Când te văd

Când te văd venind spre mine
Îmi saltă pulsul din vine,
Sângele îmi dă în clocot,
Inima bate în tropot.

Când te văd pășind prin iarbă,
Te-asemăn cu-o floare dalbă,
Ce-aduce dorului hrană
Prin parfumul ce-l emană.

Când te văd ieșind în ploaie,
Sufletul mi se înmoaie,
Și-nventez forme diverse
Să te apere de-averse.

Când te văd scăldată-n soare,
Ți-aș fi crema protectoare,
Ca să feresc de arsură
Pielea ta atât de pură.

Când te văd sub luna plină,
Simt că și ea ți se-nclină
Și-ți adună mii de stele
Să-ți facă un nimb din ele.

Însă orișice ai face,
Gândurile nu-mi dau pace,
Căutând să îți găsească
Doar partea dumnezeiască.

Imagine similară

38 thoughts on “Când te văd

      1. Nostalgia iubirii emana chemare! O nostalgie te proiecteaza in clipa placuta si trecuta, atemporala. Ca viitorul!

      1. Și dacă e în zadar, de ce să ne mai răzvrătim? Eram fascinat (mai sunt și acum) de fluturii nopții care sunt atrași de lumină. Aveam la casă când eram copil, un neon globular pus pentru a lumina afară. Toți fluturașii dansau fericiți împrejurul lui, înainte de a se mistui din iubire, arzând și lipindu-se de sticla protectoare. Abia mă lăsam chemat înăuntru, credeam că voi învăța ceva din asta. Nu s-a prins nimic de mine 🙂 voi sfârși cel mai probabil lipit de peretele unui suflet rece… Pentru că așa de frumos ne apar ELE dinaintea ochilor, nu-i așa?

      2. Se vede că suntem plămădiți din același aluat, mai depinde doar de cuptorul în care ne coacem pentru a ne diferenția unul de celălalt. Unii ardem la foc molcom, pe când alții se cam ard la o temperatură mare. Dragoste a pus Brutarul în fiecare cocă.

    1. Uneori se cer versuri fără rimă, pentru a exprima mai bine ideea. O parte din cititorii mei îmi spun că preferă poeziile cu rimă albă, în timp ce alții apreciază poezia în stil clasic. Trebuie să-i împăcăm pe toți. 🙂

  1. Doamne cat de frumoase versuri ,m-a palit nostalgia,felicitari ! Petru ❤
    Bun dimineata! Tuturor
    Sa aveti o zi de vineri implinita ca fiind si sfarsitul de saptamana ":) Vine weekend 🙂

    O cafeluta cu aroma de toamna !

    1. Mă bucur mult că ți-au plăcut versurile și îți mulțumesc din suflet pentru cuvintele frumoase, Anușka!
      Aleasă recunoștință și pentru cafeluța de astăzi, însoțită de urări atât de călduroase!
      Gânduri bune și sentimente nobile îți transmit și eu, dragă prietenă! 🙂

    1. Bine ai venit cu cafeaua care chiar contribuie la întregirea acestei zile de sâmbătă, Anușka!
      Săru-mâna cu mare mulțămire și călduroase urări pentru prima zi din acest weekend, dragă prietenă! 🙂

  2. Frumoase versuri! Câte trăiri înălțătoare în inina unui îndrăgostit! Mi-a plăcut ideea cu… „crema protectoare”! 🙂 Numai că… sper ca înamoratul să nu dea peste…. Gina din epigrama de mai sus! 😀
    Numai bine și salutări călduroase, dragă Petru! 🙂

    1. Cred că femei există pentru fiecare gust, după preferințe. Problema e că nu se găsesc mereu perechile potrivite, iar de aici provin și epigramele, o parte scuzabilă a criticilor. Dar face și asta parte din aventurile vieții.
      Am plăcerea să-ți transmit cele mai bune gânduri și nobile sentimente, dragă prietene! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.