Răsădite

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Ajunge un cetățean în rai, unde trece pe lângă un pom plin cu clopoței.
– Da’ pomul ăsta pentru ce-i?, îl întreabă pe Sf. Petru.
– Ăsta-i pomul minciunilor. Ori de câte ori cineva minte pe pământ, sună un clopoțel.
– Aha.
Mai stă omul ce stă, când deodată tot pomul se prăbușește cu mare tamtam.
– Văleu, ce s-a-ntâmplat?, îl întreabă pe Sf. Petru.
– Ei, ședință de Guvern la București.

* Cadouri de 8 Martie
Primul vine Gigel, fiul brutarului, și îi dă o cutie. Învățătoarea o ia, o scutură puțin și spune:
– Sunt chifle, nu?
– Da, răspunde Gigel.
Apoi, vine Ionel; fiu de măcelar, și îi dă o cutie. Învățătoarea o agită ușor, miroase cutia și îi spune:
– Cotlete de porc, nu?
– Da, răspunse Ionel.
În cele din urmă, vine și Bulă, fiul cârciumarului, și îi dă o cutie. Învățătoarea o agită și vede că dintr-un colț începe să curgă ceva. Pune degetul pe cutie, îl bagă în gură și spune:
– E vin alb, nu?
– Nu, zice Bulă.
Învățătoarea pune iar degetul pe cutie, apoi îl bagă în gură și zice:
– Șampanie?
– Nu, zice Bulă.
– Mă dau bătută. Ce e?
– Un cățeluș…

* Sunt trei căi prin care te poți ruina: femei, jocuri de noroc și bănci.
Cu femeile e cel mai plăcut, cu jocurile de noroc e cel mai rapid, iar cu băncile e cel mai sigur…

* Ambiție feminină:
Dacă iubitul meu vrea să mă părăsească… mă duc cu el!!! De-a dracu…

* Bulă este întrebat dacă este bine să-i ajungem din urmă pe europeni.
– Este bine să-i ajungem, dar să nu-i depășim.
– De ce să nu-i depășim??
– Ca să nu vadă că avem pantalonii rupți în cur.

* Bulă la ora de desen
A desenat un desen negru pe toată pagina!
Profa: – Ce ai desenat?
Bulă: – Negrii noaptea descărcând cărbuni!
Profa: – Dar eu știu că la negri dinții sunt albi!
Bulă: – Dvs. vi se pare că după atâția cărbuni descărcați, lor le mai vine a râde?

* – De ce porți ochelari?
– Ochii mei sunt atât de frumoși încât trebuie să îi țin în vitrină.

* Laserul de la Măgurele a atins cea mai mare putere din lume.
Bun, acum să-l îndrepte cineva spre Casa Poporului.

* Râsul e cel mai bun medicament.
Dar dacă în schimb râzi fără motiv… ai nevoie de medicamente.

Imagine similară

* – Câți ani poartă olteanul o bască?
– Nu știu, câți?
– Îți spun eu: 9 ani.
– Cum așa?
– Foarte simplu: 3 ani pe față, 3 ani pe dos și trei ani pe șaua bicicletei.

* Știre
Noul Cod Penal schimbă fundamental înșelăciunea: va face pușcărie cel înșelat, pentru că e prost.

* Aș face o glumă despre ardeleni, dar ăștia nu se știu enerva, iar când se enervează, până să se apuce de scris, trece farmecul postării.
Mai bine fac o glumă despre moldoveni, ăia se apucă de înjurat chiar și dacă nu știu despre ce-i vorba.

* La târgul de cai, undeva în Ardeal
– No, domnule dragă, calul ăsta aleargă bine?
– Ăsta? Fuge de rupe pământul! 10 kilometri aleargă fără oprire!
– No, asta nu-i bine!
– De ce?
– Pentru că io stau la 6 kilometri de aici și n-am chef să mă întorc zilnic 4 kilometri pe jos!

* La Radio Erevan, o ascultătoare întreabă:
– Ce capitală e mai mare, Londra sau Anglia?
Radio Erevan răspunde:
– Viorico, tu ești?

* – Unde locuiești?
– Undeva în afara Londrei!
– Wow! Și unde anume?
– Slatina, Olt…

* Păcătoșilor!
Nu știu cum vă înșelați voi partenerii, mie îmi este rușine și să intru în Kaufland cu punga de Carrefour.

* Aladin, în fața Casei Albe, cu lampa-n mână, căuta de zor. Iese Trump la fereastră:
– Ce cauți, Aladin?
– Caut Cinstea și Onoarea!
– Du-te mă la ruși, nu-ți mai pierde vremea pe aici.
În fața Kremlinului, Aladin căuta de zor. Iese Putin la fereastră:
– Ce cauți, Aladin?
– Caut Cinstea și Onoarea!
– Du-te mă la români, nu-ți mai pierde vremea pe aici.
În fața Casei Poporului, Aladin căuta de zor. Iese Iohannis la poartă:
– Ce cauți, Aladine?
– Îmi caut lampa!

* Un țăran s-a întors de la București. S-a adunat tot satul. Stau, beau încet. Țăranul spune:
– Am fost într-un magazin interesant, ”Sex Shop” se numește! Foarte interesant magazin, ce să vă spun! Și aveau femei gonflabile de vânzare!
Cea mai plină de viață femeie din sat întreabă:
– Aveau și bărbați gonflabili?
– Cinstit, bărbați n-am văzut. Probabil n-au adus încă. În schimb aveau piese de rezervă pentru ei cât duce trenul!

* Se întâlnește un dirijor cu Dumnezeu. Dirijorul:
– Doamne… ajută-mă să devin cel mai mare dirijor!
Dumnezeu întreabă:
– Fiule, ți-ar plăcea să fi dirijorul corului mei de îngeri și cei mai buni compozitori, precum Mozart, Beethoven, Shubert, să scrie pentru tine?
Dirijorul:
– Ar fi cel mai extraordinar lucru!
Dumnezeu:
– Pregătește-te, mâine la ora 10 ai prima repetiție!

38 thoughts on “Răsădite

  1. Și mie îmi este rușine dacă am o pungă de la alt magazin, când fac cumpărături… O țin jenat, în buzunar. Sau îmi era rușine de cei cu micul magazin de la colțul blocului, să mă vadă când veneam cu o sacoșă mare acasă. Poate erau haine, materiale, ori mai știu ce, dar îmi spuneam: „Ei nu știu asta, ce ar crede despre mine?” Și intram prin spate. Mă simțeam dator cumva față de ei…. Să-i sprijin în lupta lor inegală cu supermarket-urile. Din care tot au și ieșit învinși, până la urmă.

    1. Foarte sensibile și rare sunt sentimentele tale, într-o lume în care vedem promoții de la cele cele mai agresive până la unele foarte subtile. Mulți dintre noi suntem influențați de ele fără să ne dăm seama, pătrunzându-ne perfid în subconștient.

    1. Părerea ta contează foarte mult pentru mine și îmi umple inima de bucurie! Bucurie și gânduri bune pe care ți le transmit și ție, pe această cale, dragă prietenă! 🙂

  2. Salutare, dragă Petru și mulțumiri pentru porția consistentă de râs și veselie. Mi-au plăcut toate, dar la câteva am râs pe cinste: primul, cu pomul minciunilor, e atât de actual pe la noi. Nici măcar o livadă de asemenea pomi nu ne-ar fi de-ajuns! Desenul lui Bulă este o dovadă clară a profunzimii spiritului artistic la români! Cine ar fi avut o idee mai grozavă? Iar ”ochii în vitrină”… gata! o să ies cu ochelari la ochi pe stradă! 😀
    Laserul de la Măgurele trebuie musai încercat. Iar ținta propusă este cea mai potrivită! Basca la olteni ne arată clar ce oameni practici sunt românii.
    O nouă săptămână cât mai bună și veselă, dragă Petru! 🙂

    1. Bună dimineața într-o zi de mare sărbătoare creștină, dragă Alex! O zi în care îți urez să te bucuri de dezlegarea la pește și de glume bune, la care să râzi împreună cu cei dragi! Tocmai pentru că, spre deosebire de pește, producția de bancuri românești nu dă înapoi, ci dimpotrivă, e tot mai eficientă, pe măsură ce și problemele noastre sunt tot mai multe.
      Și totuși, să auzim numai de bine! 🙂

    1. Săru-mâna cu mulțumirile de rigoare, Anușka!
      Azi am servit cafeaua mai târziu, dar cu satisfacția că am primit un bilet la stațiunea Geoagiu-Băi, cu începere de la 1 aprilie. Sper că-i fără păcăleală! 😉
      Firește că-mi voi duce laptopul cu mine și sper să am internet pe acolo, pentru a ține legătura, dragă prietenă! 🙂

  3. Salutare, Petru ! 🙂
    De ” Buna VESTIRE” 🙂

    îți urez doar sănătate și poftă bună la PEȘTE de IZA !!! 🙂 🙂 🙂
    Alioșa !!! 🙂 🙂 🙂

    1. Salutare efervescentă, frate dunărean, Alioșa! 🙂
      Sunt sigur că vei avea azi parte de pește, doar e foarte la îndemână pentru tine, dar aștept să văd și eu ce-mi aduce bucătarul. Dacă va fi sau nu, depinde doar de inspirația și credința lui, dar oricum nu mă voi supăra. 😉
      Mii de mulțumiri pentru urări, alături de gândurile mele cele mai bune pentru tine, Sandule! 🙂

  4. Știre
    ” Noul Cod Penal schimbă fundamental înșelăciunea: va face pușcărie cel înșelat, pentru că e prost.” Asta-i , ca sa zic asa , bomboana de pe coliva… neamului romanesc deci , nota 1000+ ! La no.3 ai uitat sau ai … omis INTENTZIONAT : BAUTURA !!! 😕 Daca nici asta nu te pune la pamant atunci , cine mama dracului s-o mai faca ? No.4 mi-a mers la casa sufletului si m-a facut sa si rad dar , sa si plang in acelasi timp stiind precis ca , a dracului femeie { 😡 } , daca ar fi sa te duci ” pe topogan ” , n-ar venii dupa tine nici macar …”asa d’a dracu ‘ ” ! Ultimul , daca “stirea” este bomboana de pe coliva , asta in schimb este crucea in mijlocul careia se aseaza bomboana respectiva astfel incat , si asta merita cam aceeasi notare . Intrebare nea Petre : ce te faci daca-ti da prin mintea capului sa-ti doresti ” atunci ” , ca Tolstoi , Dovstoievski sau Minulescu , Toparceanu sau Eminescu sa-ti fie mentori iar “ala ” adica Dumnezeu , iti spune ca … vei avea mintenash o intalnire cu ei ? 😀 😀 😀 😀 Respect total si-ti doresc ca , macar aceasta ” intalnire ” sa-ti fie programata … cat mai tarziu ! 😀 😀 😀

    1. Foarte pertinente și amuzante observațiile dumitale, nea Marian, după cum speram să fie și de această dată. Eu am doar meritul de a culege aceste creații populare, dar matale vii cu ceva în plus, care le dă o aură aparte, iar pe mine mă încântă. Drept pentru care îți mulțămesc încă o dată și îți doresc să ai mereu aceeași vervă și inspirație! Alături de sănătate și viață lungă, în ciuda celor care nu ar vrea, de-a dracului! 😀

    1. Până și raiul are de suferit de pe urma guvernării actuale.
      Bună dimineața, cu mulțumiri pentru cafeluța de marți, Anușka! Tocmai bună pentru o zi de reflecție asupra evenimentelor de ieri și a celor care vor urma.
      O zi tihnită îți doresc și ție, dragă prietenă! 🙂

  5. Unde găsești atâtea ?Mai am o întrebare: Cum procedezi când te adresezi unei persoane, pe jumătate, ardelean și, pe jumătate, moldovean ?(eu)Spui bancuri despre bănățeni ?(m-am născut în Banat)

    1. Mai bine ne legăm de olteni, că au bancuri cu nemiluita și se mândresc cu ele. 😀
      Bancuri primesc chiar de la unii colegi de blog, care au adresa mea de e-mail. Cum ar fi Alex, Zaraza, Crina, Mugur sau Gabi.

  6. Al naibii Bula asta, o grămadă de bancuri faine pe seama lui, cele cu ardelenii, musai toate amuzante, inspirate din viata!!! Am întârziat un pic, dar și miercuri m_au veselit, mulțam Petru!!! ☺️

    1. Pentru bancuri și zâmbete, nu-i niciodată prea târziu sau prea devreme, oricum am lua-o. Mă bucur mult că te-am înveselit și îți mulțumesc pentru zâmbetele lăsate în schimb, dragă prietenă! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.