Fetița care visa pentru alții (9)

Lena nu a închis ochii toată noaptea care a urmat. Era prima dată când dormea departe de mamă, de patul moale și primitor, de camera aranjată după gustul ei, de sunetele și luminițele nocturne atât de familiare. Aici, totul era altfel și nimănui nu-i păsa de gândurile sau emoțiile care o invadau. Poate, doar puțin, colegei de cameră, dar nu voia să-și arate slăbiciunea în fața ei. Poate și doamnei Mili, care i-a adus în loc de cină un pahar cu lapte, alături de o gogoașă impresionantă. Asta pentru că refuzase să meargă în sufragerie, motivând că nu-i e foame. De fapt îi era teamă să dea ochii cu ceilalți copii, să suporte priviri indiscrete și aluzii inevitabile pentru un nou venit. Se simțea un intrus în acest colectiv, un boboc ce trebuia supus tirului de întrebări și probelor de inițiere pentru a fi acceptat cu drepturi depline. Sau să fie respinsă cu ironie.

Imagini pentru imagini cu gogoasa cu lapte

Își întorcea adesea capul către farfuria cu mâncare, mângâiată de lumina plăpândă ce se strecura de afară, prin fereastră. Parcă îi era foame, dar rezista tentației de a se înfrupta din bunătăți. Așa voia să arate tuturor că nu poate fi cumpărată atât de ușor, că nu e supusă slăbiciunilor mărunte. Dimpotrivă, poate să reziste fără mâncare și fără iubire până cedează ei și vin cu o ofertă mai bună. Cu făurirea unor astfel de planuri s-a scurs noaptea pe nesimțite, tresărind când tanti Mili a aprins lumina din cameră și a dat astfel deșteptarea. De parcă putea fi mai trează ca acum. Totuși, i-a părut rău că doamna nu a observat farfuria ei neatinsă, simțindu-se frustrată de o victorie meritată, după o abținere eroică.

Se grăbi să meargă prima la baie și zăbovi în fața oglinzii până ce o auzi pe Poligraf la ușă. Colega îi aminti că trebuie să fie la masă pe la ora șapte, dar Lena se scuză din nou, motivând aceeași lipsă de apetit. Doar că, după ce Poligraf părăsi camera, nu mai rezistă poftei și devoră cu poftă gogoașa cu lapte, chiar dacă delicatesea se întărise puțin, iar laptele își pierduse prospețimea. Tot o eroină se considera, din moment ce refuzase micul dejun și, implicit, le trăsese clapa celor care așteptau să o ia peste picior. Din păcate, următoarea etapă din program nu mai era opțională, fiind vorba de două ore petrecute în sala de agrement, după cum i-a spus micuța blondă. Ea a luat-o de mână, a încurajat-o, i-a promis că totul o să fie bine și apoi a condus-o pe coridorul lung și pustiu.

În sala de agrement aveau loc zilnic întâlnirile copiilor cazați cu profesorul Bogdan, întâlniri care păreau ore de dirigenție, ședințe de terapie în comun sau pur și simplu de socializare. Exact de ce se temea Lena cel mai mult și pe care le-ar fi evitat la nesfârșit, dacă s-ar fi putut. Măcar o avea alături pe Poligraf și se baza pe promisiunile făcute de o colegă care nu putea să mintă.

Sala era simplu mobilată, cu o masă rotundă la mijloc și cinci scaune confortabile. Două dintre ele erau deja ocupate de tot atâția băieți, care le primiră pe fetițe în moduri diferite. Primul era un copil la vreo șapte-opt ani, cu ochii mari, negri și mereu umezi, de părea că e gata să izbucnească în plâns. Acesta le surâse abia perceptibil și întinse mâna micuță.

– Lui îi spunem Sentimente și e surdo-mut. Nu-i din România, dar ne înțelegem bine prin semne.

Lena acceptă strângerea de mână, atingând o palmă delicată și călduroasă, care o făcu să se simtă bine. Celălalt băiat părea deja adolescent, după înălțimea trupului, dar chipul îi era o cicatrice imensă, de pe care îi lipseau până și pleoapele. La fel de impresionantă era și absența ambelor brațe, chiar de la umeri, iar faptul că purta doar o cămașă cu mâneci scurte, îi scotea și mai mult în evidență această deformație. Cu toate aceste orori, ființa din fața lor părea că transmite un aer sarcastic și de superioritate celor cu care venea în contact.

– El este Șoc și nu e prea prietenos, dar nu trebuie să pui la suflet ce spune. A luat foc după ce s-a urcat pe un vagon pentru a-și face selfie-uri, astfel  s-a electrocutat la înaltă tensiune. Atunci au fost nevoiți să-i amputeze și brațele.

– Aș da mâna cu tine, dar nu-mi permit, fetiță cu părul vopsit, se auzi vocea ironică a celui descris. Poate vrei să-mi strângi piciorul, care-i pregătit pentru a-ți transmite o energie șocantă.

Cu aceste vorbe, tânărul își ridică un picior cu laba dezgolită și îl întinse spre Lena. Poligraf o prinse de mână, avertizând-o:

– Să nu-l atingi! De ce crezi că-i spune Șoc? Te poate curenta atât de rău, încât te doboară la pământ. Tot de la accidentul acela i se trage și nimeni nu-și explică acest fenomen. Domnul profesor face tot ce poate ca să dezlege misterul.

Coincidența a făcut ca tocmai în acel moment să intre profesorul Bogdan, cu nelipsitu-i zâmbet și aceiași ochelari negri.

Reacții

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Învățătoarea către Bulă:
– Bulă, schimbă-ți numele, pentru că dacă înlocuiești prima literă, iese un cuvânt foarte urât!
Zis și făcut! A doua zi vine Bulă la școală:
– Doamna învățătoare! Mi-am schimbat numele!
– Bravo! Cum te cheamă acum?
– Denis!

* Sexul și râsul prelungesc viața.
Așa că faceți sex, că de râs aveți timp la pensie!

* A te combina cu o dansatoare la bară este ca și cum ai mânca chipsuri în biserică: toată lumea se uită la tine cu dezgust, dar în sinea lor știi că toți ar vrea să guste…

* Știați că nu există niciun canar în Insulele Canare?
La fel și Insulele Virgine, tot fără canari sunt.

* A imita orgasmul e floare la ureche!
Ia încercați voi să imitați erecția!

* La clubul de doctori, de unde știi care sunt ginecologi?
– Ginecologii poartă ceasul lângă cot…

* – Doamnă, ați parcat pe locul pentru handicapați!
– Da, știu… am țâțe mici!!!

* Un bătrânel de 80 de ani câștigă la Loto 1 milion de euro.
Întrebat de ziariști ce va face cu banii, răspunde:
– Voi da banii pentru construirea a 1000 de WC-uri publice.
– Cum așa?
– Păi, să se cace toți în norocul meu care a venit atât de târziu!

* La poliție:
– Doamnă, cum ați reușit să prindeți acest maniac sexual periculos?
– Păi… spre dimineață a început să obosească…

Imagine similară

* Eu am plătit cinstit toate taxele și acum dorm liniștit… pe o bancă, în parc.

* Amenințare moldovenească:
Dacă îți lichesc una, ti refuză tri spitale.

* – Azi-noapte am pus coarne la trei bărbați.
– Cum așa?
– M-am culcat cu nevastă-mea.

* – Domnule, ce gras sunteți!
– Da, știu, mama voia gemeni, apoi s-a răzgândit.

* Un turist abordează un polițist:
– Hello, do you speak english?
– Yes!
– Can you tell me how to get to the train station?
– Yes!
– How?
– Yes!

* – Care este diferența între un director și un soț?
– Directorul știe cine este adjunctul său, soțul nu.

* – Țin foarte mult să-mi arăți recomandarea, zice directorul de resurse umane, adresându-se unei tinere care dorea postul de secretară.
– Bine, dar dacă intră cineva?

* Vă rugăm să aveți mare grijă în această perioadă pe șosele!
Mulți bărbați consumă alcool și își lasă soțiile să conducă!

* Cum o cheamă pe nevasta gâscanului?
– Lady Ga-ga…

* Noapte de iarnă, furtună, un brutar tocmai voia să închidă magazinul, când intră pe ușă un client care voia să cumpere două cornuri.
– Sunteți însurat, domnule?, întreabă brutarul.
– Bineînțeles! Dar ce, credeți că mama m-ar fi trimis la cumpărături pe o vreme ca asta?!

* Un arab scutură un covor de la etajul 4. Un trecător îl întreabă:
– Ce are: Nu pornește?

* Un pui de crocodil îl întreabă pe tatăl său:
– Tată, nu-i așa că într-o zi o să am mulți bani?
– Desigur, fiule.
– Când, tată?
– Când ai să fii portofel.

* La doctor:
– Fumați?
– Numai când fac sex!
– Plămânii dumneavoastră sunt perfecți, nicio urmă de nicotină!

* – Iubi, dacă mor, o să-ți cauți altă femeie?
– Poate…
– O vei lăsa să doarmă în patul nostru?
– Habar n-am!
– O să-i dai voie să folosească schiurile mele?
– Nici să nu te gândești, urăște zăpada!

* Nu-mi pasă că mă bârfește lumea pe la spate!
Important e că atunci când mă întorc, toți tac!

* Peste tot în lume, alcoolismul este considerat o boală.
Numai la noi ești întrebat: ”De ce nu bei? Ești bolnav?”

* Când găinile au avut gripă, le-am ars…
Când porcii au avut gripă, i-am ars…
Acum au oamenii gripă…
Ce facem?

* Doi polițiști, pe un aeroport:
– Măi, eu nu înțeleg cum poate un terorist să deturneze ditamai avionul care e așa de mare…
– Măi tâmpitule, nu-l deturnează când e la sol, ci sus în aer, când se face mic de tot.

* Se spune că ardelenii au fost chemați și ei la Unirea din 1859, dar au ajuns abia în 1918…

Cu gândul la primăvară

Imagini pentru imagini cu iarna

 

De cu zori și până-n seară,
Iarna o tot cercetez
Și-i urez aer de vară
Ca să mă eliberez.

Luciul gheții mă-nfioară
Și adesea mă-ntristez,
Resimțind o grea povară
Că nu știu să patinez.

Cât mai e până se cară?
Influent e al meu crez?
Mă întreb a mia oară
Și de speranțe vibrez.

Las’ că dăm în primăvară
Și am să recuperez
Plimbările de afară
Pe care le tot notez.

Aștept căldură mai multă,
După cum e și firesc,
Să te-admir în fustă scurtă,
Și să simt că-ntineresc.

Fetița care visa pentru alții (8)

Despărțirile sunt întotdeauna triste, mai cu seamă când e vorba de o mamă și copilul ei. Noroc că Lena nu se arăta prea afectată, lacrimile ei fiind blocate de mult, dar doamna Popan mai avea destule, iar acum le slobozea fără opreliște. De asemenea, printre îmbrățișările lungi și pătimașe, îi promitea să o caute cât mai repede și cât de des o să-i fie permis, ba chiar o să vină cu Anița, de la care nu apucase să-și ia rămas bun. Și doctorul Oșan a ținut să-i adreseze câteva cuvinte fostei sale paciente, de data asta cu o voce mai înțelegătoare:

– Te rog să nu fii supărată pe mine și să mă visezi frumos. Nu uita nici de nevasta mea, care se zbate între două lumi. Am să te mai caut și poate vom purta atunci o discuție mai lungă. De acord?

Lena nu-i răspunse, iar domnul Oșan o îmbrățișă cu grijă, ca și cum s-ar fi temut să nu o fărâme între brațele lui. La fel a făcut și șoferul ambulanței, în timp ce asistenta o încurajă discret, bătând-o ușor pe umăr. Odată cu ieșirea oaspeților, copila fu preluată de Mili și condusă în camera ei. Părea total absentă când a intrat în dormitorul străin, despre care-și făcuse deja o idee neplăcută, ca despre o celulă în care urma să simtă răceala singurătății și calvarul de a suporta prezența unor străini. Totuși, ca să fim obiectivi, încăperea nu părea deloc rece, judecând după pereții frumos tapetați, cele două paturi îmbietoare, televizorul cu ecran mare și, nu în ultimul rând, căldura plăcută ce te întâmpina din pragul ușii. Nici fetița cu părul lung și blond nu arăta descurajator, ridicându-se de la masă și întinzându-i mâna cu un zâmbet de bun venit.

Imagine similară

– Ea este Poligraf și va fi colega ta. Sper să vă înțelegeți și să vă împrieteniți, îi spuse Mili, împingând-o ușurel spre copila ce arăta cam de-o vârstă cu ea. E cea mai veche elevă și o să te pună în temă cu tot ce trebuie să știi. Poate te molipsești puțin de la ea în ce privește pofta de conversație, dar nu prea mult.

Mili râse de gluma ei și apoi se retrase cu discreție, în timp ce Lena neglijă complet întâmpinarea colegei, ocolind, ca de obicei, contactul vizual direct. Poligraf, după cum îi spusese femeia plinuță, nu părea deranjată de afrontul adus, ci continuă asaltul asupra intimității noii venite.

– Ești supărată, după cum se vede, dar n-ai de ce să fii îngrijorată. Eu am fost, până acum, singura fată din acest loc și singura ființă din această cameră, dar tot nu m-am plâns. Mă bucur că te voi avea alături și îți promit că ne vom distra de minune, o asigură blonda, privind-o prietenos cu ochiul drept, celălalt fiindu-i acoperit de părul des. Nu ai pe nimeni?, se interesă apoi cu o voce duioasă.

Lena o străfulgeră cu o uitătură tăioasă și atunci observă că întrebarea fusese pusă cu bună credință. Se uită mai bine în jur, ca și când atunci se trezise din transă, căutând un loc unde să-și pună geanta. Patul arăta ca fiind o zonă mai intimă și primitoare, de aceea îl alese pentru a se așeza și a scăpa de greutatea bagajului. Privirea continua să exploreze cu meticulozitate împrejurimile, până când se opriră la colega curioasă.

– Nu, se auzi răspunsul ei șoptit, dar hotărât.

– Nu-i frumos să începi o relație cu o minciună, o mustră micuța blondă.

– Am o mamă…, veni un alt răspuns, cu o voce iritată. Dacă știai, de ce-ai mai întrebat?

– Nu știam, iar eu nu mint niciodată. De ce crezi că mi se spune Poligraf? Pot să recunosc orice neadevăr rostit, doar uitându-mă la persoana care vorbește. Mămica ta te iubește?, se interesă colega.

– Da, veni un alt răspuns greoi.

– Ești o norocoasă, crede-mă! Ai mei m-au abandonat de doi ani și numai norocul a făcut să nu ajung la orfelinat. Dacă ai o mamă iubitoare, ai la cine să te gândești și pe cine să aștepți în vizită. Doar că nu poți vorbi cu ea, decât din sala de clasă sau biroul domnului profesor. Doar acolo avem semnal la telefon.

Lena își căută febril mobilul și se convinse cu amărăciune că Poligraf avea dreptate. Asta o supără și mai tare, dar se dovedi un motiv în plus de dialog:

– Pe tine nu te deranjează?, o întrebă pe fetița blondă.

– De ce m-ar deranja? Nici pe mine și nici pe ceilalți colegi, din moment ce nu mai avem pe nimeni cu care să vorbim. Jocurile cele mai interesante le descărcăm între lecții, iar televizorul prinde o mulțime de canale interesante. Pot să te întreb ceva?, îndrăzni Poligraf, dar nu mai așteptă încuviințarea. De ce te-au adus aici?

Fetița se arătă jenată și își descoperi capul, lăsând să i se scurgă pletele cărunte. După acest gest, se strădui să dea și o explicație verbală:

– Pentru că visez…, iar apoi… se cam împlinește…

– Extraordinar!, se entuziasmă colega. O să-ți spunem… Visătoarea!

– Dar tu? De ce te-au părăsit părinții? Ești o fată frumoasă, rosti Lena.

– Nu te lua după aparențe, îi răspunse Poligraf, dându-și la o parte părul din partea stângă.

Acolo, în locul unde trebuia să fie celălalt ochi, se vedea o cavitate adâncă și acoperită de aceeași piele ca și a obrazului. Nici urmă de globul ocular, gene sau sprâncene. Văzând această oroare a naturii, Lena se simți mai apropiată de cea care avea să-i fie alături de acum înainte.

Aliniate la start

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Trump, Putin și Juncker discutau cu Dumnezeu.
Trump îl întreabă pe Dumnezeu:
– Îmi spui, te rog, când își vor recâștiga Statele Unite superioritatea din punct de vedere economic și politic?
După ce se gândește puțin, Dumnezeu îi răspunde:
– Regret, dar asta nu se va întâmpla în timpul mandatului tău.
Apoi, Putin, îl întreabă pe Dumnezeu:
– Când va domina Rusia din nou lumea?
Dumnezeu îi răspunde:
– Îmi pare rău, dar asta nu se va întâmpla cât vei fi tu la putere.
E rândul lui Juncker să întrebe:
– Doamne, îmi poți spune când va deveni Uniunea Europeană o entitate coerentă, iar toate țările sale vor coopera pentru un scop comun?
Dumnezeu pare oarecum jenat. După un moment de tăcere, îi răspunde:
– Îmi pare rău, dar așa ceva nu se va întâmpla în timpul mandatului meu.

* – Tu crezi în dragoste la prima vedere?
– La anii mei, vederea nu e prea bună… trebuie de pipăit.

* Un doctor ginecolog își făcea vizita în saloane.
Prima pacientă, gravidă în 8 luni.
– Cum vă numiți și de unde sunteți?
– Maria, din Colentina.
– Totul este ok, sarcina decurge normal. Numele tatălui copilului?
– Ion Lebăr…
A doua pacientă, gravidă în 8 luni.
– Cum vă numiți și de unde sunteți?
– Ioana, din Drumul Taberei.
– Sunteți în ordine, nu sunt probleme. Numele tatălui copilului?
– Ion Lebăr…
A treia pacientă, gravidă în 8 luni.
– Cum vă numiți și de unde sunteți?
– Cristina, din Ferentari.
– E o sarcină normală, nu cred să aveți vreo problemă. Numele tatălui copilului?
– Ion Lebăr…
Disperat, medicul o întreabă pe asistenta șefă:
– Măi, ăsta a f***t tot Bucureștiul?
– E afară, vreți să-l cunoașteți?
– Normal că vreau.
Iese medicul pe hol și vede o stârpitură de om, mic, slab, știrb…
– Măi omule, cum dracu te descurci?
– Am bicicletă!!

* Zice Ion către Gheorghe:
– Mă, așe ceață-i afară, de a trebuit să mă duc să întorc câinele, că lătra către perete!

* Un mic băiețaș, pe nume Hamid, trăia într-un sat din Maroc.
Colegii săi de școală nu-l iubeau de loc, din cauza prostiei sale fără margini.
Mai mult decât atât, învățătoarea urla tot timpul la el: ”Ai să mă scoți din minți, Hamid!!!”
Într-o zi, mama lui Hamid veni la școală ca să vadă cum evoluează copilul.
Învățătoarea i-a spus cinstit că așa o loază ca el n-a mai pomenit în toată cariera ei. Notele primite oscilau între 1 și 2, iar mama, cu durere în suflet, a trebuit să-l retragă de la acea școală.
Ba ăsta a fost și motivul pentru care s-au mutat de aici în altă localitate.
25 de ani mai târziu, învățătoarea a primit diagnoza unei boli de inimă foarte grave. Toți doctorii au sfătuit-o să se ducă în orașul vecin, unde activa singurul chirurg capabil să o opereze pe cord deschis.
Neavând altă opțiune, femeia intră sub cuțit.
Operația este încununată de succes.
Deschide ochii și vede deasupra ei chipul emoționat și zâmbitor al tânărului chirurg care o operase.
Vrea să spună câteva cuvinte de mulțumire, dar deodată simte că nu mai poate respira, se învinețește la față și își dă sufletul.
Doctorul, înnebunit, caută să înțeleagă ce s-a întâmplat. Când se întoarce, îl vede pe prietenul nostru Hamid, ajuns om de serviciu la clinica respectivă, care scosese din priză blocul respirator, pentru ca să-și bage aspiratorul.
Să nu-mi spui că ai crezut vreun moment că Hamid devenise doctor!!!

* Un marinar este întrebat de un reporter:
– Ați avut vreo situație în care să vă fie foarte frică?
– Da… S-a întâmplat odată să transportăm 500.000 de păpuși. Tocmai se pornise o furtună, iar nava s-a înclinat la babord și în acel moment toate cele 500.000 de păpuși au strigat în cor ”Mama”. Și atunci am făcut pe mine de frică.

* Anunț la cimitir: ”Cei care dețin locuri de veci sunt rugați să le ocupe până la sfârșitul lunii, altfel devin proprietatea statului”.

* Aseară am fost la un prieten, la băut, și mi-a spus să mă simt ca acasă. Așa că m-am îmbătat și i-am bătut nevasta.

* Înaintea unei întâlniri:
– Cum te recunosc?
– Sunt scund, gras, am burtă și port ochelari. Tu?
– Eu… nu mai vin!

Imagini pentru imagini cu schiori prin oraș

* Nu știu cum este situația pe pârtiile de la munte, dar pe străzile din orașe se schiază normal.

* M-am gândit că după atâtea sărbători și mâncare nu îmi vor mai veni hainele. Am probat fularul. Totul e ok!

Cuvântul care mi te-a imortalizat

Am crezut că spunându-ne Adio
Ne vom despărți pentru totdeauna,
Dar cuvântul acesta ne-a unificat pe viață
Și mi te-a imortalizat așa cum te știam atunci:
Mereu tânără și ireal de frumoasă;
Așa te văd mereu și îți savurez sărutul,
Îți percep parfumul din floarea preferată,
Ascult melodiile noastre
Și adorm cu tine în gând,
Îmi zâmbești întruna și nu ne mai certăm niciodată;
Doar sufletul tău rătăcește prea departe
Și sunt speranțe să-l întâlnesc
Când Soarele se va învârti în jurul Pământului,
Lumina va înainta cu viteza melcului,
Întunericul va încălzi în miezul zilei,
Iar cuvântul ADIO va însemna că vom fi mereu împreună,
Într-un altfel de Univers.

Fetița care visa pentru alții (7)

Ningea mărunt și des, ca într-o poezie tristă. Ambulanța înainta precaut pe drumuri tot mai înguste, îndepărtându-se de așezările cunoscute și luând cu asalt pantele acoperite de zăpadă. Noroc că șoferul dotase roțile cu lanțuri, iar îndemânarea îl ajuta să mențină o viteză constantă și sigură. Îi ținea de urât domnișoara Țompa, cu care schimba câte un cuvânt, la intervale lungi de timp. Doamna Popan și Lena se așezaseră pe targa din spate, iar pe scaun, în fața lor, stătea doctorul Oșan. Cea dintâi îi luase mâinile fetiței între ale ei și i le strângea periodic în semn de încurajare. Ochii îi rătăceau îngrijorați peste pustietățile ce se perindau, încercând să răzbată dincolo de fulgii albi și să înțeleagă ceva din locurile acelea. Poate că ar fi ajutat-o să mai verse niște lacrimi, dar nu voia să-și demoralizeze copila, așa că își înghițea lacrimile înainte de a ajunge la ochi.

Imagini pentru imagini cu ninsoare în pădure

Oșan părea detașat, dar privirile i se abăteau adesea către cele două persoane, încercând să ghicească dacă au resentimente față de el. Ar fi vrut să le antreneze într-o discuție, doar avea o profesie care-l pregătise pentru asta, însă nu voia să riște o respingere sau chiar reproșuri. De aceea a răsuflat ușurat când femeia i s-a adresat prima, cu o întrebare:

– La ce spital mergem? Din câte văd eu, ne afundăm în pădure, pe un traseu care nu duce nicăieri.

– De fapt, asta e și frumusețea. Nu mergem la un spital, ci la un centru privat de îngrijire și recuperare, care aparține profesorului Bogdan. E situat într-un cadru feeric, liniștit și departe de noxele civilizației moderne. Fiți fără grijă, locația are toate dotările unei stațiuni de recreere, locuri de joacă pentru copii, școală inclusă și personal de cea mai înaltă calificare. Sunt sigur că Lena o să-l placă și o să-și facă prieteni acolo.

– Cine este acest profesor și cum de-și pune la dispoziție proprietatea?, se intrigă doamna Popan. Nu cumva e ceva ilegal? Vedeți că pe dumneavoastră vă trag la răspundere dacă fetița mea pățește ceva.

– Nu aveți motive de îngrijorare, doamnă. Clădirea a fost construită recent, din fonduri europene, după ce profesorului i-a fost restituit terenul confiscat de la bunicul lui. Totul e legal și verificat de cele mai înalte foruri internaționale, mai ales că aici sunt găzduiți și copii din alte țări. Tocmai fiindcă profesorul e recunoscut ca un bun specialist în deficiențele emoționale ale celor cu vârstă fragedă. Eu aș zice că-i cel mai bun în acest domeniu, plus că e și un om deosebit. Vă garantez că o să-mi mulțumiți.

Femeia nu se arăta convinsă, iar dialogul se întrerupse aici. Poate că ar fi fost redeschis de psiholog, dacă ambulanța nu s-ar fi oprit în fața unei porți de fier. După un claxon și câteva secunde de așteptare, obstacolul masiv din metal rulă pe șină, lăsând cale liberă oaspeților. Străbătură o alee apreciabil de lungă, după care mașina parcă în fața unei vile impresionante, înconjurată de mai multe rânduri de brazi, ca niște străjeri îmbrăcați în costume de camuflaj. Clădirea era evident nouă, întinsă în mai multe aripi și cu majoritatea geamurilor asigurate de gratii. Un bărbat înfofolit mâna o mașină de curățat zăpada, fără să le dea atenție. Primirea le-a fost făcută de o femeie bine făcută și la fel de bine dispusă, care ieși pe ușa largă a clădirii și coborî în fugă treptele.

– Haide-ți, dragilor, că domnul profesor vă așteaptă de ceva vreme, le spuse ea cu un glas bucuros și plin de energie.

Se aplecă spre fetiță și îi întinse mâna:

– Eu sunt tanti Emilia, dar poți să-mi spui Mili, cum îmi zic și ceilalți. Tu trebuie să fii frumoasa Lena, nu-i așa?

Nu se supără că fetița nu-i răspunse la salut, ci o mângâie ușor peste căciula din lână, de sub care se ițeau șuvițele părului ei alb. Cu aceeași voce prietenoasă, îi invită pe toți să o urmeze înăuntru și apoi spre biroul în care îi aștepta vestitul terapeut. Acesta era un om înalt și uscățiv, cu părul cărunt, contrastând izbitor cu ochelarii negri ce-i ascundeau ochii. În schimb, zâmbetul larg sau mai discret, după caz, nu-i dispărea nicio clipă de pe chip, iar vorbele îi erau domoale și plăcute auzului. La capitolul bună impresie se putea adăuga și strânsoarea temeinică a mâinilor, prin care se scurgea parcă o căldură benefică sufletului.

– Bine ați venit în sanctuarul meu îndepărtat, dar primitor!, le ură el când se ridică să-i întâmpine. Sau, cum îmi place să-i zic eu, pepiniera mea de talente pentru viitor. Vai, dar cu ce fetiță drăguță am onoarea să fac cunoștință!, se adresă el Lenei. Se pare că avem aceeași înțelepciune, dacă ar fi să ne luăm după culoarea părului.

Copila îl săgetă cu o privire scurtă, dar parcă ceva mai pătrunzătoare decât cum îi era obiceiul. Profesorul nu insistă, ci se adresă mamei:

– Doamnă Popan, am înțeles că sunteți îngrijorată, și e firesc să gândiți astfel. Eu sper că, după ce Mili vă va arăta stațiunea noastră și veți vedea ce condiții avem, să aveți mai multă încredere în noi, iar, cu timpul, să fiți mulțumită de progresele făcute de fetița dumneavoastră.

Femeia încercă să-i adreseze un surâs, mai puțin reușit, și apoi continuă cu un șir de întrebări pe care le pregătise pe drum. Domnul Bogdan o pofti să ia loc, la fel ca și ceilalți însoțitori, și răspunse cu calm la orice nelămurire.