O briză de umor

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Trei cosmonauți americani, pregătindu-se pentru o lungă călătorie în cosmos, au fost anunțați:
– Veți putea lua cu voi orice vreți, numai să nu depășească 100 kg.
– Eu îmi voi lua cu mine pe tânăra mea soție, zise unul dintre ei.
– Iar eu voi lua dicționare ca să învăț vreo 2-3 limbi străine, spuse al doilea.
– La mine va fi ușor: eu, cum sunt un fumător înrăit, o să–mi iau cu mine un bax cu cartușe Kent.
La sfârșitul călătoriei, primul cosmonaut a coborât scara navetei spațiale ținând pe brațe pe cei 2 copii care i se născuseră între timp. Al doilea se adresă mulțimii adunate cu saluturi în limba franceză și germană, iar al treilea zise, morfolind nervos un chiștoc de țigară:
– N-are careva dintre dumneavoastră un foc?

* Întrebare și răspuns:
– Cum face un bărbat exerciții de gimnastică pe plajă?
– Își suge burta ori de câte ori vede bikini.

* Un copil mic, către mama lui:
– Mămico, astăzi, în autobuz, tata m-a pus să cedez locul unei domnișoare.
– Foarte bine, puiul mamei!
– Da, mămico, dar eu stăteam în brațe la tata…

* A fost odată, nu-s povești,
Secera și ciocanul,
Acum am dat ciocanul jos,
La modă e ciolanul.

* Discuție într-un magazin de fițe:
– Eu vreau o haină mai simplă, asta e prea extravagantă. Nu-mi pot permite să ies pe stradă cu ea.
– Dar v-o împachetăm…

Imagini pentru poze cu pui de arici

* Un pui de arici se pierde, într-o seară, prin grădină. Trist, se plimba ici-colo, după care se ciocnește de un cactus și zice plin de speranță:
– Mami, tu ești?

* – Draga mea, sunt cui de beat.
– Nu-i nicio problemă, dragule, mă duc la vecini după ciocan…

* Cică femeile sunt ca florile.
Dacă ai două, ești mort.
De-aia unii au trei.

* Nevasta și-a ascuns amantul în dulap. Noaptea, amorțit, tipul îmbracă o blană din dulap și dă să iasă tiptil.
Soțul aude, se trezește și-l vede.
– Tu cine mai ești, bă?
– Molie!
– Și cu blana ce-i, unde-o duci?
– O mănânc acasă!

* Bărbații bogați refuză să se considere bătrâni.
Nici femeile tinere nu acceptă să se simtă sărace.

* Referitor la petrecerea burlacilor dinaintea nunții regale din Marea Britanie, cineva a afirmat:
”Trebuie să te simți ciudat îndesând bani în chiloții striperițelor când fiecare bancnotă are imprimată poza bunicii pe ea.”

* Ion către Maria:
– Mărie, ești precum un nor…
Maria, cu zâmbetul pe buze:
– Alb și pufos???
Ion:
– Nu… dar atunci când pleci mi se luminează ziua…

* – Vreau să brevetez un aparat de ras automat. Iată o cutie neagră, o deschizătură ovală, îți bagi fața înăuntru și un complex de lame te rade impecabil.
– Bine, dar… fiecare față are altă formă!
– Prima dată…

* Întrebare la Radio Erevan:
– De ce pre mașina de poliție scrie ”112”?
Răspuns: – Să știe cum să se bage polițaii în mașină, adică: 1 la volan, 1 în dreapta și 2 în spate.

* Se întâlnește un dirijor cu Dumnezeu…
Dirijorul:
– Doamne… ajută-mă să devin cel mai bun dirijor!
Dumnezeu îl întreabă:
– Fiule, ți-ar plăcea să fii dirijorul corului meu de îngeri și cei mai buni compozitori, precum Mozart, Beethoven, Schubert, să scrie pentru tine?
Dirijorul:
– Ar fi cel mai extraordinar lucru!
Dumnezeu:
– Pregătește-te, mâine la 10 ai prima repetiție!

* Așe de rău stau financiar, că și crizele de nervi le primesc în rate!

* Polițistul: – Cât e ceasul?
Trecătorul: – 10 și 10.
– Nu fă mișto de mine, că te trosnesc! Zi direct 20, că nu sunt prost…

* N-am mereu timp să le fac pe toate, dar și când am… nu fac nimic!

* De abia aștept să mă pensionez, să mă trezesc și eu la ora 6:00 și să ies la plimbare cu mașina, să conduc foarte încet și să-i fac pe toți să întârzie la serviciu!

41 thoughts on “O briză de umor

  1. 3… buna , al dracului copil 😡 ! 8 Lasa-ma nea Petre ca sant destui { inclusiv eu } care n-au saracii decat UNA si…tot ca aia mortii sant 😦 . 9 Asta-i TRAZNET ! Bine ca-mi adusei aminte caci… cred ca , si nevasta-mea are o haina de blana prin sifonier sau…avea :-(( !? Ultima cioaca insa , mi-a mers la casa sufletului , fix la corazon mi-a mers mai ales ca , si eu , ma trezesc din somn zilnic fix la 6 , imi trag o cana babana cu cafea , imi aprind o tigara si-i privesc cu placere , pe cei ce se grabesc , sa nu intarzie la munca 😎 😀 😀 😀 . Doamne , cati ani am asteptat asta… Nea Petre , TOATE mi-au placut insa , cele pe care le-am indicat , le consider crema de pe aceasta prajitura pe care-o oferi duminical , vizitatorilor dumitale . Pentru acest ” desert de duminica ” , dar nu doar pentru asta , iti transmit din comuna cu tzarani ajunsi ministrii : RESPECTELE MELE ONORATE NORDIST , RESPECTE SI URARI PRIETENESTI DE CAT MAI MULT BINE SI SANATATE !!!!

    1. De-aia nu-i bine să luăm copilul cu noi, decât dacă-i băiat și poate veni cu noi la fete. Atunci nu ne mai toarnă la mă-sa. 😉
      Mă înclin în fața aprecierilor, punct cu punct și apoi în ansamblu, cu mare mulțămire și prețuire, nea Marian! Sănătate cât mai multă și voie bună fără rețineri, transmise din Seiniul cel îndepărtat și totuși atât de aproape de inima fiecărui român!

  2. “Așe de rău stau financiar, că și crizele de nervi le primesc în rate!: Aşa-i, fix aşa 😂😂 cam ca ploile din acest anotimp nedefinit

    1. Mă bucur că te-am înveselit, așa cum și tu o faci prin bancurile și articolele de pe pagina ta, Anușka!
      Să avem parte cu toții de zâmbete și voie bună, în tot ce avem de făcut! 🙂

  3. M_au distrat toate, dar primul cu astronauții, cele doua cu polițiști, planul pensionarului (tare), in fond toate fac parte din briza de umor adusă de tine, sa ne înveselească duminica de duminica !!!😅O seara plăcută sa ai Petru!!!🌝🌕🌖

    1. A fost o seară plăcută, grație urării tale și nu a vremii, care și-a retras norii de ploaie, ducându-i în alte zări. Dar astăzi sunt din nou mulțumit, fiindcă că ți-am găsit zâmbetele lăsate pe această pagină, pentru care îți mulțumesc, dragă prietenă! O zi de luni minunată, ca una de vineri! 🙂

  4. Multumiri intense pentru buna dispozitie,toate sunt faine de tot! O seara frumoasa iti doresc si osaptamana cu bucurii!:)

  5. Buna dimineata! Tuturor

    O rază încearcă norii să-i spargă,
    Să ne amintească de soare, puțin,
    În ceașca-aburinda un zâmbet aleargă
    Să pună pe cer un strop de senin.
    ⛅🍁🌻
    O noua saptamana cu succes in realizarile propuse !

  6. Bună dimineața și bună să-ți fie inima, așa cum ne-ai obișnuit, Anușka!
    Recunoștință pentru cafea și frumoasele versuri care o însoțesc astăzi!
    Să auzim numai de bine și să fii înconjurată numai de frumos! 🙂

  7. Excelente!
    Imi propun să preiau câteva si să insăilez azi o postare.
    Să ai bucurii!

    P.S.Primul banc imi da ocazia sa vorbesc despre neplacutele zile cand am renuntat la fumat: mai aveam 2-3 ani pâna la vârsta de 60; indemnizatia de somer nu-mi ajungea pentru tigari si bere.
    In mod logic, am renuntat la tigari. Era in perioada cand pretul trecea de 10 lei.

    P.s.s. Imi reprim tentatia de-a (de)scrie situatia/situarea/starea mea actuala: pensionar semirural cu ochii pe guvern …

    1. Mulțumiri anticipate pentru eventualele preluări, gest ce nu poate decât să mă bucure! De asemenea, felicitări pentru reușita în abandonarea fumatului, știut fiind că-i dovada unei voințe puternice, pe care mulți nu o au!
      Sănătate și spor în toate!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.