Moartea lui Tudor

Un pocnet și-o înțepare
Ce-am simțit-o într-o parte,
Apoi o durere mare
Ce mă sperie de moarte.

Să fie vreo vânătoare
Cu un glonț în rătăcire?
Sau m-a luat în cătare
Un om dușmănos din fire?

Cine ar putea să fie?
Că-s iubit de fiecare,
Chiar mi-au dat un nume mie,
De alint și de chemare.

Tudor mă strigau cu toții
Când mă vedeau în pădure
Și își aduceau nepoții
Să-mi dea câte-un pumn de mure.

Zi de zi, lună de lună,
În urmă frica am lăsat
Și le-am sorbit vorba bună,
Pășind pe urma lor în sat.

Acolo, eram răsfățat
Cu bunătăți și mângâieri,
Simțindu-mă ca adoptat
De oameni ospitalieri.

I-am vizitat mereu de-atunci,
Iar ei mă așteptau cu drag,
Că erau moși sau erau prunci,
Le poposeam zilnic în prag.

Acum mi-e trupul suferind,
Dar merg la ei neabătut,
Să-mi vadă rana sângerând
Și poate-or știi ce-i de făcut.

Pășesc cu greu, pas după pas,
Încheieturile mă dor,
Însă mă zbat și nu mă las
Până ajung în fața lor.

Sunt primit cu-amărăciune
Și-s cercetat de un oier,
Care cu regret le spune:
– E crimă de braconier.

Lumea-n jurul meu se-adună,
Mângâindu-mă-n tăcere,
Dar eu știu, fără să-mi spună,
Că nu am nicio scăpare.

Puterea mi se sfârșește,
Ochii-mi văd lumina albă,
Inima încetinește,
Trupul îmi cade în iarbă.

Măcar mă sfârșesc în tihnă
Și lângă oameni dragi eu pier,
Convins că nu-s ei de vină,
Ci oarece… Braconier.

Imagini pentru imagini cu cerbi

 

42 thoughts on “Moartea lui Tudor

  1. Frumoase versuri dar cam triste !
    Cine știe, poate a fost un Tudor iubitor de natură și animale, iar braconierilor le-au stat în drum lor.. Am mai auzit de astfel de cazuri..
    Weekend Fain Petre !!!

    1. E o poveste tristă, într-adevăr, după cum a fost și știrea care a îndurerat o țară întreagă și care m-a făcut să o pun în versuri. E drept că eu l-am „botezat” pe cerb, pentru a amplifica impactul emoțional, dacă mai era nevoie.
      Duminică de toată frumusețea, Ștef!

    1. Alte vremuri erau pe vremea copilăriei lui Labiș. Astăzi, cine își permite o armă de vânătoare, nu face parte din săracii care trebuie să vâneze pentru a avea ce mânca. Carnea a devenit mai ieftină decât ciupercile.

  2. Emotionant si frumoase versuri,chiar daca sunt tristute ,felicitari draga Petru,mereu ne incanti cu cate ceva frumos !
    Dupa-amiaza minunata in compania acestei melodii romantice ❤

    1. Realitatea ne oferă întâmplări frumoase și triste. De data asta m-a afectat una dureroasă, dar poate data viitoare voi găsi o temă veselă.
      Mulțumesc frumos pentru clipul atât de potrivit pentru aceste zile, Anușka! ❤

  3. Frumos spui în versuri povestea lui Tudor, fiindu_i curmata viata de un braconier, felicitări Petru!!! 😒 O noapte care e mai lunga, sa fie cu somn liniștit!!! 🌗🌗

    1. Săru-mâna pentru înțelegere și cuvintele frumoase la adresa versurilor, dragă Mica. Cât o fi de tristă o întâmplare, nu strică să o consemnăm și, astfel, să nu o uităm. Poate prevenim măcar una de același fel. O zi cum nu se poate mai frumoasă îți doresc! 🙂

    1. Bună să-ți fie inima și toată duminica de sărbătoare, Anușka!
      Cu mare recunoștință pentru cafeluța revigorantă, alături de gânduri prietenești și benefice, dragă prietenă! 🙂

  4. Bună Petru eu mă bucur că ai subliniat faptul că nu toţi suntem răi Tudor tot la oameni s-a întors.Lacrimile-s la fel ca la poezia El Zorab …poezie ce m-am străduit zadarnic s-o recit până la capăt la serbare în clasa a 8-a!
    Wekend plâcut să ai…îmi pare rău că în loc să ocrotim viaţa o distrugem!

    1. Mă bucur că ai sesizat ideea că oamenii sunt buni, iar braconierul nu era considerat om pentru Tudor. Nici nouă nu ne vine să le mai spunem oameni acelora care ucid, mai ales pe semenii lor.
      Eu am citit poezia El Zorab pe un diafilm, proiectat de educatoare în clasa a patra. A făcut-o de atâtea ori, până am învățat-o pe de rost. 🙂
      Toate cele bune și frumoase ți le doresc, dragă prietenă!

    1. Astăzi se vânează și braconează mai mult pentru trofeele – în speță coarnele cerbului – și fotografiile prin care participanții se mândresc în diferite ocazii, dar mai ales pe rețelele de socializare.
      Mulțumesc cu căldură și recunoștință!

  5. Am cunoscut o poveste asemănătoare prin anii ’90. Pe acel cerb îl chema Vasile și își ducea viața pe Valea Cernei… Se obișnuise cu vânătorii iar aceștia îl cinsteau cu bere… Până l-a dibuit un braconier….

    1. Sunt prea mulți braconieri și nu iartă nimic, începând de la pești și ajunând până la cerbi. Nu știu dacă bietul animal despre care am scris avea vreun nume, dar l-am „botezat” eu pentru a rămâne mai ușor în memoria celor care au auzit despre el.
      Mulțumesc pentru vizită și comentariu!

  6. Tare trist, am plans cand am vazut stirea la tv. Dumnezeu sa ma ierte dar am ajuns sa iubesc mai mult animalele decat oamenii. Tu ai redat cu atata acuratete sufletul curat al cerbului si rautatea braconierului incat nu pot decat sa ma inclin in fata ta pentru aceste minunate versuri.

    1. Mă bucur că simțim la fel, deși e greu pentru amândoi să suportăm astfel de tragedii. Am vrut să-mi eliberez din durerea și revolta interioară prin aceste versuri, prin împărtășirea cu oameni ca tine. Așa cum am făcut-o în urmă cu vreo doi ani, cu versurile despre un pui de delfin: „Jucăria”.
      Săru-mâna pentru cuvintele frumoase, dragă prietenă! ❤

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.