Fetița care visa pentru alții (29)

continuare

Dragul meu Jurnal

Am avut un vis pe care nu l-am înțeles, dar m-a întristat mai mult decât altele. Toate sunt un fel de coșmaruri, deși par atât de reale, iar uneori mă văd nevoită să evadez din ele. Știu atunci că sunt doar vise și pot să mă trezesc închizând ochii în fața pericolelor și deschizându-i apoi în patul meu liniștit. E drept că nu întotdeauna îmi iese, uneori sunt păcălită și trimisă în alt coșmar, unde trebuie să repet figura, înainte ca personajele rele să-mi facă rău. Cred că totul a pornit de la îndemnul doctorului cel nou și tânăr, Lupescu. Dumnealui mi-a explicat că vin alegerile și ar fi bine să aflu cine va fi câștigător. Eu nu mă pricep la treburile astea, însă mi-a spus că nici nu-i nevoie, trebuie doar să țin minte niște nume pe care să i le spun a doua zi.

A fost nevoie de mai multe încercări până am intrat în visul la care cred că am fost trimisă. Dragul meu Jurnal, știi că în astfel de experiențe pot să zbor precum o pasăre, asta fiind singura parte plăcută. Așadar, pluteam și de data asta peste pământ, doar că acum nu vedeam părțile cele mai frumoase și căutate de fiecare dată: apele și pădurile. În locul lor zăream doar deșerturi, munți de gunoaie și o pustietate care-mi provoca sete. Îmi simțeam gâtul uscat, capul înfierbântat de căldură, iar pleoapele înțepenite nu mai puteau coborî peste ochii lipsiți de umezeală. Într-un târziu, am văzut un bătrân care pescuia pe un râu secat, dar cu albia plină de mizerie. Deșeuri erau peste tot, iar un copil de vreo șase ani căuta printre ambalajele goale din plastic, metal sau hârtie. Se oprea uneori și pe fața lui nespălată de multă vreme puteam citi bucuria că a găsit ceva bun. Era vorba de o conservă care mai păstra urme din conținutul original și prin care își trecea degetul arătător, deget pe care-l sugea apoi cu ochii închiși de plăcere. Aceeași bucurie o exprima când găsea o parte dintr-o jucărie sau un obiect strălucitor.

Am aterizat lângă moșul cel tăcut și l-am privit atent cum agăța cu acul undiței tot felul de resturi inutile, după părerea mea. Dar el se lumina la față, ca de o captură importantă pe care o admira pe toate părțile și apoi o așeza alături. Mi-am dat seama că numai lui îi puteam pune întrebarea cu care fusesem însărcinată, așa că am îndrăznit să-i întrerup plăcuta îndeletnicire:

– Scuzați-mă, dar nu știți cumva cine a câștigat alegerile?

Bătrânul și-a întors spre mine chipul acoperit de o barbă încâlcită, iar zâmbetul i-a etalat gura fără niciun dinte și cu gingii sângerânde. Nu știu dacă era mut sau socotea că vorbele sunt inutile, însă mi-a răspuns întinzând mâna dreaptă și rotind-o larg în jur. Am privit mai atent spre ce arăta, dar nu vedeam nimic altceva în plus decât gunoi și pustietate. Poate că, totuși, nu era omul pe care-l căutam, așa că mi-am luat zborul spre zări mai îndepărtate, până la marea cea mare sau la ocean nesfârșit. Călătoream ca gândul, căutând un loc unde să-mi astâmpăr setea neîndurătoare. Doar când nu am mai văzut pic de pământ, ploaia a început să cadă din greu, transmițându-mi un fior neplăcut. Pentru că nu era una obișnuită, ci neagră ca smoala și grea precum plumbul. Nici vorbă să fie bună de băut și imposibil să mă mai mențin în aer, așa că m-am forțat să-mi închid pleoapele și să ies din această lume apocaliptică. Setea îmi dispăruse ca prin farmec, deși aveam pe noptieră paharul plin cu apă.

Doctorul cel tânăr mi-a reproșat că m-am dus prea departe cu viziunea și ar fi bine să mai încerc. Frații Horoscop, ca de obicei, s-au contrazis în presupuneri, fiecare după felul lui de a gândi. Horror m-a asigurat că am prevăzut felul în care va veni sfârșitul lumii, iar acest lucru se va întâmpla pe durata generației noastre. Scop era de părere că-i vorba doar de un avertisment, iar ceea ce am văzut se poate evita dacă luăm măsurile necesare: eliminarea poluării și curățarea planetei de deșeuri. Cică visele mele nu prezic evenimente certe, ci sunt doar varianta cea mai sumbră în cazul pasivității celor vizați și a neimplicării mele. Cearta lor escalada, ca de fiecare dată, și mă pregăteam să-i las singuri, când Adormitul a zvâcnit din letargia lui cu o concluzie înțeleaptă:

– Întrebarea ta a primit un răspuns cât se poate de evident, Visătoareo. Mă mir că doctorul acela nu și-a dat seama, dar e de înțeles când nu vrea să vadă decât ce-i place. Bătrânul din vis ți-a arătat concret cine a câștigat alegerile: gunoaiele! De altfel, nici nu e greu de ghicit, după cum merg lucrurile. Fiecare om vrea să ia câte o bucată cât mai mare din zestrea planetei, a fiecărei țări în parte, iar noi îi votăm pe aceia care fac acest lucru cu cât mai mare eficiență. Alegem să fim conduși de „gunoaie”, către o lume plină de gunoaie.

va urma