Inima nu comunică prin cuvinte

Am întrebat o mie de oameni îndrăgostiți: ce e iubirea?,
Dar am primit o mie de răspunsuri diferite;
Am pus aceeași întrebare vântului capricios,
M-am adresat apoi codrului înțelept,
Izvorului de la sânul muntelui,
Mării, care știe atâtea povești de dragoste,
Stelelor ce par înțepenite în eternitate.
Vântul mi-a șuierat ceva la ureche,
Codrul a vibrat în frunzișuri unduitoare,
Izvorul a clipocit pe mai multe voci,
Marea și-a pus valurile pe portativ,
Iar stelele mi-au făcut cu ochiul complice.
Nu am reușit să descifrez aceste simboluri
Și mi-am dat seama că nici nu-i posibil,
Pentru că iubirea e găzduită în inimă,
Iar inima nu folosește cuvinte.

Imagine similară

 

48 thoughts on “Inima nu comunică prin cuvinte

      1. Așa spune Biblia, și n-o putem contrazice. Totuși, ea se schimbă, după cum se preconizează și în rugăciunea Tatăl Nostru. ”Și nu ne duce pe noi în ispită…”. Nu le mai sună bine prelaților, dar uită că orice cuvânt schimbat sau adăugat e un mare păcat, după cum scrie scriptura.

      2. Biblia a fost scrisă de oameni și oamenii mai schimbă cuvintele din jurul întâmplărilor. Ca să nu mai vorbim că există multe versiuni și adaptări ale Bibliei … Iar cuvintele nu pot exprima toate simțămintele, trăirile și experiențele. Pot da o interpretare dar nu o pot exprima în totalitate. Pentru anumite sentimente și trăiri poate nici nu există cuvinte.

      3. ” Iubirea a existat înainte de a fi inventat cuvintele. ” Greu de crezut caci , iubirea se exprima mai ales prin vorbe ! Poezia dumitale este o declaratie d e dragoste si , nu uita : LA INCEPUT A FOST CUVANTUL . Gestica, conteaza mai putin daca nu cumva ” traducem ” gestica prin oferirea de daruri materiale 😉 … pentru mai multa buanvointza fireste nu pentru… altceva . XD

      4. Nea Marian, eu cred că și necuvântătoarele sunt capabile de iubire, doar am văzut numeroase exemple în care câinii au arătat-o față de prietenul și stăpânul lor, mergând până la sinuciderea prin înfometare. La fel și omul primitiv: să nu fii iubit el, decât după ce a învățat să vorbească? 😉

  1. Felicitări! Foarte frumos te-ai plimbat prin natură. Iubirea este mută, se revarsă din inimă întâmplător, fără cuvinte, asa cum spui și tu.
    Seară frumoasă frumoasă, Petru!

  2. Daca binevoiesti sa-ti reamintesti , in urma cu vreo trei sau patru ani si dumneata si eu plus ” gazda ” si… altii 😎 , am avut o polemica pe tema iubirii . Sunt doua teme diferite caci ” DACA DRAGOSTE NU E … NIMIC NU E ” dupa cum spune Apostolului Pavel . Iubirea se perimeaza , se termina la un moment dat insa dragostea… NICIODATA . Respect nea Petre : frumos grait-ai !

    1. E posibil să nu știm nici noi ce ne-a lovit: iubirea, dragostea sau doar o dorință arzătoare de a fi cu cineva. Mai ales când suntem tineri și atât de nerăbdători să ne găsim un partener. Timpul ne va lămuri dacă e ceva serios sau doar o toană.
      Sănătate și iubire, nea Marian!

  3. Foarte interesantă poezie. Trebuia să folosesc traducerea Google pentru a înțelege. Nu puteam fi de acord mai mult pentru că dragostea este doar un verb, dar sentimentul nu poate fi explicat.

    1. Mai bine să nu căutăm explicații, ci să ne bucurăm din plin de sentiment. Fiecare în felul lui și punând întrebarea de mai sus doar retoric.
      Mulțumesc pentru interes!

  4. Salutare, Petru ! 🙂

    Aceeași ÎNTREBARE i-am pus-o și EU, mării 🙂
    iar MAREA mi-a răspuns prin valurile EI spumoase :

    – GEAMPARALELE !!! 🙂 🙂 🙂

    Seară faină ! 🙂
    Alioșa ! 🙂

    1. Bună dimineața de sâmbătă, Alioșa! 🙂
      Bănuiam eu că fiecare primește alt răspuns la întrebarea ”ce e iubirea?”, iar al tău e tocmai potrivit pentru înviorarea de dimineață. A trupului și a spiritului. 🙂
      Mulțumiri călduroase și urări eficiente pentru un weekend minunat, Sandule! 🙂

  5. Am consultat documente. Singurele concluzii clare găsite in doua dictionare academice sunt cuprinse in urmatoarele expresii simple:
    iubire ≠ ură;
    dragoste ≠ ură.

    Să ai bucurii!

    1. Nici nu ar trebui să ne mire. Ce sentiment mai poate fi atât de puternic ca iubirea, decât ura? Iar granița dintre cele e ușor de trecut, fără să ne dăm seama.
      Să auzim de bine!

  6. Frumos ai scris despre iubire draga Petru. Iubirea este ceva greu de atins, de aceia putini oameni stiu sa iubeasca. Desi Dumnezeu a facut sacrificiul suprem pentru a invata oamenii sa iubeasca ei parca au inteles totul pe dos si uite ce traim astazi !

    1. Mai sunt și oameni care caută iubirea adevărată, așa cum o caut și eu sau alții ca mine, indiferent de vârstă. Poate că am găsit-o și nu ne-am dat seama sau poate că am trecut pe lângă ea, dar ea există, după cum am văzut la atâtea cupluri care au dus-o până la capăt.

Leave a reply to sinkagabriella Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.