Fetița care visa pentru alții (12)

Semnele înviorătoare ale primăverii îi invitau tot mai insistent pe copii la incursiuni lungi prin parc, dar îi făceau să tânjească și la farmecul misterios al peisajelor ce se etalau dincolo de gardul internatului. Această dorință nu putea trece neobservată de profesorul Bogdan și nici de tanti Mili, femeia care era cel mai mult în mijlocul lor. De aici a venit ideea unui picnic în adâncul pădurii, într-un loc minunat, pe care familia Vițian îl aprecia mult și îl vizita de câte ori avea ocazia. Acolo se putea admira izvorul în puritatea lui desăvârșită, într-o cotitură ca o îmbrățișare, ce liniștea momentan apa și-i făcea susurul mai lin. Acolo se aplecau arborii ca într-o închinare adusă vieții curgătoare, iar păsările cântau imnuri într-un concert de triluri neobosite. Acolo se putea ajunge după mai mulți kilometri parcurși cu utilitara lui nea Vițian, iar apoi alți câțiva pe jos, urmând o cărare vizibilă doar pentru cunoscători.

Imagine similară

Poate că nu era o coincidență faptul că această zi liberă s-a nimerit tocmai când în școală trebuiau să sosească câțiva reprezentanți ai autorităților locale și de la centru, pentru a evalua condițiile în care sunt ținuți și educați elevii. Profesorul voia să-i scutească pe copii de stresul unor întrebări neplăcute, mai ales că urmau să vină în contact și cu jurnaliști veniți pentru o conferință de presă. De aceea a ales Mili un coș mare, pe care l-a burdușit cu hrană rece, băuturi și dulciuri pentru toate gusturile, pe lângă care a adăugat pături, prosoape și tot ce le putea fi de trebuință o zi întreagă. Asta s-a văzut chiar de la micul dejun, pe care l-au savurat cu încântare, imediat după ce au ajuns în colțișorul de rai.

Lena era la prima experiență de acest fel, de aici și energia pe care n-o precupețea în explorarea împrejurimilor, căutând mereu ceva nou și interesant, minunându-se de cele mai mici detalii vizuale sau sonore, călcând prin locuri neumblate și atingând lucruri la care nu credea că va avea acces. Nici Poligraf nu reușea să țină pasul cu ea, fiind mai precaută în a se aventura în locurile sălbatice. Mili și bărbatul ei – după ce le-au făcut instructajul necesar – s-au recunoscut de la început depășiți de entuziasmul fetelor și au rămas să se odihnească pe una din pături. Ceva mai încolo, în imediata apropiere a izvorului, Șoc și Sentimente priveau visători la luciul cristalin al apei, ce permitea să se zărească câte un păstrăv neastâmpărat.

I-a întrerupt din gânduri Lena, care aducea în mâinile întinse un guguștiuc neînsuflețit. Îl găsise ceva mai încolo și credea că murise de curând, judecând după trupul nerăcit încă. Depuse pasărea în mâinile lui Sentimente și îi făcu semn să o ajute, dacă poate. Băiatul înțelese și-i transmise căldura pe care o stăpânea atât de bine, timp de câteva minute. Încercarea nu a avut succes și, cu regret, așeză corpul pe pătură, cerându-și parcă iertare de neputința lui. Șoc, care privise până atunci nepăsător această scenă, își îndreptă piciorul și atinse cu el pasărea inertă. Dintr-o dată, aceasta se cutremură și aripile începură să i se zbată, la început haotic, dar apoi, după câteva secunde de dezmeticire, ele-și uniră efortul într-un zbor avântat spre înălțimi. Guguștiucul înviase, iar Lena și Sentimente zâmbeau fericiți.

– Îți mulțumim, Șoc!, îi spuse fata cu admirație. Ești un băiat bun.

– Eee, a fost o nimica toată. Uită-te la asta, o invită el în timp ce-și strecură piciorul în apa izvorului.

Luciul cursului se cutremură ca de un fior și, după câteva clipe, la suprafața sa se puteau vedea mai mulți pești care pluteau cu burta în sus.

– Nea Vițian!, strigă băiatul. Am chef de un păstrăv prăjit pe la amiază. Du-te și culege câte unul pentru fiecare, eu fac cinste.

Bărbatul nu se arătă prea încântat să intre în apă, dar se supuse, nu înainte de a-l dojeni:

– Ți-am spus să nu mai faci asta, pentru că au de suferit și peștii care nu mor. Nu puteai să te bucuri de fapta bună, fără să faci una rea?!

– Care a fost fapta bună și care a fost cea rea? Eu m-am bucurat doar la cea cu peștii, deci aia contează.

Lena se așeză lângă Șoc, privind fascinată cum omul aduna păstrăvii și îi arunca pe mal. Între timp, li se alătură și Poligraf, obosită și nemulțumită de ceea ce vede.

– Eu nu mănânc din ei, tocmai pentru că i-ai agresat atât de violent, spuse ea supărată.

– Mare brânză!, se arătă Șoc nepăsător. Lasă că ne ospătăm noi, nu-i așa Lena?

Fata căruia i se adresase nu-l putea contrazice, iar băiatul adăugă:

– O să-ți simt lipsa, Visătoareo, după ce ne vom despărți. Locul meu nu e aici, deci trebuie să plec.

– Știu, îl asigură Lena.

– Normal că știi, dacă m-ai visat. Înseamnă că te-ai gândi mult la mine. Așa-i că voi ajunge puternic?

– Vei ajunge, dar cu un preț prea mare, îi șopti fata la ureche.

– Ce contează? Plătesc oricât și orice.

Cu dragoste

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Mesajul soțului:
– Dragă, în drum spre serviciu m-a lovit o mașină. Cristina m-a dus la spital. Mi-au făcut teste, radiografii și am trei coaste fracturate, brațul drept rupt și se pare că-mi amputează și un picior…
Răspunsul soției:
– Cine este Cristina?!???

* – Tu, Mărie, hai diseară la mine!
– Nu vin, Ioane, c-om plânge amândoi. Nu vin!
– De ce să plângem, tu Mărie?!
– Eu că… mai vreau, tu că… nu mai poți…

* La nuntă e ca la doctor. Pe lângă faptul că nu vrei să mergi, mai trebuie să dai și plicul.

* – Părinte, sunt foarte speriat! Ascult o voce care îmi zice toată ziua ce să fac. Sunt posedat?
– Nu, fiule! Ești însurat!

* – Iubitule, am găsit niște pantofi superbi.
– Bine că i-ai găsit, că de cumpărat nici nu se pune problema.

* „S-a răcit afară” a spus lupul, trăgându-și Scufița Roșie peste urechi.

* – Ioane, i-am dat Măriei mele cel mai fierbinte sărut din lume.
– Cum așa?
– Am pupat-o pe bot, dar am uitat să-mi scot țigara din gură.

* Fiecare dintre noi are 4 vieți:
o viață publică
o viață privată
o viață secretă
și o viață de „rahat”.

* Un individ își ia ziarul de dimineață să-l citească. În el, la rubrica decese e un anunț în care scrie că a murit. Își ia telefonul și își sună cel mai bun prieten.
– Ai citit ziarul? Spune că am murit!
– Da, am văzut! Da’ ce, ai voie cu telefonul acolo…!???

* Cum să se înmulțească banii din moment ce sunt numai bărbați pe bancnote?

* Astăzi, mergând pe stradă, am găsit 50 lei. Ca un bun creștin, m-am întrebat ce ar fi făcut Iisus. Așa că i-am transformat în vin. Două sticle!

* – Alo, secția țevi?
– Da.
– Maricica, de la turnătorie, ce interior are?
– Doi țoli jumate…

* – Acuzat, recunoașteți că sunteți vinovat?
– Încă nu, onorată instanță, să vedem întâi ce știu martorii…

Imagini pentru imagini cu berze

* Seara, la cină, o familie de berze își făcea monetarul. Bărzoiul:
– Dragii mei, azi am produs binișor! Am dus un băiețel unui avocat… A ieșit ceva șpagă.
Barza:
– Eh, eu am fost la un amărât… S-a împrumutat… Tu?
Puiul de barză:
– Eu am fost la un cămin studențesc. Mamă ce spaimă am băgat în ei!

* Ministerul Sănătății a dat un comunicat public în care dezvăluie secretul românului care n-a mai răcit de 10 ani: are 8 milioane de euro în cont și locuiește în Caraibe!

* Bulă se decide să plece la prietenul său din Canada.
Ca să nu se ducă cu mâna goală, îi cumpără prietenului său un puișor de găină. În avion, stewardesa îi spune că nu are voie cu animale în avion.
Acesta coboară, ascunde puișorul în pantaloni și se întoarce în avion. Lângă el se așează o măicuță. La un moment dat, el adoarme. Puișorul scoate capul prin prohabul de la pantaloni.
Măicuța, uimită, îl trezește și îi spune:
– Domnule, eu nu mă prea pricep la asemenea lucruri, dar cred că vi s-a spart un ou!

* „Dragă Marie, am ajuns cu bine! După ce se ridică ceața, am să-ți spun și unde!.”

* – Dragă, mi s-a întâmplat ceva straniu. Intru în baie, se aprinde lumina singură, fac pipi, ies și lumina se stinge singură…
– Am înțeles, dragă, te-ai pișat în frigider!

* Un tip primește ca împrumut de la cel mai bun prieten 10.000 de euro.
Emoționat și plin de lacrimi, îl îmbrățișează, moment în care celălalt, surprins, întreabă:
– Dar ce ai, mă? De ce trebuie să bocești? Și tu m-ai ajutat pe mine când am avut nevoie. Vorba aceea: „prietenul la nevoie se cunoaște”…
– Nu știu, frate! Da’ am un sentiment ca și cum ar fi ultima dată când ne mai vedem…

* Munca-i muncă, dar trebuie să ne și relaxăm… s-a gândit Ion la 1 noaptea, lăsând bormașina din mână și începând să cânte la vioară!

* – Inculpat Dorel, de ce i-ai dat cu pumnii în cap lui vecinul tău Ion?
– Ca să-i revină gâtul la loc!
– Cum așa?
– Păi, prea și-l întindea mereu după nevastă-mea…

* Terminați odată cu prostia că: femeia se uită la bani! Ea nu se uită, ci îi cheltuie!

* Când vine ziua de salariu, parcă intră ceva în femei, măi frate. Nevastă-mea are un talent exagerat la cheltuit banii. De 2 săptămâni mă bate la cap să schimbăm perdelele, că nu mai sunt la modă, că numai noi și bunica mai avem de astea. Am convins-o să mai aibă puțină răbdare până iau salariul.
Vine ziua mult așteptată, îi dau cardul și pleacă după perdele. După mai puțin de 4 ore intră în casă cu 3 sacoșe, abia le ducea, roșie la față, super-nervoasă și îmi zice pe un ton răstit: „dacă mergeai și tu cu mine, cumpăram și perdele…”

– Neața, o cafea vă rog…
– Una normală?
– Aaa… nu… dați-mi una psihopată…

Occident Express

Bufetul „Pierde trenul” era situat în imediata apropiere de gara comunei, iar renumele lui era răspândit tocmai din cauza faptului că mulți întârziau prea mult în fața paharelor, iar trenul nu le ierta această zăbavă. De data aceasta, în centrul atenției părea să fie un grup de trei consăteni gălăgioși, toți trecuți de prima tinerețe și cu mare vigoare în discuția aprinsă ce se iscase. Se poate înțelege că sămânța de vorbă era udată conștiincios cu halbele de bere ce se goleau temeinic și se umpleau la fel de conștiincios. Ștefan era responsabil cu comenzile, iar ceilalți doi, Truță și Pamfil, îl răsplăteau cu un iureș de întrebări și aprecieri.

– Era cazul să faci și tu cinste, că în ultima vreme tot noi am plătit de băut, făcu Truță o observație, iar Pamfil încuviință dând din cap.

– Am făcut economii, de-aia nu m-am dat mare cu banii, îi lămuri micul lor prieten în timp ce-și ștergea barba de spuma lăsată de bere.

– Economii?!, se miră namila de Pamfil, cercetându-l mai bine. Ca să-ți iei costumul ăsta fercheș? Doar nu vrei să te însori?

– Mai mult de atât, plec din localitate, plec din țară. De-aia v-am dat întâlnire aici. Poate că-i ultima dată când ne vedem…

– Ce tot spui acolo?, exclamă bondocul Truță. Tu n-ai trecut niciodată granița și nu cunoști limbi străine.

– Așa e, dar toate au o limită, ținu să le explice prietenul. Cunosc o meserie și mă voi exprima prin ea, că aici nu mă înțelege aproape nimeni. Ați văzut și voi ce clienți am găsit mereu: ba că-i prea scumpă lucrarea, ba că nu au încă bani, ba vor să-mi plătească în băutură sau lăzi cu mere. În felul ăsta nu realizez nimic în viață, iar bătrânețea o să vină cu regrete amare.

– Îmi pare rău să aud asta, dar e destinul tău și îți așterni cum socoți că-i mai bine, rosti cu resemnare Pamfil. Când pleci?

– Peste un sfert de oră am tren, îi anunță Ștefan cu fală în glas.

– Fugi de-aici, râse cu zgomot Truță, stimulându-l și pe Pamfil. De unde iei tu un tren la ora asta?

– Din gara noastră, răspunse scurt Ștefan. Occident-express, cu oprire pe linia a patra.

– Bă, tu te-ai îmbătat deja?, îl luară prietenii peste picior. La noi nu oprește nici acceleratul, darămite un Occident… cum zici tu. Iar noi nu avem decât trei linii de cale ferată, în gară. Și acelea-s ca vai de mama lor, de te miri cum nu deraiază trenurile. Ce-ți veni să ne torni astfel de gogoși?

– Eu vorbesc foarte serios, îi asigură Ștefan. Uite și biletul pe care l-am luat prin internet, adăugă el, fluturându-le o hârtie lucioasă prin fața ochilor. Dar destul cu pălăvrăgeala, pentru că-i timpul să merg spre gară.

– Ei nu, că mergem și noi cu tine, se grăbiră cei doi prieteni, golindu-și rapid halbele. Suntem curioși să vedem de unde scoți tu un tren la ora asta.

Au ieșit deodată din localul luminos, luând-o pe lângă clădirea întunecată a gării și urmărindu-l îndeaproape pe Ștefan. Un bec chior, stingher pe un stâlp singuratic, le fu suficient să le arate că tot trei linii de cale ferată erau în gara lor veche și pustie. Pamfil și Truță zâmbeau sarcastic, în timp ce căutau privirea dezamăgită a lui Ștefan. „S-a dilit la cap”, își ziceau ei, convinși fiind că prietenul lor n-are cum să-i părăsească. Un șuierat ascuțit le făcu inimile să tresalte și ochii să se îndrepte spre direcția de unde venise. Prin smoala neagră a nopții își făcu apariția o lumină tot mai puternică, iar pământul de sub picioarele începu să vibreze. Încet, dar spectaculos, de ei se apropia o arătare ce părea a fi tren, dar era mai mult de atât. Doar când ajunse în dreptul lor, au putut vedea cum primul corp distinct nu era un vagon, ci o mașinărie cu brațe lungi ce-și construia singură terasamentul, își monta șinele și le fixa în șuruburi, toate operațiunile desfășurându-se cu o viteză uluitoare. Urma o locomotivă în stil modern și o garnitură de șase vagoane, care se opri în dreptul lor.

Imagine similară

Truță și Pamfil se holbau cu ochii cât cepele, gura căscată și mintea blocată. Nici la îmbrățișarea prietenului lor nu au avut puterea să reacționeze, rămânând stane de piatră și când acesta se urcă pe scara trenului. Ușa vagonului se deschise automat și Ștefan se pierdu înăuntru, după ce le mai făcu o dată cu mâna. Pe ferestrele luminate ale compartimentelor, se puteau distinge siluete confuze de oameni care gesticulau energic, în timpul unor convorbiri ce păreau foarte animate. Apoi, după un alt șuierat prelung, trenul se puse în mișcare, terenul de sub ei prinse din nou viață, iar luminile se îndepărtau ca un vis ce se sfârșește. Ultima componentă a garniturii era tot o uzină pe roți, care demonta rapid șinele și celelalte componente, le așeza pe o bandă rulantă din exterior și le trimitea spre mașinăria din față. În urma trenului nu a rămas decât o dâră în pământ scobit și o mare nedumerire în sufletele celor doi martori. Oare au visat, au avut halucinații sau au fost martori la o minune?

Fetița care visa pentru alții (11)

Din startul orei de agrement al acelei zile, se putea citi pe chipul profesorului Bogdan că nu era în apele lui. Zâmbetul îi era mai șters, iar privirile nu-i mai zăboveau pe chipurile elevilor pentru a încerca să le ghicească gândurile și a-i încuraja să le exprime. Discursul lui confirmă această stare, dacă mai era nevoie:

– Dragii mei copii – vă spun așa pentru că eu nu am avut binecuvântarea de a fi tată, dar vă simt pe voi la fel de aproape. Am conceput această clădire ca pe un refugiu pentru suflete neînțelese și ostracizate, valori prețioase ce necesită o educație aparte, pentru a se întoarce în societate cu fruntea sus și cu un mare potențial de a ajuta societatea, omenirea în general. Condițiile de reușită sunt mai multe, dar una dintre cele mai importante este detașarea de lumea zbuciumată și plină de capcane, mai ales când e vorba de ființe fragede și fără experiența vieții. Trăim vremuri grele, pe care nu le înțeleg nici oamenii maturi, darămite niște copii inocenți, cum sunteți voi. Dincolo de aceste ziduri se duce o luptă continuă pentru bani, putere și celebritate, în care o persoană nu e prețuită pentru ce poate oferi societății, ci mai mult pentru felul în care știe să mintă, să profite de pe urma semenilor sau să-i laude pe cei care împart funcții și recompense materiale. Voi faceți parte din generația de mâine, neîntinată și plină de speranțe, cu calități pe care am vrut să le păstrez intacte până veți fi destul de puternici să le apărați singuri. Sper să reușesc în continuare, deși…

Aici, profesorul se opri puțin, poate pentru a-și găsi cuvintele potrivite sau a se convinge că este ascultat cu atenție. Ochii elevilor erau, însă, ca lipiți de buzele sale, căutând să înțeleagă unde voia să ajungă.

– În ultima perioadă, am avut niște probleme care tind să capete amploare. Totul a pornit din interior, și asta mă întristează cel mai mult. Cineva a trimis mai multe e-mailuri câtorva publicații, plângându-se că e nedreptățit și ținut aici cu amăgiri, împotriva voinței sale. Presa s-a inflamat imediat, așa cum se întâmplă în cazul știrilor de senzație, și a dezvăluit detaliile primite despre fiecare dintre voi. În câteva zile, au aflat adresa acestui internat și sosesc mereu echipe de reporteri care ne asaltează cu întrebări și acuzații. În plus, s-au autosesizat și autoritățile: poliția, protecția copilului, oamenii politici locali și de la centru. Vă spun toate acestea pentru ca să știți cu ce vă veți confrunta în cele ce urmează. Va fi greu, dar putem să trecem și peste asta dacă suntem uniți și gândim la fel. Ce ziceți? Ce zici, Șoc?

Cea de-a doua întrebare avea o conotație aparte, pe care băiatul a simțit-o și l-a făcut reacționeze după așteptări:

– Am vrut doar să fiu reparat așa cum mi-ați promis. Toți sunteți frumoși și vă puteți șterge singuri la fund, doar eu depind de alții și inspir coșmaruri celor care mă privesc. Mă simt tot un exclus, chiar și în această companie, de aceea am apelat la cei care pot să facă ceva pentru mine, care pot strânge bani pentru operații și proteze.

Acum era clar și pentru ceilalți de unde porneau necazurile amintite de profesor. Un gest disperat făcut de un coleg disperat, pe care le era greu să-l condamne ei. Doar mentorul lor avea puterea și argumentele cele mai potrivite:

– Firește că nu reușim să știm cum te simți, deși încercăm cu toții. Toate intervențiile de care ai nevoie costă în jur de o jumătate de milion de euro, iar eu ți-am cerut să ai răbdare până strângem această sumă și te pregătești sufletește. Răbdarea e una dintre cele mai valoroase virtuți pe care vreau să v-o cultiv.

– Eu sunt pregătit de mult, iar banii n-ar fi o problemă, se revoltă Șoc. Dați-mi voie să joc la Loto și o să câștig cu mult mai mult decât e nevoie. Restul îl donez internatului.

– Tu vrei să profiți de pe urma Visătoarei, câștigând pe nedrept potul cel mare și făcând primul pas spre o viață necinstită, încercă să-l lumineze profesorul. Îți dai seama că asta v-ar afecta toată viața, pentru că nu te-ai mai putea opri. Inevitabil, veți ajunge în centrul atenției, lumea o să vă afle secretul și veți deveni cei mai vânați oameni de pe planetă. Mai ales ea, pe care toți lacomii lumii o să vrea să pună mâna și să o țină închisă, ca pe o gâscă ce face ouă de aur. Asta îi dorești colegei tale? Așa vrei tu să ajungi un om împlinit?

Imagine similară

– Nicio grijă, profesore. Aș ajunge cel mai puternic om din lume și nimeni n-ar avea curajul să mă înfrunte, nu s-ar atinge de Visătoare, de Sentimente sau de Poligraf. Iar tu ai avea cea mai renumită școală cu copii dotați, pe o insulă paradisiacă și misterioasă din mijlocul oceanului. Ăsta e destinul meu și o să lupt cu toți cei care-mi stau în cale pentru a-l împlini.

Fel de fel

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Tu vorbești mereu despre sex!
– Și despre ce vrei să vorbim? De timp, e bine?
– Da!
– De cât timp n-am mai făcut sex?

* Mi-am întrebat soțul ce și-ar dori de Dragobete. Mi-a făcut cu ochiu’! Cred că-i cumpăr niște picături!

* Două domnișoare cu asigurarea stomatologică inclusă în pachetul salarial, în liftul unei corporații:
– Ce-ai dragă, ți-e rău?
– Sunt puțin debusolată. Azi am fost la dentist și, cum mi-e frică de durere, l-am rugat să mă anestezieze ca lumea.
– Și? Te mai doare?
– Nu mă mai doare, da’ am observat că am chiloții pe dos…

* Doi tipi chercheliți la un zaibăr, într-un local, încep a povesti despre soții. Întreabă unul:
– Bă, tu când te-ai însurat, nevastă-ta a fost fecioară?
– Nu, vărsător.

* Femeia la shopping:
Mi-am cumpărat pantofi – n-am fustă.
Mi-am cumpărat fustă – n-am cămașă.
Mi-am cumpărat cămașă – n-am sacou.
Mi-am cumpărat sacou – n-am geantă.
Mi-am cumpărat geantă – pantofii nu mi se potrivesc…

* Când te trosnește ușa liftului în meclă, se cheamă lifting facial?

* – Vecină, motanul dumitale tocmai mi-a mâncat papagalul!
– Bine că mi-ai spus, atunci azi nu îi mai dau de mâncare.

* Dacă de ziua îndrăgostiților tu nu ești îndrăgostit…
Nu-i nimic, prietene…
Nici de ziua morților nu ești mort.

* Munca este locul unde câștigi… stresuri, ticuri nervoase, dureri de cap, iar la sfârșit de lună, câștigi și ceva bani pentru tratament.

* – Domnule doctor, cum au ieșit analizele soțului meu?
– Doamnă, îmi pare rău dar le-am încurcat cu ale altui pacient, nu mai știu sigur dacă are Sida sau Alzheimer…
– Și eu ce fac???
– Duceți-l în pădure, dacă vine acasă, nu vă mai culcați cu el…

* – Cum se mai comportă pacientul?, întreabă medicul.
– Zice că ar vrea să ajungă acasă, că-i e dor de nevastă…
– Este clar, iar delirează.

* Florina este la școală,
Însă treaba e nasoală:
Română, Mate, Engleză,
Pauză, lucrare, teză,
Nu deschide vreun caiet,
Ci Florina stă pe net.
Când va termina liceul
Florina spală veceul,
Se va face menajeră
Sau mai grav, va fi șomeră.
Că din școală are-n cap
Numai Facebook și WhatsApp.

Vreți s-ajungeți realizați?
Puneți mâna și-nvățați
Și fiți harnici ca albina,
Copii, nu fiți ca Florina!

Imagine similară

* Ion merge la medic:
– Care e problema ta, tinere?
– Vedeți, visez de 2 săptămâni găini care joacă fotbal. Vreau să scap de aceste vise.
– Da, ia acum aceste pastile, ca să nu mai visezi găini care joacă fotbal.
– Pot să le iau de mâine?
– De ce?
– Păi, vedeți, azi e finala și nu vreau să o pierd!

* N-ai casă, n-ai mașină, n-ai serviciu, dar vrei să ai și tu o femeie…
Ești masochist? Nu-ți ajunge câte nenorociri ai?

* – Mă, Gheorghe! Tu ai aruncat în mine cu plăcinta aia?
– Da!
– O fo’ cu intenție?
– Nu, mă! Cu varză!

* – Mi-e rușine de vecinul nostru.
– De ce, dragă?
– Până acum i-au murit 3 soții și m-a chemat la 3 pomeni…, iar eu nu l-am chemat la niciuna.

* Azi am fost într-un complex comercial imens și nu mai găseam ieșirea. Așa că am aprins o țigară ca să mă scoată ei afară.

* Campanie electorală…
– Nu aveți drum? Vă facem drum! Nu aveți apă și canalizare. La anul o să aveți. Vă aducem apă, gaz, vă facem poduri.
– Dar noi nu avem râu, zise cineva.
– Vă facem noi, nicio problemă.
Se ridică un bătrânel din mulțime:
– Eu nu am p**ă!
– Se rezolvă, zice candidatul.
Cineva din spate îl trage de mânecă:
– Șefule, dar asta nu putem să-i dăm.
– Taci, mă, că după alegeri asta o să le dăm la toți.

* – Scoală-te Ioane, că vorbești în somn!
– Of, tu Mărie dragă, da’ nici acolo nu am voie?

* Eu sunt propria mea șefă. Așa că, dacă mă veți vedea vorbind singură, să știți că sunt într-o ședință.

* Mă nene, mă! În viață poți iubi și o sută de femei! Principala iubire rămâne cui îi dai salariul în fiecare lună!

Fetița care visa pentru alții (10)

Ai fi crezut că zilele vor deveni o rutină plăcută pentru noua elevă a internatului, cu mai mulți factori care aduceau culoare în viața celor patru copii. Atenția cu care era înconjurată de Sentimente și Poligraf, o făceau pe Lena să se simtă ca într-o familie cu frați iubitori, de care nu a avut parte și la care tânjise adesea. Lecțiile nu le mai percepea ca pe o corvoadă, ci mai degrabă ca pe o joacă diferită și incitantă de fiecare dată. Chiar dacă profesorii erau virtuali, interacționând cu ei din locuri îndepărtate, pe ecranele imense ale monitoarelor, îi simțea totuși aproape, prin atenția acordată fiecăruia în parte, prin răbdarea și înțelegerea de care dădeau dovadă cu fiecare în parte. Astfel, se străduiau să-i aducă pe toți la același nivel de cunoștințe, indiferent de vârstă sau înclinații. Totuși, pentru cei care-și manifestau preferința în anumite materii, le acordau șansa de a le aprofunda, fără să-i afecteze negativ pe ceilalți.

Cele două ore de agrement și apoi șase ore de studiu nu li se păreau prea mult, din moment ce nu aveau de făcut teme obligatorii în niciuna din cele șase zile ale săptămânii. Doar duminica o aveau fără ore de curs, dar și atunci erau stimulați printr-un program de mișcare în aer liber și concursuri antrenante. Mili locuia practic în incinta internatului, iar nea Vițian era soțul ei și omul bun la toate. Amândoi veneau cu provocări fizice sau intelectuale, prin parcul ce înconjura clădirea principală sau în interior, cu jocuri logice răsplătite cu premii simbolice și accesibile tuturor.

Șoc era mai dificil în abordare, exprimându-și nemulțumirea față de anumite preocupări „copilărești” și veselia „ieftină” pe care o vedea uneori chiar și în ochii colegului său de cameră. Doar pe Sentimente îl avea la inimă și nu-i plăcea să vadă cum e „corupt” de fetele acelea neastâmpărate. Lena simțea o atracție inexplicabilă față de acest băiat lovit atât de crunt de soartă. În ciuda chipului diform și a brațelor lipsă, în spatele cuvintelor lui aspre și a caracterului infatuat, ea simțea un suflet candid ce nu voia să-și arate slăbiciunile. Nu știa cum să se apropie de el, fiindu-i teamă de reacțiile brutale, până într-o zi, când i-a strecurat un bilețel între degetele de la picior. Erau numerele câștigătoare la extragerea Loto din acea seară. Firește că Șoc nu avea posibilitatea să parieze, dar gestul și dovada capacității Lenei l-au făcut să o privească mai prietenos și să o aprecieze. De atunci nu a mai persiflat-o și nici nu s-a mai ferit de compania ei.

Lena și-a surprins plăcut și mama, la prima vizită pe care aceasta i-a făcut-o, după două săptămâni. A venit însoțită de Anița, bătrâna simpatică pentru fetiță, dar atât de marginalizată de majoritatea cunoscuților. Amândouă i-au adus dulciuri și cadouri pe care le-a împărțit cu Poligraf și Sentimente. Fosta dădacă i-a sugerat că, dacă nu-i place viața din internat, o ajută ea să evadeze și să se ascundă împreună de „oamenii răi”. Probabil că a fost doar o glumă sau un mod de a o descoase, la care copila a răspuns cu un zâmbet și câteva cuvinte prin care o asigura că totul e bine.

Și doctorul Oșan s-a ținut de cuvânt, căutând-o și consolând-o prin cuvinte calde și gesturi părintești. Doar că, înainte de despărțire, nu s-a putut răbda să nu pună întrebarea care-l rodea de multă vreme:

– M-ai visat cumva, în nopțile care s-au scurs de când ne-am văzut ultima oară?

Lena îl privi în ochi, fără timiditatea de altădată, și recunoscu:

– Da.

– Poți să-mi zici ce anume?, se interesă cu teamă medicul.

– Soția dumneavoastră așteaptă ceva, de aceea se chinuie.

– Ce anume pot să-i ofer în starea ei? Spune-mi, dacă știi…

– Să-i spuneți că o iertați pentru pierderea copilului. A crezut că-i prea devreme să fie mamă, iar acum regretă intervenția.

Pe domnul Oșan îl podidiră lacrimile și nu se sfii să le dea drumul. Atinse cu mâna tremurândă căpușorul fetiței, într-o mângâiere recunoscătoare, după care o rugă în șoaptă:

– Dacă te rog frumos, vii acum cu mine la spital? O să vorbesc cu domnul profesor să te învoiască pentru câteva ore. Te duc cu mașina mea și te aduc înainte de stingere. Ce zici?

Fetița ridică din umeri și răspunse pe același ton:

– Mi-ar plăcea să ies la o plimbare, dar aș vrea să vină Poligraf cu noi.

– Desigur, desigur…, se bucură doctorul, ridicându-se în picioare și căutându-și un șervețel. Pregătiți-vă până revin.

Profesorul Bogdan a insistat să meargă și el, pentru că răspundea de fete și voia ca orarul să fie respectat. Drumul a fost plăcut pentru cele două prietene, dornice de peisaje noi și plimbări mai lungi. Nici nu și-au dat seama cum a trecut vremea și au ajuns într-o rezervă a spitalului municipal, conduși de o asistentă amabilă. Acolo au dat cu ochii de o femeie palidă și fără cunoștință, în trupul căreia intrau mai multe tuburi și tubulețe și care respira la comandă, ajutată și monitorizată de aparatura din preajma ei. Emoțiile te subjugă într-o astfel de situație, iar pe fața domnului Oșan se vedeau foarte clar. Inima îi bătea cu putere, chipul îi era transfigurat și trupul simțea nevoia să se așeze pe marginea patului. A atins cu sfințenie mâna femeii și a strâns-o în palmele lui fierbinți. Privind-o ca pe o icoană, a reușit să-i spună cu o voce gâtuită de emoție:

– Te iert, iubita mea soțioară… Te iert din suflet și te iubesc nespus…

Imagine similară

 

Poate că a simțit o zvâcnire a mâinii pe care o strângea sau poate că i s-a părut. Poate că oftatul scos de femeie și pe care l-au auzit ceilalți a fost doar o închipuire. Cert este că inima ei a încetat să mai bată, iar aparatul a transmis imediat semnalul de cod albastru. Echipa de resuscitare ce s-a prezentat imediat nu a avut niciun succes în misiunea ei. Pacienta murise cu un zâmbet de mulțumire pe chip.