Îmbrățișări

Am vrut să îmbrățișez un nor,
Dar mi s-a scurs printre brațe,
Storcându-se precum un burete.

Am vrut să îmbrățișez vântul,
Dar era prea temperamental
Și s-a smuls de la pieptul meu.

Am vrut să îmbrățișez soarele,
Dar m-a dogorit cu văpaia lui,
Lăsându-mă vlăguit.

Doar când te-am îmbrățișat pe tine,
Am simțit delicatețea norilor pufoși,
Răcoarea vântului de vară
Și căldura soarelui blând.

Imagine similară

 

56 thoughts on “Îmbrățișări

    1. Toate îmbrățișările sunt benefice, chiar și cea a vântului ce ne poate răcori atunci când suntem cuprinși de fierbințeli temperamentale sau caniculare. 🙂
      La mulți ani îți doresc și eu, bunule român!

    1. Cuvintele vin după cum vor ele, în funcție de emoțiile stârnite de evenimente sau gânduri. Mă bucur că, de data asta, te-au impresionat plăcut, Mugurel!
      Multe alte idei frumoase îți doresc și ție, dragă prietene, așa cum ne-ai obișnuit!

      1. Se pare că, încetul cu încetul, voi intra într-un con de umbră, căci au început cuvintele și ideile să fugă de mine. 😀

    1. Mi-am amintit de o îmbrățișare care a durat aproape cinci minute și m-a emoționat foarte mult. Emoții pe care am încercat să le transmit prin cuvinte, o misiune dificilă, având în vedere sentimentele pe care le simte fiecare om în această postură.
      Bună dimineața, cu mare mulțămire pentru binecuvântata vizită, dragă prietenă! ❤

  1. Superbe versuri draga Petru, buna seara!!! Ingemanare de mult frumos în ultimile patru versuri, felicitări!!! 👋🌺

  2. Salut, Petru ! 🙂
    Nimerite ” Imbrățișări ” în prag de Sfânt ANDREI și Zi NAȚIONALĂ ! 🙂
    Sincere felicitări ! 🙂
    Alioșa ! 🙂
    PS ! 🙂

    1. Să ne trăiască Andreii,
      Frumoși ca și flutureii,
      Puternici precum giganții
      Și deștepți ca și savanții.
      Bună dimineața, dragul meu prieten, Alioșa! 🙂
      Cu prețuire și aleasă recunoștință pentru vizită și urări! 🙂

      1. Să ne TRĂIASCĂ Moldova, Ardealul ,Țara Românească ,Țara Crișurilor,
        Maramureșul,Bucovina și Basarabia strămoșească !!! 🙂 🙂 🙂
        DUMNEZEU să-i odihnească în PACE pe cei peste 330.000 EROI MILITARI

        căzuți pe câmpurile de bătălie în perioada Primului Război Mondial ( 1916-1919 )
        pentru REÎNTREGIREA NEAMULUI ROMÂNESC !!! 🙂 🙂 🙂
        Cu stimă,
        Sandu ! 🙂

      2. LA MULȚI ANI, române vrednic, pe nume Alioșa! 🙂
        LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! ❤
        Mulțumiri pentru vizita și cadoul muzical pe care l-am savurat de dimineață! 🙂
        Îți doresc o zi de sărbătoare minunată, cu români veseli și frumoși alături, Sandule! 🙂

  3. Ce frumos !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! 🙂
    Buna dimineata! La toata lumea de pe acest blog si ziua de azi a Sf.Andrei sa va aduca sanatate si multe bucurii
    Petru draga te servesc cu o cafeluta si o imbratisare ptr. aceste versuri minunata! ❤

    1. Bună dimineațaaaa, Anușka!
      La mulți ani pentru Andreii și Andreele noastre, cu câte o floare și o îmbrățișare virtuală! Săru-mâna pentru cafea, la care vin cu gânduri bune și emoții benefice. O zi superbă îți doresc, dragă prietenă! 🙂

  4. O zi fericita sa ai Petru si sa fim mandrii ca suntem romani.
    Avem cea mai frumoasa tara ,numai ca nu avem Guvernanti ptr. tara 🙂
    Te servesc cu o cafeluta sa o savurezi cu placere ! 🙂

    1. Săru-mâna și La Mulți Ani și pe această pagină, Anușka! Firește că suntem mândri de țara noastră, de trecutul ei glorios și eroii care ne fac cinste. Astăzi ne gândim la ei, la lucrurile frumoase de care avem parte și facem tot posibilul să-i uităm pe aceia care ne-au tras în jos.
      Mii de mulțumiri pentru darurile de astăzi (inclusiv cafeluța) și tot atâtea urări pentru o zi superbă, româncă dragă! 🙂

    1. Bună dimineața în a doua zi de sărbătoare a românilor, Cristian! Doar e duminică și o fi mai rămas niște fasole cu ciolan. 😀
      Hai noroc și Doamne-ajută! 🙂

  5. Răspunsul tău, în versuri, la poezia care
    Am scris-o GRI, pesemne, a fost îmbrățișare,
    Căci asta am găsit, citind, în ultima cântare,
    Dar, mult, am căutat adresa ta, și, ca atare,
    Răspund acum, aici, în versuri îmbrățișătoare…

Leave a reply to Mugur Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.