55 thoughts on “Cișmele

  1. Chiar dacă nu arătau așa, mi-ai amintit cu imaginile tale de cișmelele din colț de stradă, de șipotele înșirate prin cele mai populate sau nebănuite locuri, dar și de izvoarele pe care nu de puține ori le-am întâlnit sau le-am căutat pe cărările munților.
    Apa, izvor și viață.

    1. La urma urmei, calitatea și prospețimea apei e cea care contează cel mai mult. Aceste însușiri fac memorabile unele cișmele la care oamenii revin cu drag și cu vase de umplut.

      1. Poposesc de fiecare dată cu mare drag. Doar că nu comentez. Îmi plac foarte mult postările și chiar voiam să îți spun că apreciez varietatea. Iar bancurile din we sunt adorabile. Multumesc!

    1. A fost o plăcere să mă răcoresc cu gândul, selectându-le și închipuindu-mi cât de benefice sunt pe o asemenea căldură.
      Îți doresc să treci cu bine peste insistentele raze de soare din aceste zile, dragă Cornel!

  2. Când văd câte o ţâșnitoare din asta, crapă bojogii în mine de poftă. Să mai pui și niște îngheţată, la cornet, n-am văzut ce de apucături am.
    O zi peste așteptări, Petru!

    1. Sunt sigur că te bucură și acolo astfel de mini-oaze de răcorire și hidratare, după cum am văzut unele fotografii din străinătate. Nu știu, însă, dacă apa are aceeași prospețime și puritate.
      Mulțumiri intense și urări pe măsură, George!

  3. Mi-au amintit de faptul ca jumatate din apa potabila a Europei se gaseste in Romania…………
    M-au facut sa visez la a filma ,candva,cismelele create de mama natura……..

  4. M_am racorit acum pe seară, privind la cișmelele culese de tine Petru, ce idee năstrușnică, te felicit că ne faci părtași la bucurie !!! 🌓😄 O seara răcoroasă sa ai !!! 🍹

    1. Ideea era firească, având în vedere supliciul pe care-l simt în fiecare zi de toropeală. Măcar în acest fel mi-am răcorit sufletul. 🙂
      Un gând bun și bine aerisit, pentru tine, dragă Mica!

    1. Sper că te-ai răcorit și tu alături de mine, tocmai pentru că ai avut parte de cișmele răcoroase în toată Europa. Deci știi mai bine ca oricare altul ce mult contează o hidratare potrivită la locul potrivit. Săru-mâna cu sentimente nobile, dragă Ileana! 🙂

      1. Tot vreau să le pun, dar am atâtea proiecte și idei că tot amân și colecția crește. Că poze fac la fiecare întâlnire cu câte un felinar. 🙂

  5. Buna dimineata ! Petru si prietenilor acestui blog
    Azi de ziua 23 August ,sa ai o zi fericita si amintiri frumoase
    Dar inainte serveste cafeluta cea de toate zilele 🙂

    1. Săru-mâna pentru cafeaua de joi, Anușka! O cafea mai aparte decât celelalte, pentru că o beau înainte de a merge la piață și a mă confrunta cu precupețele și soarele, destul de puternic încă.
      Mare mulțămire și urări benefice îți transmit din toată inima! 🙂

    1. Salve consistente și pașnice din partea mea, Alioșa! 🙂
      Toată aprecierea pentru gestul tău de a transmite mai departe răcorirea aleasă de mine. Poate ne ajută cu o idee în aceste zile de arșiță și demență provocată probabil tot de căldură. 😀
      Mă bucur mult că ai rămas la fel de înțelept și prietenos, în ciuda vicisitudinilor vremii, și îți doresc multă sănătate și spor în toate, Sandule! 🙂

      1. Iar EU te SALUT cu ONOARE și DEMNITATE ! 🙂

        ” Munții noștri, AUR poartă 🙂
        NOI, cerșim din poartă-n poartă ” 😦 😦 😦

        Sandu.

    1. Am fost pe fază în a-ți mulțumi imediat pentru cafeaua de astăzi, Anușka!
      Bună dimineața și apoi o zi cu multe bucurii, îți doresc din toată inima! Toate cele bune și frumoase! 🙂

  6. Parca ai adus un pic de racore in aer,la mine sa simtit dimineata!Un weekend minunat iti doresc!:)

    1. Să sperăm că, de acum înainte, se va simți tot mai pregnant răcoarea, iar noi vom zburda precum cerbii. Vreme şi vremuri bune îţi urez şi eu, dragă Gabi! 🙂

    1. Bună dimineața și mulțumesc călduros pentru cafeaua de azi, Anușka! O sorbesc pe îndelete, cu ochii ațintiți pe cer și simțurile ascuțite în așteptarea vântului care să schimbe vremea în bine. Ceea ce-ți doresc și ție, dragă prietenă! 🙂

  7. Toate sunt frumoase. Dar cel mai tare mi-a plăcut cea cu butoiul. Să tot bei apă din ea!
    Foarte potrivită postarea, pentru aceste zile foarte călduroase.
    Zile răcoroase, dragă Petru! 🙂

    1. Imaginea butoiului în plină arșiță – așa cum a fost în ultima vreme și prin nordul țării – o asociem imediat cu lichidul răcoritor ce ar trebui să-l umple. Îmi amintesc că părinții mei păstrau întotdeauna câte unul în apropierea fântânii.
      Zile de toamnă blândă îți doresc, la rândul meu, dragă Alex! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.