Tangențial (23)

”Georgicăăă, oprește-te! Georgicăăă… nu-ți trimite la moarte prietenii”, răsuna în mintea micuțului o voce de care nu putea să scape, oricât își scutura capul și încerca să o neglijeze. Era sigur că ambele forțe, ce se războiau acum, încercau să-i controleze voința, deci oricare dintre ele îi erau ostile. Oare se putea, totuși, ca soluția găsită de el să fie letală? Îi scăpa ceva?

”Georgicăăă, cheamă-ți prietenii înapoi. Nu-ți dai seama că vor sfârși înecați?” Înecați? Prin minte îi trecu episodul în care au fost capturați de planeta migratoare, amintindu-și cum au pierdut un om și era cât pe ce să se înece al doilea. Jetul de apă care-i ejecta sub mare presiune ar putea să ducă la pierderea cunoștinței și apoi la înec? Era un șoc prea mare pentru ei? O simulare rapidă îl făcu să-și dea seama că nu putea să meargă pe această cale. Iar acum era în criză de timp, cu oamenii care-l așteptau acolo sus.

”Georgicăăă, du-te după ei. Mai ai timp să-i salvezi și să-i aduci aici, unde le e locul”. Da, trebuia să meargă după ei și să le spună că planul nu e bun. Să-și ia adio de la Pământ și de la viață. Sibel îl pândea cu atenție, mormăind tot mai nerăbdător, în timp ce el se simțea strivit de timpul nemilos. Degetele îi fugeau iraționale pe tastele invizibile, în timp ce mintea prindea crâmpeie de fișiere, date, aplicații misterioase… Gravitație?! La ce o fi bun programul ăsta? Așaaa… interesant, foarte interesant! Chipul i se lumină, iar mâinile trepidau din nou cu voioșie, sub impulsul unei noi speranțe.

”Georgică, nu pierde vremea făcând o prostie. Mergi repede să-ți salvezi prietenii!” ”Mă duc acum!” răspunse în gând Gicu, apăsând pe Enter. ”Am zburat ca vântul”, continuă el, mai mult pentru a-și ascunde astfel gândul întemnițat adânc în mintea lui. Repetă la nesfârșit această propoziție, în timp ce-și lua un ultim rămas bun de la sirian și apoi pe tot parcursul traseului. Nicidecum nu erau vorbe în vânt, pentru că trupu-i zbura efectiv pe holuri, iar ascensorul prinse o viteză ce era cât pe ce să-l ducă la leșin. Își găsi echipa îngrijorată, iar cuvintele lui îi derută complet:

– Coborâți imediat de acolo! Se schimbă planul. Trebuie să ieșim afară și să fugim cât putem de repede spre cea mai înaltă colină.

Întrebările erau inevitabile, dar nu aveau timp de explicații, ci doar de îndemnuri și de încrederea în el. Cuvintele curgeau, totuși, doar că acompaniau efortul făcut de fiecare pentru a ieși în aerul rarefiat de afară. Corpurile le deveniseră ușoare ca fulgul, iar asta îi făcea să se miște hilar, după un impuls cât de mic.

– Am găsit o modalitate de a reduce gravitația planetei aproape de zero, îi lămurea Georgică pe parcurs. Efectul se manifestă doar în această zonă și ne va ajuta să ne desprindem ușor de planetă, fiind atrași cu ușurință de planeta-mamă.

Imagini pentru imagini cu pamantul din spatiu

Atenția celor patru oameni erau captivată de imaginea albastră a Pământului, ce creștea văzând cu ochii. Parcă nu le venea să creadă că revin acasă, după ce-și pierduseră de atâtea ori speranța să mai vadă această planetă minunată, cum nu mai exista alta în Univers. Respirau greu, dar priveliștea îi făcea ca inima să bată cu putere și plămânii să nu simtă efortul depus pentru inspirare. Săndel le întrerupse visarea, îmboldindu-i la fugă:

– Nu stați ca hipnotizați, dacă nu vreți să pierdeți ocazia de a păși pe ea. Hai la fugă spre dealul acela.

Întinse mâna înainte, după care făcu salturi acrobatice ce stârniră uimirea coechipierilor. Îi urmară exemplul și nu dură mult până au ajuns la locul dorit. O adiere nepotrivită le dădu de furcă, iar în cele din urmă deveni un vânt prea puternic pentru a li se opune. I-a luat pe sus, așa îmbrățișați cum erau, și i-a ridicat în slăvi, ca pe o frunză în mijlocul unei tornade. Cu ochii închiși și cu inima cât un purice și-au zis în sinea loc că pot să moară, numai să le ajungă corpul pe planeta în care s-a născut. Doar așa mai pot nădăjdui într-o reîncarnare a sufletului sau o nouă combinație de ADN la care să fie părtași. Dansul acesta în zbor a durat parcă o veșnicie, schimbându-se mereu din coșmar într-un vis liniștitor și apoi invers.

Impactul cu apa rece i-a trezit la realitate, obligându-i să-și deschidă ochii. Valuri uriașe îi aruncau de colo-colo, încercând să-i separe și să-i împartă între ele. Dar mâinile le erau înțepenite ca într-un lanț fără nicio slăbiciune. Când o za părea că obosește, celelalte trei îi transmiteau putere și o întăreau la loc. Altă încercare peste care au trecut cu dârzenie și răbdare, până când apa a început să se liniștească. Erau pe Pământ, iar asta îi făcea extrem de fericiți, de încrezători, de puternici. Privirile lor erau îndreptate acum către Soare, din mijlocul căruia se extindea o pată închisă.

– Cred că tocmai asistăm la atentatul lui Sibel asupra planetei cu zei, se auzi, printre valuri, vocea lui Săndel.

– Să fie impactul atât de mare?, răspunse Titus. Nu cred că e normal.

– Uitați-vă!, strigă Sabină. Se întunecă tot Soarele, iar Pământul se scufundă în noapte. Devine frig și… mi-e frică.

– Ce s-a întâmplat, nea Săndel?, întrebă Georgică cu vocea gâtuită.

– Mă tem că tocmai l-am ucis pe Dumnezeu!

SFÂRȘIT

24 thoughts on “Tangențial (23)

  1. Felicitări, Petru, pentru misiunea îndeplinită. A ta şi a lor. Să mai scrii din astea, unii ca mine le apreciază.

    1. Pe o surpriză mă bazam și eu, de aceea am evitat un final previzibil, într-o lume în care totul arată ca înainte. Mă bucur dacă mi-a reușit și îți mulțumesc pentru aprecieri, Potecuță!

  2. Final fericit,bravo,ne-ai plimbat intr-o lume ciudata plina cu peripetii,dar cel mai bine e acasa!Un weekend minunat iti doresc!:)

    1. Nu știu cât de bine o să le fie acasă, acum, când se pune de o apocalipsă. Dar asta nu mai e problema noastră. 😉 O zi cum nu se poate mai plăcută, dragă Gabi! 🙂

  3. Felicitari!
    Tot respectul pentru tot ceea ce faci!
    Ne scoti din ale stresului, parcurs palpitant cu rezultat surpriza!
    Noapte buna! Duminica binecuvantata!

  4. In sfarsit un final fericit!
    Felicitari Petru ,mereu ne incanti cu asemenea povestiri cu suspans 🙂

    Duminica binecuvantata si astept umorul tau 🙂

    O cafeluta ptr. inspiratie 🙂

    1. Se poate spune că e un final… fericit, pentru că au scăpat de zei, iar noi ne-am detașat de celelalte necazuri ale personajelor. Așa că putem să bem liniștiți cafeaua pe care ne-o oferi cu atâta bunăvoință, Anușka!
      O duminică din cele mai vesele! 🙂

  5. Totul este bine atunci când se termină cu bine, Petru, cu o trimitere filozofică – din punctul meu de vedere – în final. Am citit cu plăcere episoadele scrise de tine şi, cum se spune, un sfârşit e un început – vorba celor de la Celelalte Cuvinte. Eu îţi doresc spor la scris în continuare. La bună recitire, atunci când se poate! 🙂

    1. M-am simțit onorat de fiecare dată de comentariile tale și îți sunt recunoscător că mi-ai fost alături, Cristian! Nicio poveste nu se termină cu adevărat, iar dacă muza aceea mult pomenită vine cu o idee demnă de luat în seamă, s-ar putea profila o continuare. 🙂
      Îți mulțumesc și mult succes în ale condeiului îți doresc, la rândul meu!

  6. Ce? Sfarsit?? Pai sfarsitul meu dupa sfarsitul tau, n-o sa prea coincida!! Si asta e foarte amuzant! Nici nu mi-am dat seama ca ai pus punct, abia cand am deschis pagina ta de blog, dupa ce am citit episodul pe mail, am observat asta din comentarii… In epilogul meu, ca sa zic asa… disparitia luminii (vremelnica la mine) e explicata prin distrugerea matrix-ului in care au trait oamenii de milenii pe Pamant. Ceea ce e de bine!
    Felicitari pentru incheierea cu succes a unei noi povestiri palpitante!! 🙂

    1. Povestea merge mai departe… în imaginația fiecărui cititor precum și în imaginația mea. Morala ar fi că atunci când ne omorâm dumnezeii, ne poate paște o apocalipsă. Măcar am ales un final la care nu s-a așteptat nimeni. 🙂
      Mulțumesc din suflet pentru sprijin și încurajări, Zaraza!

      1. Cum niste adevarati dumnezei nu pot fi omorati, a omori un dumnezeu poate fi echivalent cu eliberarea. 🙂
        Cu mare drag, Petru!

      2. Poate că Dumnezeu e altfel decât ni-l imaginăm noi, o ființă extraterestră care ne-a fascinat în trecut cu tehnologia pe care noi am confundat-o cu miracolele. Știința și logica ne demonstrează că nimic nu e veșnic, nici Universul cu tot ce conține el.
        O zi de marți excelentă, Zaraza! 🙂

  7. Cred că puteai lejer să mai urzești câteva episoade de excepţie. Însă, tu ai decis să închei povestea savuroasă într-un mod fericit, liniștitor…
    Bună să îţi fie dimineaţa și limpezi gândurile, dragă Petru!

    1. Subiectul e atât de generos încât ar putea da naștere la multe volume consistente. Cine știe, poate o să revin la el, când voi simți o nostalgie stimulativă.
      Toate cele bune și frumoase, dragă George!

  8. Recunosc, nu ma asteptam la “o apocalipsa”, dar e recomandat sa o avem in vedere…
    Iti urez nostalgii stimulative!

    P.S.Blogul meu e dereglat. Se pare ca e o pedeapsa ca m-am opus reclamelor sugerate de ei; acum se lăfăie pe prima pagina…
    Nici nu sunt sigur sub ce nume imi vor aparea comentariile…

    1. Mulțumiri pentru vizită și urare!
      Sper să se rezolve curând problema cu blogul, o situație în care mă tem că aș fi putut ajunge și eu. M-ar fi afectat foarte mult.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s