CONDIȚIA ÎMPLINIRII
Viața întreagă s-a luptat
Să aibă tot ce-i de dorit,
Dar el se simte fericit
Doar când este invidiat.
Divertisment duminical
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* – Opriți aici! Vă arestez pe toți! Cum e posibil să urcați cinci pe motoretă?
– Cinci??! Firiam ai dracu, a căzut Ion!
* Soția îi pune soțului farfuria cu mâncare în față. El o ia și o aruncă pe geam. Nevasta, văzând asta, ia și ea masa și o aruncă pe geam.
– Ce faci, nebuno?!
– Păi, am crezut că vrei să mănânci afară, în grădină!
* Polițistul de la circulație către șoferul beat:
– În starea dumneavoastră, cel mai bine ar fi să nu mai puneți mâinile pe volan.
– Ce? După ce am băut atât, să mai conduc și fără mâini?!
* – Ce ar fi lumea fără bărbați?
– Plină de femei libere, fericite și… grase.
* Neștiind ce-i ăla Black Friday, mii de babe n-au mâncat nimic toată ziua.
* Nu-i ușor să fii bărbat!
Nu tu ruj, nu tu machiaj, nu tu unghii false…
Dacă ești urât, ești urât și gata!
* Un grup de țigani români a fost înșelat în Franța de un traficant de persoane român, care i-a dus la muncă după ce le promisese că îi va duce la cerșit.
* Sunt la vârsta la care mintea îmi spune că am 25, fac glume ca unul de 18, iar corpul se miră că încă e viu!
* Îl oprește poliția pe un țigan cu un cocoș sub braț:
– Țigane, de ce ai furat cocoșul?
– Nu l-am furat, mânca-ți-aș!
– Atunci ce faci cu el?
– Vreau să-i fac un spălat cu apă fierbinte, un epilat și la urmă un masaj cu usturoi… apoi îi dau drumul!
* Avem 10512 biserici și 235 de spitale!
Păi, până ajungi la un spital, treci pe lângă 10 biserici și, dacă ai noroc, te faci bine!
* De reținut:
Bărbații chelesc pentru că sunt mereu frecați la cap de femei!
* Poți să ai cea mai scumpă mașină din lume… Dacă n-ai o femeie să-ți trântească portiera… degeaba!
* Ăștia care mergeți tiptil la altele, aveți grijă că și alții vin târâș la ale voastre.
* Un ardelean trece strada și e izbit de o mașină, dar nu pățește nimic. Speriat, șoferul îi pune câteva hârtii de 100 lei în mână ca să împace lucrurile. Bucuros, ardeleanul îl întreabă pe șoferul speriat:
– Treceți des pe aici, domnule?
* Doi vecini:
– Am auzit că tocmai ți-a murit soacra, sincere condoleanțe… Ai fost alături de ea în ultimele clipe?
– Da, am fost… Dar dacă te întreabă Poliția, să spui că eram cu tine la pescuit…
* Mi-o venit factura de curent și gaz!
Se pare că și încălzirea globală tăt io trebuie să o plătesc!
* Caut relație neserioasă…, relații serioase caută toți și e mare înghesuială…
* – Mă, Gheorghe! De unde ai vânătaia aia de la ochi?
– Azi-noapte, înainte de culcare, m-am rugat la Dumnezeu, împreună cu muierea.
– Și?
– Na, și când am ajuns la „și ne păzește de cel rău”, m-am uitat către ea!
* Coșmarul unui tată: să aibă băiat și să fie socru mic!
* – Știi de ce femeile iubesc pantofii?
– Pentru că indiferent cât mănâncă, tot intră în ei.
* – CV-ul dumneavoastră ne-a convins, începeți de mâine… Aveți vreo întrebare?
– Da, ce-am zis că știu să fac?
* Legenda spune că, dacă nu poți să-ți faci femeia fericită, nu-l încurca pe altu’…
* Mi-am pierdut încrederea în femei încă de când mama spunea: „Vino că nu-ți fac nimic!”
* – Chelner, adu-mi băutura aia care începe cu ș!
– Care e aceea, domnule?
– Șaișpe beri.
– Ea: Iar ai băut ca porcul! Cât e ceasul?
El: – 12 fără 5!
Ea: E 7 dimineața, bețivule!
El: Exact așa am spus și eu! Cât face 12 fără 5?
* De ce spun bărbații lucruri frumoase când fac dragoste?
Pentru că sunt conectați la o sursă de inteligență…
* Un domn adevărat trebuie să știe ce-i place unei doamne, pentru a nu merge cu ea acolo unde se vând aceste lucruri!
* Asistenta:
– Felicitări! După 6 luni ați ieșit din comă.
Pacientul:
– Noroc că am sunat la 112, că altfel nu mai eram acum.
Asistenta:
– Pe naiba 112, ăia abia ieri au localizat apelul și am înțeles că acum vreo 10 minute au ajuns la dumneavoastră acasă!
Norocul începătorului
Andrei, nepotul din Odoreu al lui Mitru, ne-a întâmpinat imediat când a auzit zgomotul Trabantului la poartă. Știa că trebuie să sosească, iar acum era hotărât să-i impună realizarea dorinței la care visa de multă vreme, doar împlinea frumoasa vârstă de zece ani.
– Unchiule, mama îmi dă voie să merg cu dumneata la pescuit. Așa-i că mă duci cu tine la Someș? Ăsta va fi cel mai frumos cadou pe care l-aș putea primi, te rooog!
Cum putea prietenul meu să refuze o rugăminte atât de insistentă? Porniserăm din Baia Mare patru pescari dornici de a ne opri în mai multe locuri din lungul râului Someș, începând din Satu Mare și venind înapoi spre casă, timp de două zile și două nopți. Nu era ușor să petrecem sub cerul liber atâta timp, pentru că în mașină puteau dormi, cu chiu cu vai, doar două persoane. Celelalte două stăteau treze și noaptea sau se întindeau peste pietrele colțuroase de pe mal, încercând să evite pământul noroios rămas după retragerea recentă a apei. Acum, trebuia ca unul din locurile de dormit în mașină să-i fie oferit lui Andrei, pentru care am promis părinților cea mai mare grijă cu putință.
Nu am zăbovit mult la discuții cu gazdele, dorul de a ne vedea în apropierea apei fiind prea mare, iar speranțele pe măsura numărului de bețe pe care le aveam în portbagaj. Doar eram patru pescari cu experiență și pretenții la trofee respectabile, cu care voiam să-l impresionăm mai întâi pe ucenicul primit între noi. Mama l-a înfofolit cum a știut mai bine, i-a dat cizmele cele mai bune din casă, un pachet cu hrană rece pregătită de ea și multe sfaturi, așa cum face orice părinte grijuliu. Băiatul era, însă, mai atent la borcănelul cu râme roșii pe care îl ținea strâns în brațe, iar apoi la bățul primit de la unchiul lui, cu două ace sclipitoare și plumbi rotunzi, de mărimea boabelor de piper.
Primul loc de pescuit l-am găsit doar din a treia încercare, Someșul fiind pe alocuri prea tulbure și furios, iar malurile mai puțin accesibile pentru autoturisme și oameni ca noi. Acesta părea mai promițător, pentru că avea alături o baltă mică, rămasă după ce râul și-a revenit în matcă. L-am lămurit cu toții pe Andrei că e un loc ideal în care să-și încerce norocul, apa fiind stătătoare, mai limpede și cu pești mai flămânzi decât în apele învolburate și periculoase. Băiatul s-a lăsat convins ușor și a învățat pe loc cum să arunce primele lui monturi cu râme de casă. Noi, în schimb, ne-am desfășurat cele opt lansete de-a lungul malului și urmăream cu înfrigurare fiecare tresărire a capetelor sensibile. Doar că aproape toate acele zvâcniri veneau de la crengi și alte reziduri care se loveau de acele noastre, deformându-le adesea sau chiar rupându-ne firul destul de gros. Nu a trecut nici o oră, când am auzit un chiot de bucurie ce venea din spatele nostru:
– Unchiule Mitru, am agățat ceva!, striga plin de entuziasm Andrei.
Cu toți ne-am întors mirați și am văzut cum bățul de pescuit al băiatului se îndoia serios când trăgea de el. Feli, unul dintre cei trei colegi ai mei, se grăbi să ajungă lângă ucenicul norocos și să-l ajute cu minciogul la scoaterea unui caras frumos de peste o jumătate de kilogram. Chipul lui Andrei strălucea de fericire, de parcă ar fi câștigat o sumă mare la loto. L-am felicitat fiecare dintre noi, după care l-am sfătuit să încerce și pe râu, acum fiind pescar botezat, cu o captură frumoasă la activ. Copilul, mândru de realizarea lui și de cuvintele de laudă, a ascultat supus și a aruncat momelile în Someș, în timp ce noi, intrigați de balta aceea cu surprize, ne-am instalat cu câte un băț în ea. „Poate or mai fi rămas câteva bucăți”, ne ziceam în gând. Speranțele ne-au murit după vreo două ore de așteptare zadarnică, fără nicio mișcare, situație care ne-a făcut să revenim la locurile noastre și să-l trimitem înapoi pe Andrei.
Ce credeți că s-a întâmplat în următoarele treizeci de minute? O fi fost o minune, or fi fost de vină râmele acelea mici și roșii pe care le avea băiatul sau doar norocul începătorului, dar acesta a prins încă un pește, de data asta un clean demn de invidia noastră. Evident că ne și bucuram de fericirea lui Andrei, dar eram și rușinați că noi, cei care-i dădusem toate sfaturile și sculele, nu am reușit să scoatem atunci nici măcar un pește din apă. Înfrânți și resemnați, nu am mai stat mult în acel loc, poate fiindcă-l consideram blestemat pentru adulți. Ne-am strâns tăcuți bețele, în timp ce auzeam mereu cuvintele de încântare ale sărbătoritului zilei. Poate că în acea zi a primit, pe merit, cadoul cel mai frumos din partea destinului.
Acum, când îmi amintesc acea aventură, simt cât de ușor ne poate juca soarta pe degete, cu bune și rele. Spun asta pentru că, după două săptămâni, Andrei s-a stins din viață, în urma unei encefalite acute. Mi-a rămas în memorie chipul lui entuziasmat, în timp ce ținea ditamai peștele în mânuțe. Fără nicio poză, dar cu mare impact emoțional, chiar și după trei decenii.
Cum aș putea…
Cum aș putea să uit vreodată
Acele clipe de plăcere,
Dintr-o iubire ne-ntinată
De alte gânduri efemere?
Cum aș putea să-mi scot din minte
Acele doruri împlinite,
Sculptate în mii de cuvinte
Și-n așternuturi răvășite?
Cum aș putea să mai am parte
De-o dragoste adevărată,
Când gândurile mi-s o carte
Ce nu va fi reeditată?
Cum aș putea să-ți uit sărutul
Cu gustul răcoros de mare,
Să dau uitării jurământul
Depus la răsărit de soare?
Cum aș putea să uit de tine
Când te-am încoronat zeiță,
Și sufletul îți aparține,
Iar inima mi-e o troiță?
racoltapetru6 