DISPAR PĂDURILE
Viața codrilor se curmă
De interese inepte,
Și-om fi nevoiți, la urmă,
Să scriem iarăși pe pietre.
Minunea preferată
Aș putea pătrunde până în centrul Pământului,
Să-i smulg inima și să ți-o aduc în dar;
Aș putea să dau iama în cea mai deasă junglă,
De unde să-ți extrag verdele cel mai pur;
Aş putea să mă scufund în adâncul Oceanului
Şi să-ţi făuresc cel mai lung şirag de perle;
Aș putea să dresez vântul năvalnic,
Pentru a adia în ritmul respirației tale;
Aș putea să fac toate aceste minuni
Și altele mult mai impresionante,
Din dragostea impetuoasă pe care ți-o port.
Dar tu îmi stăvilești elanul,
Cerându-mi doar câte o floare
La fiecare mic dejun luat împreună,
O minune atât de simplă…
Și totuși atât de frumoasă.
Alte alegeri
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* – Sunteți mulțumită cu mărimea sânilor după remodelarea lor?
– Foarte mulțumită, domnule doctor, dar aș ori să am și ochii mai mari!
– Nicio problemă, doamnă! Soră, arată-i doamnei factura pentru sâni!
* După ce au muls oile, ciobanii stau la masă. Din cer se aude un zgomot infernal, lângă ciobani aterizând o navă extraterestră. Iese din ea un extraterestru și se adresează ciobanilor:
– Eu sunt Venus!
Baciul mai mare zice:
– Ia toarnă-i un păhărel!
Bea extraterestrul și repetă:
– Eu sunt Venus!
– Ia mai toarnă-i unul!
Mai bea extraterestrul și le zice vesel:
– Vedeți… eu sunt de pe altă planetă!
– Nu-i mai turna, că s-o-mbătat deja, zice baciul.
* Mama își întreabă fiica proaspăt căsătorită:
– Cum te tratează soțul tău?
– Foarte bine, mamă, îmi cumpără tot ce îi cer!
– Înseamnă că ceri prea puțin…
* Bulă la școală:
– Bulă, dacă ai într-un buzunar 150 de lei și în celălalt 350 de lei, în total ce ai?
– Geaca altuia, doamnă profesoară…
* Când ajung la muncă, întâi mă ascund.
Deoarece un muncitor bun e greu de găsit.
* – Costele, de ce tu și cu soția ta frecventați numai localuri de noapte?
– Pentru că, până se îmbracă ea, cele de zi se închid!
* Pentru că nu bate pe nimeni, Naționala României de Fotbal va câștiga Premiul Nobel pentru Pace!
* – De ce l-ai bătut, bă, pe doctorul urolog?
– A zis că e prostTata!
* Dacă te simți singur, stinge lumina și uită-te la un film de groază.
Ia să vezi, o să simți că mai e cineva în spatele tău…
* Mama mea când eram copil: „mănânci ce este!”
Mama mea cu nepoții: „dacă nu îți place asta, îți face bunica altceva!”
* – Ce-ai pățit, Bulă, de mergi în cârje?
– Am avut un accident de automobil.
– Și nu poți merge fără ele?
– Doctorul zice că pot să merg, dar avocatul meu nu.
* La farmacie:
– Ce-mi recomandați pentru soțul meu? Xanax sau Extraveral?
– Care-i diagnosticul?
– Pantofi de 400 de euro!
* – Ce-mi dăruiești de Crăciun?
– Nimic. Dar tu mie?
– Tot nimic…
– Na, ai văzut? Avem aceleași gusturi.
* Fiul către tată:
– Tati, ciorba asta este și rece și amară!
– Mă-ta a făcut-o, a pus suflet în ea!
* – Ioane, ai luat o saltea nouă?
– Da, Mărie, e cu memorie, îmi spune tot ce visezi, gândești și faci în lipsa mea!
* – Anul trecut, de Crăciun, i-am pus soției mele cadoul sub brad…
– Și?
– Și acum îl caută… Pădurea e mare!
* – Bunico, cred că ai un supozitor în ureche.
– Ce spui?
– Ai un supozitor în ureche.
– Tiii! Ai dreptate, supozitorul e-n ureche. Acum știu unde-i aparatul de auzit.
* – Ioane, cumpăratu-ți-ai mașină?
– Cumpărat, Vasile!
– Ce culoare?
– Păi, mă Vasile, ai văzut ceriul la apusu’ soarelui?
– Văzut-am!
– E, tăt așe ni, numa’ că verde.
* – Ioane, de ce ești întins pe jos? Iar ești beat?
– Nu, draga mea, sărut pământul pe unde calci…
* Dacă eu îmi fac ghetele cu cremă de 15 lei, iar Moș Nicolae îmi aduce un corn de 3 lei…
Păi, nu e bătaie de joc?
* – Îmi puteți recomanda câteva plante de interior care să emane energie pozitivă?
– Cannabis! Toată casa o să fie numai zâmbet…
* În sfârșit am găsit o persoană care să îmi recunoască meritele!
Medicul meu stomatolog mi-a zis: „Ție îți trebuie o coroană”.
* Am început dimineața bine. Am rămas blocat în lift cu vecina și bărbatul ei. A bătut-o și pe ea și pe mine.
Ăsta nu-i normal.
* – Ești singur?
– Ești trist?
– Ești depresiv?
– Amintește-ți că ești și sărac!
* La pescuit
– Bună ziua… Trage?
– Așa și așa…
– Sunteți pescar de mult?
– De peste 20 de ani…
– Și nu vă plictisiți să stați toată ziua pe marginea bălții?
– Nu, deloc…, că mai vine câte un prost din ăsta și ne ține de vorbă!
Pe post de dădacă
Vecinii mei de palier au doi copii neastâmpărați, așa cum sunt toți copiii și cum îmi amintesc că eram mulți dintre noi. Problema e că au nevoie de supraveghere continuă, iar părinții sunt angajați cu normă întreagă, la care se adaugă problemele și obligațiile de care oamenii mari trebuie să se achite. Școala cu orarul ei e un factor ajutător, perioadă în care Raisa și Paul sunt pe mâini bune. Apoi mai intervine și bunica lor, dacă e anunțată la timp și nu are planificat altceva. Doar că, inevitabil, se poate întâmpla ca părinții să rămână fără acoperire în unele momente, fiind nevoiți să improvizeze ceva cât de cât acceptabil. Mai ales că, în orășelul nostru, nu poți comanda din scurt o bonă ocazională pentru astfel de cazuri.
Așa s-a întâmplat într-o seară, când erau invitați la o nuntă, iar bunica nu putea veni la copii, fiind țintită la pat de gripă. Nu pot spune că ne vizitam des, dar îi simpatizam vizibil, iar ei probabil că s-au simțit încurajați de această atitudine. Cred că de aceea au bătut la ușa mea, rugându-mă să stau cu copiii lor câteva ore. Am fost surprins de această solicitare, neavând experiența unui părinte, dar, pe de altă parte, eram mândru de încrederea pe care o aveau în mine și capacitatea mea de a ține în frâu doi copii năzdrăvani, de șapte și nouă ani.
Mămica lor a înșirat indicațiile pe care le așteptam: fără telefoane în dormitor, iar televizorul se stinge după ora opt. În schimb, mi-a arătat câteva cărți din care să le citesc până adorm. Oare să fie atât de simplu?, m-am întrebat eu dând din cap în semn că am înțeles. Totuși, pentru a fi acoperit și a face un experiment în același timp, mi-am dus cartea scrisă de mine. Părinții au plecat cu strângere de inimă și scuze repetate jenant de des, iar eu am rămas cu rolul de dădacă. Totul părea să decurgă bine, până în momentul când am stins televizorul și am aprins veioza de lângă mine. Firește că erau nemulțumiți, mai ales băiatul, dar eu voiam să respect întocmai programul trasat de părinți.
– Nu are rost să vă supărați, că am ceva mai bun pentru voi, am ridicat puțin tonul, ca să mă fac auzit.
– Iară povești de adormit copiii?, o trânti Paul cu năduf. Oricum, le-am citit pe toate de pe raft.
– Și eu le-am ascultat, îi ținu isonul Raisa. Mai bine ne uităm la desene animate.
– V-ați uitat până acum, iar desenele animate tot după cărți sunt făcute. Uite, am aici o carte pe care nu cred că ați mai văzut-o, i-am incitat eu, felicitându-mă în gând pentru ideea de a o lua cu mine.
– Ce carte?, întrebă fetița.
– Despre ce-i vorba?, se interesă și băiatul.
– Se numește „Revolta din ogradă” și spune povestea a patru animale de curte care fug de un stăpân rău și au parte de multe aventuri prin păduri, pe dealuri, pe ocean și prin deșert.
– Să vedem cum începe, dar dacă nu ne place ne dai telecomanda, hotărî pentru amândoi Paul.
Astfel a început prima seară de lectură cu cei doi copii din vecini. Niciunul din ei nu m-a întrerupt, decât să mă întrebe câte ceva despre subiect, rămânând treji până am terminat toate cele nouă capitole, deci mai bine de o oră. Abia atunci s-au culcat somnoroși, trăgându-și singuri pilota până la bărbie și căscând de zor. Iar eu am zâmbit mulțumit, cuibărindu-mă mai adânc în fotoliu și strângând cartea la piept.
Succesul meu a avut ecou în fața vecinilor, care nu au pregetat să mă cheme și în alte seri. De fiecare dată mă prezentam cu câte o carte de-a mea și alegeam câte o poveste, după ce mă consultam cu micii ascultători. La povestea despre „Viața lui Lică”, le-am spus că-i vorba de un om cu multe năravuri: leneș, băutor, hoț, agresiv și necredincios. La nuvela „Spirit călător” le-a plăcut cum un tânăr imobilizat la pat călătorește cu sufletul pe tot Pământul, iar apoi prin nemărginitul Univers. Nuvela „Banii” i-a impresionat prin cele două personaje care se întâlnesc în condiții ciudate și apoi se îndrăgostesc, în timp ce se luptă pentru dreptate. Povestea „Eunucul” i-a ținut cu sufletul la gură până când eroul principal se răzbună și își găsește liniștea alături de noua lui familie. Pentru romanul „Planeta Paradis” am avut nevoie de trei seri pentru a-l citi până la capăt. Le-a plăcut foarte mult și cu greu puteam să întrerup lectura, numai atunci când ceasul arăta că depășisem ora lor de culcare. Micuții ardeau de nerăbdare să afle cum se va termina aventura grupului de români ajunși pe o planetă minunată, în care trebuie să înfrunte multe pericole și să îmblânzească o regină războinică.
Uite așa, cu ajutorul cărților mele, mi-am făcut doi prieteni pe care altfel poate că-i salutam doar în treacăt. Iar ei cred că au prins drag de povestirile scrise pe file și ascultate înainte de culcare. Resursele tipărite sunt acum pe terminate și aștept să-mi apară volumul „Metamorfoza”, pentru a continua serile de lectură cu Raisa și Paul.
Epigrama care mușcă (CCLXXVII)
UN VOT PENTRU (IN)CULTURĂ
Alegerea ce-a rămas
Este foarte evidentă:
Între un profesor sas
Și-o elevă corigentă.
E vremea să ne amuzăm
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Zece secunde din mintea unei femei:
”Nu-mi plac pantofii ăștia! Trebuie să merg la coafor. De ce nu mă sună idiotul ăla? Unde-mi sunt cheile? Ia uite la fufa asta! Vai, ce bărbat frumos! N-am cu ce să mă îmbrac! Am uitat ce am de făcut. Ce drăguț e brunetul ăsta!”
Zece secunde din mintea unui bărbat:
”Ce craci! Ce țâțe! Ce fund! Ce craci! Ce țâțe! Ce fund! Ce craci! Ce țâțe! Ce fund!”
* – Ioane, de câte ori te trimit în beci, ieși băut!
– Păi, fă, Mărie, trebuie să-mi fac curaj să ies.
* De Crăciun fii mai bun.
Nu tăia cauciucul celui care te-a blocat. Ia o șurubelniță și desenează-i pe mașină un brad. 😉
* – Azi, draga mea, n-am pescuit nimic.
– Știam, iubitule. Ai uitat banii acasă.
* Dragă Soartă, te rog să-mi arăți Drumul către Fericire.
Dar cu degetul arătător, nu cu cel mijlociu!
* Pe Facebook ai peste 2000 de prieteni, la nuntă ai peste 200 de invitați, la ziua ta de naștere 20, iar atunci când vei avea probleme, doar 2, părinții.
* Să nu confunzi personalitatea mea cu atitudinea mea: personalitatea depinde de cine sunt eu, atitudinea depinde de cine ești tu.
* Eu, la 15 ani, aveam nevoie de 6 ore să-mi aranjez părul și să mă hotărăsc cu ce să mă îmbrac.
Tot eu, la 18 ani, aveam nevoie de 2 ore să-mi aranjez părul și să mă hotărăsc cu ce să mă îmbrac.
Ca mamă, m-am pieptănat acum vreo două zile și habar n-am al cui e tricoul ăsta de pe mine.
* Cum se numește frica Veoricăi?
Klaustrofobie…
* Black Friday e ziua în care și vânzătorii și cumpărătorii trăiesc cu același sentiment: ”i-am fraierit pe ăștia”.
* – Gigele, ce poți să-mi spui despre moartea lui Decebal?
– Doamna profesoară, ce pot să spun…, condoleanțe, îmi pare rău!
* Trei prieteni, în pădure: un surd, un chel și un știrb:
– Psst, zice surdul, mi se pare că aud ceva!…
– Brrr, răspunde cel chel, mi se face părul măciucă…
Iar știrbul:
– Nu vă fie teamă, sunt înarmat până în dinți!
* Un tip, cu chef și foarte drăgăstos, intră în dormitor și își întreabă jucăuș soția:
– Dragă, ne jucăm și noi de-a doctorul?
– Ăla de stat sau ăla privat?
– Ce contează? Care e diferența?
– Păi, dacă e ăla de stat, îți fac programare peste o lună. Dacă e ăla privat, te costă 150 de euro.
* Rugăciunea de seară a unor femei:
”Fie ca hainele de azi să mă cuprindă și mâine. Amin!”
* O blondă mergea cu mașina pe șosea. La un moment dat, o tamponează un șofer cu TIR-ul. Se dă blonda jos din mașină și începe:
– Păi bine măi omule, tu nu vezi pe unde mergi?
Șoferul de pe TIR o vede pe blondă și zice:
– Stai, nu te enerva, că se rezolvă. Uite, vezi țeava asta de aici, de jos?
– Da.
– Asta e țeava de eșapament, sufli în ea până își revine mașina la loc.
– Și sigur merge?, întreabă blonda.
– Păi nu vezi ce mașină mare mi-am făcut eu?, o lămuri șoferul.
Zis și făcut. Se apucă blonda să sufle în țeavă, dar nimic. Între timp, trece altă blondă pe acolo și o întreabă pe păgubită ce face. Prima blondă îi spune că suflă în țeava de eșapament să-și refacă mașina.
– Vai, fată, dar ce proastă ești!
– De ce?
– Păi nu vezi că-s deschise geamurile de la mașină?
* – Tată, mi-e foame!
– Bea și tu o cană de apă.
– După ce?
– După ușă!
* Am schimbat sunetul de la alarmă.
Am pus niște aplauze, atâta merit și eu dacă mă trezesc la 7.
* Soțul: – De ce cumperi plante și apoi le lași să moară?
Soția: – Ca să-ți arăt de ce-s în stare!
* – Dacă îți zic te iubesc, îmi zici și tu înapoi?
– Sigur!
– Te iubesc!
– Înapoi…
* – Bună! Ți-a spus cineva astăzi ce om frumos ești?
– Nu!
– Asta e! Poate mâine!
* Un soț nervos rupe, sparge, înjură…
O femeie nervoasă nu face nimic. Nici dejun, nici prânz, nici cină…
* I-auzi perle de bac:
”Împăratul avea o grădină și în fund un măr!”
* Ăștia de la Rutieră zici că-s Scufița Roșie:
– De ce ai becurile așa mari, de ce ai jantele așa late, de ce ai geamurile așa negre…
* Revin cu precizarea că, dacă nu găsesc pentru soacră-mea Supramax Articulații, o voi articula cu ce găsesc!
Anonimi
Tocmai când simțeam cum mă cuprind brațele îmbietoare ale unui somn dulce… sună telefonul. Mi-era ciudă și cu greu puteam alege dacă să-l las până-și termină „concertul” sau să văd cui trebuie să-i mulțumesc pentru apelul atât de inoportun. Am optat, în ultimul moment, pentru cea de-a doua variantă, oricum fiindu-mi compromisă intrarea în lumea viselor. Apuc cu mișcări leneșe aparatul și mă uit la solicitant: număr necunoscut. ”Acu’ tot atâta-i”, îmi zic și mă pregătesc să-l iau tare pe străinul cu tupeu, dar o voce neaoșe de român în vârstă îmi potolește instinctul inițial. Redau mai jos convorbirea, cât de fidel m-a ajutat memoria:
– Aaalooo…
– Daaa…
– Cine ești?
– Chiar așa…, cine aș putea să fiu? Poate îmi spui matale.
– Ioane, tu ești?
– Ion, precis nu-s!
– Dar atunci cine-i?
– Dumneata ar trebui să știi, dacă m-ai sunat.
– Da’ de unde să știu dacă nu-mi spui?
– Păi, de unde ai matale numărul meu? De acolo ar trebui să știi.
– Nu știu…, l-am văzut și m-am gândit că are vreun rost dacă apare în telefonul meu.
– Și ce nume scrie în dreptul lui?
– Nu scrie, dar, dacă mi-l spui, o să-l trec.
– De ce să-l treci, dacă nu ne cunoaștem?
– Poate că ne cunoaștem, dacă-i trecut aici, la mine.
– Bade, eu nu-ți cunosc vocea și nici numărul ăsta. E clar că-i o greșeală, deci poți să-l ștergi liniștit.
– Precis nu ești Ion? Că te cunoaște toată lumea cum te ții de păcăleli.
– Te asigur că nu-s Ion și ar fi trebuit să închid de la început telefonul. Șterge numărul și caută-l în altă parte pe prietenul matale.
– Păi nu mi-e prieten, ci vecin. Dar are ușa închisă și cred că se ascunde de mine.
– Asta-i problema voastră. Eu voiam doar să dorm puțin, iar dumneata mi-ai speriat somnul.
– Apăi… dacă nu ești Ion, să-mi fie cu iertare. Nici vecin nu-mi ești, cumva?
– Extraordinar! De unde să știu eu dacă ți-s vecin?! Și nici nu mă interesează…
– Cum să nu te intereseze? Ar trebui să-ți cunoști mai bine vecinii și să-i respecți așa cum se cuvine și cum fac eu.
– Sunt sigur că nu suntem vecini, dacă nu-ți cunosc numărul. Deci te mai rog o dată să-l ștergi și să-l uiți. Sănătate bună!
– Stai puțin, că nu dau lupii! Ion nu ești, vecin nu-mi ești, dar numărul matale apare la mine în telefon. Cum îți explici asta?
– Există zeci sau sute de explicații, dar aproape sigur e o greșeală undeva.
– Eu n-am greșit cu nimic, pur și simplu am apelat numărul. Poate dumneata ai greșit cu ceva, dar nu vrei să recunoști.
– Ba da! Recunosc că am greșit când ți-am răspuns, dar promit să n-o mai fac. Să nu ne mai auzim, cu bine!
Am închis fără să-i las posibilitatea să-mi pună alte întrebări trăsnite. Somnul nu mai avea șanse să mă atingă, gândurile fiindu-mi acaparate de convorbirea iritantă, dar care avea și o doză de umor. Poate mă hotărăsc odată să-i răspund cu aceeași monedă, când i-o fi somnul mai dulce.
Citadină
Clădiri fardate
de artiști în graffiti,
întinerire,
Alegerile mele
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Fiți amabili, am și eu o întrebare:
Furtuna e soția furtunului?
* Am fost la medic să cer ceva pentru vânturi.
Mi-a dat un zmeu…
* Acum, tot la vorba lui Vadim ajungem: „nu mă sperie ministrul culturii, mă sperie cultura ministrului”.
* – Vasilico, unde-o dispărut sticla mea de pălincă?
– Mi-am tratat rana…
– Care rană?
– Sufletească.
* – Iubito, o să întârzii un pic, sunt cu mama, în două ore ajung și eu acasă.
– Dacă nu ajungi în 10 minute acasă, schimb yala la ușă.
– Ești nebună, relaxează-te, ce-i cu tine? Ești în perioada aia a lunii?
– Nu, nu sunt în perioada aia, frumosule, sunt acasă cu mă-ta!
* – Un bărbat i-a dăruit soției sale un colier cu diamante și ea nu a mai vorbit cu el 6 luni.
– De ce? Au fost diamantele false?
– Nu! Așa a fost înțelegerea!
* El către ea:
– Ai amanți peste tot… știi ce înseamnă asta?
– Că sunt dezordonată?
* Soțul gelos își suna zilnic soția:
– Unde ești, draga mea?
– Acasă, scumpule! De ce?
– Ești sigură?
– Da!
– Pornește, te rog, blenderul!
Soția pornește blenderul. Aude bărbatul zgomotul, zâmbește mulțumit și închide. A doua zi, sună din nou:
– Unde ești, draga mea?
– Acasă, scumpule!
– Sigur ești acasă?
– Sigur că sunt acasă!
– Pornește, te rog, blenderul!
Soția pornește blenderul. Aude bărbatul zgomotul, zâmbește iarăși satisfăcut și închide. După o săptămână, se hotărăște să vină acasă fără să anunțe. Își găsește copilul singur.
– Fiule, unde este mama?
– Nu știu, că în fiecare zi pleacă cu blenderul de acasă.
* Vrei să te bage nevasta în seamă? Așează-te liniștit într–un colț și fă-te că te simți confortabil.
* – Bulă, ți-am spus să fii atent când dă laptele în foc.
– Am fost, mămico, era fix 9:30!
* Mi-am schimbat starea civilă: sunt în stare de orice!
* Unele se machiază să pară sexy. Altele să pară vii.
* Un afiș de la o biserică cerea 50 de lei pentru un pomelnic. Eu l-am enervat pe unul și mi-a pomenit toți morții. GRATUIT.
* – Ioane, ai auzit că pe Vasile l-o părăsit nevasta și l-o lăsat fără niciun leu?
– Apăi, măi Gheo, să zică mulțam lui Dumnezeu, că și a mea m-o lăsat fără niciun leu, dar îi tot aici cu mine!
* Noi nu avem politicieni „de stânga” sau „de dreapta”. Ai noștri sunt de… sens giratoriu.
* Dacă omul la beție spune adevărul, de ce nu se dă pălincă în sala de judecată, în loc de biblie?
* – Frate, vine ziua iubitei mele și nu știu ce să-i iau.
– I-ai și tu un buchet de flori.
– Dar e și revelionul atunci…
– Pune o petardă în buchet.
* Doi polițai discută:
– De ce îți tot freci mâinile?
– Că mi-e frig…
– Dar de ce nu-ți bagi mâinile în buzunar?
– Acolo mi-s mănușile.
* – Scuză-mă, nu pot vorbi acum! E ziua nevesti-mii. Pregătesc masa.
– Hai, dă-i bătaie!
– Bătaie i-am dat ieri. Azi o sărbătoresc.
* – Vai, nevastă, cât de mult ne potrivim! Tu miroși a busuioc, eu a busuioacă…
* – Înainte să suflu, mi-am pus o dorință.
– Și?
– Nimic, tot mi-au luat permisul…
* – Ascunde-te, Bulă!, strigă bunica, uitându-se pe vizor. Învățătoarea vrea să știe, probabil, de ce ai lipsit de la școală.
– Ascunde-te tu! I-am spus că ai murit.
* – Ioane, tu ai plecat la capitală cu Istvan?
– Da, fă, că el știe drumul, c-a mai fost.
– Și pe unde sunteți?
– Acum am ieșit din vamă.
* Medicina a evoluat atât de mult încât rar mai găsești pe cineva sănătos.
* Gucci a declarat că în România sunt mai multe poșete și curele decât ar fi produs vreodată.
* Când te culci cu un președinte și te scoli cu altul, e clar, politica e o… femeie ușoară.
Spirit călător
Adesea, îmi doresc să-mi desprind gândul de trup,
Lăsându-l să zboare cu viteza-i de poveste,
Către iubirea cea îndepărtată
Sau prin Universul nemărginit.
Dar gândul mi-ar fi orb, fără ochi,
Nu aș putea să-ți văd chipul drag,
Nici frumusețile spațiului cosmic,
Ci doar să mi le închipui.
N-ar fi posibil să-ți aud cuvintele blânde,
Cântecele cu care mă înfiorai,
Aș fi surd la freamătul naturii,
Înconjurat de un ocean al tăcerii.
N-aș putea să-ți simt pielea mătăsoasă,
Doar să apelez la amintiri confuze
Sau să-mi folosesc imaginația limitată
Fără să pot cunoaște alte senzații.
Nu te-aș recunoaște nici după miros,
Iar parfumul florilor mi-ar fi străin,
Risipit zadarnic pe căile gândului meu,
Ce face din viteza luminii o bagatelă.
Chiar și gustul tău mi-ar rămâne străin,
La fel ca alte ispite îmbietoare
Create pentru limba lăsată trupului,
Din care am evadat cu nesăbuință.
Atunci mă răzgândesc cu amărăciune
Și încerc să-mi țin gândul îl lesă,
Care nu ar avea bucurii fără simțuri,
Iar acestea aparțin carcasei neîndurătoare.
racoltapetru6 