Pur și simplu

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Bulă vizitează secția de nou-născuți.
– Care este al dumneavoastră?, întreabă asistenta.
– Primele două rânduri!

* Doi prieteni merg seara într-un club.
– Cred că toate tipele de aici se uită la „Românii au talent”, zice unul dintre ei.
– De ce zici asta?
– Păi, am primit trei de NU!

* Doi ardeleni se întâlnesc după ce unuia dintre ei îi murise nevasta.
– Ți-a luat-o Dumnezeu pe belea, bade Grigore!
– Lasă-l să vadă și el cu cine am trăit eu!

* Doi polițiști:
– Băi, Vasile, ce tremuri așa, ce-ai pățit?
– Am stat ceva timp în frigider.
– De ce, bă?
– Păi, șefu’ nu ne-ați zis că polițiștii trebuie să aibă sânge rece?

* Soțul se-ntoarce târziu acasă și-ncearcă să se bage-n pat fără să-și trezească nevasta. Din păcate nu ține.
– Ai venit? Cât e ora?
– 10.
– Cum 10, când eu am auzit pendula bătând de 1?
– Păi, și ce? Vrei să bată și zero?

* Cred că liceul absolvit de mine acum 40 de ani este echivalent cu două facultăți particulare din zilele noastre!!

* – Eu știu de ce domn’ primar și-a înrămat diploma de bacalaureat! Am auzit că l-a costat cât un tablou de colecție!

* Toată lumea are un coleg tâmpit la serviciu! Dacă nu ai, atunci poate are el!

* Azi am fost la psihiatru. Mi-a spus că sufăr de dublă personalitate și mi-a cerut 160 de lei.
I-am dat 80 de lei și i-am spus ca restul să-l ceară de la celălalt idiot!

* Muierea mi-o făcut cafeaua de dimineață și după ce m-a servit cu ea, mi-o zâmbit, apoi mi-o făcut cu ochiul!
Na, niciodată în viața mea nu am băut cafea cu atâta frică ca amu!

* I-am spus soțului meu că după ce termină să facă duș, vom vorbi despre ceva ce-am văzut pe telefonul lui, și are deja 3 zile în baie făcându-și duș…

* – Domn’ doctor, când mă operați?
– Peste 5 ani, în septembrie 26!
– No, bine, doctore!… Și la ce oră?
– Dar ce importanță are?
– Păi, la ora 8 îmi vine instalatorul!

* Niciodată să nu recunoști nimic!
Nici dacă ești pe patul de moarte! S-ar putea să te faci bine…

* În ziua de azi, copiilor mici e de ajuns să le dai telefonul în mână, și se liniștesc. Eu, la vârsta lor, nu mă linișteam până nu primeam o bătaie.

* M-am întors dintr-o călătorie de afaceri și acasă totul era în regulă… boilerul reparat…robinetul schimbat…, soția însărcinată…

Imagine similară

* – Doctore, oare cât ar trebui să beau ca să ajung doar la o alcoolemie de 0,8?
– Tu, mă?!? Două zile, nimic!

* Muncesc să fac al doilea milion de euro. La primul am renunțat…

* Nu postați pe rețelele de socializare că plecați în vacanță.
Eu, anul trecut, am postat pe Facebook că plec în Tenerife două săptămâni, și trei indivizi mi-au spart casa. Nici nu vă imaginați ce rușine am tras când m-au găsit ascuns în șifonier…

* Un cunoscut senator a fost supus unei intervenții chirurgicale urgente.
I s-a expediat o telegramă cu următorul text: ”Senatul, adunat în plen, vă urează o cât mai grabnică însănătoșire, cu 178 voturi pentru, 163 contra și 7 abțineri”.

* Pentru weekend s-au anunțat 30 de grade: 15 sâmbătă și 15 duminică.

* Voi, cei care v-ați ghidat toată viața după „Ce-o să zică lumea?!”… Până la urmă, ce-a zis??

* Vă rog eu… încetați să-mi mai trimiteți invitații la nuntă… că oricum nu am bani… și la urma urmei… mai și divorțați.

* – S-ar putea ca la noapte să fie furtună, zice soțul.
– Dacă vii devreme acasă, nu o să fie!

* Stăteam pe facebook liniștit, până mi-am adus aminte că am o grămadă de treabă de făcut.
Acum stau pe facebook, stresat.

* Într-un magazin de articole sportive, soția urcă pe o bandă de alergat și îi spune soțului:
– Dragul meu, dacă-mi cumperi această bandă, voi arăta ca o elevă de liceu.
– Draga mea, aceasta este doar o bandă de alergat, nu mașina timpului.

30 thoughts on “Pur și simplu

  1. Bună noapte Petru, m_am cam chinuit cu netul de trei zile, și uite încep cu “Pur și simplu”, unde ,chiar fiind în noapte , am zâmbit copios la cel cu vacanta in Tenerife, de cel cu invitațiile la nunta, da_i naibii sa se mai divorțeze, ce atâtea căsătorii 😄😏😄??? O săptămână cu zâmbete așa cum reușești tu sa ni le aduci!!!⭐

    1. Acum mi-am găsit încă o scuză pentru invitațiile la nuntă pe care le tot refuz: divorțul care se întrevede, după cum vedem atât de des. 😉 Bine că nu-s primesc prea des invitații, că mi-aș face mulți „dușmani”. Voie bună și vigoare pentru toată săptămâna, dragă prietenă! 🙂

    1. Complimentul tău îl socotesc un zece cu steluță pentru alegerile făcute de mine. Mulțumesc mult de tot și sper să primești razele de soare din Seini, Potecuță!

  2. Nimic nu e pur, nimic nu e simplu…
    Ma gandeam la diplomele cumparate – de la facultati particulare, dar periculos de multe si de la cele de stat – sunt o adevarata calamitate.
    In zona bugetarilor angajarile si promovarile nu se bazeaza pe competente, ci pe concursul de dosare/diplome. Se stie, nu insist, doar

  3. …doar reamintesc dragilor nostri cititori cum se risipeste banul public…
    Toate cele bune!

    P.s. Iar am apasat undeva unde nu trebuia…

    1. Așa-i în democrația… românească. Dacă se cer diplome, se găsesc imediat indivizi care să le fabrice, bani să iasă.
      Zile simple, dar plăcute și frumoase!

  4. Te salut Petru si pe prietenii blogului
    Am inceput ziua excelent ,mereu savurez cu mare placere tot ce scrii pe blog .
    O zi excelenta si o cafeluta ! ❤

    1. Bună să-ți fie inima și mereu pur sufletul, Anușka!
      Ești un oaspete constant și apreciat, deci e normal ca subiectele să-ți fie dedicate și ție, iar vizita ta să fie o bucurie pentru mine și ceilalți cititori.
      Mulțumiri intense și urări la fel de călduroase, dragă prietenă! 🙂

  5. Salutare, dragă Petru! Și mulțumiri călduroase pentru porția de voie bună. Dintre tot acest buchet de glume tare faine, am reținut câteva care mi-au stârnit hohote de râs copios: acela cu banda de alergat care nu e și… mașina timpului! Ca și acela cu Facebook-ul în care unii scriu ce-ar vrea să viziteze, nu și unde au reușit să ajungă (mai rău de cel de aici, că s-a ascuns în sifonier!). Iar cel ce se laudă că lucrează să strângă al doilea milion de euro, pentru că la primul a enunțat… seamănă cu mulți dintre noi! 😀
    Toate cele bune îți doresc din inimă și zile minunate! 🙂

    1. Bună dimineața de joi, dragă Alex! Uite încă un motiv pentru care nu-i bine să anunți online că te-ai dus în vacanță, hoții ăștia nu-ți respectă nici atunci intimitatea! 😀
      În ce privește partea cu strângerea unui milion de euro, eu am renunțat și la al doilea. Dacă o fi să fie, apăi să facă bine să vină de unul singur. Promit că o să rezist surprizei. 😉
      Îți transmit mulțumirile mele pentru contribuția la umorul de pe această pagină, alături de cele mai eficiente urări de bine! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.