Tare îmi plac murele,
Când colind pădurile,
Dar îmi place și mai bine
Mura – vecină cu mine.
Doruri pe frunze
Frunză verde din costreie,
Strâng doruri de pe alee
Și le-mpart în buchețele
Cu expeditor pe ele.
Și iar verde mărăcine
Simt câte unul cum vine
Să mi se fixeze-n minte
Ca scaiul pe-mbrăcăminte.
Frunze de pelin amare,
Fiecare dor mi-e mare,
Mai ales unul anume
Pe care nu vi-l pot spune.
Frunză aspră de urzică,
Dorurile mă ridică
Și mă poartă peste glie
Cu aripi de păpădie.
Multe-s dorurile mele,
Câte frunze-n rămurele,
Însă recunosc pe față
Că ele mă țin în viață.
Sustenabile
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* – Luați pastile pentru slăbit?
– Da.
– Și câte luați pe zi?
– Până mă satur!
* De trei ori am fost în vacanță și de trei ori mi-a rămas soția însărcinată.
Data viitoare nu mai ține, o iau cu mine!
* Complimentele sunt frumoase, dar nu știi niciodată dacă sunt adevărate.
În schimb, înjurăturile sunt spuse direct din inimă.
* – Bade, s-au făcut mari merele în Ardeal?
– Alea mari, da, alea mici, nu prea…
* – Iubire, mi-e rău. Sună la salvare!
– Zi codul de la telefon ca să pot suna…
– Lasă, mi-e mai bine acuma!
* Despărțirea de iubită m-a costat 100 de euro, cică amendă pentru tulburarea liniștii publice.
N-a fost corect, eu am bătut-o în liniște, ea a țipat ca disperata.
* Fosta soție către fostul soț:
– Ai plâns măcar o singură dată de când ne-am despărțit?
– Bineînțeles!
– Când?
– Când mi-am scăpat ciocanul pe deget!
* În deșert, un tip, mort de sete, merge ce merge și ajunge la o tarabă care vindea ceva.
– Dă-mi, te rog, o sticlă cu apă.
– Îmi pare rău, dar vând doar papioane.
Pleacă omul dezamăgit și își continuă epuizat drumul, până întâlnește altă tarabă.
– Dă-mi, te rog, o sticlă cu apă.
– Îmi pare rău, dar aici vindem doar papioane, spuse acesta.
Își continuă drumul fără speranță, iar când credea că acolo o să sfârșească, vede în depărtare un hotel imens, se târăște la porțile lui și ajunge în fața ușierului.
– Te rog… o sticlă cu apă…
– Îmi pare rău, domnule, dar la noi se intră doar dacă purtați papion!
* Agentul îl oprește pe Ion în prima zi, îi dă amendă, Ion plătește și-i zice polițistului:
– Căldură mare, dom’ polițist.
A doua zi la fel, amendă, Ion plătește, după care zice:
– Căldură mare, dom’le polițist.
A treia zi, polițistul îl oprește iar pe Ion și-i zice:
– Azi nu-ți mai dau amendă, dar spune-mi și mie de ce tot spui „căldură mare”?
La care Ion răspunde:
– Păi cum altfel să-ți spun: „arde-te-ar focu’”?
* Când s-a împărțit răbdarea, am plecat pentru că mă enerva să aștept!
* De știut!!!
Corpul uman are 7 miliarde de nervi.
De reținut!!!
O femeie îi poate distruge pe toți.
* – Am crezut că ne batem cu mâncarea, așa ca în filmele romantice.
Da’ tu ești țărancă, dai cu oala…
* Astăzi i-am zis lu bărbatu-miu că pe lângă soție, aș vrea să-i fiu și cel mai bun prieten.
Ce să vezi? A scos sticla de vodcă, 2 pahare și a început să-mi povestească cu ce scorpie trăiește!
* Bieții bărbați…
Toată viața le spune cineva „n-ai voie!”. În copilărie, mama, la maturitate, nevasta, iar la bătrânețe, doctorul.
* Doi pensionari:
– Bă, tu mai ții minte pastilele de ni le dădeau ăia în armată ca să nu ne stea mintea numai la femei?
– Da.
– Cred că la mine au început să-și facă efectul.
* Soțul meu e foarte deștept.
L-am sunat de pe telefonul prietenei mele și mi-a răspuns: „da, iubito!”
Știa că sunt eu.
* Îmi poate zâce careva la ce distanță între ele se pun jumările în pământ?
Nu de alta, dar mai este un pic până la Crăciun, și aș vrea să tai și io vreo 2-3 porci atunci!
* – Cum să derutezi o blondă?
– O pui să numere treptele unei scări rulante.
* Veorica și-a băgat botox ca să vadă cum îi stă după alegeri cu buza umflată…
* Un băiețel către o fetiță:
– Te iubesc!
– Ca oamenii mari?
– Nu, cu adevărat.
* – De ce plângi, Gheorghe?
– Socru-meu și-o făcut operație de schimbare de sex!
– Na, și?
– Păi, mă! Amu am două soacre!!
* Nu știu dacă se observă, dar eu fac sport extrem. Extrem de rar…
* Psihiatrul meu mă urmărește pe facebook și-mi schimbă medicamentele în funcție de ce postez!
De la fereastra mea
Cu o cafea alături și pipa fumegând,
Privesc de la fereastră, purtat de câte-un gând,
Sunt spectator fidel al fiecărei zile
Ce-n stradă își expune toate culorile.
O lume se perindă, cu pașii lenți sau iuți,
Copii frumoși și veseli, zburdând lângă adulți,
Ori printre cei bătrâni, ieșiți din amorțeală,
Care scrâșnesc din dinți și-nfruntă câte-o boală.
Un june urmărește, prin ochelari obscuri,
Trupuri de domnișoare purtate pe tocuri,
Altul redă tristețe și un oftat ușor
Că nu se întâlnește nici azi cu-al lui odor.
O tânără dotată cu tot ce-i de-admirat
Stârnește exclamații și câte-un claxonat,
Doar câte o femeie cu părul mai cărunt
O toacă din privire, cât poate de mărunt.
Chiar de se-adună norii și se prevăd stropi grei,
Sporind pulsul mișcării pe trotuar și-alei,
Eu nu plec din fereastră, până nu simt fiori
La trecerea-ți de zână printre admiratori.
Epigrama care mușcă (CCLXXI)
FĂRĂ INDULGENȚĂ
Poți să-mi fii prieten sau frate,
Dacă te dai la furate
Te trimit în pușcărie
Fără nicio amnistie.
Aspecte
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Stewardesa:
– De ce strigați? De ce sunteți nervoși? Ok, v-a scuturat de câteva ori… Un gol de aer obișnuit, o zonă cu turbulențe… Se mai întâmplă… Gata, gata, să ne liniștim! Totul e bine? V-ați calmat?
– Da…
– Ok, merg să liniștesc și pasagerii!
* După 8 reprize, vine boxerul, măcinat de pumni, în colț. Antrenorul îi zice:
– Ar trebui să te hotărăști odată! Vrei titlul sau premiul Nobel pentru Pace?
* Doi tipi discută:
– Știi care-i deosebirea dintre nenorocire și catastrofă?
– Dar ce, nu-i același lucru?
– A, nu! Să-ți dau un exemplu. Știi candelabrul ăla uriaș de cristal din Camera Deputaților? Dacă ar cădea peste politicieni ar fi o catastrofă, nu?
– Da, și?
– Nenorocirea e că nu cade…
* Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar, pentru a vedea un meci de campionat al favoriților.
La fiecare gol al roș-albilor, patrupedul schelălăia de mama focului, se ridica în două labe și țopăia, dădea din coadă, sărea bucuros pe masă, făcea tumbe.
Uimit nevoie mare, barmanul îi zice stăpânului:
– Domnule, incredibil ce câine ai! N-am mai văzut așa ceva! Dar, spune-mi și mie, dacă se bucură la modul ăsta la un meci de campionat, cum se manifestă în Liga Campionilor?
– Nu știu, că îl am doar de 15 ani!
* Dă-l dracu’ de Făt Frumos! Stai cu lupul zic, te vede mai bine, te aude mai bine și te mănâncă toată.
* Bunicul meu m-a învățat o chestie: „Cât timp haina militară servește politicul, și nu patria, ignor-o, e o simplă pijama!”
* Când merg să iau ceva de la Mall, niciodată nu mă interesează prețul, mereu mă interesează să nu piuie când ies.
* Ceea ce zic te deranjează?
Spune mersi că n-auzi ce gândesc!
* Ce nu iubești, se usucă, se strică, se distruge…
Vă dați seama cât de mult nu ne-am iubit țara?!
* – Doctore, spuneți-mi sincer, este ceva grav?
– Opriți autopsia imediat!!
* – Închipuie-ți, mă, m-a inundat pe la acoperiș!
– Cum ți-ai dat seama?
– Păi, de două ore mâncam din ciorbă și nu se mai termina!
* Într-o zi, în poarta Raiului se aud bocănituri puternice.
– Ce-i?, strigă iritat Sfântul Petru.
– Nu ce-i, ci cine-i!, se aude de partea cealaltă.
– O, Doamne, nu! Înc-o profesoară…
* Pentru admiterea la facultatea de căi ferate, e nevoie obligatoriu de dosar cu șină?
* Mi-a zis un țânțar să mai las alcoolul, că a început să-l doară capu’!
* – Ce faci, Gheorghe? Mă părăsești?
– Da!
– Bine, mă! Dar ieri ai zâs că io îs femeia visurilor tale!
– Așe îi! Numai că azi m-am trezit!
* Ieri, într-un autocar Eurolines, pe ruta Viena-Arad, două femei se certau pentru un loc. Supărat, șoferul a strigat:
– Să stea jos aia mai urâtă.
Vă asigur că amândouă femei au călătorit 495 kilometri în picioare, cu un scaun gol în fața lor.
* Chiar dacă fata nu vine la întâlnire, bărbatul tot se alege cu ceva: dinți curați, unghiile tăiate, bărbierit, chiloți noi…
* Nici prost nu mai e ușor să fii în ziua de azi. Ai prea multă concurență!
* – Unde-ai fost cu mașina, iubito?
– La supermarket!
– Și ce-ai luat?
– Doar un stâlpișor de beton cu aripa dreaptă spate.
* Eram în taxi, sună telefonul șoferului și pe ecran apare „Satana”! Am strâns mânerul de la portieră cu o mână, centura de siguranță cu cealaltă și am închis ochii în așteptarea nenorocirii, moment în care-l aud pe șofer:
– Da, draga mea!
* Am văzut un șarpe în grădină și… țac-pac, l-am tăiat în bucăți cu sapa. Trei zile am stat apoi fără cablu, telefon și internet.
* Căsătoria e momentul în care treci de la prepayd la abonament în materie de sex. Problema e că, pe măsură ce trec anii, primești din ce în ce mai puține minute în rețea.
Occident Express (13)
Trebuia să fie o ultimă și mare bucurie, înainte de plecarea definitivă. Totul fusese plănuit cu meticulozitate, vremea se anunța potrivită, iar cei doi frați erau plini de energie, de bucurie și de mult entuziasm. Pârtia de schi favorită îi aștepta să le ofere o despărțire de neuitat, iar Nelu și Nicu nu puteau rezista tentației de a o parcurge de la vârful abrupt și până la poalele line, unde puteau să-și tragă sufletul, să facă poze și apoi să mai urce o dată. Zona aceea de lână orașul Borșa era unică și le provoca singurul regret că-și părăsesc țara pentru tărâmuri cu munți vitregi. Ei bine, poate că mai aveau și alte păreri de rău, dar le țineau zăvorâte în adâncul sufletului. Doar marea lor pasiune avea forța să se descătușeze, să-i unească, să-i bucure și să le dea aripi de fiecare dată.
Urcarea a decurs bine, iar faptul că nu erau mulți turiști i-a făcut și mai încrezători într-un zbor liber pe pârtie. Câțiva nori se adunau alene pe cer, dar fulgii de zăpadă în plus nu puteau să le încurce socotelile. Nici măcar nu era frig, deși se aflau în luna ianuarie, când gerul trebuia să domine și să întărească bine stratul deja existent. Au pornit în tandem, luându-se la întrecere și alunecând cu o viteză tot mai mare. Depășeau cu ușurință schiorii întâlniți pe traseu, probabil începători și nefamiliarizați cu zona, în curând rămânând stăpâni peste întinderea albă. Era minunat, înălțător, euforic, exact cum și-au imaginat.
Mai aveau încă pe atât până la capăt, când un tunet puternic ce venea din spate le-a atras atenția. Amândoi au redus din viteză, întorcând capetele și țipând apoi unul către celălalt:
– Avalanșă!!!
Era pericolul cel mai groaznic și greu de evitat, mai ales că nu au mai avut o experiență de acest gen. Tot ce rețineau în memorie era teorie, însă în practică intervin emoțiile, stresul și, nu în ultimul rând, particularitățile terenului. În această situație, singura soluție în care și-au pus speranțele a fost doar viteza cât mai mare. Poate vor reuși să ajungă mai jos, unde zăpada care-i urmărea să-și piardă din cantitate și forță. Dar simțeau tot mai aproape suflul înfiorător ce le îngheța sângele în vine, până când lovitura imparabilă i-a lovit ca pe două păpuși fără apărare, dându-i peste cap. Amândoi și-au pierdut atunci cunoștința.
Nelu a fost primul care și-a revenit și a început să se lupte cu mormanul de zăpadă ce-l acoperea. Era puternic ca un taur și încăpățânat precum un catâr, iar asta l-a ajutat să-și facă loc spre suprafață. Nu a stat o clipă să se odihnească, ci a pornit imediat în căutarea lui Nicu, strigându-i mereu numele și săpând cu mâinile prin grămezile de nea din jur. Era conștient că fiecare clipă putea fi decisivă, iar acest sentiment îi anestezia complet orice durere sau oboseală. Întâi a găsit un schi, apoi încă unul și un băț, însă a țipat de bucurie când a dat cu mâinile de casca fratelui mai mic. Era viu, se mișca și a gemut de durere când l-a extras din marea albă. Și-au dat seama că îi era fracturat piciorul drept, și orice mișcare îl făcea să urle de durere.
– Du-te după ajutoare, l-a rugat Nicu. Eu nu pot să mă mișc, cred că am și niște coaste rupte.
– Nici vorbă, nu te las singur aici. O să chem ajutoare prin telefon, încercă să-l liniștească Nelu.
Noroc că avea semnal și a reușit să contacteze pe cineva de la salvamont. Însă veștile nu erau în măsură să le aducă vreo alinare, echipa nedispunând de mijloace de transport, deoarece le-a fost sechestrat autoturismul de teren. Aveau la dispoziție doar o sanie trasă de cai, cu care nu ar fi ajuns prea departe, mai ales că începuse ninsoarea și drumul devenea tot mai dificil. Nici măcar un elicopter, dacă s-ar găsi, nu ar putea să intervină în aceste condiții. Trebuiau să se descurce singuri, să supraviețuiască măcar până a doua zi dimineață, în cazul fericit că ninsoarea va înceta și cerul se va degaja.
– Hai să ne tragem deoparte, Nicule, îl îmboldi fratele său. Uite acolo un brad sub care ne putem adăposti.
– Nu cred că pot să te ajut prea mult, Nelule. Mă dor toate și aș vrea să mă odihnesc.
– Să nu adormi, viteazule! Te duc eu în spate, dat trebuie să rămâi treaz mereu, altfel murim amândoi.
Nelu își mobiliză din nou forțele și, în ciuda gemetelor de durere pe care le auzea, reuși să-l tragă mai mult decât să-l care, până sub umbrela oferită de bradul falnic.
– E mai bine aici, nu-i așa?, îl provocă pe Nicu la discuție, după ce-și trase sufletul. Acum nu ne mai rămâne decât să așteptăm… De acord?
– Mda…, răspunse fără vlagă rănitul
– Mai cu viață, frate!, se răsti celălalt la el, luându-l în brațe și încercând să-l învioreze. Păcat de biletele de tren pe care le pierdem. La ce oră trebuia să fim la gară?
– Pe la opt și jumătate…, murmură Nicu.
– Deci cam pe la ora asta, constată Nelu în timp ce-și examina ceasul fosforescent. S-a întunecat bine și nu m-aș mira să auzim urletul lupilor.
Ciuli urechile, ca și cum ar fi așteptat o confirmare, dar apoi se gândi că și jivinele s-or fi speriat de avalanșă. Totuși, un sunet lung și subțire îi făcu inima să tresalte. Oare era aievea sau avea deja halucinații, ceea ce n-ar fi de mirare în aceste condiții.
– La ce fel de tren ai luat tu bilet, frățioare?, se interesă el.
– Eu știu?… La unul expres, de pe internet. Parcă Occident… Express, veni cu greutate și acest răspuns.
– Atunci ar fi cazul să te ridici în capul oaselor și să caști bine ochii!, se entuziasmă Nelu, ajutându-și fratele să stea drept
Astfel au putut distinge o lumină care-și mărea încet intensitatea, apropiindu-se de locul în care erau ei. Nu putea fi o iluzie, din moment ce amândoi o vedeau și se minunau cum nu au mai făcut-o vreodată. Doar când minunea a ajuns în dreptul lor, s-au convins că era vorba de un tren nemaipomenit, care împrăștia zăpada din calea lui și își monta singur șinele pe care rula. Dacă era vis, și tot merita trăit până la capăt, pentru frumusețea și unicitatea lui. Acest gând i-a animat pe cei doi tineri, dându-le puterea să se ridice și să urce pe scara vagonului care-i aștepta cu ușa deschisă. Înăuntru era cald și bine, iar oamenii zâmbitori și pregătiți să-i ajute cu tot ce au nevoie. În timp ce trenul porni tot așa de lin, făcând o curbă largă și luând-o spre poalele muntelui. În urma lui, șinele erau recuperate cu precizie, iar zăpada deasă acoperea toate urmele.
Floarea și diamantul
Iubeam cândva o fată frumoasă ca o promisiune veșnică,
M-am prezentat în fața ei cu o floare și un diamant,
Chipul ei a strălucit la vederea pietrei prețioase
Și a uitat de floare, lăsând-o să se veștejească;
Atunci mi s-a ofilit dragostea pentru ea
Și nu am mai căutat-o niciodată,
Fiindu-mi milă de florile ce se sacrifică în zadar.
Hoinărind prin parcul înflorit,
Te-am cunoscut apoi pe tine
Și am repetat cu emoție același gest,
Oferindu-ți un trandafir și un diamant,
Dar, spre marea mea încântare,
Te-ai dus imediat să pui floarea în apă ,
Lăsând piatra prețioasă deoparte;
Astfel m-am îndrăgostit de tine,
Am pus diamantul pe un inel,
Dăruindu-ți-l în genunchi,
Cu rugămintea de a primi de la mine flori…
Toată viața.
Inepuizabile
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Proxeneții ăștia nu pot răpi și niște politicieni?
Să-i trimită la produs! Sunăm noi la 112 să le anunțăm dispariția!
* Gândiți-vă la șah ca să înțelegeți diferența între un bărbat și o femeie.
Regele se mută doar un pătrățel, regina face ce vrea ea!
* – Unde ai fost, nemernicule?
– La pescuit, iubito.
– Cred că ai fost la pescuit în Atlantic de ai venit acasă cu macrou congelat.
* – Ia zi, cum facem să te văd frumoasă. Te machiezi tu sau mă îmbăt eu?
* În sfârșit am aflat ce înseamnă BOSS. Boschetar Ocrotit de Societatea Săracilor.
* – Iubi, ți-am luat cadou un cățel.
– Mulțumesc, iubi! E Husky?
– Nu… e usturoi.
* – Servus, Gheorghe! Da’ unghe ai fo?
– No, am condus-o pe soacră-mea la gară!
– Și de ce ești plin de funingine pe gură?
– Am pupat locomotiva de bucurie, mă!
* Facultățile particulare au dat ocazia tâmpiților să se creadă și ei inteligenți.
* Soțul:
– Azi, un curier mi-a adus o cutie cu 10 gloanțe și o hârtie scrisă în arabă. Mă amenință cineva…
Soția:
– Sunt 10 supozitoare și rețeta doctorului, termină cu prostiile!
* S-a dovedit științific că alcoolul conține hormoni feminini.
Când bei prea mult, vorbești non-stop, spui tâmpenii și conduci prost.
* – Gheorghe! Ai promis că vara asta o să mă iei de nevastă!
– No, bine tu Rozi! Da asta o fo’ vară, tu?
* Jumătate de oră mi-am căutat telefonul în mașină cu lanterna de la telefon!
* O ambulanță cu lumini și sirenă în funcțiune intră în viteză pe poarta spitalului.
Din ambulanță este scos pe targă un bărbat în stare de inconștiență. Îl duc la o sală și, când vine doctorul, vede că pe un buzunar al hainei era prins, cu un bold, un bilețel. Ia biletul în mână și citește: „Am o criză de epilepsie, nu mă mai operați de apendicită, că am fost operat de 3 ori până acum!”
* Gândirea pozitivă este atunci când cazi pe scări și îți spui: „Wow, ce repede am ajuns!”
* În luna august, românii se întorc în țară ca să-și amintească motivele pentru care au plecat din ea.
* Crezi că viața ta e complicată?
Gândește-te la E. Macron, actualul președinte al Franței.
El are 41 de ani, primul său fiu vitreg are 44 de ani, al doilea fiu vitreg are 42 de ani, soția lui are 66 ani. Practic, el e ultimul născut în propria familie. 🙂
* Un polițist cercetează un geam spart:
– Mda, pe aici a intrat și a ieșit hoțul.
– De unde știți?
– E spart pe ambele părți.
* Îmi plac ăștia care-și fac hoteluri în loc de case și apoi stau toți în bucătărie, că e mai cald.
* – Mamă…, mâine m-a invitat Radu la pescuit!
– Atunci, epilează-te, mergi la coafor și să porți o rochie mai scurtă.
– Pfff, și eu, ca o proastă, am săpat toată ziua după râme!
* Sărutând o femeie pe frunte înseamnă protecție, pe gât pasiune, pe buze dragoste, iar de față cu soțul ei înseamnă că ai tupeu…
* – Copile! Să vii imediat aici!
– Da, tată…
– Tu ai mâzgălit cartea Kama Sutra?
– Da… un pic…
– Tu-ți soarele tău! Să te duci imediat în dormitor și s-o deznozi pe mă-ta!
* Tatăl își învață fata să conducă:
– Oprești la roșu, mergi la verde… și o lași mai moale când mă îngălbenesc eu.
* Nepotul merge în vacanța de vară la sat. După o săptămână, îi spune bunicului său:
– Bunicule, aici e un aer foarte bun, curat, apă limpede și calmă. Dar fetele de aici sunt prea îmbrăcate.
Bunicul scoase din buzunar două bomboane, una cu celofan și cealaltă fără.
– Trebuie să alegi una.
Nepotul o alege pa aia cu celofan și bunicul său îi spuse:
– De ce ai ales-o pe aceasta?
– Ei bine, pentru că este mai curată.
– Vezi tu dragul moșului, la fel e și cu fetele astea.
* O tipă blondă, superbă, la volanul unei mașini și mai superbe, oprește la semafor. Apare „aurolacul” din zonă și-i cere o țigară. Blonda i-o oferă imediat ca să scape de el. Între timp, se face verde și tipa pleacă în trombă. La următorul semafor, în mod ciudat, același individ o roagă:
– Doamnă, dă-mi și un foc.
Tipa îi dă bricheta cu totul, ca să-l vadă plecat de lângă portieră, și pornește mai departe. La al treilea semafor, același individ, spre exasperarea blondei:
– Doamnă, ai fost o damă bună cu mine așa că, dacă-mi dai 100 lei, te învăț să ieși din giratoriu.
Ghici cine intră la baie?
Nu mai rețin ce meci de fotbal al naționalei se transmitea în acea zi ploioasă de toamnă târzie. Îmi amintesc însă, foarte limpede, că șeful de echipă ne-a propus să scurtăm ziua de muncă și să ne retragem împreună în fața unui televizor și a câtorva pahare de vin. Damigeana cu băutură o adusese deja Istvan-Grasul, ca să-l cinstim de ziua lui de naștere. Televizoare aveam cu toții, dar a fost preferat al meu, fiindcă era o petrecere între bărbați, iar eu n-aveam nevastă care să ne cicălească. Șase eram cu toții, doar că Istvan-Slabul nu era microbist și nici cu băutura nu se împăca; în plus, avea și o nevastă care-i cronometra fiecare minut de întârziere, așa că a scăpat.
Ploua mărunt și constant de dimineață bună, iar eu locuiam într-un cartier presărat cu blocuri noi sau în plină construcție, fapt care ne obliga să fim atenți pe unde călcăm, pentru a nu aluneca prin noroiul consistent sau a cădea în vreuna din gropile de pe șantier. Ne-am înghesuit cinci în Trabantul meu, cu care am reușit să ajungem până aproape de intrarea în casa scării. Am fost bucuroși când ne-am văzut cu bine înăuntru, în fața televizorului care nu ne dezamăgea și a paharelor care au început să se umple cu mare veselie.
Nu mai știu nici cum s-a încheiat meciul, dar nu voi uita atmosfera de bună dispoziție care ne-a fost stimulată prin vinul bun și discuțiile presărate cu glume. Atât de mult ne-a plăcut această întâlnire, încât nu ne venea să ne despărțim nici după ce televizorul și-a încheiat emisia, iar în damigeană nu prea mai rămăsese „tulburel”. Doar Aurel, cel mai tânăr dintre noi, își manifestă dorința de plecare.
– Unde te grăbești așa?, îl întrebă șeful. L-aș înțelege pe Istvan, că are nevastă, sau pe Kalman, că are logodnică. Dar dacă nici eu nu mă gândesc să plec la familie, tu de ce vrei să pleci acasă? Te ceartă părinții?
– Nuuu, se apără cu hotărâre ucenicul echipei. Dar poate agăț și eu vreo fătucă, merg cu ea la un film, ca să avem unde ne giugiuli.
– Fugi de-aici, măi țâcă!, îl luă peste picior Kalman, „prințul” cu cele mai multe cuceriri la activ. Cine crezi că-ți cade în plasă ție, mai ales pe o vreme ca asta?
– Punem pariu că găsesc una într-o jumătate de oră?, se lăudă tânărul. Crezi că numai mustața și înălțimea ta face victime? Am și eu un farmec aparte.
– S-a făcut!, hotărî șeful incitat. Te așteptăm să vii aici peste o jumătate de oră, cu o pițipoancă la braț. Dar vezi că-i un pariu serios și vei plăti o ladă de bere dacă-l pierzi.
Probabil că vinul îl făcuse prea încrezător pe Aurel, astfel că a acceptat rămășagul, iar noi ne-am pus mare încredere în capacitatea lui de cuceritor. După plecarea lui, Istvan a venit chiar cu o idee:
– Cine știe ce pramatie ne aduce copilul ăsta, de aceea ar fi bine dacă o spălăm bine înainte de a o băga în pat. Să profităm până este apă caldă și să umplem cada.
Ne-am înghesuit toți patru în baie, făcându-ne planuri și numărând minutele până la expirarea termenului de așteptare, în timp ce supravegheam curgerea apei fierbinți. Cu apă rece puteam completa oricând, după preferința domnișoarei. Jumătatea de oră a trecut prea repede, iar apoi încă o jumătate până ne-am dat seama că Aurel ne-a lăsat cu buzele umflate. Buna dispoziție fiind doar o amintire, colegii se pregăteau să plece spre casele lor, când cineva sună la ușă. Am tresărit deodată, cu speranțe în priviri și câte un surâs în colțul gurii. Într-adevăr, în momentul când unul dintre noi a deschis, ne-am trezit în fața unei fete cu înfățișare de înger și o voce care curgea ca un tril de privighetoare:
– Nu vă supărați, dar m-a trimis prietenul vostru, Aurel…
– Oooo, dar cum să ne supărăm?, interveni galant Kalman, sărutându-i mâna în care nu ținea umbrela și invitând-o înăuntru. Dimpotrivă, suntem bucuroși să ne cunoaștem, completă el zâmbind și arătându-și dantura sănătoasă.
Noi ne făceam semne pe ascuns, șeful sugerând că o astfel de făptură nu mai are nevoie de faza cu baia. „Nu facem nicio excepție!”, șopti neclintit Istvan, în așa fel încât se auzi destul de clar.
– Nu am timp de zăbovit…, încercă fata să ne lămurească.
– Nici noi nu o să vă reținem mai mult decât e necesar, interveni Istvan, împingând-o ușor spre intrarea în baie.
– Știți, băiatul acela mi-a spus…, încercă din nou fata să vorbească.
– Dacă v-a spus, înseamnă că știți despre ce-i vorba, îi răspunse prompt Kalman, nelăsând-o de mână și zâmbindu-i galeș în continuare. Doar că trebuie să faceți o baie caldă înainte, că oricum sunteți udă.
Fata își retrase brusc mâna și tonul vocii ei deveni aspru:
– Domnilor, cred că de o baie bună are nevoie mai degrabă prietenul vostru. Locuiesc vizavi și l-am auzit de multă vreme cum strigă după ajutor. A căzut într-o groapă din apropiere și vă roagă să-l scoateți. Eu vă doresc succes și nu-i nevoie să mă conduceți.
Aici am cam rămas fără cuvinte și nici de zâmbete nu ne mai ardea. Firește că Aurel a fost adus la suprafață cu ceva efort, iar apa caldă din vană i-a fost cum nu se poate mai de folos. Noroiul se lipise de el ca de un bivol care se scaldă în mocirlă. Mai pot să vă asigur că niciunul din noi nu a mai adus vorba de acea întâmplare… până acum.
racoltapetru6 