Omagiu poeziei

Viața fără poezie
Ar fi tristă și pustie,
Ca soțul fără soție
Sau mândra fără de ie.

Poezia se găsește
În bobocul ce-nflorește,
În omul care iubește
Și-n cartea ce se citește.

Imagini pentru imagini cu poezie

Poezia e în toate,
De la ziuă până-n noapte,
Prin rămurișuri bogate,
Ori în frunzele uscate.

Versurile te tratează
De dorurile ce oftează,
Iar inima ți-o pansează
Cu emoții ce rimează.

Poezia e o stare
Ce te-ndeamnă la visare
Și-ți aduce alinare
Cât o fi rana de mare.

47 thoughts on “Omagiu poeziei

    1. Rima e un condiment plăcut dacă o folosim promovând câte o idee ce ne frământă pe mai mulți dintre noi. De exemplu, aici am pornit de la o critică primită la cartea mea „Versuri pentru suflet și cuget” (de pe eMag), în care cineva avea părerea că astăzi nu mai avem nevoie de poezie. 😦
      Mulțumesc cu salve amicale, Ștef!

  1. ” Versuri ce trateaza” bine spus. Ce goi am fi fara poezie, cum iar spui asa bine ”Ca soțul fără soție
    Sau mândra fără de ie.”
    Multumesc.

    1. De la aceste prime versuri am pornit, ca o pledoarie pentru poezia care ne face să vedem lumea mai frumoasă. Indiferent că-i în versuri, proză sau în alte exprimări.
      Eu îți mulțumesc, Ina!

  2. Ai dreptate Petru, viata noastra toata este o poezie, incepand cu prima strofa, versuri care mi_au mers la suflet, foarte frumos, multumesc!!!😍

    1. Mă bucur că ți-a plăcut pledoarie mea pentru poezie, dragă Mica! Poate că o voi face și cu altă ocazie, în alt fel, pentru că e o îndeletnicire plăcută și cu un subiect îndrăgit de mulți dintre noi. Aleasă recunoștință pentru cuvintele frumoase!

    1. Poezia e, într-adevăr, o artă pe care o găsim în jurul nostru și o înțelegem după cum ne lasă inima și duce mintea. Să ai parte de zile faine și tihnite, dragă prietenă! 🙂

  3. Eu deja am vazut cat de frumoasa este viata ,daca ar exista adevarul din poezie in zilele noastre ,dar multa lume strica frumusetea vietii 🙂
    Un sfarsit de saptamana implinit suflet frumos ce ai !
    Felicitri ptr. versurile minunata ! ❤

    1. Săru-mâna cu aleasă recunoștință, în primul rând pentru frumoasele aprecieri, Anușka! De asemenea, mulțumiri călduroase pentru cafeluța cea de toate zilele, dar întotdeauna altfel servită!
      Îți doresc, la rândul meu, să ai parte doar de bine și de frumos, dragă prietenă! 🙂

    1. Un salut de „bună dimineața” plecat din toată inima, Alioșa! 🙂
      Mă simt onorat de complimentul tău și îți mulțumesc pentru vizită, frate dunărean. Inclusiv pentru link, pe care îl voi accesa cu prima ocazie. 🙂
      Toate cele bune și frumoase din partea mea, într-un weekend memorabil de plăcut, Sandule! 🙂

  4. Puţini mai citesc şi foarte puţini apreciază astăzi poezia.Deşi mulţi pretind că scriu! Versul tău e rimat cu uşurinţă şi transmite sentiment! Felicitări pentru inspiraţie!

    1. E adevărat că poezia e mai puțin căutată decât proza, dar nici cea din urmă nu mai are cititorii pe care-i avea acum câteva decenii. Dar asta ar trebui să ne ambiționeze pentru recultivarea gusturilor prin încercări literare cât mai atractive, pe placul cititorilor cu o cultură medie.
      Mulțumesc frumos pentru aprecieri!

      1. La ce te referi spunând cultură medie?Să scriem simplu, nu urmaţi de ceea ce ce ne spune inima….adică să facem poezie pe placul lumii?
        1,2,3 baba la bordei
        curătă ardei
        pentru moş Andrei?
        Am 8 clase sunt de cultură medie,dar încerc să depăşesc aceste limite! Nu cred nici tu că scrii să placi cuiva…NU?

      2. Mă gândeam la poeziile în stil clasic, care transmit mesaje clare și într-un mod nesufocat de cuvinte pompoase și rar folosite. După cum am mai spus într-un articol despre poezia modernă, foarte mulți creatori de poezie compun la comandă, pentru că și-au propus ca astăzi, de exemplu, să scrie două-trei poezii. Unde mai e emoția și mesajul, dacă grija cea mai mare este să aleagă expresii sofisticate, ce li se par mai originale?

    1. Săru-mâna pentru cafeaua de sâmbătă, Anușka!
      Cu recunoștință și pentru urările de sfârșit de săptămână, pe care le primesc cu mare drag și le răsplătesc cu cele mai bune gânduri și sentimente nobile!
      Sănătate, bucurii și voie bună cât cuprinde, dragă prietenă! 🙂

  5. Poezia ne ajuta din multe puncte de vedere , practic este un medicament al sufletului un prieten pe umarul caruia poti sa plangi fiind sigur ca nu te vorbeste de rau…… Felicitari pentru frumosul omagiu adus poeziei draga Petru ❗
    O zi binecuvântată!
    Înălțarea Sfintei Cruci să vă aducă lumină în viaţă şi în suflet, armonie şi pace în casă şi din Cer binecuvântare sub ocrotirea Domnului Iisus Hristos!

    1. Bună dimineața la întâlnirea virtuală prilejuită de beneficiile poeziei, Anda!
      Nu e nevoie să fim poeți pentru a găsi poezie în cele mai diferite locuri din natură sau dinăuntrul nostru. Chiar dacă nu ne încumetăm a o exprima, ea ne face bine prin comparațiile stârnite, emoțiile create și visurile provocate. Poezia are multe forme, iar noi nu trebuie să le subestimăm.
      Mulțumesc că mi-ai amintit de această mare sărbătoare și îți doresc să-ți fie de bun augur, dragă prietenă! ❤

  6. Poezia este un joc al fanteziei, o sfâşiere lăuntrică exprimată armonios, o armă împotriva morţii, un telefon fără fir, este absenţa şi prezenţa himericei iubiri, duşmană a sentinţelor de orice fel, poezia este multicoloră ca sufletele noastre, un concert scris pe clapele calculatorului, un balet pentru cei care nu mai pot merge, un sărut ce poate fi refuzat, dar ce nu este poezia? Orice, în afară de opacitate.
    https://www298.lunapic.com/do-not-link-here-use-hosting-instead/156853823576224835?6112392759

    1. Mulți poeți iluștrii au omagiat cu talent poezia și au proslăvit-o pe muza ei, uneori darnică, iar alteori capricioasă. Prin poezie totul devine mai frumos, mai colorat, mai viu, mai iubit.

  7. Poezie poate fi insasi viața noastra, cu ritm diferit, cu rimă diversificată, după sufletul fiecaruia. Pentru unii poezia e cântecul sufletului lor.
    O citim, trăim ce transmite, o “fredonam”, ne bucurăm de mesajul ei.
    Un mare plus al simplității cuvintelor și ideilor, transpus in versuri. Mulțumesc!

    1. Ferice de cei care simt poezia așa cum o simți și tu!
      În schimb, îi deplâng pe cei care nu o înțeleg și cred că nu mai avem nevoie de ea. Ca și cum n-am avea nevoie nici de muzică, pictură sau sculptură.
      Eu îți mulțumesc pentru frumoasa contribuție!

  8. Pentru a mă da citit, folosesc cuvintele unei Doamne:

    “Poezia nu este o succesiune de experiente, ci o succesiune de viziuni”
    (Ana Blandiana)

    Toate cele bune!

Leave a reply to anuska Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.