Ultimele pagini ale jurnalului copilei sale au făcut-o pe Violeta să treacă prin stări total contraindicate unei femei aproape de naștere. A început cu un plâns prelung și zbuciumat, după care a intrat într-o isterie frenetică, greu de făcut față pentru cei din jur. Noroc că erau mai mulți, fiindcă soțul nu ar fi reușit să se descurce de unul singur în această situație, cu toată pregătirea lui de psiholog. Stanca presimțise că emoțiile o vor copleși, de aceea nu a mai plecat din preajma ei de două săptămâni, având în vedere că femeia nu rezista să citească mai mult de două-trei pagini pe zi. După fiecare lectură, se oprea cu lacrimi în ochi și se acuza pentru toate încercările prin care trecea Lena. Atunci intervenea prietena ei jurnalistă, cu cuvinte blânde și motivații din cele mai potrivite pentru a o liniști și a-i da noi speranțe.
Nici profesorul Bogdan nu s-a îndurat să mai plece din casa familiei Oșan, devenind practic un membru de familie. De altfel, acest refugiu din calea singurătății sumbre prin care trecuse cu greu îl ajuta și pe el să lase deoparte sticla cu alcool și să se dedice complet unei cauze comune. Atmosfera părea suportabilă până la criza despre care vorbeam în primele rânduri, dar atunci emoțiile au afectat-o prea mult pe mamă, culminând cu dorința ei absurdă de a pleca imediat în căutarea fiicei sale. Nu știa concret cum s-ar putea realiza acest lucru, dar repeta întruna că zilele Lenei erau numărate, altfel nu s-ar fi despărțit niciodată de jurnalul ei iubit. Le recitea celorlalți rândurile în care copila scria că a fost electrocutată de niște călăi, un semn în plus că urmau chinuri care-i puteau fi fatale.
E foarte posibil ca toate aceste frământări să fi provocat nașterea cu cel puțin o săptămână mai devreme a băiețelului. Acesta a venit pe lume tăcut, fără să se audă niciun scâncet, de parcă ar fi știut că mama lui a plâns destul, iar lumea care-l întâmpina nu mai avea nevoie de alte tânguiri. Nimeni nu îndrăznea să-și exprime temerile că ar putea fi un semn de boală psihică transmisă genetic, deși moașa i-a asigurat că s-au mai văzut cazuri când fătul nu a plâns la naștere, fără să aibă vreo problemă de sănătate. Doamna Oșan a intrat apoi în depresie, cu toate că era înconjurată de zâmbetele celor trei, de flori din cele mai frumoase și încurajări susținute. Doar când își alăpta micuțul, îl privea cu tandrețe și îi întreba pe cei din jur:
– Așa-i că seamănă cu Lena mea? Exact așa arăta și ea când s-a născut. Așa-i ce mult îi seamănă?
Apoi se cufunda din nou în tăcere și amărăciune, iar câte o lacrimă rătăcită îi ieșea pieziș din ochii pierduți de realitate. Hotărâse să-i pună numele de Constantin, tocmai pentru a-i aminti mereu de Elena ei pierdută, iar dacă Dumnezeu va binevoi să se întoarcă, își vor sărbători onomastica în aceeași zi: de Sfinții Constantin și Elena. Bogdan și Stanca au acceptat cu bucurie să-i fie nași de botez, iar această calitate i-a apropiat pe cei doi singuratici. Când Violeta adormea în cele din urmă lângă bărbatul ei, iar pruncul fusese hrănit și schimbat de scutece, cei doi se întrețineau timp îndelungat pe balcon, vorbind despre viață și descoperind că au multe gânduri care, prin împărtășirea lor, îi apropie tot mai mult și fac ca timpul să treacă pe nesimțite. Amândoi iubeau copiii, își doreau cu ardoare să o găsească pe Lena, iar apoi să-i adune laolaltă și să le fie mereu aproape.
Mai greu era cu stabilirea unui plan comun de acțiune, fiecare venind cu altă propunere și încercând să-l convingă pe celălalt cu argumente cât mai convingătoare. Stanca voia să persevereze în investigațiile specifice meseriei și avea certitudinea că va găsi un fir spre adresa căutată. Bogdan îi cerea să-l urmeze în Austria și, dacă va fi cazul, în orice altă țară, pentru a-și revedea băieții și a le cere ajutorul. Era convins că numai cu sprijinul lor vor putea pătrunde dincolo de paznicii înarmați și grupul de interese care îi comandă. Se culcau târziu, cu aceleași planuri fiecare, iar peste noapte căutau alte și alte idei prin care să-și susțină punctul de vedere în seara următoare. Nu se certau și nu se supărau dacă interlocutorul se dovedea de neclintit în părerea lui, ba se putea spune că se admirau reciproc pentru dârzenia de care dădeau dovadă.
Deocamdată derulau doar scenarii, la care și Ion Oșan avea un cuvânt greu de spus. La fel și Violeta, în rarele momente când mintea îi revenea la realitatea pe care cu greu putea s-o suporte. Într-unul din acele momente, i-a însărcinat să o caute pe tanti Anița, o sugestie pe care o reținuse din jurnalul ținut mereu alături, ca pe o Biblie. Atunci au aflat de la vecini că bătrâna dispăruse de acasă de câteva luni, fără să se știe unde sau de ce.
Unde o fi tanti Anița? O vom întâlni oare unde ne așteptăm cel mai puțin? 🙂
Sper să fie o surpriză plăcută! 🙂
Iar ne gândim la mai multe piste. Dar e bine să fim aşa, în priză 😉
Încă mă gândesc și eu la soluția cea mai bună și palpitantă. 😉
Uau, ce întorsături de situație neașteptate!
Continuarea pare promițătoare. Ar ieși un roman pe cinste. Spor în tot ce faci, Petru!
Dacă totul merge bine, m-am gândit ca în primăvară să fie romanul terminat și dat la corectură.
Mulțumesc foarte mult, Dana!
Un episod putin mai calm, dar incarcat emotional. Imi pare rau de mamica si de copilul ce nu poate plange, ce-s in suferinta. Ufff de cand astept ”binele” si unde-i tanti Anita?? 😀
Atâta vreme cât dăm de lacrimi și tristețe, liniștea nu face bine personajelor și nici cititorului. E nevoie de o rezolvare, o dată pentru totdeauna. 🙂
Eu știu că, după acalmie, vine furtuna. Și mă aștept la asta.
O seară frumoasă, Petru!
Pregătim furtuna, dar întâi e nevoie să stârnim vântul.
Bună dimineața, ziua, seara, iar apoi o noapte cu vise plăcute, Constanța!
Asteptam surpriza placuta ca merita dupa atita suferinta!O seara faina iti doresc!:)
Vine, vineeee…., doar că trebuie mai întâi să pregătim intrarea în scenă. O zi cu reușite în tot ce ți-ai pus în gând să rezolvi, dragă Gabi! 🙂
Frumos si inca ne ti in priza 🙂
Buna dimineata ! Petru si prietenilor minunati de pe acest blog .<3
O cafea si o zi in care muza sa te inspire 🙂
Cred că nu-i rău să fim în priză, numai să nu depășim o anumită tensiune. 😉
Săru-mâna pentru cafeluța de miercuri, când nu mai sunt decât câteva ore până la ieșirea în piață!
Să auzim de bine, să ne bucurăm de frumos și să trăim în voie bună, dragă prietenă! 🙂
Povestea merge mai departe ….
Mai e ceva drum, dar ținta e stabilită.
Chiar se leagă povestirile tale una de cealaltă.Şi romanul va avea succes te asigur!Îţi doresc multă inspiraţie în continuare!
Mulțumesc mult pentru aprecieri și încurajare! Să auzim de bine și despre cartea de versuri pe care ne-o pregătești!
Da, aş vrea să public dar nu găsesc editură fără să ceară bani.M+am resemnat…scriu pentru mine şi pentru cei care mă urmăresc pe net şi atât!
Nu te lăsa și încearcă în continuare. Doar astfel vei fi remarcată și contactată de cei care îți pot promova creațiile și pe hârtie. Eu îți țin pumnii și îți doresc succes!
E de bine când se solidarizeaza mai multi impotriva abuzurilor. Autoritatile cauta mereu sa ne invrăjbească cu vecinii si colegii. N-au nici o retinere nici in deteriorarea relatiilor familiale…
Sănătate si spor!
Autoritățile noastre sunt alcătuite pe principii degradante, cum ar fi acelea ale dezbinării pentru a putea conduce. Unitatea trebuie să vină de la cei mulți, cu condiția ca aceștia să fie educați în acest sens. Ori, după cum vedem în partidele din parlament, fiecare are propriul interes.
O zi de joi faină!
O zi de joi cu multe buurii si spor la shopping 🙂 ❤
Săru-mâna cu mii de mulțumiri pentru cafeluță și urări, Anușka!
Iarăși s-a nimerit să ne vizităm deodată și să-mi scriu comentariu la tine chiar înainte ca să ne servești cafelele! Se vede că ne trezim mereu cam la aceeași oră! 🙂
Să ai parte de reușite depline în tot ce ți-ai propus pentru astăzi, dragă prietenă! ❤
Petru îți spun sincer, am noroc ca printre treburile mele, îmi găsesc timp sa citesc frumoasele tale rânduri, de data asta despre povestea Lenei, nu prea fericita, dar când o apărea sigur se va bucura alături de fratele ei Constantin!! Felicitări, o noapte liniștită îți doresc prietene!!! 🌗😔
Știu că ești o gospodină ocupată și tocmai de aceea apreciez foarte mult fiecare vizită și tot timpul pe care-l dedici lecturării postărilor mele, mai ales când e vorba de această poveste. Mulțumesc foarte mult și sunt de fiecare dată recunoscător din toată inima, dragă Mica! ❤
Cu drag! ❤️
O noua speranta la orizont 🙂 ?
Asta aș dori să se întrevadă. 🙂
Firul povestirii merge inainte cu meandre si cu opriri binevenite. Ne gandim la ce va urma si avem emotii. Am reluat acest fir dupa multe intreruperi, este un moment bun pentru facut planuri care sa conduca spre finalul dorit de toti. Pozitiv, desigur!
O Duminia frumoasa, draga Petru!
Mă bucur și îți mulțumesc că îmi ești alături în această poveste, a cărei desfășurare aproape că a intrat în linie dreaptă. Și pentru mine a fost palpitantă, pentru că acțiunea o creez doar cu puțin timp înainte de scrierea fragmentului, după cum mă ajută inspirația sau muza. Sper să o facă până la capăt, iar finalul să fie pe placul tău și al celorlalți cititori.
Gânduri din cele mai bune și urări pe măsură, dragă prietenă!
Multumesc mult!🤗
Meandrat drumul dar asta-i da farmec si emotii povestirii. Ma bucur ca ajungem cu ea in primavara si o sa publici iar. Imbratisari prietenesti draga Petru.❤👍
Toată admirația și recunoștința pentru răbdarea de care dai dovadă. Dezavantajul scrierii unui roman în atâtea etape e durata de peste un an până la finalizare, în ritmul cu care sunt eu obișnuit. Dar la primăvară, sigur e gata! 🙂