Norocul începătorului

Andrei, nepotul din Odoreu al lui Mitru, ne-a întâmpinat imediat când a auzit zgomotul Trabantului la poartă. Știa că trebuie să sosească, iar acum era hotărât să-i impună realizarea dorinței la care visa de multă vreme, doar împlinea frumoasa vârstă de zece ani.

– Unchiule, mama îmi dă voie să merg cu dumneata la pescuit. Așa-i că mă duci cu tine la Someș? Ăsta va fi cel mai frumos cadou pe care l-aș putea primi, te rooog!

Cum putea prietenul meu să refuze o rugăminte atât de insistentă? Porniserăm din Baia Mare patru pescari dornici de a ne opri în mai multe locuri din lungul râului Someș, începând din Satu Mare și venind înapoi spre casă, timp de două zile și două nopți. Nu era ușor să petrecem sub cerul liber atâta timp, pentru că în mașină puteau dormi, cu chiu cu vai, doar două persoane. Celelalte două stăteau treze și noaptea sau se întindeau peste pietrele butucănoase de pe mal, încercând să evite pământul noroios rămas după retragerea recentă a apei. Acum, trebuia ca unul din locurile de dormit în mașină să-i fie oferit lui Andrei, pentru care am promis părinților cea mai mare grijă cu putință.

Nu am zăbovit mult la discuții cu gazdele, dorul de a ne vedea în apropierea apei fiind prea mare, iar speranțele pe măsura numărului de bețe pe care le aveam în portbagaj. Doar eram patru pescari cu experiență și pretenții la trofee respectabile, cu care voiam să-l impresionăm mai întâi pe ucenicul primit între noi. Mama l-a înfofolit cum a știut mai bine, i-a dat cizmele cele mai bune din casă, un pachet cu hrană rece pregătită de ea și multe sfaturi, așa cum face orice părinte grijuliu. Băiatul era, însă, mai atent la borcănelul cu râme roșii pe care îl ținea strâns în brațe, iar apoi la bățul primit de la unchiul lui, cu două ace sclipitoare și plumbi rotunzi, de mărimea boabelor de piper.

Primul loc de pescuit l-am găsit doar din a treia încercare, Someșul fiind pe alocuri prea tulbure și furios, iar malurile mai puțin accesibile pentru autoturisme și oameni ca noi. Acesta părea mai promițător, pentru că avea alături o baltă mică, rămasă după ce râul și-a revenit în matcă. L-am lămurit cu toții pe Andrei că e un loc ideal în care să-și încerce norocul, apa fiind stătătoare, mai limpede și cu pești mai flămânzi decât în apele învolburate și periculoase. Băiatul s-a lăsat convins ușor și a învățat pe loc cum să arunce primele lui monturi cu râme de casă. Noi, în schimb, ne-am desfășurat cele opt lansete de-a lungul malului și urmăream cu înfrigurare fiecare tresărire a capetelor sensibile. Doar că aproape toate acele zvâcniri veneau de la crengi și alte reziduri care se loveau de acele noastre, deformându-le adesea sau chiar rupându-ne firul destul de gros. Nu a trecut nici o oră, când am auzit un chiot de bucurie ce venea din spatele nostru:

– Unchiule Mitru, am agățat ceva!, striga plin de entuziasm Andrei.

Cu toți ne-am întors mirați și am văzut cum bățul de pescuit al băiatului se îndoia serios când trăgea de el. Feli, unul dintre cei trei colegi ai mei, se grăbi să ajungă lângă ucenicul norocos și să-l ajute cu minciogul la scoaterea unui caras frumos de peste o jumătate de kilogram. Chipul lui Andrei strălucea de fericire, de parcă ar fi câștigat o sumă mare la loto. L-am felicitat fiecare dintre noi, după care l-am sfătuit să încerce și pe râu, acum fiind pescar botezat, cu o captură frumoasă la activ. Copilul, mândru de realizarea lui și de cuvintele de laudă, a ascultat supus și a aruncat momelile în Someș, în timp ce noi, intrigați de balta aceea cu surprize, ne-am instalat cu câte un băț în ea. „Poate or mai fi rămas câteva bucăți”, ne ziceam în gând. Speranțele ne-au murit după vreo două ore de așteptare zadarnică, fără nicio mișcare, situație care ne-a făcut să revenim la locurile noastre și să-l trimitem înapoi pe Andrei.

Imagine similară

Ce credeți că s-a întâmplat în următoarele treizeci de minute? O fi fost o minune, or fi fost de vină râmele acelea mici și roșii pe care le avea băiatul sau doar norocul începătorului, dar acesta a prins încă un pește, de data asta un clean demn de invidia noastră. Evident că ne și bucuram de fericirea lui Andrei, dar eram și rușinați că noi, cei care-i dădusem toate sfaturile și sculele, nu am reușit să scoatem atunci nici măcar un pește din apă. Înfrânți și resemnați, nu am mai stat mult în acel loc, poate fiindcă-l consideram blestemat pentru adulți. Ne-am strâns tăcuți bețele, în timp ce auzeam mereu cuvintele de încântare ale sărbătoritului zilei. Poate că în acea zi a primit, pe merit, cadoul cel mai frumos din partea destinului.

Acum, când îmi amintesc acea aventură, simt cât de ușor ne poate juca soarta pe degete, cu bune și rele. Spun asta pentru că, după două săptămâni, Andrei s-a stins din viață, în urma unei encefalite acute. Mi-a rămas în memorie chipul lui entuziasmat, în timp ce ținea ditamai peștele în mânuțe. Fără nicio poză, dar cu mare impact emoțional, chiar și după trei decenii.

43 thoughts on “Norocul începătorului

      1. Îmi pare rău… a fost impactul primei lecturi și nici pe cuvintele aruncate de mine nu le-am recitit, acum văd ce aiurea sună.
        Promit și eu niște limite în exprimare 🙂
        Duminică frumoasă, de asemenea!

      2. Nu e nicio supărare, ținând cont de felul în care se termină povestirea. Ba dimpotrivă, dovedește că ai un suflet sensibil la astfel de tragedii, așa cum ar trebui să fim cu toții.

  1. Nu-mi place pescuitul. Nu cred c-as putea pescui decat daca as muri de foame… E pana la urma un joc al hazardului acest pescuit. Asa cum e si viata… Te face intr-o clipa sa treci de la extaz la agonie.
    Trista povestea ta. Poate ca nu e bine sa lasam ingerii sa se joace de-a pescuitul…

    1. Povestea ar fi fost mai degrabă veselă dacă nu intervenea acel sfârșit tragic. Altfel, poate că Andrei ar fi ajuns un pescar pasionat și fericit să vadă răsăritul soarelui pe malul apei liniștite, chiar dacă nu ar fi prins întotdeauna câte ceva. Poveștile pescărești se țes și fără capturi impresionante.

  2. Cate-o dată viața bate filmul, ce să-i și faci ?

    Eu când am mers prima dată la pescuit cu un prieten, nu am stiut cat de tare tre’ sa trag de unghiţă, așa că am tras atât de tare încât am aruncat peștele intr-o salcie pletoasa și l-am agățat acolo, apoi a trebuit sa urc de descalci treburile..

    Fir întins la toți pescarii !!!

    1. Am pățit-o și eu tot așa, și nu o dată. Eram derutat de puterea cu care trăgea câte un pește (mai ales răpitorii), de aceea trăgeam prea tare să-l scot. Adesea ateriza pe capota vreunei mașini ce trecea pe lângă baltă sau în lanul de porumb de dincolo de drum. Spre amuzamentul partenerilor cu care eram. 🙂
      Poftă bună la pește!

    1. Să ne trăim viața, clipă cu clipă, și să nu încercăm a ghici ce ne rezervă destinul. Ar fi doar griji în plus. Duminică ruptă din Rai îți doresc, dragă Gabi! 🙂

  3. Finalul m-a răscolit până peste poate. Dar cum și moartea face parte din viață voi face remarca ce-mi stătea pe limbă când lecturam povestea ta. E bine că nu l-ați bătut pe bietul copil, ca țiganul ce l-a învățat pe puradel să joace cărți și când l-a învins la joc, tatăl i-a dat o mamă de bătaie.

    1. Cum să reacționăm violent în fața unui suflet atât de pur? Deși eram invidioși pe moment – fără să recunoaștem -, locurile în care am pescuit după aceea ne-au făcut pe toți fericiți, cu capturi pentru fiecare. La urmă, chiar ne-am spus că puștiul ne-a purtat noroc!

    1. Aș fi putut omite ultimul paragraf, pentru a menține doar frumusețea acestei amintiri. Doar că nu e o poveste închipuită, iar realitatea ne oferă și tristețe, cu un scop pe care nu-l putem intui.
      Săru-mâna pentru cafeluța duminicală și vizita matinală, Anușka! 🙂

  4. Exact așa a fost și prima mea partidă de pescuit. Aveam vreo șase ani, iar undița mi-a făcut-o un unchi dintr-o trestie. La fel și pluta. fir, ac și plumb adusese de acasă, într-o cutie de chibrituri. Așa de tare am strigat de bucurie, când am văzut peștele zătându-se în undiță, de m-a știut toată lumea de pe baltă! O amintire de neuitat!
    Îmi pare rău de soarta tragică a micului Andrei. Viața asta… cu provocările ei tare dure….
    Toate cele bune, dragă Petru!

    1. Prima partidă de pescuit e ca și prima dragoste: nu se uită niciodată, chiar dacă a fost în fragedă pruncie. Atunci ne „îmbolnăvim” cel mai ușor de acest microb, devenim dependenți de acea adrenalină pe care ne-o dă zbaterea peștelui de la capătul firului. Numai cel care trăiește aceste senzații poate să le și înțeleagă și să vrea a le repeta, iar și iar.
      Eu îți doresc să mai mergi la pescuit, împreună cu Sara, și să aveți parte de experiențe minunate, dragă Alex! 🙂

  5. Când sa zic, ce fericit a fost copilul văzând că voi nu ați prins nimic, mi_am înghițit nodul din gât, chiar așa ce durere ??? 🤭

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.