Fetița care visa pentru alții (24)

continuare

– MONTE… ZUMA!, strigă Nino privind prin întunericul care învăluia geamurile și intrarea în salon. Ieși la întâlnire cu fiul tău, nu fi laș! Oricum te voi găsi, iar pentru asta o să facem puțină lumină.

Fulgerul trimis de băiat avu darul să pulverizeze ferestrele și să genereze un incendiu, începând de la perdele și draperii. Răspunsul veni imediat prin câteva rafale de armă automată, din care un glonte îl făcu pe Nino să-și ducă mâna la tâmplă. Nu, nu erau numai picături de ploaie ce i se scurgeau acum spre bărbie, altceva mai vâscos și cald simțea el printre degete. Iar ăsta nu ar fi fost mare necaz, dacă puterile nu l-ar părăsi atât de brusc și mintea i-ar rămâne limpede. În zadar încercă să răspundă dur la acest atac, brațele nu-l mai ascultau și cunoștința se învăluia într-o ceață neagră. Căzu la pământ fără să simtă sau să își dea seama.

Întunericul interior nu ținu mult, pentru că un punct luminos, apărut de undeva departe, își mări rapid volumul, până îl alungă din toate ungherele. Era cald și strălucitor acest tablou care-i invadase creierul, iar în centrul lui desluși cu mare uimire un chip blând și îndrăgit.

– Visătoareo! Ce se întâmplă cu mine?, vru să întrebe el, dar buzele nu i se mișcau.

– Nu te speria, Șoc, răspunse fetița cu o voce liniștitoare. Ești doar rănit, dar trebuie să te ridici și să te aperi.

– Nu pot să fac asta, am încercat, îi mărturisi băiatul. Capul nu-l mai pot susține pe umeri, nici picioarele nu mă mai țin. M-au împușcat ticăloșii…

– Nu vorbi așa, trebuie să poți dacă te concentrezi, îl încurajă imaginea.

– Poate că ai dreptate, doar tu știi multe despre mine, despre viitor. Unde ești, Visătoareo? Mi-e dor de tine… și de Poligraf. Vreau să ne reîntâlnim cu toții și să nu ne mai despărțim.

– Și eu vreau…, adică noi vrem. Numai să scapi de oamenii răi și să te faci bine.

– O să fie cam greu acum. Am crezut că va fi simplu, doar sunt cel mai tare, nu?, încercă tânărul să schițeze un zâmbet. Acum îmi dau seama că nu-i deloc ușor să lupți singur.

– Dar nu ești singur, Șoc. Noi îți suntem alături, nu numai cu gândul, ci și cu toată susținerea posibilă de la distanță. Așa cum am fost și când ai intrat în comă.

– Tu ai fost aceea care m-ai salvat atunci?! Știam eu că nu m-ai uitat… iar acum vrei să mă salvezi din nou. Dacă reușești, o să fiu mereu în slujba ta, în apropierea ta. Pe cine o să trimiți acum să mă ajute, fată visătoare?

– Pe nimeni, îi zâmbi discret Lena. Te poți ajuta singur, că ești încă puternic și ambițios. Ridică-te și dă-le foc nemernicilor!

– Chiar dacă aș reuși să-mi revin, mă vor ciurui cu armele lor. Nu pot să-i anihilez pe toți deodată, că sunt peste tot: pe ziduri, în castel și în fața lui.

– Încearcă să îmbraci pelerina preotului și vei fi apărat de gloanțe. Nu pierde vremea, pentru că timpul e crucial în aceste momente.

– Sunt cu mintea în visul tău și simt că au trecut multe minute de când am ieșit din realitate. Probabil că deja m-au prins și legat.

– E doar o impresie. Visele cele mai lungi se pot comprima în câteva secunde, deci n-ai pierdut mare lucru.

Chipul fetiței începu să-și piardă din claritate, odată cu vocea care devenea tot mai îndepărtată. Ar fi vrut să o mai întrebe atâtea, despre locul unde o poate găsi, despre Sentimente și despre viitor. Dar întunericul își recăpătă suveranitatea în cunoștința lui, la fel și simțurile care-l avertizau că e rănit și doborât. Încercă să-și miște picioarele, iar acestea răspunseră comenzilor. Continuă același exercițiu cu brațele, cu același rezultat. De-abia apoi deschise ochii și se cuplă complet la situația din jur. Vedea traiectoriile rafalelor ce se încrucișau deasupra lui, auzea comenzi ce răsunau din întuneric sau din sala tot mai asaltată de flăcări, dar încă nimeni nu avusese curajul să-și facă apariția pe terasă.

Târâș pe burtă, cu mișcări scurte și rapide, Șoc se apropie de pelerina pe care o purtase Pablo și se strecură înăuntru, printre oasele vechi și fragile care mai rămăseseră în ea. Își trase apoi gluga pe cap și ciuli urechile. Strigăte tot mai apropiate răzbăteau dinăuntru, semn că trăgătorii prinseseră curaj și veneau să-l ciuruiască. Probabil că în spatele lor era Suveranul, care îi mâna să înfrunte orice pericol, numai să-l scape de inamic. Băiatul trebuia să se ridice, deși avea îndoieli în ce privește eficiența pelerinei; mai ales că nici nu avea o grosime care ar garanta calitatea de antiglonț. Pe de altă parte, avea încredere în Visătoare, așa cum a avut de fiecare dată când a prezis ceva. Numai că, acum, sfatul ei venea de departe, printr-o viziune ce putea fi doar o halucinație. Orice ar fi, trebuia să riște, iar acest ultim gând îl făcu să se ridice și să strige din nou cu tărie:

– Montezuma, fii bărbat și arată-ți chipul!, provocare la care răspunsul veni printr-un tir susținut de rafale asurzitoare.

va urma

Catalizatoare

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* O bătrână intră în casă și vede cum moșul taie o pastilă de Viagra în patru:
– Ce faci? Trebuie s-o înghiți toată!
– Astăzi vreau doar să te sărut!

* – Te însori cu mine?
– Eu mor de cald și ție-ți arde de petreceri?!

* La poliție:
– Deci, hoțul v-a furat cerceii, brățara de aur și lănțișorul de la gât?
– Da, domnule polițist.
– Și de ce nu ați strigat după ajutor?
– Riscam ca hoțul să-mi vadă și dinții de aur…

* Am decis să fac dimineața gimnastică.
M-am trezit la 5, m-am întins pe podea pentru flotări și… m-am trezit pe la 12!

* – Am angajat o persoană cu 5000 de euro pe lună, care să aibă grijă de toate problemele mele!
– Păi… și de unde faci tu rost de 5000 de euro?
– Asta e acum problema lui, nu a mea!

* Bă fraților, cum pun și eu un ban deoparte, cum apare iar câte o nuntă…
A dat nunta în ei de n-ai văzut așa ceva!

* – Iubitule, m-ai visat?
– Nu, iubito, am dormit bine!

* Cum să faci să se învârtească toi bărbații în jurul tău?
Foarte simplu! Fă-ți o statuie într-un sens giratoriu!

Producătorii vor declara pe proprie răspundere cantitatea accizată

* Gând ardelenesc:
Apa este un element esențial pentru viață…
Fără apă nu poți răci serpentina de la cazanul de pălincă.

* Noua lege a hărțuirii prevede sancțiuni dure pentru colegii care îți trimit poze din concediu când tu ești la muncă.

* – Ioane, cum îi zice la aplicația aia de te îmbătrânește?
– Nevastă…

* Niciodată nu am dorit răul nimănui, doar să aibă diaree când sunt blocați în trafic…
Și să strănute des!

* – Eu nu te înțeleg. Ce naiba vrei de la un bărbat, că niciodată nu ești mulțumită?
– Vreau să mă completeze…
– A naibii integramă care ești!

* – Domnule, a venit un om de la garajul auto. Spune să achitați reparațiile, soția dumneavoastră a fost cu mașina acolo.
– Dar ce s-a reparat la mașină?
– Nu de mașină e vorba, ci de reparațiile garajului.

* Într-un magazin de lenjerie intimă intră o olteancă, o ardeleancă și o moldoveancă. Olteanca cumpără șapte perechi de chiloți și se duce să-i plătească. Vânzătoarea, mirată, o întreabă:
– Dar ce faceți dumneavoastră cu șapte perechi de chiloți odată?
– Păi… câte o pereche în fiecare zi a săptămânii!
– A… înțeleg!
Vine ardeleanca după cinci perechi…
– Dumneavoastră nu folosiți tot șapte perechi pe săptămână?, întreabă curioasă vânzătoarea.
– Păi… bărbatul meu mă vrea sâmbăta și duminica…
– Aaa…
Vine și moldoveanca cu o cerere de 12 perechi. Vânzătoarea, prea curioasă din fire, întreabă nedumerită:
– Bine, bine, le înțeleg pe celelalte, dar dumneavoastră ai luat cât ele două la un loc!
– Apoi anul… are doar 12 luni!

* – Doctore, sunteți sigur că am 27 de săptămâni de sarcină și nu 22?
– Absolut!
– Doamne, nu m-am căsătorit cu cine trebuia!

* Doi soți cad de acord, în sensul în care de câte ori unul îl înșeală pe celălalt, va pune câte un bob de orez într-un borcan.
După 50 de ani:
Soțul: – 7 boabe.
Soția: – 5 boabe
Soțul:
– Mă scuzi că te-am înșelat de două ori în plus.
Soția:
– Nu te mai scuza, din borcanul meu am făcut de două ori sarmale și o dată orez cu lapte.

* De ani de zile, femeile își doresc egalitate între sexe, dar, din păcate, nu toți bărbații au sexul la fel de mare.

* Știu că nu sunt prea frumos, dar să se prefacă prostituatele că așteaptă autobuzul, atunci când mă văd, e prea de tot…

* Care e deosebirea dintre logica bărbatului și cea a femeii?
Cea a bărbatului e mai corectă, cea a femeii e mai interesantă.

* Mi-am salvat numărul amantei în telefon sub numele „Low Battery”, așa că, dacă sună când sunt acasă, nevastă-mea îmi pune telefonul la încărcat…

* – Numai gândește-te, draga mea… Zece ani și nicio ceartă…
– Știu, fricosul naibii!

* – Iubito, îți aduc stelele și luna de pe cer.
– Mersi, nu. Mai bine ia-o pe mă-ta și mutați-vă două galaxii mai încolo.

Ecouri

Au trecut două săptămâni de la Zilele Orașului Seini și, evident, de la lansarea cărții mele „Versuri pentru suflet și cuget”, însă ecourile nu s-au stins. Mă opresc concitadini pe stradă ori în piață și își exprimă bucuria că au participat la un eveniment atât de frumos sau, după caz, regretul că nu au reușit să fie și ei prezenți. Despre astfel de oameni vreau să scriu acum, să le mulțumesc încă o dată că au contribuit la „cea mai frumoasă lansare de carte pe care am avut-o până acum”, după cum afirmam într-un comentariu de la postarea „Amintiri de la Zilele Orașului Seini”.

Sala Centrului RO-UA a fost plină cu seineni iubitori de literatură dar și cu oaspeți veniți din Ungaria și prezenți la toate evenimentele celor două zile de sărbătoare. Le-am mulțumit cu mare recunoștință atunci și o fac încă o dată acum, chiar dacă au trecut paisprezece zile. În primul rând doamnei primar Gabriela Tulbure, sufletistă și neobosită prin prezența și cuvintele de încurajare, dar și pentru diploma de onoare pe care mi-a oferit-o din partea Primăriei Seini, alături de o orhidee minunată pe care o admir în fiecare zi.

Dar, în spatele fiecărui eveniment cultural există un seinean cu o muncă asiduă pentru ca totul să iasă cât mai bine, iar acesta este devotatul domn Dan Skorka, care face afișele, trimite invitațiile, moderează discursurile și le îmbogățește aducând tineri artiști și recitatori la fiecare lansare de carte. Drept pentru care merită toată aprecierea și recunoștința noastră!

Sunt mulți cei care mi-au bucurat sufletul în acea zi specială de 13 iulie. Știu că nu o să-i pot aminti aici pe toți și îi rog să mă ierte pe aceia omiși, din cauza memoriei care-mi mai joacă feste sau pentru că nu le știu numele complet. Nici fotografiile nu mă ajută prea mult, întotdeauna părându-mi-se că sunt prea puține și nu cuprind tot ce merita văzut. De aceea voi încerca să completez cu poze ale unor invitați fotografiați cu altă ocazie.

Au vorbit foarte sensibil și frumos: doamna primar Gabriela Tulbure, domnul preot paroh, Gheorghe Pop (poet și autor a monografiei Cetății Zynir -Seini, Cetățean de Onoare al Orașului)), doamna profesoară și membră a Uniunii Scriitorilor din România Betty Kirmaier (președintele cenaclului seinean „Mihai Eminescu” și Cetățean de Onoare al Orașului), doamna Kadar Ioana Gabriela (scriitoare și director adjunct al Liceului Tehnologic din Seini), prietena mea de suflet, profesoara Lucia Tămaș (care m-a impresionat recitând versuri pe care încă nu le-am publicat decât pe blog), precum și prietena care m-a încurajat de la începuturile scrierilor mele: Florica Rus.

Au mai luat cuvântul și alți invitați, printre care și oaspeții dragi din Ungaria, iar faptul că au vorbit în limba lor nu a fost un impediment. Dimpotrivă, am observat că suntem uniți în cuget și simțiri, iar darurile pe care mi le-au oferit sunt încă un gest cu ecou în memoria și inima mea. La fel cum a făcut și doamna Ioana Kadar, căreia îi aduc distinse omagii și alese mulțumiri. Un alt cadou, pe care l-am apreciat cu toții, a fost mini-recitalul de vioară oferit de tânăra și talentata elevă Dîrle Mirabela. Pe lângă plăcerea oferită de o fotografie împreună, am citit cu încântare cuvintele frumoase pe care le-a scris despre versurile mele. La fel de frumoasă a fost și compilația de versuri din carte, făcută de d-l Dan Skorka și recitată de un tânăr înzestrat în fața unei tinere minunate care purta o coroană de flori. Le mulțumesc și lor pentru reprezentație, iar ei și pentru coroana pe care mi-a lăsat-o la plecare!

Timpul a trecut repede în această companie, deci era imposibil să ia cuvântul toți cei prezenți, dar le mulțumesc că și-au rupt din timpul lor prețios și au venit alături de mine, alături de alți iubitori de carte. Printre ei s-a numărat și cea mai dragă mătușică, Veronica Moldovan, însoțită de vărul meu Adrian Moldovan și soția lui Daniela. Aleasă plecăciune și neștirbită recunoștință!

Ar fi multe de spus despre această întrunire ale sufletelor, dar nici cuvintele cele mai meșteșugite nu ar putea reda toate sentimentele trăite. Săptămâna trecută am încercat să redau câte ceva prin fotografii, pe considerentul că o poză face cât o mie de cuvinte. Mi-am dat seama că nu-i suficient și am revenit astăzi cu câteva completări. E drept că mi-a trebuit ceva timp până mi-am ales abordarea, dar invoc scuza că sunt ardelean sadea, care gândește încet și acționează la fel. Vă mulțumesc și vă doresc tot binele pe care-l puteți duce!

Beneficiile sărutului

Încă de la primul nostru sărut,
în timp ce-ți dezlegam nodul din gât,
ți-am simțit inima pulsând năvalnic,
după ce am ridicat piatra de pe ea;
sângele călătorind liber prin vine,
plămânul vibrând cu sete de aer,
temperatura corpului fiind răcorită
de bătaia fluturilor din stomac,
iar creierul tău exaltând,
descătușat de orice stres.

A fost o investigație completă și reciprocă
pe care ar trebui să o repetăm cât mai des,
pentru a fi liniștiți în privința analizelor
și a nu aduce daune prin nefolosință
instrumentului numit „sărut”,
precum și tratamentului plăcut
de care putem beneficia prin el.

Fetița care visa pentru alții (24)

continuare

Așa cum a prezis Montezuma, generatoarele au pornit în câteva secunde, doar că tot atâta le-a trebuit să fie scoase din funcțiune, ca urmare al unui alt fulger.

– Pe toți zeii!, se auzi suveranul tunând cu o voce mânioasă. Nu-mi dau seama cum e posibil așa ceva, continuă el venind aproape de Pablo și gesticulând iritat.

– Explicația e simplă dacă o cauți acolo unde trebuie, vorbi mai mult pentru sine preotul. Fulgerele nu au venit vertical, ci au fost trimise pe orizontală, exact în punctele esențiale: transformatorul și tabloul de comandă.

– Pe orizontală și din apropiere…, mormăi la rândul lui micul bărbos. Înseamnă că a trecut de poarta castelului? Cum?!

Pablo căuta încă răspunsul, încercând să pătrundă cu privirea prin întunericul dens și perdeaua de ploaie. Într-un târziu, arătă către un obiect vizibil doar la lumina descărcărilor de energie naturală, ceva nedefinit la început, dar care se apropia de terasă.

– Uite-l! Zboară pe o placă cu propulsie, de parcă ar fi un zeu.

Bătrânul preot avea ochi buni, iar pe Montezuma îl cuprinse pentru prima dată invidia față de băiatul care venea de sus, frica în fața unui adversar cu aceste calități și îndoiala că-i va putea face față. De aici și strategia pe care o elaboră pe loc:

– Eu mă duc să chem întăriri, pentru orice eventualitate. Dar am încredere că îl vei opri pe acest impostor care vrea să ne impresioneze. Revin cât pot de repede.

Suveranul nu mai așteptă răspunsul, ci se pierdu în clădire, chemând valeții să aprindă lumânări și căutând să ia legătura cu paznicii din diferitele zone ale domeniului. În acest timp, în fața lui Pablo ateriză lin băiatul responsabil pentru toată această mobilizare de forțe.

– Te așteptam, Nino, îl întâmpină preotul cu vocea lui pițigăiată. Trebuie să recunosc că speram să vii pe ușă, ca toți oamenii. Dar văd că ți-ai găsit o nouă jucărie, una care ne-a impresionat, ce-i drept.

Tânărul coborî de pe placă și înaintă doi pași. Doi ochi, ca două jaruri incandescente, îl fixau de sub gluga ce păruse de nepătruns până acum. Se opri pe loc, impunându-și să nu se uite la ei, de frica unei stratageme periculoase.

– Am venit să-l iau pe Sentimente, nimic mai mult, se justifică Nino. Voi aveți tot ce vă trebuie: bani și putere. Eu îmi vreau doar prietenul și apoi plec din viața voastră.

– Mă tem că-i prea târziu, copile, iar asta nu din vina noastră. Doar ți s-a spus ce se va întâmpla dacă nu urmezi indicațiile primite. Așa că… vina îți aparține.

– Cuuum? Sentimente nu mai trăiește?!, strigă plin de necaz băiatul, întingând amenințător brațele spre Pablo.

– Nu te-aș sfătui să fii nesăbuit, băiete. Mai bine gândește ca un om matur și alătură-te nouă, pentru a ajunge acolo unde ți-ai propus de la început. Zeii te iartă, noi trecem cu vederea, că ești tânăr și fără experiență. Aici e locul tău, nu printre pleava lumii, mânată de ambiții mărunte și emoții puerile.

– Nu știu de ce te-a ales Montezuma, dar bănuiesc că ai o putere apreciabilă. Poate limba ți-e veninoasă și cuvintele persuasive, poate hipnotizezi oamenii cu ochii tăi de șarpe sau ai alte arme necunoscute mie. Eu am doar ce mi-a dat natura, și poate a făcut-o cu un scop. Așa că, ia de aici!

Fulgerele porniră din ambele mâini, lovindu-se de pelerina preotului și ricoșând în toate părțile, fără să-i pricinuiască vreun rău. Urmă o altă serie și apoi încă una, cu același rezultat, plus un râs ascuțit ce venea parcă dintr-un cavou.

– Te-ai lămurit că sunt indestructibil? Ți-am tot repetat că sunt lucruri pe care un băiețel ca tine nu le înțelege, dar vorbele mele n-au avut ecoul necesar în mintea ta. Îți mai dau o șansă ca să renunți și să alegi calea care ți-e menită.

– Niciodată! Niciodată!, repetă Nino mai mult pentru a se convine pe sine. Mai bine mor luptând, decât să îmi reproșez toată viața că am fost un laș. Nu știu ce ești sau cine ești, dar sunt sigur că planeta asta n-are nevoie de o plagă ca tine.

Probabil că mânia îl lăsase fără precauție pe tânăr, astfel s-ar explica pașii pe care-i făcea înspre omul acela impenetrabil. Simțea același sentiment de sacrificiu pe care îl încercase atunci când se auto-electrocutase, doar că acum era vorba de a elimina o altă ființă, nu un cip interior.

– Uită-te la mine și spune-mi că mă urăști, îl provocă vocea de sub glugă. Fii bărbat dacă vrei să te lupți cu mine, copile fără minte!

 

Imagine similară

– Nu am ce vedea la tine, Satană fără chip, replică Nino, trăgându-i gluga peste toată fața și aplicându-i, cu toată puterea, un pumn în piept.

Nu a fost nevoie de un al doilea, un țipăt înfiorător arătând că găsise calea spre anihilarea inamicului. De altfel, mâna lui bionică pătrunse cu ușurință prin corpul acela plăpând, ca printr-un schelet uscat ale cărui oase nu aveau pic de rezistență, iar pelerina căzu pe terasa udă de parcă n-ar mai fi conținut nimic.

– De necrezut!, se miră tânărul. Se pare că brațele astea au și altfel de putere.

va urma

Comprimate

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Un băiat are un frățior, iar copilul plânge toată ziua și noaptea. Băiatul îi spune mamei:
– Mami, frățiorul meu a venit din cer?
– Da, fiule!
– Nu mă mir că l-au alungat!

* Întrebare: – De câți iraqieni e nevoie să înșurubeze un bec?
Răspuns: – De niciunul. Ei nu au voie să aprindă lumina…

* Vorbesc doi iepuri:
– Am impresia că am văzut niște vânători!
– Puțin îmi pasă, azi am mâncat trifoi cu patru foi.

* Cea mai mare greșeală în alimentația românilor e că se mănâncă… între ei.

* Se întâlnesc doi. Primul, visător:
– Ieri, așa o frumusețe am băgat în pat…
Al doilea:
– Iar mie îmi pică numai babe!
… și ambii viruși au zburat mai departe!

* Anchetatorul:
– De ce v-ați înjunghiat soțul?
– Păi, dacă-l împușcam, poate trezeam copilul… și e cam bolnăvior…

* – Bună, ești căsătorit?
– Eu, căsătorit? Nu! Astea sunt zvonuri aruncate aiurea de nevastă-mea!

* Acum 100 de ani, toată lumea deținea un cal și doar cei bogați aveau mașină.
Azi, toată lumea are mașină și doar cei bogați dețin un cal.

* Era una, pe la TV, care zicea că „iubi” e ca aerul pentru ea.
Azi am văzut-o cu alt iubi. I-o fi zis doctorul să mai schimbe aerul!?

* Fiindcă tot mai multe femei aleg celibatul, guvernul demarează programul „PRIMUL BĂRBAT”.

* – În ce păstrezi banii, în dolari sau euro?
– În amintire…

* Dacă vrei un bărbat care să te asculte, să facă ce vrei tu și să te ducă unde vrei… urcă-te într-un taxi!

* – Domn’ doctor, soțul meu a înghițit un algocalmin din greșeală! Ce să fac?
– Dă-i o durere de cap, să nu prăpădești degeaba medicamentul…

* – Îți aduci aminte ce bine ne era și ce fericiți eram acum zece ani?
– Iubito, dar pe atunci nici nu ne cunoșteam măcar.
– Exact!

* – Gheorghe… uite, ea e femeia cu care ți-am zâs că-ți fac lipeala!
– Mă, da’ asta-i bătrână și urâtă ca noaptea!, răspunde el în șoaptă.
– Nu-i musai să șoptești, că-i și surdă!

* Eu cred că singura care o poate bate în momentul ăsta pe Simona Halep e Ana Maria Prodan. 🙂

* Nu există nuntă la români fără să te întrebe vreun dobitoc… voi cât dați la masă?
Fără ca soția să se uite urât la bărbat că bea prea mult!
Fără mătuși pe care nu le-ai mai văzut niciodată în viața ta, dar care se minunează „Cât de mare ai crescut!”

* – Iubi’, chiar sunt grasă!?
– Nu, iubirea mea… ești suplă ca o gazelă… sau cum dracu’ s-o numi animalul ăla cu trompă…

* Ursul își cumpără un Ferrari. Îl agață pe iepure să meargă cu el.
– Iepurașule, vrei să-ți arăt că îi dau 300 și ne oprim la 2 cm de prăpastie.
Iepurașul, amator de senzații tari, acceptă. Pornesc: îi dă 200, 300 și se opresc la exact 2 cm de prăpastie. Ursul întreabă:
– Te-ai pișat pe tine?
– Da, ursule, sunt ud de tot, da’ pot să încerc și eu?
Se urcă iepurele și îi dă 100, 200, 300, 350, apoi îl întreabă pe urs:
– Ursuleee, te-ai pișat pe tine?!
– DAAA, sunt ud tot…
– Atunci poți să te și caci, că n-ajung la frânăăăăăă!!!

Imagine similară

 

* Un cuplu, într-o mașină, pe serpentine… Soția:
– Dragul meu, doresc să divorțez și motivul ar fi impotența ta…
El, calm, mărește viteza… Ea:
– La partaj, voi cere casa, custodia copiilor, conturile din bancă și o pensie alimentară foarte mare…
El mai mărește viteza… Ea:
– Bine, dar tu nu-ți dorești nimic?
El: – Am tot ce îmi trebuie acum.
Ea: – Bine, dar ce ai tu și eu nu am!?
El: – Airbag…

* La ora de religie, preotul îl întreabă pe Gheorghiță:
– De ce o mușcat Adam din măr, copile?
– Pentru că n-o avut brișca la el!

* Pot să-mi iau concediu medical dacă am boală pe cineva?

Prizonieri pe Someș

Culesul strugurilor era una din cele mai așteptate activități, de pe vremea când eram copil. Această sărbătoare în familie și-a păstrat farmecul și după ce am adunat câteva decenii de viață. Număram ciorchinii și așteptam să prindă culoarea pârguirii, socotind apoi zilele rămase până când tata ar putea da semnalul recoltei. Îmi plăcea să-i culeg de pe viță, cu mare grijă să nu se risipească boabele pe sol, să-i adun în coșărci sau găleți, iar apoi să-i văd rostogolindu-se în tocătorul care storcea din ei primele picături de must, întotdeauna foarte dulce. Apoi transferam tocătura în presa din apropiere și primul șuvoi de licoare îmbietoare se revărsa de bunăvoie spre vailingul încăpător. De acolo, ajutându-mă de o sită metalică pentru filtrare, luam pahar după pahar și îl turnam în tolcerul pus pe rând pe baloanele de sticlă. Firește că, din când în când, mai ales atunci când nu eram aglomerat, degustam mustul pentru a compara tranșele stoarse, mai ales că erau compuse din mai multe soiuri de struguri.

Fiecare cules își avea povestea lui, în funcție de gustul aparte al mustului, de oamenii cu care împărțeam această sarcină plăcută, de bucatele cu care mama ne întâmpina și de alte întâmplări din timpul, dinaintea sau imediat după terminarea ritualului. Aici îmi amintesc de pățania trăită alături de Mitru, când ne întorceam în Baia Mare, având în Trabant o damigeană cu must proaspăt. Tocmai terminaserăm de stors strugurii părinților mei din Seini, dar mai era încă destul timp până la asfințitul soarelui. De aceea nu mi s-a părut deloc deplasată propunerea prietenului meu de a ne încerca norocul la pescuit, pe malul Someșului din Cicârlău, o comună situată la mijlocul distanței dintre Seini și Baia Mare. Undițele le purtam mereu în portbagaj, câteva râme adunaserăm dintre vițele de vie, iar norii care se adunau pe cer ne promiteau că peștii vor fi mai activi.

Imagine similară

Am ales să parcăm pe o fâșie de pământ ce înainta binișor spre mijlocul râului, oferindu-ne posibilitatea să aruncăm momeala până aproape de malul celălalt. Nici nu ne-am instalat bine, că ploaia a început să cearnă. La început, mărunt și suportabil, însă greutatea stropilor creștea pe nesimțite și ne punea ambiția la încercare. Eram deja uzi până la piele, dar niciunul dintre noi nu voia să cedeze, din mândrie, din încăpățânare și din experiențele care ne-au călit până atunci și în care s-a întâmplat adesea să avem parte de capturi frumoase, tocmai când ploua mai tare. Am rezistat așa mai bine de o oră, apoi ne-am adăpostit în mașină încă două ore, dar cerul nu dădea semne să se elibereze de norii încărcați. Era clar că trebuie să renunțăm, așa că am adunat bețele și am pornit motorul, cu gândul să ajungem cât mai repede la garsonierele noastre uscate. Speranțele ne-au fost năruite când roțile Trabantului au început să se învârtă în gol, împroșcând noroiul și afundându-se tot mai adânc.

Ne-am uitat speriați unul la altul, așteptând fiecare o idee din partea celuilalt. Dacă urgia continua tot așa, riscam ca fâșia de pământ să fie acoperită de apă, iar autoturismul din carton să fie luat de viitură. Am înțeles amândoi că trebuie să acționăm cumva, însă Mitru a fost acela care a trecut la fapte. Cu mâinile goale a încercat să elimine noroiul de sub roți, căutând să ajungă la un pământ pietros sau măcar ceva mai solid. Efortul lui n-a fost zadarnic, într-un fel, pentru că a revenit în mașină plin de ciudă și de tină, din cap și până-n picioare; doar ochii i se mai vedeau. Era clar că suntem sechestrați în Trabant, iar acesta e înțepenit la cheremul Someșului care ne va hotărî soarta în următoarele ore. Epuizați și deznădăjduiți, ne-am alinat la gândul că avem must la discreție, deci nu vom suferi de sete. Îmbiindu-ne unul pe altul și rugându-ne în gând la fiecare înghițitură, nici nu ne-am dat seama când am adormit.

Soarele a fost cel care ne-a dat deșteptarea, pătrunzând nestingherit prin geamurile mașinii și transmițându-ne astfel vestea că mai trăim încă. Surpriza cea mai mare a fost când am pornit motorul și am băgat în viteză. Trabantul s-a opintit ușor și a început să călărească terenul zvântat, făcându-ne să chiuim de bucurie. Eram liberi!

Am mulțumit cerului, pământului, Someșului și în primul rând Celui de Sus că ne-a lăsat în viață, după care am pornit spre Baia Mare. Mitru mi-a spus să-l duc cât mai aproape de intrarea din spatele blocului, poate reușește să se strecoare în garsonieră fără să-l vadă cineva. Ghinionul a fost ca tocmai atunci să iasă o vecină cu un copil de mână. La vederea lui, acesta s-a speriat cumplit și a început să plângă, iar mama își făcu vreo câteva cruci, de parcă l-ar fi văzut pe Dracul. Nici nu era mare deosebire, prietenul meu nemaiavând înfățișare umană, de parcă pământul ar fi prins viață și ar fi căscat ochi. Mai apoi mi-a spus Mitru cum i s-a înfundat scurgerea de la baie, în urma kilogramelor de noroi pe care le-a dat de pe el. Cu toate astea, ne amintim cu zâmbetul pe buze de această aventură care era să ne coste prea mult.

Fetița care visa pentru alții (24)

Terasa cea mare a castelului era locul preferat de relaxare pentru Montezuma și Pablo, înainte de apusul soarelui. Amplasată la nivelul cel mai înalt, punctul acela de observație oferea o perspectivă amplă, nu numai asupra domeniului împrejmuit, ci și al hăului de dincolo de ziduri și apoi a câmpiei ce se întindea departe în zare. Uneori, mărețul suveran își aducea acolo invitații privilegiați, împrumutându-le binoclul personal pentru a-i impresiona cu dotările moderne pe care le adusese clădirii în domeniul securității, în primul rând. Într-adevăr, oaspeții erau frapați de măreția și diversitatea grădinii, de opulența ce emana la fiecare pas și de felul în care se combina vechiul cu noul, structuri ce se doreau medievale cu aparaturi și sisteme din cele mai futuriste. O încercare care nu părea întotdeauna reușită, mai ales pentru cunoscători, dar nimeni nu avea curajul să vină cu critici.

De data aceasta, cei doi stăteau la câte un pahar dintr-un cocteil rece, potrivit pentru o seară călduroasă și o discuție relaxantă. Soarele se colora tot mai intens în roșu, apropiindu-se de momentul în care va părăsi cerul senin, lăsându-l în stăpânirea stelelor. Cam aceasta era și observația făcută de Montezuma, în timp ce sorbea alene din lichidul bicolor. Pablo îi urmă exemplul în această privință, doar că nu-i împărtăși mulțumirea:

– Trebuie să știți că Nino se apropie de noi, rosti el cu privirea pierdută spre orizont.

– Nino?! Mi-ai spus că a murit, reacționă nervos suveranul.

– L-am simțit ca mort, dar acum îl simt foarte viu și tot mai profund.

– Mă dezamăgești, Pablo. Fă ceva, acționează cumva. Băiatul acela mă calcă pe nervi.

– Cipul nu răspunde, deci nu ne rămâne decât să-l înfruntăm.

Montezuma reacționă violent, trântind paharul pe jos și transformându-l în cioburi.

– Pe toți zeii! Uite ce mizerie mă obligi să fac. N-are decât să vină, ca să termin o dată pentru totdeauna cu el. Am cea mai bine păzită cetate, cei mai buni ochitori, cele mai bune sisteme de apărare. În plus, te am pe tine, Pablo. Ce poate face un copil în fața unor forțe atât de mari, cu toată puterea lui? Putere la care tot eu mi-am adus contribuția cea mai mare!, țipă din nou omul cel mic de statură.

– Nu ar fi greu de învins, doar că nu vine singur, ținu să completeze preotul, de sub gluga lui încăpătoare.

– Cine mai e cu el? Prietenele lui din România? Le spulber fără nicio problemă, rosti cu emfază suveranul.

– Nu cine, ci ce. E vorba de o furtună mare, de care mă tem că nu e străin.

– Furtună pe o vreme atât de frumoasă? Ești sigur?

– Aproape sigur. Vedeți norul acela mic, din care parcă ies fulgere? De fapt, fulgerele nu ies, ci intră în el și-i dau proprietatea de a atrage toți vaporii de apă pe o rază foarte mare. Nino ne trimite un adevărat uragan înainte de a-și face apariția.

Montezuma privi cu atenție în direcția arătată, se gândi puțin, după care făcu din mână a lehamite:

– Niciun uragan nu-mi poate afecta castelul. E făcut din ziduri groase și trainice, avem paratrăsnete din cele mai eficiente și generatoare care pot porni în câteva secunde, dacă se impune. Dar mai presus de toate, avem cei mai puternici zei de partea noastră. Ei ne vor ajuta să trecem cu bine de furtună și apoi să-l pedepsim crunt pe acest păgân fără minte și recunoștință. Voi da ordine ca toți paznicii să fie la posturi și să tragă imediat când văd vreo mișcare în fața zidurilor.

Suveranul vru să plece, dar își dădu seama de mizeria din jurul lui. Apăsă butonul de chemare a valetului, care apăru în câteva secunde și culese cioburile, uscând imediat și gresia afectată.

Imagine similară

Rămas singur, Pablo măsura din ochi dimensiunea tot mai mare a porțiunii de cer care se întuneca. Nu mai văzuse demult un asemenea fenomen, cu o concentrare rapidă și o viteză de deplasare înfricoșătoare. Toate simțurile lui, atât de ascuțite, îi erau inundate de această manifestare grandioasă și înspăimântătoare totodată. Vedea cum întunericul cuprinde tot mai mult pământul, auzea tunetele tot mai puternice, la intervale din ce în ce mai scurte, simțea mirosul aerului umed și răcoritor până în măduva oaselor, iar prin gluga-i largă intrau, cu o frenezie crescândă, rafale de vânt amenințătoare, care i-ar fi înghețat sângele în vine oricărui muritor de rând. Doar că el nu era un om de rând și nu avea cum să se teamă, decât de zeii lui. Iar aceștia erau mai presus de nori, peste această furtună stârnită de mânia unui copil supărat că lumea nu-i cum vrea el. Un copil mai altfel, dar tot un copil, căruia i se cuvenea o lecție. El o să i-o dea de data asta, așa cum se cuvine, pentru că are puterea necesară, pentru că zeii i-o cer și pentru că doar maturii trebuie să conducă o planetă, iar el, Pablo, reprezentatul zeilor și trimisul zeiței Cuatlicue, este cel mai îndreptățit s-o facă. Astfel gândea preotul, când primul trăsnet se abătu asupra castelului, lăsându-l fără curent.

Pur și simplu

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Bulă vizitează secția de nou-născuți.
– Care este al dumneavoastră?, întreabă asistenta.
– Primele două rânduri!

* Doi prieteni merg seara într-un club.
– Cred că toate tipele de aici se uită la „Românii au talent”, zice unul dintre ei.
– De ce zici asta?
– Păi, am primit trei de NU!

* Doi ardeleni se întâlnesc după ce unuia dintre ei îi murise nevasta.
– Ți-a luat-o Dumnezeu pe belea, bade Grigore!
– Lasă-l să vadă și el cu cine am trăit eu!

* Doi polițiști:
– Băi, Vasile, ce tremuri așa, ce-ai pățit?
– Am stat ceva timp în frigider.
– De ce, bă?
– Păi, șefu’ nu ne-ați zis că polițiștii trebuie să aibă sânge rece?

* Soțul se-ntoarce târziu acasă și-ncearcă să se bage-n pat fără să-și trezească nevasta. Din păcate nu ține.
– Ai venit? Cât e ora?
– 10.
– Cum 10, când eu am auzit pendula bătând de 1?
– Păi, și ce? Vrei să bată și zero?

* Cred că liceul absolvit de mine acum 40 de ani este echivalent cu două facultăți particulare din zilele noastre!!

* – Eu știu de ce domn’ primar și-a înrămat diploma de bacalaureat! Am auzit că l-a costat cât un tablou de colecție!

* Toată lumea are un coleg tâmpit la serviciu! Dacă nu ai, atunci poate are el!

* Azi am fost la psihiatru. Mi-a spus că sufăr de dublă personalitate și mi-a cerut 160 de lei.
I-am dat 80 de lei și i-am spus ca restul să-l ceară de la celălalt idiot!

* Muierea mi-o făcut cafeaua de dimineață și după ce m-a servit cu ea, mi-o zâmbit, apoi mi-o făcut cu ochiul!
Na, niciodată în viața mea nu am băut cafea cu atâta frică ca amu!

* I-am spus soțului meu că după ce termină să facă duș, vom vorbi despre ceva ce-am văzut pe telefonul lui, și are deja 3 zile în baie făcându-și duș…

* – Domn’ doctor, când mă operați?
– Peste 5 ani, în septembrie 26!
– No, bine, doctore!… Și la ce oră?
– Dar ce importanță are?
– Păi, la ora 8 îmi vine instalatorul!

* Niciodată să nu recunoști nimic!
Nici dacă ești pe patul de moarte! S-ar putea să te faci bine…

* În ziua de azi, copiilor mici e de ajuns să le dai telefonul în mână, și se liniștesc. Eu, la vârsta lor, nu mă linișteam până nu primeam o bătaie.

* M-am întors dintr-o călătorie de afaceri și acasă totul era în regulă… boilerul reparat…robinetul schimbat…, soția însărcinată…

Imagine similară

* – Doctore, oare cât ar trebui să beau ca să ajung doar la o alcoolemie de 0,8?
– Tu, mă?!? Două zile, nimic!

* Muncesc să fac al doilea milion de euro. La primul am renunțat…

* Nu postați pe rețelele de socializare că plecați în vacanță.
Eu, anul trecut, am postat pe Facebook că plec în Tenerife două săptămâni, și trei indivizi mi-au spart casa. Nici nu vă imaginați ce rușine am tras când m-au găsit ascuns în șifonier…

* Un cunoscut senator a fost supus unei intervenții chirurgicale urgente.
I s-a expediat o telegramă cu următorul text: ”Senatul, adunat în plen, vă urează o cât mai grabnică însănătoșire, cu 178 voturi pentru, 163 contra și 7 abțineri”.

* Pentru weekend s-au anunțat 30 de grade: 15 sâmbătă și 15 duminică.

* Voi, cei care v-ați ghidat toată viața după „Ce-o să zică lumea?!”… Până la urmă, ce-a zis??

* Vă rog eu… încetați să-mi mai trimiteți invitații la nuntă… că oricum nu am bani… și la urma urmei… mai și divorțați.

* – S-ar putea ca la noapte să fie furtună, zice soțul.
– Dacă vii devreme acasă, nu o să fie!

* Stăteam pe facebook liniștit, până mi-am adus aminte că am o grămadă de treabă de făcut.
Acum stau pe facebook, stresat.

* Într-un magazin de articole sportive, soția urcă pe o bandă de alergat și îi spune soțului:
– Dragul meu, dacă-mi cumperi această bandă, voi arăta ca o elevă de liceu.
– Draga mea, aceasta este doar o bandă de alergat, nu mașina timpului.