Naivități românești

* Să crezi că țara este condusă de un guvern, când de fapt toate deciziile importante le ia un singur om.

* Să te miri de manualele cu erori grave, când nici măcar Ministrul Educației nu știe să vorbească bine românește.

Imagine similară

* Să te miri de de prostiile spuse de guvernanți, când primul ministru face gafe după gafe.

* Să crezi în cinste și onoare când Parlamentul e condus de doi oameni certați cu legea.

* Să mai crezi că justiția îi va pedepsi pe marii corupți, când ei au imunitate și se ascund în Parlament.

* Să crezi că vei fi angajat la stat pentru meritele tale, dacă nu ai o rudă sus-pusă.

* Să crezi că a existat un stat paralel, înainte de a-l fi inventat Liviu Dragnea.

* Să crezi că pușcăriașii cu avere au condiții grele în detenție.

* Să crezi că poți trăi mai bine dacă ți s-a mărit salariul sau pensia odată cu inflația.

* Să crezi toate minciunile pe care le auzi din gura guvernanților, doar fiindcă sună frumos.

* Să crezi că statul te ajută, chiar dacă-ți plătești toate dările.

* Să vrei condiții europene, dar să gândești și să muncești ca în România.

37 thoughts on “Naivități românești

  1. Ca sa te parafrazez
    Naivități mondiale

    * Să crezi că țararile sunt conduse de guverne vizibile când de fapt toate deciziile importante le ia un singur guvern nevăzut

    * Să te miri de de prostiile spuse de guvernanți, când ei vorbesc ce le este comandat.

    * Să crezi în cinste și onoare când lumea e condusa de persoane care hotărăsc pe ascuns pentru toți

    * Să mai crezi că justiția îi va pedepsi pe marii corupți, când ei au imunitate

    * Să crezi că vei fi angajat pentru meritele tale, dacă nu ai binecuvântare!

    * Să nu crezi că existată un stat paralel

    * Să crezi că guvernele au interes ca lumea sa o duca bine

    * Să crezi toate minciunile pe care le auzi din gura guvernanților, doar fiindcă sunt spuse prin media.

    * Să crezi că statul te ajută, chiar dacă-ți plătești toate dările.

    1. Binevenită extrapolarea la nivel mondial, cu observația că doar la capitolul cu statul paralel nu suntem de aceeași părere. Era prea de tot să avem aceleași naivități! 🙂

      1. Cum numești de exemplu Grupul Bilderberg? Care e rolul lui? Cum se impaca asta cu conceptul de democratie? Cum putem fi atât de naivi sa credem ca astia fac la intuneric si in ascuns lucruri bune?

      2. Nu știu cât e adevăr și cât e teorie a conspirației în acel grup. Oricum, fiind pe plan mondial, e mai greu să schimbăm noi ceva, până nu ajungem o țară în care cetățenii au cu adevărat drepturi egale și conducători de bună credință.

      3. Salve amicale, Alioșa! 🙂
        Mulțumiri pentru trimitere, de unde vin chiar acum, după ce am lăsat un mic comentariu. Bine că s-a terminat vânzoleala asta cu referendumul, dar mă tem că se vor găsi alte metode de dezbinare. Asta e politica guvernanților.

  2. Am obiecţiuni!
    1. Dacă răsfoieşti facebook-ul (plus unele bloguri) te convingi că, în ceea ce priveşte miniştrii agramaţi şi, în general, lipsiţi de educaţie, cum e turcul, şi pistolul. Miniştrii sunt pe măsura majorităţii românilor, şi viceversa.
    2. Lumea e de când lumea (sic!) condusă pe ascuns.
    3. Statul paralel există de multă vreme, şi nu doar în România. Vezi https://en.wikipedia.org/wiki/Parallel_state
    4. Condiţiile europene nu mai sunt ce-au fost. Europa e din ce în ce mai plină de musulmani neadaptabili, de atentate teroriste şi de aberaţia numită “corectitudine politică”, care pune pumnul în gura majorităţii.

    1. Pertinente obiecții, dar la care se poate răspunde cu altele:
      1. Miniștrii (diplomații, în general) trebuie să facă parte din elita societății, cu calități deosebite în comunicare și management. E greșit să alegem persoane în guvern doar pentru că execută fără să gândească, excluzându-le pe cele care măcar știu să mintă cursiv și frumos.
      2. Știm că lumea e condusă pe ascuns de persoane influente, dar dacă ne stă în putință să înlăturăm una malefică, pe care o cunoaștem, atunci să o facem.
      3. Statul paralel creat de Liviu Dragnea e cel mai nociv, pentru că vrea să devină personal și unic.
      4. Aici îți dau dreptate în totalitate.

  3. Sa crezi… asta nu-i o naivitate ci o caracteristica a turmelor umane . Sa crezi in ceea ce-ai enumerat dumneata , avand la indemna mijloace de informare – la care noi astia mai purisanii nici in vis nu le puteam visa- abia asta-i o naivitate , de fapt este prostie crasa . Respect onorate nordist !

    1. Am folosit un eufemism, dar tot atât de bine le putem spune și țepe sau prostii, precum le zici și matale, nea Marian. Fiecare dintre noi avem parte de unele, și nu trebuie să fie neapărat din domeniul atât de vast și dureros al politicii.
      Salutări și urări călduroase din Maramureș!

  4. Nea Petre , daca vrei sa razi pana maine dimineata si cu tenderu’ , arunca-ti un ochi aici : (( AS MELHORES PEGADINHAS – TONINHO TORNADO – NETTO TOMAZ )) CRIMINALA PE CINSTEA MEA !!!

    1. Totul este efemer, mai ales în zilele noastre, când comunicarea și informațiile circulă cu atâta ușurință și rapiditate. Manipulările se propagă pe diverse surse, dar și adevărul iese la iveală, tot datorită tehnologiei.

  5. Eu cred că s-a ajuns la această ,,naivitate,, într-un mod premeditat………….Cine stă sa analizeze lucrurile dintr-o perspectivă generală, când nu are ce pune pe masă, și asta îi ocupă tot timpul, economia de gânduri ,,neprioritare,, fiind la fel de valorizată, de majoritate, ca și economia la bani ? Iluzia informării este acoperită de ,,tembelizor,, , ,,circul,, , la fel, în timp ce ,,pâinea,, se primește de la ,, stăpâni,, , în schimbul timpului și obedienței acordate ,,de bună voie,,……….
    Speranța e la cei care vor mai mult decăt ,,pâine și circ,, și, pe deasupra, au, în suflet, dorința de a le arăta și altora că există și altceva, pentru ca și aceștia să ajungă să gândească și să-și dorească altceva decât ,,pâine și circ,,………………………..

    1. Corectă motivația naivităților, cu precizarea că noi avem genele naivității în sângele strămoșesc, inoculate în ultimele secole, dacă nu chiar milenii. Foarte des am fost mințiți cu brio, exploatați din plin și conduși de oportuniști puși de Înalta Poartă, Imperiul Austro-Ungar, tătari, polonezi sau ruși.

      1. ,,LĂSAȚI COPIII SĂ VINĂ LA MINE….,,
        Poate că, la nivel de nație am rămas copii, ceea ce ar putea fi, până la urmă, salvarea noastră, intr-o lume atât de pervertită…………
        Poate că vom crește mari, intr-o lume nouă……

  6. Eu ma intreb ce sa mai sper ❓ Ca vor venii alti hoti care ne vor ingropa de vii,ne vor cere imposibilul ❓
    Nu mai sper nimic,paca de tineretul care se naste si traieste intr-un mare haos, minciuna si hotie
    Buna dimineata! Tuturor
    Draga Petru un articol excelent !
    O duminica binecuvantata cu mari sperante ,ca eu mi-am pierdut-o in eter 🙂

    1. Cum a zis și Potecuța, mai sus: chiar dacă a murit speranța, hazul încă trăiește. Cu cât sunt mai grele vremurile, cu atât mai tari sunt bancurile generate de ele.
      Să zâmbim dulce-amar și să ne bem cu plăcere cafeaua cu același gust, pentru care îți mulțumesc din inimă, Anușka! Duminică revigorantă! 🙂

  7. Şi eu cred că românii nu pot fi prostiţi la infinit, dar poate că sunt posesorul unui optimism exagerat. Şi, din nefericire, în foarte multe perioade ale istoriei noastre, am avut exact conducătorii pe care i-am meritat. Ne-o facem cu mâna noastră, în general… 🙂
    Să auzim de cât mai bine, Petru, zic că am merita. Totuşi…

    1. Nu se cade să-ți contrazic optimismul, ci mai degrabă să mă molipsesc și eu de la el. Mai ales că îți dau dreptate când spui că fiecare popor își are conducătorii pe care-i merită. Păcat de minoritarii avangardiști, care, dacă nu emigrează, trebuie să suporte alegerea majorității.
      Să fii iubit și mereu iubitor, Cristian! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.