Confort sporit

A fost odată, cum nu avem nădejde să mai fie vreodată, pe vremea când trenurile noastre circulau cu o viteză de… tren, nu de car cu boi. Pe vremea aceea, vagoanele erau încălzite iarna, iar ceasurile se fixau după mersul trenurilor, fiindcă ele arareori întârziau. A fost odată, pe vremea când Bucureștiul arăta altfel, însă, bucureștenii, în marea lor majoritate, aveau aceleași năravuri. A fost o zi anume, în care trebuia să rezolv o problemă în Capitală, așa cum li se întâmplă multor provinciali în anumite momente ale vieții.

Acceleratul care ne ducea – pe mine și soția mea – a pornit din Baia Mare la ora șapte și jumătate fix și a ajuns în Gara de Nord după exact douăsprezece ore. Compartimentul a fost plin în cea mai mare parte a timpului, astfel că am dormit pe apucate, legănați de vagoanele ce zburdau pe șine și sprijiniți de umerii colegilor de călătorie, către care alunecam în momentele onirice. După o astfel de călătorie, a urmat o zi încărcată cu vizite în mai multe birouri pentru a obține o audiență la Ministrul Muncii. S-a aprobat pentru a doua, ținându-se cont că venim de departe și nu ne-ar fi ușor să mai batem drumul o dată. Urma o altă noapte, pe care am fi vrut să o dedicăm somnului și odihnei, o pauză în care să ne împrospătăm în vederea întâlnirii cu înaltul demnitar. Dezamăgirea ne-a cuprins tot mai mult când am văzut că nu găsim nicăieri o cameră de hotel, oricât ne-am rugat și am încercat să-i mituim pe recepționeri. Nu cunoșteam pe nimeni în București, iar dormitul în sala de așteptare a gării era interzis, neavând încă bilet pentru tren. Dar chiar de-am fi reușit să ne strecurăm pe o bancă, mi se rupea sufletul să-mi văd nevasta cum se chinuie să-și găsească o poziție cât de cât confortabilă pentru a adormi puțin.

Stăteam epuizați la o masă din restaurantul Gării de Nord și ne exprimam năduful în fața unui pahar de vin alb. Întâmplarea a făcut să fim auziți de un individ bine spilcuit, ce se afla la masa alăturată. Omul și-a cerut politicos scuze de intruziune și s-a așezat între noi, prezentându-se:

– Popescu Titus mă numesc, de profesie avocat. Îmi cer iertare că intervin, dar nu mă pot abține când aud graiul vostru ardelenesc atât de aproape sufletului meu, zise el sărutând mâna soției.

L-am primit cu plăcere la masa noastră, bucuroși să cunoaștem un localnic căruia să ne plângem de necazul nostru. Omul s-a arătat revoltat de situație și a venit imediat cu o rezolvare:

– Soarta a făcut să mă întâlniți, dragii mei maramureșeni! Am o slăbiciune pentru românii din nordul țării, iar dacă voi avea o fată, cu unul de acolo o voi mărita. Uite care-i treaba: eu am o cameră de oaspeți într-un apartament din Drumul Taberei, confort sporit, cum nici la cel mai bun hotel nu găsești. Ce om aș fi dacă nu vi l-aș oferi, când știu că sunteți atât de extenuați!? Avem timp să bem încă un vin, după care mergem să vă culcați.

Fericiți de ofertă, am comandat o sticlă de vin, primită cu entuziasm de avocat și răsplătită cu multe cuvinte de laudă la adresa noastră. Apoi, am comandat un taxi ce ne-a purtat pe multe străzi și bulevarde bucureștene. Domnul Popescu dădea comenzi de oprire, ieșea câteva minute și se pierdea printre blocuri, după care revenea și dădea o altă adresă. Nu puteam să evit cu privirea ceasul taxiului, pe care banii se adunau atât de spornic. Două ore se scurseseră când am poposit în fața unei case de la periferia orașului.

– Îmi pare rău, dar apartamentele erau toate ocupate, ne lămuri avocatul. În schimb, o să vă găzduiesc într-o casă extraordinară, cu confort sporit și un dormitor ca-n Rai. N-ați mai văzut așa ceva!

Taxiul ne-a costat cât o cameră luxoasă de hotel, sumă la care trebuia să adăugăm și prețul găzduirii pretențioase care se anunța. Deja era întuneric când am intrat în curte, iar domnul Popescu s-a dus să deschidă ușa unei case ce se arăta modestă pe dinafară. S-a arătat surprins că era încuiată și a început să strige:

– Mami! Mami, eu sunt. Deschide ușa, că am niște oaspeți.

O lumină s-a aprins într-una din cameră, iar apoi s-a făcut auzită o voce nervoasă de femeie:

– Iar ai adunat vagabonzi de pe străzi, Țuțule? Ți-am spus că nu-i mai primesc. Du-i în baracă.

– Mami, hai că nu-s vagabonzi… și plătesc bine.

– Lasă-mă să dorm, se răsti femeia, după care stinse lumina.

– E o mică problemă, dar se rezolvă, ne spuse domnul Popescu. Vom dormi în cabana din spate, un loc liniștit, cu confort sporit și mobilier simplu, ca la mama voastră de acasă.

Imagini pentru imagini mese si banci din lemn

”Cabana” era un fel de șură, cu o masă lungă într-o parte și două bănci fără spătar. Am oftat și mi-am privit soția cu regret vizibil, căutând apoi o modalitate de a-i face odihna posibilă. Soluția era ca ea să doarmă pe masă, iar noi, bărbații, pe bănci, cu capul sprijinit de masa din lemn masiv. Așa ne-a găsit razele dimineții, ce se strecurau cu ușurință printre scândurile strâmbe ale construcției.

– Sculați, maramureșenii mei dragi!, ne săgetă cuvintele domnului Popescu. Odihna s-a sfârșit, iar voi aveți treburi de rezolvat. După ce-mi veți achita nota pentru găzduire, firește. Pentru prietenii mei, am întotdeauna o reducere, deci nu-mi sunteți dator decât cu 200 de lei, deși ați avut parte de un confort sporit față de hotel, precum și compania mea permanentă.

Parcă nu-mi venea să cred urechilor, dar omul vorbea foarte serios și hotărât să-și primească suma, altfel coșmarul ar fi continuat și în miezul zilei.

41 thoughts on “Confort sporit

  1. Din păcate, asemenea specimene au fost şi vor mai fi. Şi, nu ştiu de ce, mă tem că nu numai în Bucureşti.

    1. Nu există pădure fără uscături, doar că în București ne săreau în ochi de cum coboram din tren sau din mașină. Indivizi care voiau să-ți vândă informații pe bani, polițiști care dădeau amenzi aiurea și cerșetori ce te sufocau cu insistența lor amenințătoare. Am rezistat doi ani, adaptându-mă, însă, după ce m-am părăsit Capitala și am revenit la un timp, iar am căzut în capcană.

    1. @Poteci de dor Unde ai auzit dumneata faptul ca bucurestenii sant cei mai ospitalieri si mai cinstiti oameni cu putintza ?

      1. Marian,
        unde am spus eu că bucureştenii sunt cei mai ospitalieri şi mai cinstiţi oameni? Din comentariul meu nu cred că asta reiese.
        Vă mulţumesc şi o zi bună vă doresc!

    2. Firește că am fi ales banca, dacă nu erau promisiunile omului atât de frumoase și speranța că ne vom odihni într-un pat moale și lângă o baie cu apă caldă. Iar noi atât de naivi! 😉

  2. O poveste trista, frumos scrisa, întâmplări de viata posibile.

    Mie, nicăieri, pe unde am fost, in tara si in lume, am avut norocul de a nu avea parte de neplăceri de nici un fel. Mărunte da.
    Plecam undeva cu avionul, ajunse in București am cumpărat bilete de autobuz, colega mea mi-a zis ca ea, nu vrea cu autobuzul,vrea cu taxi. Găsește un taxi in apropiere,ne urcam, pe la jumătatea drumului zice”dați-mi biletele ca nu mai aveți nevoie de ele”. Ne-am conformat. Mai mergem cinci minute si ne spune ca 35 de lei e putin, 60 dacă vrem, dacă nu sa coboram. Cum ne grăbeam, evident ca am spus bine si asa.
    Corectitudinea si adevarul vor rămâne orizonturi eterne. Nu pentru toți.
    Un gând curat…

    1. @ane Este greu de crezut fara suparare caci , in Bucuresti nu mai exista cam d e mult bilete pentru…autobuz iar un taximetrist care s e respecta nu cere asa ceva . Cere portofelul , banii din el , cere ” d’aia ” si-ti ia si maselele din gura dar …bilete d e autobuz dracu a mai auzit asa ceva ??? Cu ce-s insa de acord este aia ” mergem cinci minute si ne spune ca 35 de lei e putin, 60 dacă vrem ” insa nici aici in totalitate deoarece 1] pretul este stabilit inca inainte ca ala sa porneasca motorul si 2] pai ce , vrei sa mergi de la Otopeni sau Baneasa pana in centrul Bucurestiului cu doar 35 de lei ??? Nu-si plateste ala nici macar benzina !!!

      1. Povestea e in urma cu cativa ani! La intorcere am venit cu autobuz, troleibuz, nu mai stiu. Ce sa compstezi bilet, nu functionau aparatele. Zic la colega mea , avem bilete spunem ca nu functioneaz …. Ea insista si gaseste unul tocmai langa sofer. Urca controlorii, doua persoane venite din italia, si altele din Londra care mergeau la Poiana Brasov, nu au compostat. Controlori au generat un scandal cum nu mai vazusem. Pe strainii din Londra care erau in spatele nostru i-am aparat si iau lasat in pace intr-un final. Aveau bilete,dar necompostate. A fost plecare noastra in strainatate cu ghinion.
        P.S. Pretul taximetristul l-a stabilit .

    2. @ane Inainte sa uit : la 35 de lei puteai sa cobori linistita caci , deja ajunsese-si in zona unde existau si alte mijloace de transport adica…nu mai erai chiar in plin camp !!!

      1. Uneori si orașul pare un “camp” atunci, când nu cunoști zona. Taximetristul a știut exact unde sa ne lase, cred ca era undeva prin apropiere de “căsuța” lui Gigi Becali.
        Risc asumat de colega mea.

    3. Știu că foarte mulți dintre provinciali (și nu numai) au avut cel puțin câte o astfel de pățanie, realitate confirmată în discuțiile cu unii bucureșteni pripășiți din diferite zone ale țării și buni observatori ai fenomenului. Cu atât mai mare erau efectele unor gesturi generoase, la care am fost și eu martor și pe care, de asemenea, nu le-am putut uita.
      O duminică din cele mai bune, Ane!

  3. Doamne. Deci de asa oameni, este bine de stiut, sa te ferești.
    Toata ospitalitatea de care a dat dovadă la început si generozitatea fara margini era un semn ca ceva nu era in regula.
    Stiti ca era vorba aia, la pomul lăudat sa nu mergi cu sacul spart…

    1. Cuvintele măgulitoare sunt cheia care deschide inima interlocutorului, iar șmecherii știu că foarte puțini sunt aceia care rezistă dulcegăriilor de acest gen. Noi am fost o pradă sigură, fiind pierduți într-o junglă prea mare pentru a putea opune rezistență.

  4. Asta este lumea, pestriţă, apropo de viteza de melc a trenului, poţi să naști liniștit, e timp, ţin minte m-am dus la soacra mea și am uitat curca în tren, norocul meu a fost că mergea atât de încet că-l putei urmări pieptănându-te. Am luat-o la fugă și în următoare staţie am văzut cum coboară curca la un ţigan în braţe, erau deja prieteni. Când m-a văzut ţiganul a lăsat curca jos și asta era să intre sub roţi, la feliat, am tras o spaimă, pierdeam cadoul pentru soacră, mi-a dat la schimb pe ea, un hectar de pământ, să-mi rup oasele cu el.
    Toate cele bune, Petru!❤

    1. 😀 😀 😀
      De tot râsul e întâmplarea ta cu curca, mai ales că s-a terminat cu bine, zic eu. 😉 Uite ce avantaje avem uneori de pe urma trenului care aproape doarme pe șine! Mergem cu vagoanele de braț și ne urcăm în ele doar ca să ne mai odihnim picioarele.
      Să fii mereu iubit, George! ❤

  5. 😀 😀 😀 😀 😀 Ai grije onorabile caci , TITUS , este un nume ardelenesc prin excelentza in rest….dupa cum vezi m-a amuzat intamplarea . De fapt , parerea mea este ca , acel Titus face parte din galeria acelor uscaturi despre care vorbeai matale in replica data lui firdeiarbainbataiavantului , uscaturi care de cele mai multe ori , provin din alte ” paduri ” ! Iti doresc sa ai parte de-o sambata…macar ceva mai putin noroasa decat am eu caci , la mine la Bucuresti , deja a REINCEPUT SA PICURE !!! 😡

    1. După înșelăciunea pe care mi-a administrat-o, nu-mi vine să cred mi-a spus adevărul nici în privința numelui sau al profesiei. Chiar și înfățișarea lui era înșelătoare: o ținută impecabilă care ascundea un caracter deplorabil.
      Sâmbăta s-a încheiat cu o ploaie zdravănă, după trei zile de zăpușeală. Sper ca norii să rămână în preajma mea, iar dumitale îți doresc un cer senin, nea Marian!

  6. Am pătit-o si eu, dar nu am talentul sa povestesc. Au fost cazuri când am rămas si făra bani …
    Dupa un timp am devenit destept: ii sfătuiam pe cei ce ma intrebau să nu părăseasca noaptea gările, aerogarile; chiar dacă sunt amendati…Totodata, nu recomandam taxiurile la nici o ora….
    Fără să generalizez, am constatat că ardelenii sunt considerati bogati si chibzuiti; fiind chibzuiti, nu vor să piarda vremea prin Bucuresti: vor plati cât nu merita, vor da spaga peste tot, dar nu vor reclama la militie/politie.
    In mod cert printre delicventi sunt si ardeleni, dar asta e alta discutie…
    Toate cele bune!

    1. Năravul se învață ușor de oricine, fie ardelean, moldovean sau din alte zone. Sunt, însă, și români care rezistă tentației, având o un caracter mai puternic și o morală pe măsură.
      O zi benefică și binecuvântată!

  7. Bine ca nu va jefuit ca mai erau cazuri,asa patem noi care veneam din provincie Da! O seara excelenta iti doresc!:)

  8. Buna dimineata de duminica Petru !! Daca chiar ati patit asa ceva, pot sa spun doar atat, ce frumos povesteti, altfel mai aveai despre ce citi noi, felicitari!!! E bine sa facem haz de necaz, de exemplu ne intorceam de la o aniversare de curand, nora cuscrei mele, locuind la Paris, inchipue_ti ca la intorcere spre casa, pur si simplu pe Dorobanti era cu sandalele in mana, iar noi cand ne_am intalnit a doua oara ce haz am facut??? Bine nu se compara cu ce ai povestit tu!!!

    1. Avem cu toții povești de acest gen, la care zâmbim după ce timpul ne-a eliminat necazul și părerile de rău. Plus că ne-am învățat minte, iar data viitoare vom avea grijă să nu ne mai lăsăm înșelați. Sau vom cădea în altă plasă. 😉
      Săru-mâna cu mulțumiri pentru apreciere, dragă Mica!

  9. Buna dimineata! Tuturor
    Draga Petru ,mi-a parut rau ca s-a terminat povestea ,voiam sa mai citesc ,asa de frumos povestesti intamplari ,dar care din pacate si in ziua de azi mai sunt asa excroci 🙂
    O duminica binecuvantata cu mult frumos!

  10. Bună dimineața și bine ai sosit cu cafeaua duminicală, Anușka!
    Avem și noi escrocii noștri, în Maramureș, Baia Mare, Seini… Doar că sunt mai puțini și ne ferim de zonele în care acționează. Tot oaspeții o pățesc mai des.
    Toate cele bune și frumoase, dar în primul rând o vreme minunată! 🙂

  11. Of, ce întâplare de toată tristețea. Noroc că ne-ai povestit-o cu atâta umor, în stilu-ți caracteristic. Din păcate… astfel de personaje sunt tot mai multe în societatea noastră. Iar unii chiar în poziții sociale înalte. Fanfaroni, mincinoși, escroci ordinari, lipsiți de orice scrupule, gata să vândă ci pielea ursului din pădure sau luna de pe cer, cu vorbele lor mieroase, prefăcute.
    Dar nici dormitul în gară nu era vreo treabă, la ce „faună” pestriță se adună mai mereu pe acolo.
    Numai bine, dragă Petru și o duminică minunată! 🙂

    1. Astea sunt pericolele unei metropole ca Bucureștiul, cu avantajele unei capitale în care toate sunt la superlativ: cultura, școala, economia, divertismentul, dar și escrocheria, furtul și violența. Depinde în ce zone nimerim și cum ne descurcăm fiecare. De aceea nu strică dacă tragem câte un semnal alarmă, pentru cine are urechi de auzit sau ochi de văzut.
      Salutări entuziaste din Seini, dragă Alex! 🙂

  12. Doamne, ce întâmplare! Așa ceva chiar nu se uită, iar întâlnirea cu astfel de specimene devine o experiență memorabilă. În toate sensurile… Numai oaspete să nu fii în astfel de condiții…
    Gânduri bune, Petru! 👍

    1. De aceea mi s-a impregnat în memorie, cu cele mai mici detalii, unele dintre ele omițând să le mai amintesc pentru a nu lungi povestirea. La fel ca alte întâmplări asemănătoare, trăite de mine sau de apropiați.
      O nouă săptămână reușită îți doresc, Cristian! 🙂

  13. Petru,
    Dacă ne-am fi cunoscut în 85 poate ați fi putut să treceți pe la noi. Deși nu v-aș fi recomandat. Locuiam într-o zonă înconjurată de demolări pe care doar 89 a salvat-o. Apa nu avea presiune și o căram din curte, noroaiele erau peste tot iar gazele nu erau introduse. Etc. etc.
    Aveam un coleg evreu cu părinții prieteni cu ai mei. Cu rude bogate pe-afară. El spunea (atunci) că e o modă să vii în România tocmai pentru a te aventura într-o lume plină de lipsuri. Lor le era ușor, doar experimentau. Noi trăiam toate alea: de la foame la frig.
    Mi-a plăcut mult soția ta. O fată frumoasă și bună.

    1. Chiar că mi-ar fi fost greu să-ți fiu oaspete în asemenea situație, cu toată bunăvoința ta. Am trăit și eu, câțiva ani, în condiții de șantier (m-am mutat de patru ori în locuință nouă, plasată fiecare în cartiere în construcție din Baia Mare) și cunosc pe pielea mea cât trebuie să pătimești.
      Mulțumesc pentru compliment, dragă prietenă!

  14. Nu te supara, dar cred ca ati fost amandoi destul de naivi. Eu m-am intersectate foarte des cu bucuresteni si onorabili dar si cu intentii neortodoxe. Nu m-a pacalit nimeni. Cred ca ceea ce mi s-ar fi parut dubios la prima vedere ar fi fost pupatul mainii de un domn avocat primei femei intalnite in Gara de Nord. Escroci sunt peste tot, nu doar in Bucuresti, dar cred ca cei mai vinovati sunt cei ce le pica in plasa. Te rog sa-mi ierti sinceritatea. Iar te vei plange ca ma iau de tine.

    1. Cum aș putea eu să mă plâng în fața unei observații pertinente, ce mi-e adresată cu atâta bunăvoință?! Dimpotrivă, îți dau dreptate, recunoscând că am fost prea creduli, așa cum sunt mii de alți vizitatori români sau străini ce poposesc prin București. Probabil că încă nu m-am lecuit și aș păți-o din nou, datorită unor situații în care oamenii de bună credință chiar au fost binevoitori și au arătat că e bine să ai încredere în semeni. E precum la Loto: dacă ai câștigat o dată, încerci de mai multe ori, deși ești conștient că nu prea ai șanse.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.