Autobuzul

Coasele se mișcau în tandem, ghidate de mâini hotărâte și experimentate. Ierburile gemeau tăcut și cădeau îmbrățișate, ca într-un ultim dans al vieții lor efemere. Roua dimineții le anestezia durerea despărțirii de pământul hrănitor, iar primele raze ale soarelui erau pentru ele lumina care le promitea o nouă renaștere. Rutina se întrerupea doar când cei doi bărbați se opreau să ascută tăișul lamelor din dotare și să mai schimbe vreo două vorbe.

– Frumoasă și dimineața asta, remarcă mulțumit Marcel, un om pirpiriu și plin de energie, în ciuda celor șaizeci de ani cu care se lăuda.

– Mda, răspunse scurt Grigor, un vlăjgan cu părul și mustața căruntă, arătând aceeași vârstă ca partenerul său.

Era mai tăcut din fire, dar vorba îi era domoală și plină de miez, atunci când binevoia să se exprime.

– Iarba e plină de buruieni și cam bătrână, dar curată și hrănitoare pentru vacile mele, continuă primul. Îți mulțumesc încă o dată că mi-o dai, ba chiar mă ajuți și la coasă. În schimb, promit că-ți port lapte din cel mai bun, după cum ți-e nevoia. Doar suntem vecini de-acum și tare mă bucur că locul ăsta n-a mai fi pustiu.

Grigor dădu doar din cap și înfipse iarăși coasa între gleznele firelor ce fremătau precum niște fecioare virgine. Probabil că era nerăbdător să termine înainte ca soarele să-i apese pe creștetul capului sau, pur și simplu, nu socotea de cuviință că se impunea un răspuns. Marcel se grăbi să-i urmeze exemplul și apoi să țină pasul. Până au ajuns în fața unei tufe imense, compusă din verdețuri mai înalte și mai sălbatice, între care erau încâlcite crengi uscate și aruncate de-a valma.

– Acu-i acu!, exclamă cu înțeles vecinul pirpiriu. Se vede că au trecut patru ani, timp în care natura și omul au reușit să-și desăvârșească camuflajul. Bănuiesc că-i timpul să-l scoatem la iveală, nu?

Vlăjganul dădu din cap și de această dată, după care se avântă cu hotărâre spre amalgamul misterios și provocator ce le stătea în cale. Și nu era deloc ușor să scoată cu mâinile goale tot ce acaparaseră ierburile dese, ca într-o îmbrățișare strânsă și de lungă durată, pe care doar iarna o mai poate slăbi. Determinarea lui Grigor îl mobiliza însă și pe Marcel, iar efortul lor a fost răsplătit după ce, la urmă, au cosit și ultimele fire de iarbă ale tufei. Din mijlocul ei răsărise un autobuz ruginit, lovit în câteva locuri, cu parbrizul spart, cu urme de gloanțe și zgârieturi persistente. Părea un monstru preistoric adormit, gata oricând să deschidă ochii și să te mai atace o dată, înainte de a-și da ultima suflare.

Imagine similară

– Ăsta e autobuzul lui Dani-haiducul, ținu să lămurească pirpiriul, zâmbind satisfăcut. Sau… mă rog, a fost.

– Dani-haiducul!?, se miră vlăjganul, în timp ce își aprinse tacticos o pipă.

– Așa-i zicea lumea, cu simpatie. Ia să ne așezăm și să-ți povestesc pe îndelete cum a ajuns podoaba asta aici, își invită Marcel vecinul. Lui Dani îi plăcea mult să șofeze, să călătorească în locuri din cele mai faine. De-aia și-a luat autobuzul ăsta, dotat cu tot ce-i trebuie omului, ca o rulotă. Și-a dat toți banii pe el, da’ nu i-a rămas și de benzină, de trai. Mintea lui mai libertină l-a îndemnat la o soluție mai puțin ortodoxă: să spargă bănci, alături de amantă și un prieten de peste Gutâi. Oricum, zicea el, băncile fură de la oameni sub oblăduirea legilor, măcar să dea ceva înapoi din preaplinul lor. Și cum nu dau de bunăvoie, i-a obligat el s-o facă. O dată, de două ori, de trei ori… în Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea. Planurile erau foarte bune, ei lucrau la secundă și apoi se întâlneau în acest autobuz, luând uneori călători pe traseul spre casă, ca o acoperire suplimentară. Jumătate suma o împărțeau între ei, iar cealaltă jumătate o donau anonim unor oameni nevoiași. Probabil că prietenul lui a ciripit ceva, iar poliția a început să-l fileze discret, în timp ce unii oameni ajutați cu bani aveau bănuiala că el e bunul samaritean. De aici i-a venit numele de Haiducul, deși el n-a recunoscut niciodată că ar fi ajutat pe cineva în acest fel. Ultimul jaf a fost iarăși în Cluj-Napoca, de unde a venit cu o coadă lungă de mașini cu polițiști după el. A trecut de toate barajele de pe traseu, a rezistat unei ploi de gloanțe, iar la urmă a intrat cu viteză prin poarta casei acestea, pe care de curând ai cumpărat-o. A doborât și gardul ce ducea în grădina și nu s-a oprit decât aici, unde s-a împotmolit definitiv. Zecile de polițiști l-au încercuit imediat și a început un aprig schimb de focuri, care le-a fost fatal. Nu am fost de față, dar am auzit că i-a scos în saci pe toți trei. Autobuzul a fost sigilat, dar nu l-au mai ridicat de aici, fiind o treabă prea costisitoare pentru autorități. Proprietarii terenului sunt plecați de mulți ani în străinătate și nu au dat niciun semn, astfel că nimeni nu a fost deranjat de acest abandon, iar natura l-a înfiat, după cum s-a văzut. Doar unii vecini mai superstițioși își fac cruce și zic că Dani n-a murit cu adevărat, spiritul lui sălășluiește în autobuz și plimbă noaptea prin grădini. Matale ce zici de toată tărășenia asta?

34 thoughts on “Autobuzul

  1. Slabutz , iar de chestia cu ” înfipse iarăși coasa între gleznele firelor ce fremătau precum niște fecioare virgine.” te puteai lipsi ! Sper ca macar urmarea sa fie ceva mai de doamne ajuta insa , -asta-i parerea mea insa , nu-i un capat de tara -dac-asi fi in locul matale { dar nu sunt } , asi lasa balta o urmare scrisa in aceeasi cheie caci , nu-i chiar asa facila cum s-ar putea crede . Respect deosebit si , nu te supara pe mine c-am fost sincer ….

    1. În mod ciudat, evaluarea dumitale nu poate decât să mă bucure, nea Marian. În primul rând pentru că-i mai bine să fiu criticat la început și să sper la aprecieri mai bune în continuare, decât invers. În al doilea rând, neîncrederea cu care ai pornit e menită să-mi de un impuls de a demonstra că povestea merită ceva mai mult. Sper să reușesc, iar la sfârșit să-ți aflu opinia. Fără supărarea, firește! 🙂

  2. Mi-ai trezit curiozitatea, Petru, aşa că sunt într-un stand-by, precum s-ar spune.
    Pretextul – o poveste spusă la coasă – deschide perspective.
    Şi depinde de tine felul în care vei construi scenariul. Mai ales dacă este un text în lucru, aşa cum se întâmplă în cazul meu, cu Lumea de Dincolo de Fereastră.
    Îmi plac aceste jocuri literare în care nici chiar autorul nu ştie, iniţial, unde va ajunge (deşi unii spun că nu trebuie să te apuci de un text decât după ce ai coloana vertebrală în minte; posibil, de ce nu? Nu-i putem contrazice, dar nici nu este o axiomă literară).
    Exerciţii utile, după cum am mai spus.
    Îţi doresc inspiraţie şi o sâmbătă frumoasă! 🙂

    1. @Cristian Lisandru Fi serios maestre , la dumneata este text de text pe cand scenariul lui nenea Petre , sincer , ma ingrijoreaza o eventuala urmare , fara suparare maestre si de asemenea fara suparare onorate nordist !

      1. Eu cred în inspirația lui Petru, așa că este cu atât mai mare curiozitatea, nea Mariane. Și sunt sigur că l-ai incitat corespunzător! Numai gânduri bune amândurora, interacțiunea va fi constructivă. 👍👍👍

    2. De data asta am pornit la scris după ce mi-am fixat o linie aproximativă a acțiunii. Mai ales că nu-i vorba de o poveste fantastică, ci una care se vrea credibilă, chiar dacă va fi condimentată cu fapte mai puțin obișnuite în viața reală. Trebuia să schimb puțin tema, după ultimele povestiri cu evenimente și personaje supranaturale.
      Mulțumiri efervescente pentru încurajări, Cristian! Mult succes îți doresc și eu! 🙂

  3. Povestea se poate termina aici, lăsându-ne să ne construim propriul scenariu, cu Dani bântuind sau din contră, iesind victorios, în carne şi oase, de pe undeva. Dar nu, cred că cel mai bine ar fi să nu ne laşi să facem asta si să ne aduci tu o continuare. 😉
    O zi frumoasă, Petru!

    1. Nu-mi stă în fire să las o enigmă nedezlegată, așa că îmi voi expune în continuare punctul de vedere. Cred că introducerea de mai sus îmi oferă o perspectivă amplă, iar alegerea mea sper să fie pe placul celor mai mulți cititori.
      Duminică magnifică, Potecuță!

  4. Istorisisesti interesant, cu multe metafore și comparații dar cam fără învățătură.Un bunic, de exemplu, stă pe buturugă și poveste despre haiduci că luau de la bogați și dădeau la săraci….”haiducul” tău însă e fantomă.Poate a murit sau nu……În ziua he azi esti numit hoț chiar un boț de mămăligă de furi și dai unui sărac!

    1. Ai dreptate, dar învățătura (tâlcul) sper să se regăsească pe măsură ce se va derula acțiunea. Poate trebuia să specific că-i vorba doar de „Introducere”, dar voiam să cunosc întâi părerea vizitatorilor. Mulțumesc frumos pentru interesanta opinie!

    1. Mea culpa! Speram să se înțeleagă din amplitudinea subiectului, dar și prin întrebarea pusă celuilalt personaj, că urmează neapărat o continuare. Trebuie lămurită „tărășenia”, povestită până acum doar de un om, ce nici măcar n-a fost martor la confruntarea dintre polițiști și jefuitori. Mare mulțămire pentru lectură, Mihai!

    1. @Mihai Hai Hui Ma bucur ca te regasesc si-aici Mihai caci , nu ma-ndoiesc d e faptul ca-ti va place cum scrie omul din Seini , si-i vei ramane un vizitator fidel .

      1. Da Mariane normal ca-mi place altfel eu nu stau pe blogul cuiva. Ba chiar m-a ambitionat sa incerc si eu un SF dupa ce i-am citit toate Tangentialele de curand.
        Apropo mai bine nu mai imi faceai “lipeala” pe blog cu Renata C, ca e rea de gura si nu stie de gluma. Nu-i place cuvantul cu M

  5. Mi-a placut povestea ta,am citit dintr-o rasuflare de la capat pana la sfarsit,placut!O seara faina iti doresc! 🙂

  6. Aștept continuarea! La o partidă de coasă, oamenii spun multe povești și întâmplări grozave. Ca și această poveste cu haiducul modern.
    Numai bine, dragă Petru, cu drag! 🙂

    1. Încă se mai găsesc cosași manuali, mai ales când terenul e mai mic și iarba e trebuincioasă animalelor din gospodărie. Doar haiducii au cam dispărut sau acționează în alte feluri, mai puțin cunoscute.
      O zi cum nu se poate mai benefică, dragă Alex! 🙂

    1. Nu-i exclus deloc să fie vorba de bani furați de guvernanți, știut fiind că ei sunt în cârdășie cu mulți dintre bancheri. La fel ca legiuitorii. 😉
      Săru-mâna cu mulțumiri și gânduri duminicale din cele mai bune, Anușka!

    1. Mă simt onorat și recunoscător pentru cuvintele tale frumoase. Nădăjduiesc să fiu la înălțimea lor, iar tu să-mi fi alături cât mai mult posibil!
      O săptămână rodnică!

    1. Și eu cred că sunt posibilități nelimitate, din care multe incitante. Doar că eu am ales deja calea de parcurs, mai rămâne să văd dacă am fost inspirat.
      Salutări din Seini!

  7. M-ai surprins! Nu ma asteptam la o continuare, desi “finalul” trebuia sa imi dea de gandit… Asa, adu-ma cu picioarele pe pamant, sa mai cobor din cand in cand de pe unde ma uit (uit sa ma intorc)! 🙂

  8. Ca de fiecare data imi place!
    De fiecare data ne surprinzi frumos, rabdare maxima, felicitari 😉
    Astept cu interes enigma dezlegata incetul cu incetul 😉
    Vise frumoase si un buna dimineata! ☕🍀

    1. Sunt încântat și onorat de frumoasa ta primire, Ileana! 🙂
      Cu cititori ca tine, inspirația și procesul de redare mi-e o adevărată plăcere.
      Zile faine și musai plăcute!

  9. Ce frumos povestești Petru, m_am convins demult, si cred că au fost asemenea personaje, aștept continuarea !!! Mai târziu am apărut pe aici, nu știu cum fac, dar zboară timpul atât de repede ???👋

    1. Așa e timpul ăsta, zboară ca gândul când e viața mai plăcută. Doar pentru mine trece mai greu în perioada de vară, dar foarte repede în celelalte anotimpuri, mai răcoroase. 🙂
      Mulțumesc frumos, dragă prietenă!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.