METAMORFOZA – cartea scrisă pentru tine

Un nou volum de povestiri va vedea lumina tiparului, luna viitoare, în Colecția Science-Fiction de la Pavcon, purtând nr. 124!

”Metamorfoza”, de scriitorul și poetul maramureșan Petru Racolța, conține 4 povestiri fantastice superbe, care demonstrează încă o dată că operele SF românești, scrise de oameni talentați, sunt la fel de bune ca cele ale scriitorilor străini.

Vă invităm să citiți povestirile și romanele scriitorilor români, publicați în Colecția Science-Fiction, exclusiv dedicată acestora!

Volumul ”Metamorfoza” poate fi precomandat de aici:

http://pavcon.ro/product_info.php?products_id=549

 

 

Doar pentru amuzament

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Un mesaj din partea lucrătorilor și sindicatului de la crematoriu Cenușa, către toți politicienii: „Să vă vedem la urne!”

* Pe vremea comunismului, un bulgar vine să-și facă vacanța în România. Când se întoarce acasă, îl întreabă prietenii cum a fost.
– A fost groaznic, răspunde acesta. Am stat toată ziua în hotel, de frică…
– Frică? De ce?
– Fiindcă peste tot am văzut oameni umblând cu țevi metalice în mână și întrebându-se unul pe altul: „Ai prins bulgarii? Ai prins bulgarii?”

* Avem o lună împreună și ne iubim mult, dar aseară a intrat un hoț la mine în casă cu un pistol în mână, și după ce ne-a legat, mi-a zis că ne omoară dacă nu-i dau toți banii pe care îi am. I-am zis că poate lua tot ce-și dorește, dar să o dezlege pe ea și să-i dea drumul să plece. Atunci el mi-a zis:
– Așa de mult îți iubești soția?
– Te rog dă-i drumul, că asta e vecina. Soția trebuie să apară în orice clipă.

* M-a rugat iubi să-i fac un șnițel și a zis că înainte de a-l da prin ou, să-l bat.
Acum, tot el stă supărat, cică s-a referit la șnițel.

* – Iubitule, spune adevărul! Nu semăn cu o sirenă?!
– Ba da, cu tot cu ambulanță…

* – Mamaie, astea tinere spun că-i bine să mănânci legume și fructe crude!
– Dă-le-n mă-sa, că nu ştiu să gătească!

* Atenţie! Pe 27 octombrie se vede planeta Venus cu ochiul liber!
Dacă guşti din pălinca mea, vezi şi Saturnul!

* Lumea spune că din greşeli înveţi…
Din cauza asta fac cât de multe pot…
În curând o să fiu un geniu!

* Îi cumpără Gheorghe lui Rozi o maşină de spălat rufe nouă-nouţă.
Ziua următoare, mere el acasă şi o găseşte pe Rozi în pielea goală, stând lângă aparat…
– No, da ce faci tu, Rozi?
– Păi, mă! Aici aşe scrie la instrucţiuni, că prima spălare se face fără haine!

* La coafor găseşti păr pe jos, la croitorie găseşti bucăţi de material… băi, dar la bancă, nika, şi pixul îl ţin legat.

* Mi-am cumpărat cartea “Învaţă germana în 10 paşi”. Am mers deja 3 de kilometri şi nimic. Ai naibii hoţi…

* Ştie cineva când vor fi la modă blugii rupţi între picioare?
Am trei perechi şi parcă nu i-aş arunca.

* Atenţie la ceasuri!
Numai alea care indică ora se dau înapoi. Apă, gaze, lumină, nu.

* Cearta cu o femeie e ca și o întâlnire cu ursul…
Ideal ar fi să faci pe mortul… până se depărtează.

* – Tată, ai iubit-o pe mama, de-ai cerut-o?
– Daaa. Mă tot împrumutase cu bani și a fost mai ieftin să o iau, decât să-i dau înapoi.

* Eu am două telefoane…
Când mă simt singur, îmi trimit câte un mesaj, să mă asigur că sunt bine.

* Tocmai când crezi că o scoți la capăt, se găsește câte unul să mute capătul mai încolo…

* – De ce v-ați omorât soția, după 30 de ani de căsătorie?
– De lene…, am tot zis: las’ pe mâine, las’ pe mâine…

* Am o nelămurire…
Dacă îmi găsesc un iubit virtual și mă prinde soțul, mă bate virtual sau real?

* Un țigan adoarme flămând. În vis îi apare în față o oală plină cu sarmale. El ia oala și pune sarmalele la încălzit. Fix în momentul ăla se trezește și își spune: „Doamne, ce prost sunt! Mai bine le mâncam reci!”

Imagine similară

* Afiș pe un Trabant, în parcare:
„Acesta este un Mercedes, dar a fost bolnav când era mic”

* Ieri am găsit într-o librărie o carte care se numea „Cum să scapi de 50% din probleme”, așa că am luat două!

* Străinii încurcau des Bucureștiul cu Budapesta!
Să vezi confuzie când ambele capitale au câte un Orban…

* – Alo, 112?
– Da…
– Soțul meu m-a făcut grasă!
– Am înțeles! La ce adresă e cadavrul?

* – Mai ai nevoie de ceva?
– Să mă îmbrățișezi, să îmi spui că mă iubești și că n-o să mă mai părăsești niciodată!
– De la Lidl vreau să zic…

Moartea lui Tudor

Un pocnet și-o înțepare
Ce-am simțit-o într-o parte,
Apoi o durere mare
Ce mă sperie de moarte.

Să fie vreo vânătoare
Cu un glonț în rătăcire?
Sau m-a luat în cătare
Un om dușmănos din fire?

Cine ar putea să fie?
Că-s iubit de fiecare,
Chiar mi-au dat un nume mie,
De alint și de chemare.

Tudor mă strigau cu toții
Când mă vedeau în pădure
Și își aduceau nepoții
Să-mi dea câte-un pumn de mure.

Zi de zi, lună de lună,
În urmă frica am lăsat
Și le-am sorbit vorba bună,
Pășind pe urma lor în sat.

Acolo, eram răsfățat
Cu bunătăți și mângâieri,
Simțindu-mă ca adoptat
De oameni ospitalieri.

I-am vizitat mereu de-atunci,
Iar ei mă așteptau cu drag,
Că erau moși sau erau prunci,
Le poposeam zilnic în prag.

Acum mi-e trupul suferind,
Dar merg la ei neabătut,
Să-mi vadă rana sângerând
Și poate-or știi ce-i de făcut.

Pășesc cu greu, pas după pas,
Încheieturile mă dor,
Însă mă zbat și nu mă las
Până ajung în fața lor.

Sunt primit cu-amărăciune
Și-s cercetat de un oier,
Care cu regret le spune:
– E crimă de braconier.

Lumea-n jurul meu se-adună,
Mângâindu-mă-n tăcere,
Dar eu știu, fără să-mi spună,
Că nu am nicio scăpare.

Puterea mi se sfârșește,
Ochii-mi văd lumina albă,
Inima încetinește,
Trupul îmi cade în iarbă.

Măcar mă sfârșesc în tihnă
Și lângă oameni dragi eu pier,
Convins că nu-s ei de vină,
Ci oarece… Braconier.

Imagini pentru imagini cu cerbi

 

Fetița care visa pentru alții (30)

Ultimele pagini ale jurnalului copilei sale au făcut-o pe Violeta să treacă prin stări total contraindicate unei femei aproape de naștere. A început cu un plâns prelung și zbuciumat, după care a intrat într-o isterie frenetică, greu de făcut față pentru cei din jur. Noroc că erau mai mulți, fiindcă soțul nu ar fi reușit să se descurce de unul singur în această situație, cu toată pregătirea lui de psiholog. Stanca presimțise că emoțiile o vor copleși, de aceea nu a mai plecat din preajma ei de două săptămâni, având în vedere că femeia nu rezista să citească mai mult de două-trei pagini pe zi. După fiecare lectură, se oprea cu lacrimi în ochi și se acuza pentru toate încercările prin care trecea Lena. Atunci intervenea prietena ei jurnalistă, cu cuvinte blânde și motivații din cele mai potrivite pentru a o liniști și a-i da noi speranțe.

Nici profesorul Bogdan nu s-a îndurat să mai plece din casa familiei Oșan, devenind practic un membru de familie. De altfel, acest refugiu din calea singurătății sumbre prin care trecuse cu greu îl ajuta și pe el să lase deoparte sticla cu alcool și să se dedice complet unei cauze comune. Atmosfera părea suportabilă până la criza despre care vorbeam în primele rânduri, dar atunci emoțiile au afectat-o prea mult pe mamă, culminând cu dorința ei absurdă de a pleca imediat în căutarea fiicei sale. Nu știa concret cum s-ar putea realiza acest lucru, dar repeta întruna că zilele Lenei erau numărate, altfel nu s-ar fi despărțit niciodată de jurnalul ei iubit. Le recitea celorlalți rândurile în care copila scria că a fost electrocutată de niște călăi, un semn în plus că urmau chinuri care-i puteau fi fatale.

Imagini pentru imagini cu nasteri normale

E foarte posibil ca toate aceste frământări să fi provocat nașterea cu cel puțin o săptămână mai devreme a băiețelului. Acesta a venit pe lume tăcut, fără să se audă niciun scâncet, de parcă ar fi știut că mama lui a plâns destul, iar lumea care-l întâmpina nu mai avea nevoie de alte tânguiri. Nimeni nu îndrăznea să-și exprime temerile că ar putea fi un semn de boală psihică transmisă genetic, deși moașa i-a asigurat că s-au mai văzut cazuri când fătul nu a plâns la naștere, fără să aibă vreo problemă de sănătate. Doamna Oșan a intrat apoi în depresie, deși era înconjurată de zâmbetele celor trei, de flori din cele mai frumoase și încurajări susținute. Doar când își alăpta micuțul, îl privea cu tandrețe și îi întreba pe cei din jur:

– Așa-i că seamănă cu Lena mea? Exact așa arăta și ea când s-a născut. Așa-i ce mult îi seamănă?

Apoi se cufunda din nou în tăcere și amărăciune, iar câte o lacrimă rătăcită îi ieșea pieziș din ochii pierduți de realitate. Hotărâse să-i pună numele de Constantin, tocmai pentru a-i aminti mereu de Elena ei pierdută, iar dacă Dumnezeu va binevoi să se întoarcă, își vor sărbători onomastica în aceeași zi: de Sfinții Constantin și Elena. Bogdan și Stanca au acceptat cu bucurie să-i fie nași de botez, iar această calitate i-a apropiat pe cei doi singuratici. Când Violeta adormea în cele din urmă lângă bărbatul ei, iar pruncul fusese hrănit și schimbat de scutece, cei doi se întrețineau timp îndelungat pe balcon, vorbind despre viață și descoperind că au multe gânduri care, prin împărtășirea lor, îi apropie tot mai mult și fac ca timpul să treacă pe nesimțite. Amândoi iubeau copiii, își doreau cu ardoare să o găsească pe Lena, iar apoi să-i adune laolaltă și să le fie mereu aproape.

Mai greu era cu stabilirea unui plan comun de acțiune, fiecare venind cu altă propunere și încercând să-l convingă pe celălalt cu argumente cât mai convingătoare. Stanca voia să persevereze în investigațiile specifice meseriei și avea certitudinea că va găsi un fir spre adresa căutată. Bogdan îi cerea să-l urmeze în Austria și, dacă va fi cazul, în orice altă țară, pentru a-și revedea băieții și a le cere ajutorul. Era convins că numai cu sprijinul lor vor putea pătrunde dincolo de paznicii înarmați și grupul de interese care îi comandă. Se culcau târziu, cu aceleași idei fiecare, iar peste noapte căutau alte și alte idei prin care să-și susțină punctul de vedere în seara următoare. Nu se certau și nu se supărau dacă interlocutorul se dovedea de neclintit în părerea lui, ba se putea spune că se admirau reciproc pentru dârzenia de care dădeau dovadă.

Deocamdată derulau doar planuri, la care și Ion Oșan avea un cuvânt greu de spus. La fel și Violeta, în rarele momente când mintea îi revenea la realitatea pe care cu greu putea s-o suporte. Într-unul din acele momente, i-a însărcinat să o caute pe tanti Anița, o sugestie pe care o reținuse din jurnalul ținut mereu alături, ca pe o Biblie. Atunci au aflat de la vecini că bătrâna dispăruse de acasă de câteva luni, fără să se știe unde sau de ce.

Circumstanțiale

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Se întoarce bărbatul obosit de la muncă și strigă la soție:
– Ce ai pregătit astăzi?
Soția urcă pe un taburet:
– O poezie!

* Se duce un om la un magazin zoo și zice:
– Aveți un animal vorbitor?
Vânzătorul:
– Da, avem, poftim o omidă vorbitoare!
Cumpără omul omida, o aduce acasă și o pune într-o cutiuță, pe urmă o întreabă:
– Mergi la plimbare?
Ea tace. El strigă mai tare:
– Mergi la plimbare?
Iarăși tace. Omul, enervat la maxim, strigă din toate puterile:
– Mergi la plimbare?
Omida:
– Nu striga, bre, nu vezi că mă încalț?!

* Vom avea o bătrânețe foarte veselă. Închipuiți-vă câte babe cu tatuaje pe spate vom vedea.

* Doi moși, pe terenul de golf:
– Ai văzut unde a căzut mingea?
– Da, dar nu-mi mai amintesc!

* O doamnă la Ikea:
– Intră acest dulap în mașina mea?
Vânzătorul:
– Ce mașină aveți?
– Verde.
– Atunci, nu.

* Un român, un francez și un italian plănuiesc un picnic.
Italianul:
– Eu aduc mâncarea!
Francezul:
– Eu aduc băutura!
Românul:
– Eu aduc nevasta și copiii!

* – Dragul meu, tu mereu îmi dai sfaturi bune despre căsnicie, de ce nu ești însurat?
– Păi, unde ai mai văzut antrenor să joace?

* Într-o duminică în care soldații aveau oră liberă, un plutonier intră în sala de mese și zbiară:
– Unde sunt soldații?
Un altul răspunde:
– Joacă șah!
Plutonierul pleacă, spunând:
– Ei bine, las’ că le iau eu mingea…

* Într-o mașină mergeau patru militari care se îndreptau spre o zonă de conflict armat. Unul din spate întreabă ceva cu privire la insurgenți. Șoferul îi răspunde cu glasul foarte stins.
Influențat de vocea abia șoptind a șoferului, un alt ofițer întreabă, cu același ton, despre traseu. Șoferul răspunde abia auzibil. Un alt militar întreabă și el șoptit:
– La ce distanță e linia frontului?
Șoferul răspunde încetișor:
– La 145 kilometri…
Atunci, unul dintre militari întreabă, contrariat:
– Păi, dacă frontul este la 145 km, de ce vorbim în șoaptă?
Șoferul răspunde:
– Fiindcă sunt răgușit!

* Un român și un ungur, în tren. Ungurul:
– Nu te supăra, ce scrie pe plăcuța asta?
Românul:
– Păi scrie în românește: „Nu vă aplecați pe geam, pericol de moarte!”
Ungurul:
– Da’ mai jos ce scrie?
Românul:
– Păi scrie același lucru, dar în engleză.
Ungurul:
– Da mai jos?
Românul:
– Același lucru, dar în franceză.
Tot așa până s-a terminat lista. La sfârșit, ungurul întreabă:
– Da’ în ungurește de ce nu scrie?
Românul răspunde:
– Păi, voi aveți voie!

* Un tip care dorea să își vândă mașina, își scrie pe o hârtie numărul de telefon și îl lipește pe geamul din spatele mașinii. În timp ce era în trafic, primește un telefon:
– Alo, da! Cine este?
– Aici e poliția, suntem în spatele dumneavoastră. Opriți pe dreapta pentru că nu aveți voie să vorbiți la telefon…

* – Ce vârstă aveți, înălțimea și greutatea, vă rog.
– 35 de ani, 170 cm, 60 kg.
– Hei, mamaie, acum ești la spital, nu pe Facebook.

* – Ce este un scarabeu?
– Un cetățean care locuiește la bloc, la scara B.

* Mecanicul unui metrou bucureștean are parte de o zi banală, până când își face intrarea în cabină un tip tuciuriu cu un pistol în mână, care comandă scurt:
– La Beirut!
După ce-și revine din șoc, vatmanul încearcă să-i explice agresorului:
– Domnule, ăsta-i metrou, nu avion, merge pe unde are șine. Doar nu credeți în realitate că pot să vă duc la Beirut cu metroul?
Intrusul însă știe una și bună:
– La Beirut!
Vatmanul, resemnat, anunță la microfon:
– Toată lumea în vagoane, se închid ușile, următoarea stație: Beirut, cu peronul pe partea dreaptă.
Pe fața agresorului înflorește un zâmbet:
– Vezi? Avea dreptate Ceaușescu: voi puteți, mă, da’ nu vreți!

Imagini pentru imagini cu metrou

* Un deținut reușește să evadeze, după 12 ani de închisoare.
În sfârșit, ajunge acasă extenuat, iar nevasta îl întreabă iritată:
– La știri au spus că ai evadat la ora 5. E ora 10. Unde ai stat până acuma?
După 5 minute s-a predat autorităților.

Vremea împăcării

E vremea să-ți cer iertare,
După un sezon fierbinte,
Când te-am ocolit prea tare,
Ascunzâdu-mă-n incinte.

Te pândeam după perdele,
Să nu te-ntâlnesc pe stradă,
Căci aveai raze prea grele
Și le-mprăștiai grămadă.

Eu îți prețuiesc căldura,
Dar am ajuns în ani mai grei,
Când simt că întreci măsura
Și mă sufoci fără să vrei.

Acum, că te-ai îndepărtat,
Aș vrea să te zăresc mai des,
Sperând că nu ești supărat
De toanele ce mi-au dat ghes.

Nu te-avem decât pe tine,
Un soare de nota zece,
Însă cred c-ar fi mai bine,
Să dai tot… când vremea-i rece.

Imagine similară

 

Fetița care visa pentru alții (29)

continuare

„Dragul meu Jurnal

În seara asta sunt foarte tristă… și plâng. Dar lacrimile nu-mi curg pe față, așa cum nu au mai făcut-o de la moartea dispariția tăticului meu, ci le simt cum se scurg pe dinăuntru, oprindu-se în gât și formând un nod care mă împiedică să scot și cel mai scurt cuvânt. Nici nu aș avea cu cine să vorbesc, pentru că Poligraf a fost mutată în altă cameră, asta fiind una din pedepsele mele. Însă nu de aceea sunt atât de răscolită, căci nu-i prima dată când suntem despărțite și rămânem noi doi, cu amintirile noastre comune. Nenorocirea e că trebuie să te abandonez și pe tine, singurul prieten care mi-a fost alături zi de zi în ultimii patru ani. Mai ai două pagini goale, pe care le voi umple acum cu ultimele gânduri, care nu aș fi crezut că vor fi atât de sumbre.

Oamenii de aici sunt mincinoși, pretinzând că suntem bolnavi, dar de fapt își urmăresc interesele lor materiale, exploatându-ne pe noi. Cred că ei sunt mai bolnavi, dar au vârsta și puterea să-și impună defectele ca pe niște calități. Oamenii de aici sunt răi și folosesc mijloace din cele mai crude ca să obțină informații care i-ar ajuta în planurile lor necurate. Mi-a trebuit mult timp să mă conving de această realitate, pe care profesoara Rodica o știa și nu s-a temut să mi-o spună. A fost nevoie să fiu electrocutată de două ori, pe motiv că e un tratament pentru stimularea viselor. Mâinile și picioarele îmi sunt pline de arsuri provocate de electrozi, iar visele s-au spulberat din cauza coșmarurilor din care mă trezesc țipând. Mi s-a spus că la fel vor proceda și cu prietena mea, mărindu-ne de fiecare dată intensitatea curentului, până la un posibil final tragic.

Imagini pentru imagini cu socuri electrice

Mă gândesc că de la ea or fi aflat de tine, dragul meu Jurnal, iar percheziția amănunțită care a urmat a fost pentru a te găsi. Norocul nostru a fost că am avut o presimțire și te-am ascuns într-o pungă introdusă în rezervorul cu apă al vasului de la toaletă. E clar că știu de tine și nu se vor opri până or să te găsească, iar acesta este încă un motiv pentru care trebuie să ne despărțim. Mâine ne mutăm din nou și voi fi controlată amănunțit, deci acum e ultima seară în care mai suntem alături. Nu te teme și nu plânge ca mine, ca să nu-ți pătezi cu lacrimi rândurile adunate cu atâta zbucium. Am reușit să iau legătura cu o doamnă bună și cinstită, care e prietenă cu mama și ne caută. O cheamă Stanca, e jurnalistă și a mai scris despre mine, dar niciunul dintre oamenii puternici nu au crezut-o. Sper că vei ajunge pe mâinile ei, iar apoi în fața mamei mele iubite și iubitoare.

Mi-a mai rămas puțin spațiu și aș avea atâtea de scris! Bine ar fi dacă s-ar afla destinația la care vom ajunge, dar cred că nici directorul nu știe precis încă, fiind un secret bine păzit, cum a fost de fiecare dată. Măcar dacă aș putea să-i întâlnesc pe Adormitul și frații Horoscop, dar lecțiile s-au întrerupt, cel puțin pentru mine. Sunt izolată complet de două zile, mâncarea mi se aduce în cameră, iar interogatoriul și torturile mi le fac pe la amiază, într-un salon înfiorător, cu oameni în halate de cauciuc și măști pe față. Degeaba îi jur directorului că nu am visat ceea ce-mi cerea, nu mă crede și îmi spune că sunt încăpățânată, leneșă și mincinoasă. Aceste răutăți m-au făcut să fiu cu adevărat încăpățânată, să nu mai încerc a-l ajuta și să caut a lua legătura cu prietenii noștri.

Nu știu cât am reușit, coșmarurile fiind prea insistente, dar sper că Șoc și Sentimente m-au întâlnit în visele lor și mi-au înțeles mesajul repetat de câteva ori: < De data asta, sunt nevoită să vă cer eu ajutorul, cât mai urgent. Veniți și ne găsiți până nu e prea târziu. Temnicerii noștri seamănă cu tiranii care v-au făcut rău vouă, iar viața mea, a lui Poligraf și a celorlalți colegi e în mare pericol> . Chiar și așa, sunt conștientă că apelul meu are slabe șanse să rezolve ceva, dar mă agăț de el la fiecare încercare dureroasă. Prietenii de departe au și ei necazuri, Sentimente e încă în spital, iar Șoc nu îl poate abandona. Nici răvașe de la bucătarul simpatic nu am mai primit, dat fiind faptul că mâncarea e mai proastă și mai puțină. Poate l-au prins, l-au dat afară sau chiar mai rău.

Dragul meu Jurnal, de mâine îți voi simți profund lipsa și s-ar putea ca singurătatea să mă înnebunească. Tu mi-ai dat cea mai mare tărie, mi-ai fost credincios și răbdător în toate spovedaniile mele. De mâine mă voi simți goală și dezarmată, pradă ușoară pentru cei în fața cărora am rezistat până acum. O parte importantă din mine se va rupe odată cu înstrăinarea ta, dar tu trebuie să știi că nu exista altă soluție, pentru niciunul dintre noi. Du-te cu gândurile și viața așternută între coperțile tale catifelate Dă-le mai departe, să nu dispară odată cu mine.

Adio, jurnalul meu iubit! Plâng și scriu…, scriu și apoi o să plâng încă. Nimeni nu poate să vadă, doar eu simt și doar tu știi.”