Fetița care visa pentru alții

Scena și cele trei personaje atât de diferite ar fi putut sugera despre ce este vorba. O femeia tânără și îndurerată, care apela des la cutia cu șervețele de pe masă, pentru a-și tampona ochii umezi. Copila de vreo zece anișori, cu părul lung și alb ca zăpada proaspăt așternută, ce își împreuna și descătușa mereu mâinile micuțe, păstrând privirea ațintită în jos. Părea impasibilă la tot ce se întâmpla în jurul ei, o prizonieră a unei împrejurări neplăcute pe care încerca să o ignore. Bărbatul, relativ tânăr și el, avea – cum altfel? – un carnețel în mâna stângă și un pix în cealaltă. De asemenea, lângă șervețelele de pe măsuță, se putea vedea un reportofon al cărui beculeț avertiza că e pornit. S-ar putea ca aceste detalii să fie suficiente pentru a ne lămuri despre ce e vorba, dar, pentru certitudine, vom face uz de faptul că naratorul poate trece neobservat și vom intra în detaliile discuției:

– Doamnă Popan, vă asigur că nu trebuie să vă faceți mari griji, încercă omul să o liniștească. Lena trece printr-o perioadă mai grea, însă, odată cu timpul și ajutorul nostru, o să vedeți că-și va reveni. E doar un copil fragil care trebuie readus pe linia de plutire.

Imagine similară

Femeia suspină și dădu din cap neîncrezătoare, în timp ce-și mai luă un șervețel.

– Poate că e așa, dar să nu credeți că-i un copil obișnuit. Sau cel puțin nu mai e. Colegii de școală o tratează ca pe o retardată, cei din vecini o ocolesc și râd de părul ei, de faptul că-i retrasă și nu are nicio prietenă. Nici cu mine nu mai vorbește, doar strictul necesar și mai ales când o întreb. Unde e fetița mea exuberantă care ne lumina zilele cu voioșia și neastâmpărul ei? Simt că a plecat deodată cu sufletul soțului meu, lăsând în urmă doar un trup fără emoțiile omenești. A trecut un an și nimic nu s-a schimbat. Parcă retrăiesc în fiecare zi acea dimineață în care am auzit-o țipând în camera ei. Ne-am grăbit amândoi să vedem despre ce e vorba și am rămas îngroziți când am văzut că părul ei frumos a încărunțit peste noapte. Plângea cu suspine, iar soțul a luat-o în brațe să o liniștească, asigurând-o că totul a fost un coșmar. Ea îl strângea tare, cu mânuțele în jurul cefei, iar vorbele spuse atunci mi-au rămas întipărite în memorie: „Tati, să nu mori azi!”. Își iubea foarte mult părintele, și el o trata ca pe o comoară neprețuită. În cele din urmă a reușit să o oprească din plâns, dar a trebuit să-și ia o zi liberă, pentru a-i fi mereu alături. Cu toate acestea, nenorocirea s-a întâmplat: pe la miezul zilei, bărbatul mi-a căzut ca secerat, fără suflare. Apoi am aflat că a fost vorba de un stop cardiac din care nu a mai putut fi readus la viață, deși nu știam să aibă probleme cu inima. Lena nu a mai plâns, dar s-a închis definitiv în ea, ceea ce-i mult mai rău. Nu credeți că-i ceva deosebit în acest caz, doctore? De unde a știut fata că o să-i moară tatăl?

Bărbatul notă ceva pe foaia dinaintea lui, după care o privi cu îngăduință pe doamna Popan.

– Fiecare caz e deosebit de altul, doamnă, dar nici acesta nu-i ieșit din comun. Probabil că soțul dumneavoastră a fost atât de afectat de încărunțirea odorului său, încât inima i-a cedat. Se poate întâmpla oricui, la fel și albirea părului. E drept că nu la o vârstă atât de fragedă, dar nu-i total exclus.

– Așa mi-am zis și eu, reluă femeia, cu o voce mai puțin tremurândă. A fost unul dintre motivele pentru care n-am apelat încă la un psiholog, dar nici n-am vrut să se accentueze zvonul că fata mea e nebună. Doar că, zilele trecute, s-a mai produs un accident ce m-a pus iar pe gânduri. Vecinul cel mai apropiat a venit în vizită pe la noi, cum făcea adesea și când trăia bărbatul meu. Acum îi era milă de Lena și voia să o bucure de fiecare dată cu câte un mic dar, mai ales că se apropie Crăciunul. Iarăși îmi amintesc exact cuvintele pe care i le-a spus fata, la plecare: „Ai mare grijă cum cobori treptele!”. Vă dați seama ce m-am cutremurat când omul a alunecat pe poleiul depus pe scară și apoi și-a rupt mâna în cădere. Am întrebat-o pe Lena de unde i-a venit ideea unui astfel de sfat, iar ea mi-a spus că a visat. Îmi puteți explica și această ciudățenie? Că vecinul a dus vorba mai departe, iar lumea crede că fata mea aduce ghinion.

– Totul e în mintea oamenilor, care-și alimentează prejudecățile cu coincidențe, o asigură doctorul.

Apoi, cu un zâmbet amiabil, se adresă copilei:

– Încearcă să te gândești la ceva plăcut, înainte de a adormi. Ce zici de un brad frumos, plin cu daruri sub el?

Fetița nu schiță vreun gest prin care să arate că a auzit întrebarea, așa că bărbatul mai încercă:

– Hai, Lena, vorbește cu mine! Uite, mai avem un sfert de oră, în care mi-ar plăcea să te ascult. Îți promit și eu un mic cadou, dacă îmi spui câte ceva despre tine.

Copila făcu semn mamei să-și apropie capul, după care îi șopti ceva la ureche. Doamna tresări surprinsă și i se adresă psihologului:

– Știți, eu am încercat să o pregătesc de ieri pentru această întâlnire, iar ea a visat ceva în legătură cu asta. Acum îmi spune că ședința se va întrerupe înainte de vreme.

Doctorul se arătă amuzat și încercă din nou să o abordeze pe fetiță:

– De ce crezi tu că vom termina mai devreme discuția? Să știi că eu sunt foarte conștiincios și punctual, dar depinde de tine dacă…

A fost momentul în care asistenta intră intempestiv pe ușă, spunând cu o voce gravă:

– Domnule doctor, am primit un apel de la spital. Soția dumneavoastră…

– Cuuuum?! De la spital? Ce s-a întâmplat?, se agită bărbatul sărind de pe fotoliu. Mă scuzați…, trebuie să plec…, vorbim data viitoare…

Cu aceste scuze și o privire întunecată adresată fetiței, medicul le invită afară din cabinet, în timp ce-și lua haina din cuier.

48 thoughts on “Fetița care visa pentru alții

  1. Ai început cumva o povestire mai lungă? E interesant, dar mă tulbură destul de tare, pentru că se întâmplă astfel de cazuri, dar adulții nu știu cum să reacționeze și așază pe umerii copiilor o sarcină mult prea mare. Nu vrem să acordăm încredere, nu vrem să schimbăm nimic din lucrurile cu care ne-am obișnuit și forțăm realitatea să rămână în tiparele obișnuite. Însă viața nu poate fi pusă în tipare, ea curge liberă și ne dă uneori peste nas.
    În acest caz fictiv, era suficient ca toți să accepte că fata putea prevesti viitorul. Pe perioade scurte se poate, dar cu cât perioada este mai lungă, cu atât șansele ca viitorul să nu se adeverească, se măresc.
    Era un film în care cineva prevestea viitorul și la un moment dat ceea ce aflase a cam dărâmat-o. Era o femeie. Din film aflăm că de fapt viitorul putea fi schimbat și ceea ce prevestea femeia era doar șansa ca viitorul să fie schimbat. Desigur că dacă știm cauza adevărată a bolilor, de exemplu, putem înlătura cauza. Și moartea tatălul ei putea fi înlăturată, deoarece inima cedează atunci când o emoție care o depășește provoacă oprirea ei. Și nu e vorba neapărat de emoții puternice, cât de șocuri intense de scurtă durată, chiar dacă pentru alții șocul poate fi minor. Fiecare are “călcâiul lui Ahile”. Pe care însă îl poate controla.

    1. Da, e primul fragment dintr-o povestire pe care mi-ar plăcea să o dezvolt, datorită temei controversate și cu priză la o mare parte din cititori. Să vedem până unde ne-or duce pașii, dar și cât realism voi fi în stare să ofer întâmplărilor de pe parcurs.

  2. Ma asteptam la AUTOBUZUL, da vad ca te-ai apucat de o noua povestire , care se pare ca are un inceput foarte bun si incitant.
    Zi faina sa ai , draga Petru si inspiratie in continuare !

    1. Mulțămesc apăsat pentru apreciere, dragă Cornel! Într-adevăr, am parcat Autobuzul și am luat-o pe calea viselor, unde te invit în fiecare zi de marți.
      Toate cele bune și frumoase!

    1. Ai presupus bine, Cristian. Trebuie să fie o continuare, judecând după modul brusc în care se termină fragmentul, dar și după ideea amplă, care merită exploatată. 🙂
      Mult spor ți ție, maestre!

      1. Mă bucur că timpul îţi permite să te dedici prozei, Petru, eu sufăr la acest capitol, în ultima vreme, din această cauză am devenit minimalist. 🙂 Spor îţi doresc şi eu! 🙂

      2. Nu cred că-i o fericire să fii mereu singur, chiar dacă mă alin cu scrisul și contactele virtuale. Să fii fericit că ai pe cineva aproape, pe care să o iubești și cu care să comunici, așa cum am fost și eu odată! Timpul și soarta o să le rezolve pe toate, Cristian, și meriți să o facă de bine! 🙂

    1. Scuze că nu am scris că va urma, Potecuță! Am sperat că se va înțelege sau poate că, în subconștientul meu, am așteptat să văd dacă se merită să merg mai departe. Acuma sunt sigur, mai ales după criticile mobilizatoare de mai jos. 🙂
      Mii de mulțumiri!

  3. NU MA INTERESEAZA , NU MA INTERESEAZA CHIAR DELOC !!!!!!!!!! Cand este vorba despre copii , devin brusc , mai periculos decat tigrii . Copii inseamna pentru mine care sunt parinte de copii , CANDOARE , NAIVITATE , DRAGOSTE asa incat… nu-mi plac povestirile – precum aceasta bunaoara – despre copii tristi mai ales ca , stiu precis ca-n lumea asta de KKT , exista MILIOANE de copii tristi . Oricum -fara suparare – imi pare o ciuguleala dupa cateva filme pe care le-am vazut si care , aveau strict subiectul abordat de dumneata din primul moment si… pana-n finalul povestirii . Respect deosebit onorate nordist caci , meriti din plin respectul meu .

    1. Tot respectul pentru faptul că nu te contrazici nici de data asta, nea Marian. La fel de hotărât m-ai ambiționat (criticat constructiv) și la începutul povestirii Autobuzul, după care consider că a ieșit, totuși, ceva bun. Mi-ar plăcea să știu care autor și în ce povestire a avut inspirația să mă „plagieze anticipat”, pentru că nici mie nu mi-a fost clar despre ce voi scrie, decât înainte cu două zile, când mi-au venit niște idei. Cu atât mai puțin cunosc ce va urma, așteptând, ca de fiecare dată, inspirația momentului.
      Cu mulțumiri, prețuire și numai urări de bine!

      1. Nene Petre , umile cereri de iertaciune iti prezint , chiar n-am dorit ca , iesirea mea sa-ti para o critica caci , INTOTDEAUNA , CRITICILE se fac la final , atunci cand lucrarea este finita . Pur si simplu mi-am exprimat o parere despre ceea ce cred cu tarie despre copii aducand in sprijin faptul ca eu , sunt parinte de copii : adica ceea ce ar trebui sa se inteleaga despre acest concept . Cat despre ala care te-a ” plagiat ” { atentie : nici macar in gluma n-asi afirma asa ceva atunci cand este vorba despre dumneata } pai , nu cunosc numele scenaristilor sau autorii textelor insa , filme pe tema aceasta…s-au facut atatea incat daca asi avea macar cate o suta de lei pentru fiecare dintre ele …mi-asi putea petrece sarbatorile de iarna impreuna cu HSM Queen Elisabeth a II -a si , mi-ar ramane suficienti bani in chimir pentru intoarcerea acasa folosindu-ma de JET-ul Familiei Regale a Marii Britanii si Irlandei de Nord , si-a petrece in continuare alaturi de dumneata in Seini-ul dumitale natal 😉 . Daca-ti spun ca meriti respect …sa sti ca stiu ce spun nea Petre , ai dovedit-o din plin in raspunsul dumitale , nu esti ranchiunos si asta-i tot ceea ce conteaza !!!

      2. Nu ai de ce să-ți ceri iertare, nea Marian, din moment ce am specificat că aprecierile dumitale mă stimulează mai mult. Plus că te admir mereu pentru sinceritate, indiferent că-i cazul de povestiri sau bancurile duminicale. De aceea, intervențiile pe care le faci la mine, le consider un condiment benefic, mai presus decât sarea și piperul. Să fii iubit și mereu vigilent pe bloguri și în viață! 🙂

  4. Întrebarea mea este legată de genul literar în care încadrează autorul acest început de roman…..
    Este vorba de SF sau despre un roman realist, pentru că ceea ce am citit este, în mod clar, posibil, dar, în mod surprinzător, de necrezut, pentru foarte mulți oameni ? Sună (adică este scris) bine.

    1. Nu sunt convins dacă va ajunge un roman sau o nuvelă, dar clar nu este vorba de SF. Eventual de ficțiune, pentru cei mai neîncrezători în acest gen de fenomene și care le spun „paranormale”.
      Mulțumiri alese!

  5. O povestire palpitanta care sper sa mai urmeze ,cu toate ca draga Petru nu ai scris ,,va urma” 🙂
    O zi in care sa ai inspiratie si multa sanatate !
    Te servesc cu o cafeluta sa te incalzeasca pe o vreme rece cum e la mine 🙂

    1. Bună dimineața, chiar dacă am intrat mai târzior pe aici, Anușka! Până la amiază mai sunt două ore. 😉
      Dacă nu am menționat că va urma, înseamnă că viitorul episod va fi o surpriză, plăcută sau neplăcută, în funcție de percepție. 🙂
      Săru-mâna pentru cafea și apreciere, dragă prietenă!

  6. Ai admiratia mea. Povestioara inceputa cred ca atinge un subiect sensibil si cu accent de paranormal asa ca sper, sa nu fie doar o nuvela ci un roman avand in vedere ca eroina principala acum este o fetita, se poate dezvolta ……..

    1. Să-ți fie „tastatura aurită” și speranța ta să se împlinească, Anda! Asta depinde de inspirația mea și felul în care povestirea va fi apreciată de cititori.
      Mulțumesc frumos pentru vizită și încurajare, dragă prietenă! Zile benefice și binecuvântate îți doresc, la rândul meu! ❤

  7. Încep prin a spune că te cam alinți prin comentarii, căci tu erai sigur de succesul temei alese. Dar oare nu facem la fel mai toți? 😀

    Foarte interesantă tema și, după cum ai început, sunt sigur că-ți va ieși ceva fain tare.
    În conexiune cu unul dintre comentariile de mai sus, tema previziunii, a premoniției, a mai fost abordată, fie în SF, fie în scrieri de ficțiune, deși poate fi și o temă perfect actuală și reală, doar că nu la tot pasul întâlnim persoane cu astfel de capacități. Dar asta nu înseamnă că plagiezi, ci doar că abordezi și tu o temă. Oare cei care au scris despre iubire s-au plagiat unii pe alții? 😀

    Mie mi-a plăcut mult și aștept continuarea.
    Spor la scris! 🙂

    1. Mă bucur mult că ai trecut pe la mine, dragă prietene!
      Într-adevăr, tema e prezentă în multe cărți și filme, dar cred că-i importantă concluzia la care ne duce povestirea. O cunosc, dar nu știu încă modul în care mi-o voi transmite și cât voi fi de convingător. Faptul că vei fi alături de mine, îmi dă un stimulent în plus, Mugurel! Mii de mulțumiri! 🙂

      1. Dragă Petru,
        Ar trebui să știi că pe la tine trec mereu, chiar dacă nu totdeauna las semne. Și de asemenea trebuia să stii că-ți sunt alături, iar dacă pot, te si susțin.
        Tema este deosebită și foarte complexă. Oare câți dintre noi, oameni simpli, nu am avut oresentimente/premoniții, fie și doar că se va întâmla ceva? Omul are această capacitate, dar se pare că foarte puțini o știm folosi cu adevărat.
        Așa că, spor la treabă, dragă Petru!

  8. Inceputul de poveste i_l încadrez în paranormal, și sa știi ca în zilele noastre sunt destui copii înzestrați în genul fetitei din povestea ta draga Petru, si drept sa_ti spun ca imi place, și aștept cu drag continuarea!!! 🤩

    1. Personal, încă nu am întâlnit cazuri de oameni dotați cu capacitatea de a avea previziuni prin vise, dar am auzit de foarte multe cazuri de la persoane reale. De aici și ideea unui subiect care să se bazeze pe acest fenomen controversat. Săru-mâna cu recunoștință pentru vizită, dragă Mica! 🙂

    1. Cei mai încrezători în acest fenomen apelează la cărți de traducere a viselor, pe care le consultă zilnic pentru toți cei care-s dispuși să le împărtășească.
      Un sfârșit de săptămână revigorant!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.