Racolțisme (3)

Imagine similară

* Să nu regreți trecutul, ci să fii convins că ai ales întotdeauna drumul cel mai bun.
* Cu cât sunt mai grele vremurile, cu atât sunt mai amuzante bancurile ce le generează.
* Mai bine riscăm să murim căzând din zbor, decât să ne stingem tânjind după aripi.
* Alergând după fericire, riști să rămâi mereu nefericit. Te găsește ea, atunci când ești pregătit să o cunoști.
* Omori un om cu bună știință și ispășești douăzeci de ani de închisoare. Ucizi zeci de români, ca politician, și nu faci nicio zi de pușcărie.
* Banii, celebritatea și iubirea obținute cu ușurință nu sunt de durată și pot aduce mai mult rău decât bine.
* Paradele de modă au rolul să ne arate ce ar fi deplasat să îmbrăcăm.
* Doar cei care au suferit de boli știu cu adevărat cât de valoroasă e sănătatea.
* Dacă îți înveți aproapele să lupte, s-ar putea să fii una din viitoarele lui ținte.
* Boala vine mai repede atunci când te tot gândești la ea, fericirea dimpotrivă.
* Deși viața e neprețuită, unii și-o vând pe-o nimica toată.
* Orice om poate ajunge un Superman, dacă găsește ochii potriviți care să-l descopere.
* Nu poți fi numit artist adevărat până nu ești etichetat astfel de un alt artist, recunoscut deja.
* Mai multe biserici, nu înseamnă neapărat și mai multă credință.
* Omul e singura ființă care-și dă seama că va muri, dar numai el speră în nemurire.

33 thoughts on “Racolțisme (3)

  1. Faine toate , draga Petru , da’ aia cu alergatura dupa fericire este cea mai cea…mi-am amintit de o zicere tare faina , care suna cam asa: cand a batut norocul la usa mea, eu eram prin curte si nu l-am auzit; cautam trifoiul cu patru foi !
    O zi plina de intelepiune , dar vesela neaparat !

    1. Mi-ai reamintit de vecinul meu, Berti, care pierdea toată ziulica în căutarea trifoiului cu patru foi. A murit cu unul strâns în pumni, la câteva minute după ce l-a găsit.
      Vesele sunt aproape toate zilele mele, doar de înțelepciune nu garantez. 😀
      Să auzim de bine, dragă Cornel!

  2. Pentru primul ” racoltism ” am o vorba : ” NON JE NE REGRET RIEN ” ! Al patrulea “racoltism “in schimb , tradeaza faptul ca , ai alergat mult in viata dumitale… ca si mine de altfel 😉 . La al cincelea… n-ai dreptate in totalitate caci politicienii – de toate culorile politice si din toate tarile – sant si ei pedepsiti , insa cu suspendare avand in vedere ca , ” fapta s-a petrecut … din culpa ” , singra lor vina fiind incompetenta , lipsa de interes si faptul ca au spatele asigurat , vezi Liviu Dragnea si { de ce nu ? } Klaus Werner Johanis plus predecesorii lor 😡 . La al saselea ” racoltism “chiar n-ai dreptate ! Ia sa fi avut eu { chiar si dumneata ca nu-s atat de egoist … azi cel putin 😉 } bani ,celebritate si iubire { asta vine oricum la pachet cu banii si celebritatea } la douazeci de ani si-apoi… las’ pe mine ! Chiar nu m-ar fi durut capul cat va dura figura …. La no. 8 SUBSCRIU SI CHIAR STIU CE SPUN : AI DREPTATE 100% ! Antepenultimul “racoltism ” nu-i in totalitate corect caci , desii eticheta de artist trebuie musai sa vina din partea altui artist RECUNOSCUT CA ATARE , totusi faima , celebritatea , recunoasterea oficiala ti-o dau aceia pentru care-ti prestezi arta . L-ai uitat atat d e repede pe Johnny Hallyday ??? Asculta ” Le bon vieux temp du rock’n roll “ca sa-ti reamintesti de el ! La penultima ai dreptate la fel , doar pe jumatate nea Petre . Mai multe biserici , n-or insemna neaaparat mai multa redinta ci … mai mult spatiu pentru prostime : ca si la cimitire . Pai ce , multa credinta ai vazut printre aia ce “stau la loc cu verdeata ” 😉 ?! Ultimul ” racoltism ” este GENIAL ! Ai dreptate caci , intotdeauna , desi stie ca va murii , orice om spera ca altii { cat mai multi daca-i cu putinta } vor murii inainte sa moara el , astfel , el ramanand sa mosteneasca pamantul 😀 😀 😀 … si nevestele alora ! ” Non je ne oublie du mourir ” interpretata de … Johnny fireste . Nea Petre , respect ” capitalist ” din Bucuresti !

    1. E normal ca părerile mele să nu coincidă și cu ale dumitale sau ale altor oameni, cu o experiență diferită de viață. De aceea le-am zis racolțisme, pentru că reflectă punctul meu de vedere, în care unii se regăsesc, iar alții, nu. Tocmai de aceea mă bucur că ai fost de acord cu multe dintre ele și îți mulțumesc pentru comentariile punctuale.
      Salutări călduroase și aleasă prețuire din Maramureșul ornat în alb, nea Marian!

  3. Aș adăuga la primul punct ceva… ”Să nu regreți trecutul, să fii împăcat cu prezentul și să nu-ți faci griji pentru viitor.”
    Ar fi ideal, cred.
    Zi frumoasă cu ”Racolțisme” cât mai profund filozofice! 🙂

    1. Și eu sunt de acord cu îmbunătățirea făcută de tine, dar e meritul tău și nu pot să-l transform într-un racolțism. 🙂
      Săru-mâna cu mulțumiri și urări pentru o zi minunată, Dana!

  4. Foarte faine toate aceste dictoane, frumos numite: „racolțisme”! O idee minunată. Sper să ne mai oferi asemenea cuvinte cu tâlc, dragă Petru.
    Cel cu moda e de pomină. Total de acord: nu mi s-ar potrivi nimic din ceea ce promovează aceste gale! Cu primul sunt iarăși în deplin acord. Din moment ce am ales un drum… altul mai bun nu ar fi fost. Întrebarea tardivă: „ce-ar fi fost dacă…?” nu mai are niciun rost. Și nici regretele!
    La punctul doi… vedem asta în fiecare perioadă istorică. Românii au un umor teribil la vremuri grele.
    Și celelalte sunt atât de bine spuse.
    Numai bine, dragă Petru și zile cât mai frumoase! 🙂

    1. Foarte faină și plăcută e și intervenția ta, prin observații care-mi dovedesc că avem multe concepții comune. Lumea e mare, diferită și greu de explicat, iar când se ajunge la un numitor comun, e o adevărată bucurie și un pas înainte spre înțelegere. Și eu sper să mai adun astfel de gânduri, cât mai veridice, dar și cu un oarecare umor.
      O zi cum nu se poate mai plăcută, dragă Alex! 🙂

    1. Bună dimineața și bun să-ți fie tot sfârșitul de săptămână, Anușka!
      Mulțumiri călduroase pentru cafeaua miraculoasă, alături de gândurile mele cele mai bune!
      Să ai parte de căldură nobilă în suflet și încălzire sănătoasă în apartament, dragă prietenă! 🙂

    1. @anuska La , ” Niciodata nu regreta nimic din ce s-a intamplat in viata ta ” trebuia adaugat : DEOARECE , IN 99% DIN CAZURI , N-A FOST VINA TA CI , A INTAMPLARII 😉 si-atunci , cugetarea dumitale ar fi fost mai mult decat corecta . Ma rog…asta-i parerea mea .

  5. Dupa mine ai punctat bine la toate racoltismele. Desigur nu putem sa avem toti aceleasi simtaminte, ganduri si pareri. N-am mai a vea trai ci o imensa monotonie …
    Sper sa continui aceste mici filozofii, iti ies si astea, ai har prietene draga ❤

    1. Dispun de timp liber din belșug, deci e firesc să mă încerce tot felul de gânduri și idei. Mai ales în aceste zile, când plimbările prin oraș au devenit o amintire tot mai îndepărtată. Mulțumiri alese pentru apreciere și încurajare, dragă prietenă! Precum și gânduri din cele mai bune! ❤

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.