemână, știindu-se că are pește pe măsura buzunarului fiecărui amator. Eram singurul pescar la acea oră a dimineții, însă nicidecum pornit pe captură, ci amator al ambianței plăcute de la malul apei, ce-mi genera o nostalgie dragă după vremurile când pierdeam nopțile de dragul peștilor atât de pretențioși. De aceea nici nu aveam la mine momeală serioasă, doar o felie de pâine din care făceam bobițe mici și le puneam în vârful singurului ac la care mă distram.

Stăteam cu privirea rătăcită pe luciul apei și gândul plecat spre anii tinereții, când mai multe zvâcnituri m-au readus în prezent. Curios să văd ce vietate pricăjită s-a încurcat în acul meu, am recuperat cu ușurință firul, constatând cu mirare că aveam într-adevăr un peștișor auriu în ac. I-am scos acul din buză și mă pregăteam să-l arunc înapoi, dar urechile mi-au auzit o voce neașteptată:

– Renunți așa ușor la premiul ce ți se cuvine?, vibrația cuvintelor venea din pumnul meu, așa că l-am deschis și m-am uitat uimit.

Imagine similară

– Eu sunt peștișorul de aur și sunt obligat să-ți îndeplinesc o dorință, zise micuțul strălucitor, mișcându-și gura buzată.

Nu sunt un om cu prejudecăți, iar asta mă ajută să trec mai ușor peste emoțiile generate de miracole ca acesta. Așadar, mi-am revenit repede din buimăceală și am intrat în joc:

– Un peștișor auriu într-o baltă privată? Cum ai ajuns aici?

– Lasă interogatoriul, că nu pot sta atâta pe uscat. Spune-mi repede ce îți dorești și apoi aruncă-mă înapoi.

Luat din scurt, nu prea mi-a mers mintea, dar nostalgia gândurilor anterioare nu mă părăsiseră de tot.

– Aș vrea să fiu din nou tânăr, ba nu, să fiu copil, așa cum mi-e sufletul uneori.

– Mda, e o dorință rar întâlnită. De obicei dau case, mașini, bani, iubite, însă nici cu alea n-am făcut mulți oameni fericiți. Ești sigur că asta ți-e vrerea?

– Sigur! Ce poate fi mai prețios decât tinerețea și sănătatea aferentă? Plus experiența care-mi rămâne, nu?

– Cum zici tu, dar timpul nu-l pot da înapoi pentru tine. Vei fi copil în zilele de astăzi, și peștișorul dădu puternic din coadă, sărind în apă.

M-am trezit imediat într-o grădiniță cu prichindei mulți și gălăgioși. Cred că aveau vreo cinci ani, iar eu la fel ca ei. Educatoarea tocmai striga la mine:

– Petruș, nu sta ca mutu și treci aici, în rând cu ceilalți, că te trosnesc de nu te vezi!

Se pare că ăla eram eu, așa că m-am gândit să beneficiez de cunoștințele mele:

– Doamna educatoare, nu e bine să loviți copiii. Dacă se află, puteți fi concediată.

– Ce ai spus, deșteptule?! Ia auzi la el!, se înroși de nervi femeia, altoindu-mi câteva palme peste cap. Să nu te mai prind că scoți o vorbă!

Nu m-am lăsat convins atât de repede, chiar dacă loviturile și urechelile erau tot mai dureroase. La urmă, m-am mai liniștit cu gândul că le voi spune părinților, care vor lua măsurile cuvenite. Mama a apărut la timp și părea o femeie de treabă. Însă, în drumul spre casă, dezamăgirea mea s-a accentuat.

– Ce tot spui acolo? Știi cât de greu ți-am găsit loc la această grădiniță, iar tu vrei să mă pun rău cu educatoarea? Unde mai găsesc eu un loc în zilele astea, când înscrierile se fac cu luni de zile înainte? Taci și rabdă, că și eu am răbdat.

Acasă mă aștepta un frate de nouă ani și o soră de un an. Primul se comporta cu mine cu aer de superioritate, iar de cea de-a doua trebuia să am grijă cât mama era ocupată cu gătitul. Nici la masă nu a fost bine: mâncarea n-avea niciun gust, dar era obligatoriu să mănânc tot. După-amiază, somnul sub supraveghere, deși voiam să mă uit la televizor sau să intru pe internet. Tata era șeful pe telecomandă, iar mama nu-mi permitea decât un mobil simplu, de la care n-aveam pe cine să sun și nici aplicațiile cu care eram obișnuit.

A venit și eliberarea din casă, dar nici acolo nu am găsit ce speram. Copii puțini și pasionați de jocuri pe care eu nu le agream, iar cei mai mari nici nu mă băgau în seamă. Degeaba am încercat să-i atrag la un șotron sau o leapșă, ei se uitau la mine ca la un extraterestru și râdeau de propunerile mele. M-aș fi jucat și singur, doar că spațiul destinat copiilor: cu labirint, tobogan, leagăne și alte atracții viu colorate era închis cu lacăt. Poate că era mai bine să mă întorc în apartament și să port o discuție cu tata, ca de la bărbat la bărbat. Acesta era însă ocupat să se uite la un meci de fotbal, pasiune neîmpărtășită de mine. I-am reproșat lipsa de interes față de mama și de copii, cu argumente științifice și logice. M-a privit precum micuții de afară și m-a întrebat dacă nu cumva m-am atins de sticla lui de coniac.

Iluziile mele s-au spulberat într-o singură zi și mi-am dat seama că dorința mea a fost o prostie, așa că m-am retras cu tristețe în fața acvariului din hol, implorând peștișorul de acolo să mă scoată din lumea asta străină. Ruga mi-a fost ascultată, iar eu m-am trezit pe malul apei, adormit lângă undița inertă. Am răsuflat ușurat și mi-am propus să nu mai merg singur la pescuit. Cine știe, poate prind iarăși un pește fermecat și îmi îndeplinește un alt gând nebunesc!