Floarea potrivită

Cândva, am avut o floare încântătoare,
Toată lumea venea să-i admire petalele
Și să-i inhaleze parfumul îmbătător,
Dar era o plantă foarte delicată,
Cerând o îngrijire permanentă,
Așa că a ajuns în casa unui Colecționar
Care avea experiență de acest gen.

Apoi, am găsit o floare mai modestă,
Cu un parfum pe care numai eu îl simt
Și petale în culori timide,
Nimeni nu mai vine să o aprecieze,
Însă eu sunt mulțumit de ea,
Pentru că o ud doar o dată pe săptămână,
Iar ea îmi surâde în fiecare zi.

Imagini pentru imagini cu flori la ghiveci

Pe urmele tatălui

Cabinetul medical era mic, dar decorat în așa fel încât să insufle o atmosferă familiară, îndulcind pe cât se putea problemele cu care veneau pacienții. Însă cele trei persoane, care-și lipiseră scaunele pentru a încăpea în fața biroului, arătau prea tensionate ca să mai fie afectate de aceste detalii. În mijloc, prinsă ca într-un clește, stătea o fată de vreo douăzeci de ani, frumoasă ca o floare abia înflorită, dar cu ochii înotând în lacrimi ca de o rouă prea abundentă. În stânga ei, o femeie ce părea că-i e mamă, căuta să o aline, mângâindu-i părul lung și șoptindu-i cuvinte domoale la ureche. Pe partea cealaltă trona un bărbat coleric, cu chipul încruntat și vorbe amenințătoare la adresa întregii lumi, dar mai ales înspre tânăra îndurerată. Intrarea tânărului doctor l-a întărâtat și mai mult pe individul solid și plin de energie negativă, mai ales că primul nu s-a obosit imediat să i se adreseze, ci s-a așezat întâi pe fotoliul comod, cu o mână cercetându-și gulerul de la halat și cravata, iar cu cealaltă răsfoind cele câteva foi pe care le adusese cu el.

– Nu ne mai țineți pe jar, domnule doctor, răbufni bărbatul. Este sau nu este?

Tânărul nu a reacționat imediat, continuând să rămână adâncit în lectura fascinantă a rezultatelor de pe filele prețioase. În cele din urmă, termină de citit ultima dintre ele și își ridică privirea, răspunzând cu nedumerire:

– Ce să fie? Că sunt două vești care se bat cap în cap. O vreți întâi pe cea bună sau pe cea care s-ar putea să nu vă placă?

– Vreau să știu un singur lucru: dacă fata mea e virgină sau nu. Restul nu mă interesează, rosti omul, gesticulând larg cu brațul drept.

– Aaaa, în privința asta puteți fi liniștit. Domnișoara este fată mare, domnule Arsene.

Omul se ridică în picioare și exclamă bucuros:

– Mi-ați luat o piatră grea de pe inimă. Vă mulțumim pentru vestea bună, domnule doctor!

După care se adresă fetei:

– Ai văzut că nu trebuia să-ți faci griji? Ce sperietură ne-ai tras, mie și mamei tale!

– Stați jos, că mai e ceva, îl pofti tânărul medic.

Domnul Arsene se așeză cuminte și adăugă liniștit:

– Orice ar fi, se poate rezolva, nu? Doar nu are cancer?

Imagini pentru imagini cu test de sarcina pozitiv

– Nu, nu e vorba de cancer sau vreo altă boală. Fiica dumneavoastră este… însărcinată…

– Cuuum?!, strigă din nou Arsene, sărind de pe scaun. Păi, tocmai mi-ai spus că-i fată mare, doctore, așa că-i imposibil să poarte în ea un copil. Trebuie să fie o greșeală undeva.

Doctorul dădea din cap a aprobare, în timp ce căuta o explicație cât de cât plauzibilă pentru cei doi părinți uluiți.

– Nu e nicio eroare, am verificat în mai multe moduri. Domnișoara Natalia e virgină și, totuși, va fi mamă peste șase luni și jumătate.

Mama fetei profită de momentul de tăcere, strecurându-și opinia:

– Vă dați seama că nicio femeie nu a rămas însărcinată fără să aibă un contact sexual. Vreți să credem că Naty a ajuns așa precum Fecioara Maria?!

– Taci, femeie, că vorbești prostii, i-o tăie bărbatul. Trebuie să existe o explicație logică, iar asta vom afla prin o a doua opinie. Mergem la un alt doctor, mai bătrân și experimentat. Fără supărare, domnule!

– Vă înțeleg nedumerirea și alegerea, răspunse cu calm doctorul. Dar vă asigur că aceste analize au fost văzute și confirmate de alți medici din clinica noastră, așa cum vor fi și de alte clinici. Firește că trebuie să existe o cauză, doar că nu putem fi siguri care este aceasta. Poate un incident în timpul jocurilor erotice sau o experiență despre care domnișoara nu ne-a vorbit…

Domnul Arsene nu mai avea răbdare să asculte aceste supoziții care-l scoteau din sărite, așa că le făcu semn femeilor să se ridice și să-l urmeze. În loc de salut, se adresă tăios tânărului medic:

– Nu știu ce vă învață astăzi la facultate, dar e evident că sunteți depășit de situație. Mă voi întoarce și voi arăta unde v-ați înșelat.

Au străbătut în tăcere holul îngust și, doar ajunși afară, domnul Arsene se răsti la fată:

– E ceva ce ar trebui să știu? Îl cunoșteai cumva pe doctorul ăsta?, că prea se uita cu drăgălășenie la tine, iar după cum arată pare un cuceritor de inimi. Nu m-aș mira ca el să fie tatăl copilului și de aceea să falsifice rezultatele controlului. N-are mai mult de treizeci de ani și a ajuns deja mare ginecolog, probabil prin pilele lui tată-său.

Fata a izbucnit din nou în lacrimi prelungi, în timp ce mă-sa îi lua apărarea:

– Cum poți să gândești una ca asta?, îi reproșa bărbatului. Ai ajuns să bănuiești pe toată lumea, dar nu-i oferi pic de încredere fiicei tale. Dacă ea spune că nu s-a culcat cu nimeni, eu o cred și o să o dovedească alt doctor, mai bun. Atunci va trebui să-i ceri iertare pentru tot chinul ăsta.

Însă cuvintele femeii nu l-au făcut pe Arsene să înceteze de tot cu suspiciunile și amenințările la adresa celor care-i veneau în minte, inclusiv a Celui de Sus.

Continuarea romanului se poate citi în întregime în romanul apărut astăzi, 20-01-2020, la editura SIONO LITERAR. Lectură plăcută!

Veridice

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* O barză zboară cu un moș în cioc. La un moment dat, moșneagu’ zice:
– Hai, recunoaște că ne-am rătăcit!

* – Domnule, aveți nevastă?
– Da, domnule doctor!
– Și de câte ori vă culcați cu ea?
– De câte ori mi-e somn.

* În Scoția
Soția:
– Mergi, te rog, până la magazin. Eu mi-am spălat fusta.
Soțul:
– Îmbrac-o pe a mea.

* Un tânăr entuziast, care tocmai și-a luat licența de instalator, s-a dus să vadă cascada Niagara. A studiat-o preț de un minut, după care a spus:
– Cred că o pot repara.

* – James!
– Da, sir!
– Unde e câinele nostru?
– L-am găsit în grădină făcând politică și l-am împușcat… sir.
– De unde ți-ai dat seama că făcea politică?
– L-am văzut mâncând căcat… sir.

* Dumnezeu îl cheamă pe Sfântul Petru și îi dă un cazan mare cu inteligență:
– Uite, ia polonicul ăsta și împarte la oameni.
Împarte Sf. Petru ce împarte și vede că ajunge la jumătatea cazanului.
– Ce să fac, Doamne, că am ajuns la jumătate și se termină repede inteligența?
– Împarte cu lingura, îi zice Dumnezeu.
Împarte Sf. Petru ce mai împarte și vine iar la Dumnezeu:
– Mai am un pic, ce să fac?
– Dă cu lingurița, acum.
Sfântul Petru dă ce mai dă și apoi vine din nou:
– Doamne, am terminat cazanul. Ce mai fac, acum?
Dumnezeu: – Acum, dă-le diplome.

* – Alo, mamă, nu te speria, te rog să nu intri în panică, nu e nimic grav, dar sunt la spital!
– Manole, ești medic de zece ani, nu mai spune asta de câte ori mă suni.

* Femininul la cocoș este cocoașă??

* – Bulă, spune legea lui Arhimede!
– Un solid scufundat într-un lichid… când iese, te bate de te usucă!

* – Fiule, pe cine iubești tu mai mult, pe mine sau pe mama?
– Pe amândoi!
– Dar dacă mama ar pleca la Paris, iar eu în America, unde ai vrea să mergi?
– La Paris?
– De ce la Paris?
– Este un oraș frumos…
– Și dacă eu aș pleca la Paris și mama în America, unde ai vrea atunci?
– În America!!
– Cum așa?
– Păi dacă la Paris am fost deja!

* Un pitbull scăpat din lanț a intrat într-o secție de primiri urgențe și a vindecat pe loc cei cinci bolnavi din sala de așteptare. Doi sufereau de lombosciatică, unul cu entorsă la picior, iar ceilalți doi… constipație.

* Germania va introduce o pensie specială pentru săraci. Nemții ăștia vor să ne imite, dar sunt proști. Mă, tâmpiților, pensiile speciale se dau la bogați!

Imagini pentru imagini cu pantofi superbi

* – Iubitule, am găsit niște pantofi superbi.
– Bine că i-ai găsit, că de cumpărat nici nu se punea problema.

* S-a aflat de ce fură Pandele: pentru că așa îi este Firea!

* Dacă ardelenii sunt lenți, vă dați seama cum sunt ceilalți români dacă nu reușesc să-i ajungă din urmă?

* Să dormi măcar opt ore pentru somnul de frumusețe.
Dacă ești urâtă, nouă!

* Merge Bulă în armată, iar căpitanul, șmecheraș din naștere, îi zice:
– Bulă, du-te până la piatra aia de departe și spune-mi dacă sunt acolo!
Bulă execută, se întoarce transpirat și zice:
– Permiteți-mi să raportez: Da, sunteți acolo!
Căpitanul, curios, întreabă:
– Și ce fac?
– Permiteți-mi să raportez: Nu știu. Sunteți acoperit cu o hârtie și vă bâzâie muștele!

* Dragobetele… e un fel de sesiune de toamnă pentru cei care au picat de Valentine’s Day!

* Cine transpiră de la ciorbă, îi sănătos, de la aspirină, îi bolnav, de la sex, îi bătrân și cine transpiră de la muncă, na, ăla-i prost!

* Cercetătorii britanici au descoperit că atunci când ne dăm jos tricoul, de fapt îl dăm în sus.

* FAULT
– Salut, moș Ioane! Ce ai la picior că șchiopătezi?
– Am jucat fotbal aseară și am făcut o entorsă!
– Ce?! La vârsta matale mai joci fotbal?
– Da, cu nepotul meu FIFA19 pe PS, și am alunecat când mă duceam la frigider pentru o bere!

* Auzi la ei, frate… fură de nevoie!
Atunci eu muncesc pentru a face sport???

* Oaia se teme toată viața de lup și o mănâncă ciobanul.

Fata din vis

De câte ori te văd pe tine,
Îți jur că nu mă pot abține
Să te sărut pe obrăjori
De zeci de ori, de mii de ori.

Apari mereu împodobită,
Oricât ai părea de grăbită,
Și treci prin visurile mele
Lăsând un parfum de zorele.

Când mă trezesc de dimineață,
Mi-e inima o plângăreață,
Iar starea ei nu se mai curmă,
Căci te-am pierdut fără de urmă.

Am tot răbdat până-ntr-o noapte,
Când trebuia să trec la fapte
Și să îți întind o capcană,
Făcând un laț dintr-o liană.

Dar m-am gândit apoi mai bine,
Că lațul ar fi pentru mine,
Și-acele visuri așteptate
S-ar transforma-n coșmaruri toate.

De-atunci te-aștept doar cu iubire,
Chiar dacă ești o nălucire,
Iar ziua-ți caut semănare
Într-un alt chip, din drumul mare.

Imagini pentru imagini cu fata din vis

 

Eterna frumusețe

Frumusețea încolțește într-un fir de iarbă
Și se completează  printr-o pădure sacrosantă,
Frumusețea izvorăște din scurgerea unui pârâu
Și se împlinește ajungând în oceanul temperamental,
Frumusețea începe cu o pată de culoare
Care se multiplică într-un curcubeu călător,
Frumusețea răsare dintr-un cuvânt de iubire
Și poate culmina cu o dragoste nepieritoare.
Frumusețea a existat dintotdeauna
Și nu va dispărea niciodată,
Ea și-a dat mâna cu Timpul,
A molipsit tot Universul,
Asigurându-și Eternitatea.

Imagini pentru imagini curcubeu

 

 

Motivate

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Dacă cineva mă iubește în secret, să-mi spună acum, că nu am răbdare să aștept până în ziua îndrăgostiților.

* Bărbatul sforăie noaptea să se răzbune pentru că femeii nu-i tace gura toată ziua.

– – Iubi, du-te și ia pâine!
– Pe frigul ăsta nici câinele din casă !
– Ți-am zis eu să iei și câinele?

* – El: – Vreau să mă căsătoresc și să fiu fericit.
Ea: – Hotărăște-te! Ori una, ori, alta…

* Soțul a venit acasă cam băut și cu hainele murdare de noroi. Dimineață, după ce s-a trezit, îi spune soției:
– Mi-ai curățat pantalonii?
– Curățat.
– Dar vestonul?
– Și vestonul.
– Dar pantofii?
– Dar ce, și-n pantofi aveai bani?

* De ce e comparat fotbalul românesc cu un tort?
Pentru că sunt multe blaturi, iar jucătorii sunt de cacao!

* – Iubitule, descrie dragostea pe care o ai pentru mine.
– E ca și cum aș număra stelele.
– – Uau, adică infinită?
– Nu, pierdere de vreme.

* Două șoferițe blonde stau de vorbă:
– Ieri, în intersecție, am agățat un polițist super fain.
– Cum?
– Cu oglinda…

* – Dvs. aveți studii medicale?
– Sigur că da! Am trei sezoane de Grey’s Anatomy.

* Am urmărit-o pe nevastă-mea când pleca la amant.
La vreo jumătate de oră, bat la ușă… Iese un tip bine, frumușel.
Ridic ochii și o văd pe nevastă-mea. Păr vâlvoi, celulită, vergeturi.
Băi… mi s-a făcut rușine de omul ăla, să intru în pământ…

* Soțul strigă iritat la soție:
– Zi de zi, tu mă bați la cap că nu te iubesc. Și asta după ce în ultimii trei ani am abandonat din cauza ta… șase amante!

* – Iubi, ce facem de Sf. Valentin?
– Îți place Parisul?
– Daaa!
– Îți place Madridul?
– Daaa!
– Bine, atunci o să ne uităm la Real Madrid cu PSG pe Digi!

* O manichiuristă foarte frumoasă făcea manichiura unui tip, într-o frizerie.
– Ce zici de o întâlnire când termini lucrul?, întreabă tipul.
– Nu pot, spune ea. Sunt măritată.
– Sună-l pe soțul tău și spune-i că te duci în vizită la o prietenă bolnavă!
– De ce nu-i spui chiar tu? E cel care te bărbierește!

* Doi prieteni discută la o bere:
– De ce ți-ai vândut tobele?
– Am aflat întâmplător că vecinul și-a cumpărat pușcă.

* – De la spital vă sunăm. Soția e-n stare critică.
– Așa-i de când o știu. Ce naiba mai are de criticat?

* O blondă lovește un automobil. Din mașina lovită iese șoferul și o întreabă:
– Măcar ai dat examen pentru permis?
– Desigur! Și, spre deosebire de tine, de mai multe ori!

* Femeile ating frumusețea maximă pe la 35 de ani, iar bărbații pe la 100.000 de euro.

* Un polițist merge la un părinte să se spovedească. La un moment dat, părintele îl întreabă:
– Ai furat vreodată?
Polițistul răspunde:
– Părinte, eu am o vorbă care mă scutește să fur: „se confiscă”.

* – Îi urăsc pe toți foștii iubiți ai soției!
– De ce? Ești gelos?
– Nu, dar dintre toți, eu am fost prostul care s-a însurat cu ea.

* – Tati, ciorba asta este și amară și rece…
– Mă-ta a făcut-o, a pus suflet în ea!

* Preotul:
– A fost un om bun, dar n-a prea venit pe la biserică.
Rudele mortului:
– Nici acum n-a vrut să vină, dar l-am adus noi!

* Dacă de ziua îndrăgostiților nu ești îndrăgostit, nu dispera. Păi ce, de sâmbăta morților ești mort?

* Taaaatăă, sună telefonul…
– Vezi cine e.
– Scrie: „Pedeapsa lui Dumnezeu”.
– OK, răspunde, e mă-ta.

Imagini pentru imagini cu loc de parcare pentru handicapati

* Dacă te-ai împăcat de mai mult de 5 ori cu aceeași persoană care te-a rănit, ai dreptul să parchezi pe locul de handicapat.

* Credeți în reîncarnare?
Eu, da. Abia slăbisem și iar m-am reîncarnat.

* Vine țiganul acasă cu un puradel de mână.
Piranda: – Al cui e?
– Habar n-am! La birt, am cerut un rom mic și mi l-au dat pe ăsta!

* – Bă, știi cum se numesc ăia care sunt într-o relație, iar amândoi sunt zodia leu?
– Cum?
– Cuplu de 2 lei.

* Dacă ai 14 ani și simți ceva în stomac, sunt limbrici, nu fluturași… crucea mă-tii di copchil!

* Diplomația este arta de a trimite oamenii la naiba în așa fel încât să-ți ceară indicații pentru a ajunge acolo.

Taifun de iubire

Imagini pentru imagini taifun

O viață am, nu pot alege,
Trăirile îmi vin torente,
Și nimeni nu poate-nțelege
Taifunul meu de sentimente.

Mi s-a inoculat în cuget
Că viața constă în iubire
Și mi-am făcut din ea un buget,
Să-l cheltuiesc fără oprire.

Iar de-oi rămâne vreodată
– Din prea multă mărinimie –
Complet cu inima secată,
Să-i pui balsam de poezie.

Va reporni ca una nouă,
De-adaugi două condimente:
Metafore cu stropi de rouă
Și un parfum de complimente.

Îți va purta recunoștință
Cu dragoste ce te-nfioară,
Dar știu că, din nesăbuință,
Se va usca și-a doua oară.

S-avem pardon!

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Tati, dacă îmi cumperi o păpușă, îți spun cine doarme cu mami în pat când tu nu ești acasă!
– Îți cumpăr două păpuși! Cine?
– Eu!

* – Auzi, iubire…, am visat că mi-ai cumpărat cizme cu 300 de euro.
– Mai visează, poate găsești mai ieftine.

* Un cowboy intră în saloon și vede o femeie frumoasă. Nu știe cum să intre în vorbă cu ea, așa că îi împușcă pe toți, după care o întreabă:
– Și?… Singurică, singurică?

* Viscol mare. Lumea se plânge de diverse pățanii: un acoperiș smuls, o creangă căzută peste mașină, grădina distrusă de grindină…
Un politician se alătură vecinilor și le explică de ce a avut el parte: vântul puternic i-ar fi trântit o vilă în curte. În perfectă stare.

* Cum îi aduce nevasta lui Iohannis ciorba?
Clocotită! Până se apucă el de mâncat oricum se răcește.

* – Aveți probleme cu băutura în familie?
– Nu! Chiar deloc, ne ajunge la toți!

* Soțul vine acasă și-și găsește soția tristă:
– Mă simt îngrozitor, spune ea. Am vrut să-ți calc noul costum și am făcut o gaură uriașă pe dosul pantalonilor.
– Nu-i nimic, draga mea. Costumul are două perechi de pantaloni.
– Știu, pentru că ăsta a fost norocul meu: am folosit acești pantaloni ca să-i cârpesc pe cei arși!

* – Alo, biroul de informații? Spuneți-mi unde găsesc Viagra pentru femei?
– În orice magazin de bijuterii.

* Când ai de gând să te căsătorești? Îți place să trăiești singură?
– Nu sunt singură. Am un câine, un papagal și o pisică. Îmi ajung…
– Dar, totuși, aceste animale nu pot ține locul unui soț.
– Cum să nu? Câinele mârâie mereu, papagalul înjură toată ziua, iar pisica e plecată toată noaptea.

* În România, deszăpezirea începe după 24 de ore de la prima ninsoare.
Pentru ca toată lumea să aibă timp să-și facă un selfie cu zăpada.

Imagini pentru imagini cu selfie în zăpadă

* S-a dus un țăran din sat să vadă Bucureștiul. Fiindu-i foame, a luat omu’ cu 1 leu o pâine și a mâncat-o. După o oră, ca tot omu’, vrea să meargă la WC. Hop, paznicul:
– Plătiți 2 lei intrarea!
Dar țăranul replică:
– Uite al dracu’, mâncai de 1 leu și mă cac de 2!?

* – Bulă, ia ieși tu la tablă, că văd că nu ești atent. La ce te gândești?
– La gripa asta din China.
– Mai bine fii atent la învățat.
– La ce să mai învăț, domnule profesor, că tot o să mor!
– Ca să nu mori prost!

* Nici n-a început bine să ningă, că a și alunecat și a picat Guvernul…

* Când te grăbești, te lovești de toți proștii.
Dacă, însă, nu te grăbești, rămâi printre ei.

* – Tu Mărie, ce o să mâncăm la cină?
– Habar n-am, mă Gheorghe, că o căzut eticheta de pă conservă!

* – Dansezi așa de bine. Cine te-a învățat?
– Jack.
– Care Jack?
– Jack Daniel’s.

* Un politician merge, însoțit de televiziuni, într-un sat îndepărtat. Se adună sătenii și politicianul îi întreabă cu ce poate să-i ajute. Primarul se plânge:
– Avem două mari probleme.
– Care?
– Prima e că avem dispensar, dar nu avem medic.
Politicianul scoate mobilul și vorbește tare la el în fața camerelor tv. După câteva minute, închide și zice:
– Rezolvat! Mâine dimineață aveți doctor. Zi a doua problemă!
– La noi în sat nu există semnal pentru mobil.

* Harry și Meghan confirmă o veche regulă: poa’ să fie maică-ta și Regina Angliei, acasă faci tot cum îi zice nevastă-ta.

* Analiză gratuită
Dimineață la trezire mergeți și urinați în grădină:
1. Dacă se adună furnicile… aveți diabet.
2. Dacă vă urinați pe picioare… aveți probleme de prostată.
3. Dacă miroase a grătar… aveți colesterolul mărit.
4. Dacă vă doare încheietura după scuturare… aveți artrită.
5. Dacă vă întoarceți în casă cu șlițul desfăcut… aveți Alzheimer.

* Ai sângerări gingivale dese?
Atunci nu mai lua bani de la cămătari.

* Azi m-au dat afară din biserică. S-a luat curentul și, din obișnuință, văzând lumânările aprinse, am început să cânt ”Mulți ani trăiască!”

* Până acum câțiva ani, crema mea favorită era Nivea!
Acum e Voltaren!