Soneria de la ușă nu părea băgată în seama, deși cineva insista să o folosească de câteva minute. Într-un târziu, doamna Popan se hotărâ să pună capăt supliciului și veni să deschidă.
– Ooo, domnule doctor Oșan!
– Bună seara, doamnă!, răspunse bărbatul zâmbind satisfăcut. Începusem să cred că nu sunteți acasă.
– Mă scuzați, dar m-am gândit că-i dădaca, ea preferă să sune în loc să-și caute cheia în poșetă. Poftiți înăuntru și luați loc, îl invită femeia, cu o politețe firească. Mai nou, faceți și vizite la domiciliu?
– Nuuuu, dar în cazul dumneavoastră am ținut să fac o excepție. Mai ales că nu v-ați mai prezentat la ședințe, îi reproșă medicul în timp ce se făcea comod.
– E adevărat, trebuia să vă sun. Știți…, m-am simțit jenată după ce s-a întâmplat data trecută, cu visul stupid al Lenei. Apropo, cum se simte soția dumneavoastră?
Doamna Popan se așeză, la rândul ei, pe un scaun din fața interlocutorului. Părea mai liniștită pe teren propriu, vocea îi era mai sigură și chipul dispus a rămâne senin.
– Din păcate, nu e bine deloc. A avut un accident de circulație, dar când am ajuns la spital, era conștientă încă. Apoi a intrat în comă și de atunci nu și-a revenit. Medicii spun că starea ei rămâne stabilă, însă nu se întrevăd speranțe de îmbunătățire.
– Îmi pare tare rău să aud asta, îi răspunse cu tristețe gazda. Sper să nu credeți că fetița mea a avut vreo influență…
– A, nu!, se grăbi s-o liniștească bărbatul. Totuși, mă intrigă această coincidență, avându-le în vedere și pe cele consemnate de dumneavoastră. De aceea am venit să vă încurajez în a continua investigația psihiatrică, pentru binele copilei în primul rând. Doar mi-ați spus cât îi e de greu la școală și cât de retrasă e acasă. Împreună, am putea găsi o cale prin care personalitatea ei să revină la normal sau măcar să se amelioreze.
Violeta Popan oftă de câteva ori consecutiv, exprimându-și astfel îndoiala.
– Fetei nu-i place să fie interogată, mai ales de străini, iar eu nu vreau s-o forțez. Aștept cu răbdare și strângere de inimă să se vindece prin ea însăși, fără intervenții care ar putea să o afecteze și mai mult.
– Vă înțeleg temerile, dar, după cum ați văzut în prima ședință, noi venim ca niște prieteni și ne adaptăm caracterului fiecărei persoane în parte. Putem fi copilul care să o înțeleagă, prietenul căruia să i se destăinuiască sau adultul pe umărul căruia să plângă. La care adăugăm experiența seculară a unei profesii ce a făcut minuni în cazuri din cele mai extraordinare.
– Ați mai auzit de un caz similar cu acesta?, se interesă femeia.
– Fiecare e altfel, în funcție de personalitate, vârstă și gradul de afectare, încercă medicul să o lămurească.
– Ați mai văzut vreun copil care să prezică viitorul prin vise?, insistă doamna Popan.
– Stați puțin, că deviem de la scopul pentru care mi-ați cerut ajutorul, iar acesta este să-i redăm zâmbetul și energia fiicei dumneavoastră. Indiferent dacă ni se pare că are darul de prezicător sau își folosește imaginația în a ghici viitorul, precum fac astrologii…
Soneria se auzi din nou, doar o singură dată. Pe ușă intră o tânără plinuță, îmbrăcată în culori stridente și fardată ostentativ.
– Ea e dădaca despre care vorbeam și pe care o chem de câte ori Lena rămâne singură acasă. Lucrez la un supermarket, iar acum sunt în schimbul de noapte. Fetița are nevoie de cineva ca să-și respecte programul de masă, de făcut teme și de somn. Altfel se scufundă în visare, cu ochii pierduți în zare sau pe ecranul televizorului.
– Bună! Sonia mă numesc, se prezentă domnișoara vizitatorului, în timp ce-l cerceta cu insistență și își mesteca dezinvolt guma din gură. Vă las, că mă așteaptă domnișoara Lena.
Plecă spre camera fetei, mișcându-și incitant coapsele bine împlinite.
– E greu să găsești pe cineva calificat, la programul pe care-l am, se scuză parcă doamna Popan. Uneori mă mai ajută mama, dar și ea lucrează tot în comerț.
– Cum se înțelege fetița cu această tânără?, fu curios să afle bărbatul.
– Nu mă pot plânge. Se pare că are răbdare și înțelegere, din moment ce aud că există un dialog între ele. Poate ar trebui să fiu geloasă, zise femeia cu un surâs amar.
Doctorul dădu din cap a îngăduință și se ridică, pregătindu-se de plecare.
– Nu vă mai rețin, din moment ce vă grăbiți la serviciu. Poate vă mai gândiți la propunerea mea și o să luați decizia cea mai bună. Știu că e greu pentru început, dar rezultatele bune vin ca urmare a unor măsuri radicale. Cunosc un medic psihiatru cu succese deosebite în această privință. Cu profesionalismul lui și ajutorul nostru, am putea să vă redăm fiica pe care ați avut-o. Altfel, s-ar putea să o pierdeți pentru totdeauna și să fiți chinuită de remușcări pentru că ați refuzat ajutorul oferit cu generozitate.
– Vă mulțumesc pentru interes, domnule doctor. O să vă contactez eu dacă va fi cazul.
Bărbatul sărută mâna gazdei și îi adresă un ultim zâmbet, înainte de a ieși pe ușă.
Deci avem un nou serial 🙂 Spor la scris și multă inspirație, noi așteptăm să citim!
Mulțumiri călduroase pentru vizită și urări! Reprezintă o încurajare bine-venită. 🙂
Sunt curioasă ce vorbește Lena cu domnișoara! Dar să am răbdare, că surprizele nu vor întârzia să apară! 🙂
Iar îți merge mintea către aceleași idei pe care le credeam bine ascunse în culise. În felul ăsta, e greu să te surprind. 🙂
Ba mă surprinzi, n-avea tu grijă! :))) Mai bine nu deconspira “deconspirațiile”. 😉 N-aș vrea să fiu citită mai mult decât tine. Doar pe locul doi mi-ar fi de ajuns! 🙂 Mă surprinzi când îmi surprinzi gândurile!!
Nu ma lasa s-astept prea mult continuarea 🙂 Imi place de Lena 🙂
Promit să fac tot posibilul ca să mă țin de program: o dată pe săptămână. 🙂
Inspiratie maxima. Multumesc pentru lectura.
O zi vesela,Petru! 🙂
Am a mulțumi și eu pentru lectură și urare!
Toate cele bune, Ane! 🙂
Aştept şi eu cu mare curiozitate!
Mulțumesc și sper să-ți satisfac cu bine curiozitatea!
Trebe sa ne obisnuit cu personajele, care incep sa fie simpatice.
Zi faina si mare spor in toate !
De-aia nu obișnuiesc să vin cu multe personaje. Mai bine puține, dar cu un caracter ușor de reținut.
Să auzim de bine!
Așteptcu nerăbdare continuarea!
Mă bucur mult, Roxi!
Săru-mâna cu recunoștință!
Da avem parte de povestiri minunate scrise de tine,astept cu nerabdare continuarea!O seara frumoasa iti doresc!)
E vremea poveștilor, pe lângă brazi, colinde și beculețe. Toate împreună ne fac iarna mai frumoasă și ne încălzesc inimile. Îți doresc să simți din plin aceste binecuvântări, dragă Gabi! 🙂
Te pomenesti ca dadaca are vreun efect la cele relatate de fetita 🙂
Abia astept viitorul episod 🙂
Buna dimineata ! Tuturor
Petru draga o zi cat mai placuta ,la mine a nins un pic azi-noapte ,acum bate vantul ,dar nu mai ninge,oricum eu m-as bucura sa ninga mult ,ca asa imi place mie iarna ,sa fie zapada multa 🙂
O cafea pr. tine sa-ti incalzeasca sufletul !
Am aflat de la Cristian că a nins prin Capitală, iar buletinul meteo mi-a confirmat. În Maramureș, zăpada se lasă încă așteptată iar soarele ne zâmbește cu dinți, până or veni niște nori să-l ascundă.
Bună dimineața și săru-mâna pentru cafeaua întăritoare, Anușka! Gânduri bune și urări așijderea! 🙂
Si la mine se lasa asteptata zapada ,nu vrea sa vina 🙂 dar nu am nici soare macar 🙂
Bucuros de continuare, Petru, spor pe mai departe, spre delectarea cititorilor! 👍😉
Sunt încântat de bucuria exprimată de tine, Cristian! Cu mulțumiri și recunoștință pentru sprijin! 🙂
Aștept urmarea, d-le! M-a prins povestea…
Mulțumesc pentru rezonanță, doamnă! 🙂
O să-mi dau toată silința.
E vremea povestilor cu final fericit.
Inspiratie si spor!
Poate molipsim și viața cu finalurile fericite, că ar fi cazul.
Mulțumiri și urări benefice!
Buna dimineata! Tuturor de pe blog
Draga Petru iti doresc o zi de joi frumoasa si ganduri bune ,dar si o cafeluta ! 🙂
Săru-mâna cu recunoștință și mulțumiri pentru cafeaua atât de matinală și urările atât de bine-venite, Anușka! Voi avea nevoie de ele, dat fiind faptul că sunt invitat să particip astăzi la o lansare de carte foarte importantă: „Cartea Cetății Zynir”, pe lângă alte manifestări dedicate Centenarului Unirii.
O zi excelentă îți doresc, la rândul meu! 🙂
Întâi trebuie să spun că, luat cu alte cele, era să pierd episodul acesta.
Apoi… tu vrei să ascunzi, dar când am citit că… gândul mi s-a dus la… iar de acolo pleacă cel putin două variante de abordare, dacă nu chiar patru, depinde în ce direcție vrei tu să dezvolți subiectul. 😀 Asta apropo de o discuție de mai sus. 🙂
Ca de obicei, aștept câteva zile pentru a mă decide concret în ce direcție să o iau. Iar asta face să simt și eu că trăiesc, alături de cititori, senzațiile unor aventuri cât mai neprevăzute. 🙂
În continuare ăstept sa vad, ce personaje ii vor mai da târcoale fetei, o curiozitate pentru ceilalți, mai ales ca, soția doctorului a apărut în visul Lenei!!! Îmi place Petru, aștept continuarea!!! 😚
Și eu sunt curios să văd cum o să se țeasă intriga și la ce fel de încercări vor fi supuse personajele principale – Lena și mama ei. Încă nu mi-e nici mie clar. 🙂
Spor la scris, Petru! Alt început, alt subiect, aceeasi plăcere de a ne oferi povestiri minunate 🙂
Bună dimineața de 1 Decembrie, Nora! Mulțumesc din inimă pentru frumoasele aprecieri și îți urez La Mulți Ani de ziua noastră, româncă mândră! 🙂
De urmărit povestea care atrage în mod firesc cititorul, sigur fiecare continuare stârnește o dependență sănătoasă de care tu trebuie să te bucuri și să o duci până la capăt.
Sper să mai am timp pentru a trece pe aici. Te salut, Petru!
Eu mă bucur și mă voi strădui să țin mereu trează curiozitatea celor care au timpul și răbdarea să urmărească povestirea, fragment cu fragment. Sper ca printre ei să fii și tu, dragă George!
Gânduri bune și urări pe măsură!
Un doctor depășit de situație. Nu sunt sinceri și nu le place să recunoască.
Încrederea copiilor cu traume psihice e mai greu de obținut, mai ales de către un doctor tânăr, care nu are experiența de părinte. O mamă iubitoare simte asta.