Cu gândul la primăvară

Imagini pentru imagini cu iarna

 

De cu zori și până-n seară,
Iarna o tot cercetez
Și-i urez aer de vară
Ca să mă eliberez.

Luciul gheții mă-nfioară
Și adesea mă-ntristez,
Resimțind o grea povară
Că nu știu să patinez.

Cât mai e până se cară?
Influent e al meu crez?
Mă întreb a mia oară
Și de speranțe vibrez.

Las’ că dăm în primăvară
Și am să recuperez
Plimbările de afară
Pe care le tot notez.

Aștept căldură mai multă,
După cum e și firesc,
Să te-admir în fustă scurtă,
Și să simt că-ntineresc.

51 thoughts on “Cu gândul la primăvară

  1. La primăvară am început să mă gândesc și eu, căci bate un vânt cald, deși cam puternic. Zăpada multă ce s-a adunat începe să se topească. Nici nu mi-e dor de primăvară, nici nu pot să spun că m-am săturat de iarnă. Totul e așa cum trebuie să fie! ❤

    1. Desigur că iarna e așa cum ar fi trebuit să fie în fiecare an, doar că noi ne-am obișnuit să fie mai blândă, cel puțin în ultimii ani. Nici la ger nu mai rezistăm ca înainte, dar nici la microbi sau viruși. Doar visurile ne-au rămas nesecate. ❤

    1. Nu pot să-i aduc reproșuri iernii, dar nici nu mă pot răbda în a visa frumos la zile mai călduroase și la plimbările care-mi lipsesc. La vară, o să tânjesc după răcoare, că așa-i firea omului. 😉
      Să ai parte de multe bucurii, de-o fi rece sau de-o fi mai cald, Dana! 🙂

  2. Ai dreptate Petru, cam lunga ni se pare iarna asta, fiindcă a fost adevărată, asa mi se pare mie, o sa plece ea, dar pana om da de primăvară cu minunile ei, mai avem ceva!!!!🤔🤔

    1. AMR 34 de zile din iarna calendaristică, dragă Mica. Le număr și le șterg din calendar în fiecare zi. Dar s-ar putea ca iarna să nu se uite în calendar și să-și prelungească șederea. 😉

    1. Poate că mă înșeală mirosul sau poate simt primăvara de la două luni distanță. Sper să nu fie așa și pândesc fiecare semn, cât de mic. 🙂
      Mare mulțămire, Mugurel!

  3. Pe cinstea mea de nu , s-ar zice ca faci parte dintre semanatoristi anului 1856 nea Petre caci , acesta-i stilul poeziei dumitale care , starneste si ras dar si plans totodata ! Alecsandri avea taman varsta dumitale cand a scris acea absolut minunata ” Iarna ” si chiar nu cred ca ma-nsel prea tare afirmand ca , si el suferea ca si dumneata de cam aceleasi suparari provocate de acest anotimp atat de necesar . Onorate nordist , chiar ai uitat ca iarna romaneasca insemneaza jumatatea lui Noiembrie , Decembrie , Ianuarie si Fe…Martie ? Cumva ai primit pensia pe luna viitoare si nu s-a aflat inca la Bucuresti chestia asta ? 😉 😀 😀 Ia un tzoi de palinca d-aia de miroase a prune , d-al pe soseaua gatului si-ai s a vezi ca vei invata mintenash sa si patinezi , daca asta ti-e tot amarul . 😀 😀 😀

    1. Orice supărare pun la bătaie și oricât de amară ar fie ea, îmi place să o condimentez și cu puțin amuzament, mai ales la urmă. Să rămână un gust mai optimist și să-mi trateze astfel melancolia, ca să nu-i zic tristețe. Nu uit iernile de altădată, dar nici pe acelea precedente, un amalgam care ne derutează și ne dă speranțe, în funcție de așteptări.
      Mulțumiri pentru menționarea mea în aceeași frază cu marele Alecsandri, care a fost întrecut numai de inegalabilul Eminescu, după cum chiar el recunoștea! Am strâns bine dopul de la „iaga” de pălincă, până în 7 februarie, când mi se termină perioada de purificare. Toate cele bune, nea Marian! 🙂

  4. Bine zici,deja ne e dor de primavara!Mai avem de suportat inca pe 5 martie o sa fie primavara ,inca un pic!O seara faina iti doresc!:)

    1. Îți spun eu când intră în țară, că trebuie să treacă pe la mine întâi. 😉 Până atunci, să ai parte de multă căldură sufletească și frumuseți hibernale, dragă prietenă! 🙂

  5. Mie imi place iarna ,dar numai cand e zapada ,dar acum cu gheata asta nu-mi place
    Frumoase versuri Petru ,felicitari ptr. tot ce faci pe acest blog si tot inainte ……
    Si eu astept primavara ,de 3 zile nici nu am iesit la plimbare 🙂
    O zi cat mai placuta sa ai impreuna cu prietenii acestui blog !
    Te servesc cu o cafeluta ,sa uiti de necazul ghetii 🙂

    1. Bună dimineața, cu mulțumiri intense pentru cafeaua de astăzi, Anușka!
      Cred că 3 zile de stat în casă, e la fel de mult pentru tine cum sunt cele patru săptămâni ale mele. Noroc că soră-mea are curajul să patineze pe trotuare și să-mi facă astfel cumpărăturile. Dar și ea tremură de frica unei căzături, căci și-a mai rupt picioarele de două ori.
      Zi frumoasă și benefică îți doresc, la rândul meu, dragă prietenă! 🙂

  6. Cred ca mai tuturor ne este gandul la primavara. A fost mai adevarat iarna in anul acesta ca alte dati. La mine e o oglinda pe asfalt de -mi pare rau ca nu am patine sa pot circula, ha, ha, ha. Frumoasa poezia iar rugamintea tea merge la suflet asa ca o sa se grabeasca frumusica sa-si puna fustita si sa apara…..

    1. Cred că primăvara noastră încă se bronzează pe o plajă însorită, având în vedere că era surmenată după atâția ani în care a venit mai devreme. Mai bine așa, decât să vină cu capricii, babe rele și moși neprietenoși. Noi o așteptăm cu răbdare și cu gânduri de dor.
      Mulțumesc frumos pentru apreciere, Anda! ❤

    1. Bună dimineața și bun să-ți fie tot weekendul, Anușka!
      După cum se arată, nu cred că voi ieși nici joia viitoare pe afară, așa că voi împlini o lună, ca să fie cifra rotundă. 😀
      Săru-mâna pentru cafea, dragă prietenă! 🙂

  7. Bună dimineața, Alioșa! 🙂
    De ce-ți faci tu gânduri amare, prin articole scrise la comanda celor de la putere, când poți să te distrezi copios văzând cum au bătut câmpii miniștrii noștri la întrebările comisiei europene? Nu e bine la tensiune să ne amărâm atâta din cauza unor politicieni. 😉
    Voie bună și zile frumoase, Sandule! 🙂

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.